Whether ’tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune,
Or to take arms against a sea of troubles,
And by opposing end them? To die: to sleep"...
"A fi sau a nu fi: iata-ntrebarea.
Mai nobil e sa-nduri in cuget, oare,
Sageti si prastii ale-ursitei rele,
Sau apucand o arma tu sa curmi al
Restristilor noian? Sa mori, sa dormi"...
Daca nu tot citatul, cel putin primul vers este inscris in constiinta oricarei fiinte de pe acest glob de tina, botezat candva Terra. Desigur, ma refer la acele persoane ce traiesc cu ochii deschisi, constienti de eforturile pe care inaintasii le' au facut ca sa batatoreasca cararile ce astazi ni se par drumuri obisnuite spre Adevar. Cine nu a rostit macar o data replica "To be, or not to be", uitand ca Shakespeare a montat' o ca pe o piatra pretioasa in "Hamlet" , candva pe la 1600?
200 de ani mai tarziu, un adevarat Homo Universalis din Tara Romaneasca, un mare erudit al acestor plaiuri si stiutor a multor limbi straine, printre care turca, greaca si slava, a caror cunoastere era vitala in zona, scria cu mandrie aceste versuri:
" Într-o grădină,
Lâng-o tulpină,
Zării o floare, ca o lumină.
S-o tai, se strică!
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică."
Bineinteles, este vorba de Ienachita Vacarescu.
Multa vreme m' am sfiit sa alatur cele doua citate si e bine ca la scoala una dintre discipline nu a fost "Studiul comparat al Civilizatiilor". La varsta frageda, constientizarea decalajului dintre culturi m' ar fi coplesit si nu as fi gasit in mine suficienta forta ca sa depasesc acest handicap. La umbra parabolei "Fericiti cei saraci cu duhul", ca adult am cautat sa recuperez cativa din pasii pe care stramosii mei au ales sa nu' i mai faca, preferand sa mediteze la umbra nucului batran... Poate ca nici astazi nu as fi indraznit sa juxtapun cele doua texte, optand pentru pozitia strutului... Dar daca dorim sa inaintam umar la umar, alaturi de modelele la care aspiram, este important sa identificam treapta pe care am ajuns in cursul evolutiei si sa indraznim sa facem pasul in fata. Suficienta si automultumirea nu ne pot ajuta prea mult, daca intr' adevar intentionam sa iesim din "tunel".
Notabil este ca multe personalitati culturale din Romania au reusit sa se integreze perfect in caleidoscopul culturii universale: Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Brancusi, Vladimir Cosma, Tristan Tzara, Victor Brauner, Liviu Ciulei, Mircea Eliade, Mihai Cretu, Edward G. Robinson, Mariana Niculescu... Oricare dintre ei reprezinta un important reper, imposibil de ignorat daca navighezi prin cultura acestei planete...
Vrei un caz concret?...
De vreo 20 de ani banda desenata romaneasca este recenzata de Dodo Nita... El se straduieste asa cum poate sa adune informatiile, sa le puna cap la cap si sa dea un soi de raport despre "starea natiunii"... Fara interpretari, fara concluzii, acestea fiind activitati mult prea laborioase. Chiar si asa, darile sale de seama sunt pline de parti- pris- uri, incercand sa induca amatorilor romani de banda desenata, cati or mai fi ramas si ei, simpatii si antipatii in functie de relatiile pe care el le' a dezvoltat cu artistii de' a lungul timpului... Pentru un autentic istoric, fie si al benzii desenate, un astfel de comportament ar insemna sfarsitul carierei si reputatiei sale: cum este posibil ca un istoric autentic sa ignore deliberat niste artisti care prin urmele pe care le' au lasat, au marcat B.D. din Romania?... In anii '90 Victor Trifan si Bogdan Prejoianu erau de departe cele mai importante talente din banda desenata romaneasca. Nu are importanta ca dupa vreo 100 de pagini desenate, ei au optat pentru alte cariere, urmele pe care le' au lasat in cea de' a 9a arta in Romania fiind greu de ignorat... Tot asa, nu inteleg cum isi permite iesirile isterice din articolele sale vizavi de lucrarile pe care le' am propus publicului. Pot inteleg ca are ceva de impartit (?) cu omul Sorin Anghel, dar indrazneala de a se lega de viata mea artistica mi se pare o mojicie fara margini, cu atat mai mult cu cat vine de la un amarat de hirtogar. Analizele sale estetice de doi bani marturisesc ca imi fac greata. Numai cine nu a stat singur in fata foii albe de hartie, asteptand nervos sa traga prima linie, poate sa arunce cu atata usurinta ineptii ca cele vomitate de Nita.
