Who' s Afraid of the Comics World ?

                   Sunt un cetatean oarecare... Unul dintre cei care' si platesc constiincios taxele si impozitele, far' sa puna prea multe intrebari despre felul cum Puterea pe care si eu am votat' o, imi cheltuieste banii pe care ii investesc pentru siguranta mea si a familiei mele. Caci ce altceva sunt aceste biruri pe care le achitam fiecare dintre noi, an de an, decat un fel de polite de asigurare? Platesc atat cat mi se cere si astept ca Puterea sa' mi asigure in schimbul acestor taxe ( deci contra cost, caci nu sunt un asistat si fiecare banut depus in cutia fara fund a Finantelor este trudit si nu ciugulit de la coltul strazii), un fel de protectie... Mi'ar face placere sa cred ca plata acestor impozite imi va asigura accesul la sistemul de sanatate... ca voi putea circula cu masina pe autostrazi si drumuri fara gropi... ca la batranete voi avea o pensie confortabila, pentru care am trudit, curand, timp de 40 de ani... ca nepotii mei se vor bucura de siguranta si confort... Dar dracusorul care'mi sta ca in desene animate pe umarul stang, ma priveste ironic, turnandu' mi in ureche cu vorbele sale mieroase un strop de cucuta, cat sa'mi piara orice pofta de viata: "Esti naiv?"...
                 Sunt un cetatean oarecare ce nu' si permite sa poarte o arma de foc, ca sa' si faca dreptate de unul singur, atunci cand este agresat in viata de zi cu zi... Un cetatean caruia nu'i surade absolut de loc ideea de a folosi expresia tembela "vorbeste cu avocatul meu", atunci cand ar avea necazuri... Si pentru ca toate aceste lucruri imi repugna, imi platesc taxele si astept ca puterile din stat sa ma protejeze. Din pacate puterile din stat in loc sa conclucreze, unindu' si fortele in aceeasi directie, trag fiecare spre zarea ce i se pare cea mai favorabila. Astfel Puterea Executiva, Legislativa, Judiciara si in sfarsit Presa, a 4a putere in stat, isi cara la inghesuiala suturi in cur, sperand ca poa' sa dea vina pe vecin fara sa fie prinse in flagrant...
                In acest haos singura victima este exact cetateanul oarecare, adica acela care spera sa se limpezeasca apele, poate astfel va fi zarit de vreun salvamar binevoitor atunci cand va obosi de atata inotat. Se pare ca intr'o democratie dreptatea este a celui care zbiara mai tare si reuseste astfel sa' si intimideze adversarul... Respectul fata de vecinul tau este pe cale sa se piarda, daca acesta nu' ti aminteste din cand in cand ca este politicos sa raspunzi la salut.
                Lipsa respectului reciproc a dus astazi la o drama cumplita. In capitala lumii, in plin Paris, un grup de teroristi a patruns intr' o redactie si a tras in tot ce misca. Au existat o multime de victime iar doi dintre cei care au fost rapusi de gloante sunt artisti foarte cunoscuti in lumea benzii desenate: Georges Wolinski si Cabu... Doi scenaristi si desenatori pe care i' am intalnit de nenumarate ori de'a lungul celor vreo 45 de ani de cand citesc banda desenata, in aproape toata presa de specialitate din Hexagon, fie ca este vorba de Hara Kiri, Charlie Hebdo, Charlie Mensuel, Pilote, L' Echo des Savanes...