Dodo fermecatu'... E greu sa fi mai penibil...
Din cele vreo 470 de articole pe care ti le propun de 3 ani, este adevarat ca despre banda desenata romaneasca nu sunt decat vreo 30 (am recunoscut ca nu am aproape de loc iconografie, majoritatea albumelor si revistelor romanesti pe care le aveam fiind de multa vreme daruite lui Mircea Arapu). Dar intotdeauna am vorbit cu respect despre autorii copilariei mele: Puiu Manu, Albin Stanescu, Livia Rusz, Sandu Florea... Este suficient sa frunzaresti arhiva acestui jurnal... Respectul insa nu presupune sa' ti tragi caciula pe ochi si din dosul ei sa te apuci sa faci aprecieri estetice, draga Gaga!
Cavaleru' Dodo nu intelege un lucru foarte important: banda desenata romaneasca de maine se scrie chiar acum, cu multa transpiratie, cu injuraturi si sub o presiune fantastica, dat fiind ca nu prea mai exista debuseu pentru astfel de "produse". In momentul asta, nu conteaza ca o autoare gagica face banda desenata pornografica (apropo, ai vazut primele numere din "L' Echo des Savanes" sau "Fluide Glacial"?), nu conteaza ca un alt artist mazgaleste hartia cum Puiu Manu sau Livia Rusz nu au facut' o niciodata, nu are importanta ca un altul te provoaca prin imaginile sale scandaloase. Ceea ce au priceput flacaii astia este ca daca vrei sa existi trebuie sa atragi atentia. Tu ar trebui sa fi cel dintai care sa' i incurajezi, tot asa cum Ion Heliade Radulescu ii indemna pe contemporanii sai: "Scrieti, baieti, orice, numai scrieti!"
Tu, Dodo, ai inceput sa te erijezi in criticul si estetul benzii desenate romanesti... Parerea mea este sa ramai la ceea ce ai fost dintotdeauna, cel de' al doilea cronicar al benzii desenate romanesti, consemnand constiincios tot ce misca in cea de' a 9a arta din Romania. Generatiile viitoare iti vor fi poate recunoscatoare...
Primul cronicar al benzii desenate româneşti, cine este ?
RăspundețiȘtergereDaniel Cristea - Alba Iulia
Nu este niciun secret, toata lumea il cunoaste iar Dodo nu ii poate nega rolul de prim cronicar al benzii desenate romanesti: este vorba de Mircea Arapu. In 1980 el este contactat pe "ultima suta de metrii" de responsabilii unei viitoare aparitii monumentale despre banda desenata mondiala. "Histoire Mondiale de la Bande Dessinee" avea sa apara la editorul Pierre Horay si in acel moment era considerata ca cea mai importanta lucrare ce vorbea despre banda desenata. Din pacate, timpul scurt nu'i permite lui Arapu sa dezvolte subiectul, astfel ca articolul sau face doar un rapid survol pe deasupra a ceea ce el credea ca este banda desenata romaneasca (niciun moment nu trebuiesc uitate conditiile in care a fost redactata aceasta prima panoramare a celei de'a 9a arte din Romania: informatiile lui Mircea Arapu tineau aproape strict de memoria sa- internetul nu aparuse nici macar in vise- iar iconografia era redusa doar la ceea ce el a putut sa care in al sau exil, sau la materialele pe care le'am decupat din revistele romanesti ce mi' au trecut prin mana de'a lungul timpului- "Luminita", "Arici Pogonici", "Cravata Rosie", "Covorul Fermecat", "Cutezatorii" si i le'am trimis prin posta)... Tirajul important si conditiile tipografice exceptionale in care a fost editat acest album il transforma intr'un reper de exceptie, mai ales pentru banda desenata romaneasca.
ȘtergereMai multe informatii despre acest subiect important poti gasi pe site-ul meu "The Dark Side of... Lee Ivas Anghel", in sertarul "Dosar Lee Ivas"...
Am întrebat deoarece nu am ştiut cine este pe primul loc !!!
ȘtergereVă mulţumesc pentru răspuns !
Daniel Cristea - Alba Iulia
corecta intrbarea dlui cristea, neatentia autorului lasa spatiu pt interpretari nedorite
ȘtergereExemplu de injuraturi ale cavalerului Dodo la adresa lui Sorin Anghel:
RăspundețiȘtergerehttp://benzidesenateromanesti.blogspot.ro/2012/04/un-nou-site-de-autor-bd-sorin-anghel.html
Exemplu de critica constructiva a a magistrului Sorin Anghel:
RăspundețiȘtergere« Cavalerul Alb. Radu Theodoru For Ever!... si Sandu Florea la fel! Cartea este de o tampenie infioratoare, atat la nivelul scenariului cat si al desenului... Urmeaza cateva informatii pentru Dodo Nita, cel care contabilizeaza selectiv vestile, dar nu prea se pricepe sa le analizeze ( prin urmare, cititorul meu fidel, te rog sa'nchizi ochii cat timp consideri tu ca ii trebuie lui Dodo ca sa buchiseasca o fraza sau doua...). In aceasta perioada, adica anii '80, Pompiliu Dumitrescu avea cutitul in mana stanga si impartea painea la revista "Cutezatorii". Sandu Florea s'a bucurat din plin de bunavointa lui Pompiliu, publicand pe rupte si pe bani buni in "Cutezatorii". Curand insa, Florea intra in gratiile celor de la Uniunea Scriitorilor si incepe sa se ocupe de trimestrialul acestora, "Luceafarul Copiilor" sau cum dracu' s'o fi numit, o revista care avea foarte multe pagini de B.D. . In contrapartida, Pompiliu se astepta sa fie chemat sa colaboreze la noua publicatie. Spre surpriza sa, Sandu a uitat complet de fostul sau mecena!...
Genul asta de informatii, cu bune si cu rele ar trebui furnizate de cei care se considera Istoricii si Criticii Benzii Desenate Romanesti. Cand scormonesti in trecut, nu trebuie sa te astepti sa iasa de acolo doar miros de parfum!... » (vezi articolul « Biblioteca din Alexandria » pe site-ul preopinentului).
Iata si comentariul lui Sandu Florea singurul autor profesionist BD roman care a reusit in State, vizavi de aceste alegatii :
« In ceea ce priveste pe Sorin, nu ma deranjeaza comentariile lui. Fiecare are dreptul la opinia lui si eu il privesc cu compasiune, deoarece el isi face singur rau hranind viermele frustarii care il roade pe dinauntru inca din tinerete. Cred ca e vorba de o stare depresiva care este greu de controlat odata ce esti cuprins de ea. Din experienta mea de viata am inteles ca nu poti multumi pe toata lumea, oricat de mult te-ai stradui, exista conflict de opinii, de interese, si inevitabil apar situatii de acest gen si este mai bine sa nu punem lemne pe foc raspunzind cu aceeasi moneda celor care ne ponegresc, altfel ne otravim si noi sufletul cu otrava amaraciunii. "Cainii latra, caravana trece" zice un vechi proverb romanesc.
Toate bune,
Sandu”
Este inimaginabil pentru cititorul fidel de BD care eram in anii 80-90, admirator fara margini al unora care mi se pareau atunci incredibil de talentati autori, Viorel Pirligras, Marian Mirescu, Sorin Anghel, starea de descompunere morala in care au ajuns. Ii consider in continuare foarte talentati, dar ratati ca si autori BD (in sensul ca nu reusesc sa traiasca din desenele lor, asa cum au dorit si ar fi meritat).
RăspundețiȘtergereDar ca oameni, ii puteti vedea chiar din scrierile lor: frustrati, gelosi, plini de ura contra unor adevarati autori de BD (cititi articolele lor impotriva lui Puiu Manu, Livia Rusz, Albin Stanescu si Sandu Florea si contra mea, care nu doar ca nu sunt desenator, ca sa ma acuze ca le-am furat painea de la gura, dar cred ca ati citit toti zecile de pagini laudative la adresa lor in cartile mele (pe care nu le reneg nicio clipa, asa cum veti vedea in urmatoarele mele studii)
Daca as fi incasat si eu cate un miliard de lei nemunciti, de la ICR, precum amicul Ciubi, sau de la AFCN precum Jumatatea Plina, de pe urma acestor autori, poate le-as fi inteles ura si gelozia, dar eu, dimpotriva, am scos din buzunar aproximativ aceasta suma ca sa organizez de 25 de ani salonul BD, la care au fost invitati toti cei trei, pe cheltuiala mea, sa finantez un an de zile un prozin care avea ca titlu numele unui personaj al lui Pirligras, sa cumpar zeci de exemplare din fiecare publicatie AH BD sau BDC, editate de Mirescu si Pirligras si sa le impart gratis la pasionatii fara bani, sa se plimbe susnumitii pe la saloane BD din Belgia, Franta sau Italia etc.