          Intamplarea face ca cei doi tovarasi de drum lung sa' si gaseasca sfarsitul atat de dramatic chiar in redactia unde si' au ascutit cu 50 de ani in urma creionele lor atat de incisive (redactia Hara Kiri, transformata in urma nenumaratelor scandaluri pe care revista le'a provocat de'a lungul timpului, in Charlie Hebdo)...
          Desigur, atentatul de astazi este o drama pe care nicio justitie, fie ea a oamenilor, fie cea divina, nu o poate ierta. Reactia cetatenilor dar si la cel mai inalt nivel este absolut exemplara  iar dreptatea pe care opinia publica o solicita, trebuie sa fie facuta. Justitia nu se face cu arma in mana, castigand cel care are pistolul de calibrul cel mai mare. Este o lege pe care fiecare dintre noi ar trebui sa o respectam...
          Insa un judecator impartial va gasi fara mare efort circumstante atenuante agresorilor, pornind de la simpla teza ca respectul presupune reciprocitate. Ori la redactia "Charlie Hebdo" niciodata respectul pentru vecinul sau nu a fost un cuvant curent in vocabularul casei. Este suficient sa ne amintim o intamplare de acum cativa ani cand o revista de satira daneza a avut suficienta nesimtire ca sa publice o serie de caricaturi despre Profetul Mahomed... In cautare de scandal, "Charlie Hebdo" a reluat respectivele desene ireverentioase, invocand libertatea presei. Opinia publica a uitat sa sanctioneze atacul infam asupra religiei musulmane, pe buna dreptate agresata de acest atac caruia practic nu avea cum sa'i raspunda. Este limpede ca in lipsa unei reactii a celorlalte puteri din stat jn fata acestei provocari, musulmanii s'au trezit cu spatele la zid. Nu e de mirare ca redactia "Charlie Hebdo" a fost atacata cu cocteiluri Molotov, desigur un act condamnabil...
         Este incredibil cum toate capetele incoronate deplang acum nenorocirea, desi era previzibil deznodamantul daca urmaresti toate hardaiele de laturi pe care "Charlie Hebdo" le'a desertat de'a lungul timpului, improscand tot ce se'ntampla sa treaca pe langa ei. Francois Hollande mi se pare de'a dreptul patetic si ipocrit atunci cand apare in fata camerelor de luat vederi, deplangand tragedia: de la numirea sa ca presedinte, "Charlie Hebdo" nu a incetat sa'l manjeasca si sa'l arate multimii in cele mai ridicole ipostaze, de care nici macar nu era responsabil. In definitiv, un pamflet ramane doar un act artistic, chiar daca a fost scris cu excremente si este protejat de legea care se cheama "libertatea presei"...
        Cand in 2.008 revista a publicat o caricatura antisemita, in urma scandalului declansat ilustratorul a fost concediat iar redactia a declarat ca se dezice de orice forma de intoleranta.  Iata ca se poate face justitie foarte repede si eficace, si fara cocteiluri Molotov! Dar oare acest gen de dreptate se aplica tuturor?...
        Josnicele ilustratii cu referire la crestinism sunt impardonabile si lipsa de reactie a credinciosilor nu se poate explica decat prin slabiciunea acestora...

        Georgrs Wolinsky: personal, nu mi'au placut niciodata desenele sale si nici textele, foarte demodate cu trecerea timpului. L'am apreciat pentru "Charlie Mensuel", revista de banda desenata pe care a condus'o mai multi ani, o revista care a stiut sa'si deschida larg portile inovatorilor...
        Cand Georges Bernier (prof Choron) vinde revista lunara lui Dargaud, Wolinsky se muta cu tot bagajul la "L'Echo des Savanes" pe care Nikita Mandrika a vandut'o la randul sau lui Albin Michel (rocambolesti sunt cotloanele afacerilor, nu'i asa?). Si aici face treaba buna ca redactor sef...

             Cea mai interesanta serie a sa ramane "Paulette", o banda desenata ce se dorea sociala, liberatoare, emancipata si sexi... Ilustratiile lui Pichard inca pot fi urmarite, dar scenariile sunt obosite rau de tot...

       Cabu... Poate cea mai frumoasa perioada a sa este cea cand la inceputurile saptamanalului "Pilote", a debutat cu un erou adolescent ce'i semana ca doua picaturi de apa: "Le Grand Duduche"... O banda desenata plina de poezie dar si de ironie de buna calitate...

                Imi cer scuze ca astazi sunt Gica Contra... Mi se pare insa absolut indecent ca dupa ce i' au injurat in mustata ani de zile pe cei de la "Charlie Hebdo", pentru mizeriile pe care acestia le spuneau despre orice persoana publica, astazi toata lumea sa coboare spasita privirea in pamant, deplangand probitatea profesionala a celor disparuti... Mai grav este insa ca toate aceste bocitoare sunt deopotriva vinovate, prin indiferenta manifestata vizavi de dejectiile imprastiate de "Charli Hebdo"...
                La fel de grav mi se pare si gestul unor persoane publice care arboreaza mecanic mesajul "Je suis Charlie", fara macar sa aibe habar despre ce este vorba, doar dintr'o slugarnicie fata de "fratii mai mari" sau pentru ca asa'i la moda.
                In rest, Dumnezeu sa' i odihneasca...