Dar stiti proverbul cu "facerea de bine"...
Oameni buni, daca o sa ajutati indivizi pe care ii considerati prieteni, sa fiti siguri: ca mine veti pati.
Si articolele injurioase ale lui Sorin Anghel, impreuna cu comentariile de cea mai joasa speta, inimaginabile din parte unor oameni pe care i-ai considerat 20 de ani prieteni, precum Pirligras si Mirescu, sunt cele mai bune exemple...
Domnilor, dacă altfel nu se poate, de ce nu vă ignorați?
RăspundețiȘtergereAr fi mai bine pt cititori.
Polemica trebuie să existe !!! Ea are rol în evoluţia criticii şia dezbaterilor BD-ului !
ȘtergerePolemică a existat şi în literatura română (între prozatori, epigramişti, critici literari, poeţi...) !!!
Daniel Cristea - Alba Iulia
...nu stiu altii cum sunt, mais moi, JE SUIS IENACHITA !
RăspundețiȘtergereeNichita
Dar bineinteles ca esti "Ienachita"! Din pacate, toti suntem "Ienachita"... Suntem ceea ce suntem. Reusim sa ne identificam limitele iar ambitia se opreste aici. Singura frontiera pe care avem curajul sa o traversam este cea de stat: fiecare dintre noi a trecut'o cel putin o data in viata sa, incercandu'si norocul pe alte meleaguri... Necazul este ca nu incercam sa ne depasim granitele spirituale nu la nivel individual, asta s'a intamplat de mult, ci la nivel de colectiv. Care dintre noi nu s' ar bucura daca imaginea Romaniei si a romanului mediu ar fi una pozitiva in context cel putin european?
ȘtergereVad ca, din pacate, in loc sa fim mandri ca suntem Ienachita, ne cainam... nu incerc sa-l asez pe Ienachita peste Shakespeare in istoria literaturii, dar, in cazul citat mai sus, din punct de vedere liric, Ienachita este way above Shakespeare (parerea mea). Iar poezioara asta, aparent simplista ori stangace, e de-o profunzime si de-o eleganta care aminteste de un haiku... de ce oare japonezii nu-si repudiaza autorii de haiku-uri ?! de ce le apreciaza simplitatea ? daca tot am umblat prin Europa, de ce altii au un cult al inaintasilor care s-au distins prin te-miri-ce, iar noi in cel mai bun caz ii ignoram ?? zic "cel mai bun caz" pt ca in ultima vreme asistam la un adevarat asalt concertat (al unora "dintre noi" !) de a ne umple de rahat istoria, eroii, valorile, de a ne arunca trecutul in derizoriu, de a acredita ideea ca neamul asta s-a cladit pe un vid de cultura si de caracter, drept pt care sumtem ceea ce suntem si nu meritam sa fim mai mult decat ultimii barbari ai Europei... vezi cum il asasineaza pt a 2-a oara pe Eminescu unii care, cel putin teoretic, ar trebui sa fie primii care il cinstesc... inclusiv unii care promoveaza ponei roz cu zvastici pe fund si ejaculari post-mortem... deci sa incepem sa-l cinstim pe Ienachita, sa ne cinstim trecutul si eroii (si-i trec aici si pe cei care manuiau pana, cuvintele, vopselurile, notele, etc) si poate imaginea noastra va incepe sa fie si ea cinstita cel putin la nivel european... iar decat sa strig "JE SUIS CHARLIE" (chestie de altfel absolut laudabila, indiferent de calitatea morala ori artistica a "charliilor", pt ca problema in discutie e un asasinat impotriva libertatii (si nu "doar" o crima odioasa), ceea ce, cu alte mijloace, incearca de altfel si guvernele sa produca prin impunerea legii "Big Brother" dar si pe alte cai), mi se pare mult mai normal, ca roman, sa strig: Je suis Ienachita, je suis Eminescu, je suis Nichita ! Sper ca nu suna prea patetic si scuze pt interpelarea asta deplasata in plin meci Lee Ivas - Dodonita !
ȘtergereIeNichita
O replica ce va onoreaza si pe care o respect... Am sa'ncerc sa va raspund, fara sa pretind ca detin adevarul. In text, voi renunta la adnotari de genul "este parerea mea" sau "este o opinie personala": atata timp cat nu citez dintr'un text ( in astfel de situatii intotdeauna am subliniat imprumutul ), este normal sa imi asum cu bune si rele, toate opiniile pe care formulez.
ȘtergereAm sa incep cu sfarsitul scrisorii dvs... Din punctul meu de vedere, "meciul" s'a incheiat de mult si nu mai prezinta interes, cel putin pentru mine. Aceasta hotarare pe care am luat'o m'a pus in situatia de a fi nepoliticos cu dl. Dodo Nita, caruia am ezitat sa'i dau replica la ultimele doua scrisori, foarte ample de altfel, pentru simplu motiv ca "jocul" incepea sa aiba un aer de deja vu: invartitul in cerc ma pasiona pe la 5 anisori...
Intotdeauna am considerat ca patetismul asociat unui proces cultural important nu este niciodata excesiv si cu atat mai putin, ridicol. Desigur, abuzul de sentimentalism ieftin dintr'o manea de cartier sau o romanta ce mizeaza exclusiv pe glandele lacrimare din dotarea fiecaruia, coboara valoarea entuziasmului debordant undeva in suburbiile "pateticului"... Nu este cazul aici, apologia pe care o faceti poeziei lui Ienachita Vacarescu nefiind niciun moment de un patetism rudimentar. In ceea ce priveste scrisoarea mea care incepe cu "To be or not to be"... si continua cu "Intr'o gradina, Lang'o tulpina"... niciun moment nu mi'am sters ghetele murdare pe paginile scrise de Vacarescu. Departe de mine o astfel de intentie. Nu va acuz ca mi'ati rastalmacit afirmatiile, dar randurile patimase pe care le scrieti ma pun pe ganduri: se pare ca exista o problema de comunicare din partea mea, drept care reiau ideile dintr'o alta perspectiva ( iar pentru a elimina din start o eventuala acuza de dizidenta a mea fata de valorile culturii romanesti, atatea cate sunt ele, imi afirm fara rezerve respectul fata de cultura romaneasca, al carui "produs" sunt... este suficient sa va raportati la articolul din 1 iunie 2.014, "Mioritza's Blues", un omagiu mai mult decat umil si pios adus Baladei... va rog sa'l cititi, iar apoi vedeti daca mai este cazul sa dati cu piatra)...
...Sa pornim de la premisa ca nu suntem singuri pe lume si intr'o buna zi, tot asa cum "Santa Maria" si'a aruncat ancora intr'un golf din Lumea Noua acum peste 500 de ani, o nava extraterestra va zabovi plina de bune intentii, la o azvarlitura de piatra de Pamant. Sa presupunem iarasi ca vizitatorii se "potrivesc" cu noi, antropomorfic vorbind, diferenta fiind facuta de avansul tahnic si implicit, cel spiritual. Sa admitem ca Ei au reusit sa largeasca spectrul cromatic sau cel sonor fara limite (dincolo de culorile si sunetele pe care le putem percepe noi), devenind spectatori la marele show cosmic. Noi pamantenii am avea 2 optiuni : 1. sa ne mandrim cu "Gioconda", cu ceramica de Cucuteni, cu Turnul din Pisa, cu "Ifigenia in Taurida", cu versurile bardului de la Mircesti... iar daca "vizitatorii" ne'ar privi cu condescendenta paternalista, nu ne ramane decat sa ridicam din umeri si sa ne'ntoarcem cu curu' la ei, vazandu'ne linistiti de ale noastre, ca in definitiv, ne descurcam si fara Ei... 2. a doua optiune presupune detensionarea ego-ului si facut pasul inainte pentru a incerca sa intelegi... in momentul in care ai inceput sa pricepi, merita sa incerci sa armonizezi valorile tale cu cele ale celeilalte culturi...
ȘtergereCred ca asta este de fapt obiectivul integrarii de care se face atata valva in zilele de astazi. Sigur, la gramada cei mari vor incerca intotdeauna sa ti'o traga pe la spate. Daca nu esti atent, in timpul orelor de "noua estetica" iti vor fura si proteza din gura. Asa s'a intamplat in Romania de 25 de ani, cand toata avutia nationala a fost furata sau risipita prosteste. Este un fapt petrecut in aproape toate tarile ce vor sa recupereze din ramanerea in urma. Noi nu am inteles un lucru elementar: nimeni nu'ti da nimic pe gratis. Dezvoltarea economica dar si cea spirituala sunt doua fronturi unde nu exista momente de pace (aminteste'ti de Romania post-decembrista: Romania, o tara puternic francofona, este abandonata incet si sigur de Franta... in locul ei, intervine cu mare alai U.S.A.... astazi in Romania limba franceza tinde sa devina o amintire). Daca fiecare dintre noi, dar mai ales nenumaratele cozi de topor, ar fi inteles ca felul in care permiti strainilor sa te abordeze, va genera viitorul raport dintre tine si ei, probabil ca Romania de astazi nu ar fi aratat ca un desert...
Fara Ienachita Vacarescu e clar ca eram mai saraci... Asta insa nu inseamna ca trebuie sa zabovim in genunchi o viata, meditand in fata monumentului...
Nu sunt sigur daca am atins toate punctele... Deliberat, am ocolit subiectul "Charlie" si tot ce tine de "libertate"... este un subiect mult prea vast si care tre' analizat cu multa atentie...
ȘtergerePt inceput, daca am asentimentul dvs, as prefera sa ne tutuim, modul asta de adresare - la plural, imi cade un pic greu... inca ezit sa ma prezint, in general nu tulbur apele, sunt destul de discret, dar imi puteti/poti spune “A”...
RăspundețiȘtergereNu voi comenta “meciul” sau rezultatul, voi trece direct la subiectul principal – primul meu mesaj a fost un imbold spontan, pur-si-simplu mi s-a parut deplasata sau neinspirata ilustrarea unui decalaj cultural (pe care nu-l neg dar nici nu-l exacerbez) prin exemplul in cauza; e posibil sa am dreptate, e posibil sa ma insel, oricum, nu e o crima nici intr-un caz nici in celalalt; nu am dat chiar cu piatra :)) dar am fost neplacut surprins (tocmai prin prisma articolelor anterioare) de atitudinea oarecum deferenta care se baza tocmai pe aceasta demonstratie/judecata de valoare...
Cu extraterestrii sau cu englejii/francejii/americanii... nu stiu ce sa zic. Arta, cel putin in limitele definitiilor actuale, este o sublimare a realitatii si nu realitatea insasi... altfel spus, actul artistic va gasi mijloace de exprimare care transcend posibilitatile tehnologice ale unei civilizatii indiferent de stadiul ei de dezvoltare. Vezi Altamira. Vezi maori. Vezi arta neagra. Toate sunt fete ale aceluiasi fenomen si ne imbogatesc spiritualitatea. Ok, imi place sa ascult un disc dolby, imi place sa vad un film in 3D; dar ma uit cu aceeasi placere si la filme vechi si prafuite si mute... imi place culoarea lui Vermeer, dar imi plac si gravurile lui Durer... imi plac jocurile pe calculator dar sunt in continuare ahtiat dupa bd-uri pe hartie... de aceea, daca civilizatia superioara e cu adevarat superioara si de o oarecare bunacredinta, va fi si ea interesata de arta mea realizata cu mijloace mai primitive la fel cum ar trebui sa fiu si eu interesat de realizarile lor artistice... miscarea asta de apropiere trebuie sa fie reciproca, altfel se cade intr-un colonialism cultural din care cu greu mai scoti capul – ceea ce de altfel se pare ca e si cazul cu noi, romanii, care nu ne-am multumit doar cu colonialismul economic; ca se poate si altfel – priviti la prietenii nostri unguri, tara mica dar tin steagul sus cu cultura si le iese, lumea ii crede. Morala deci ar fi: fii tu insuti, apara-ti principiile si valorile, si ceilalti te vor respecta; cata vreme tu insuti iti subevaluezi trecutul, inaintasii si realizarile, se cheama ca te subevaluezi chiar pe tine; cum sa te aprecieze altcineva cand tie-ti lipseste respectul de sine ?! Altfel nici-o problema, nu am incremenit in proiect, ca sa zic asa, nu-l pun pe Ienachita zeul literaturii, dar poezioara asta e o perla de lirism pur iar alatuarea cu Shakespeare, departe de a mi se parea ridicola, nu face decat sa-mi dovedeasca o data in plus ca a fi mare, inclusiv in cultura, a fost si este intr-o masura oarecare si o problema de marketing...
Asta era de fapt singurul punct, treaba cu Charlie nu era decat absolut tangentiala, ca sa fac si eu apologia modului cum trebuie sa-ti aperi un crez, sau o libertate (care odata pierdute nu vor fi decat un pretext, un precedent pt viitoare impilari)...
A