joi, 11 februarie 2016

Spaghetti cu aroma de Western


           Daca tot am vorbit zilele trecute despre Lucky Luke, celebrul cowboy cu tigarea sau paiul in gura (in functie de aria dictata de cenzori) si despre Terence Hill, un actor italian ce l'a interpretat (prost) pe eroul lui Morris, haide sa vedem si ce anume l'a determinat pe Morris (dincolo de bani) sa accepte o adaptare cinematografica hazardata a universului sau, pentru a carui coerenta a trudit in banda desenata peste 4 decenii.
           Ca sa intelegem mai bine graba cu care Morris a cedat in fata insistentelor producatorilor italieni, trebuie sa fac o mica paranteza...
            Anii '60 in cinematografia mondiala sunt marcati de un fenomen a carui amploare si intensitate nu au fost diminuate nici macar de trecerea timpului (este suficient cred, sa amintesc un important realizator din lumea filmului, Quentin Tarantino, un regizor care face "scoala" cu fiecare dintre noile sale productii si care nu pierde nicio ocazie ca sa'si reafirme admiratia fata de epoca "Western Spaghetti", dar si datoria pe care el o are fata de spiritul promovat in filmele ce apartin acestui gen atat de popular)...
            Pe scurt, atunci cand "Peplum"-urile sau "Swords & Sandals" (cum erau cunoscute in lumea anglo-saxona filmele a caror actiune se se intampla in Antichitate) nu au mai interesat publicul cinefil, adica prin 1964, producatorii italieni si'au directionat capitalul spre un alt gen cinematografic:WESTERNUL... O categorie de filme a caror actiune se intampla in Wild West, o epoca despre care se parea ca fabrica de vise de la Hollywood spusese cam tot ce era de spus. Deja publicul se cam saturase de aceeasi supa reincalzita, cu fermierul... sau crescatorul de vite... sau justitiarul neprihanit, in lupta cu natura potrivnica sau cu hoardele de piei rosii needucate sau de borfasi fara-de-lege...
            Doi dintre regizorii italieni de mana a doua, Sergio Leone si Sergio Corbucci, vor schimba insa pentru totdeauna, in numai cateva filme, intreaga estetica a peliculelor de actiune.
            Cu "A Fistfull of Dollars", "For a Few Dollars More" si "The Good, the Bad and the Ugly", toate filmele avandu'l in rolul principal pe Clint Eastwood, un obscur actor american, sortit parca sa joace intreaga sa viata numai roluri de serie B (intre timp, Eastwood a devenit o adevarata icoana pentru publicul cinefil american, o referinta pentru critica de specialitatea din intreaga lume), Sergio Leone demonstreza intregii lumi ca nu intotdeauna povestea conteaza ci felul in care o spui. "A Fistfull of Dollars" este de fapt o adaptare a lui "Yojimbo", filmul lui Akira Kurosawa, dar maniera si ritmul in care Sergio Leone decupeaza filmul il transforma intr'o adevarata revolutie cinematografica. Publicul a simtit imediat usa pe care Leone a deschis'o, lasand sa intre aerul proaspat intr'o incapere in care mirosea ca intr'un mausoleu...
           Cu "Django", "The Mercenary", "The Great Silence" si "Companeros", Sergio Corbucci continua lectia predata de Leone si impinge cu brutalitate "westernul- spaghetti" in zona care'l va face celebru: VIOLENTA... In filmele sale Colt-urile sunt insuficiente, drept care eroii pun mana pe mitraliere ce rad tot ce misca in raza lor de actiune. Daca in filmele lui Leone, Clint Eastwood este batut pana i se crapa buza se sus si i se umfla un ochi (cum am avut si eu pe la vreo 11 ani, cand m'am batut cu Tudose), Corbucii nu se lasa pana ce nu ii sfarama fiecare oscior din mainile lui Django (de ajunge acesta sa traga cu revolverul ajutandu'se cu dintii si cu limba) sau pana ce nu'i vedem creierii lui Silence (Jean- Louis Trintignant) imprastiati pe zapada... Este inceputul violentei fara perdea in filme iar publicul este de'a dreptul in delir...
           Succesul Westernurilor Spaghetti este planetar iar violenta explicita si detaliata face scoala pretutindeni. Americanii insasi se inspira din productiile italiene... "The Wild Bunch", filmul din 1969 al lui Sam Peckinpah, este un western spaghetti made in USA...
           In mai putin de 10 ani sunt realizate mai mult de 600 de filme, majoritatea fiind produse de italieni, cu caii, figuratia si Almeria spaniola...
           Incredibilul look al lui Clint Eastwood din anii '60 va da nastere la o multime de "epigoni". Astfel, Franco Nero va sti sa'si foloseasca singurul sau atu (asemanarera cu Eastwood), dar in aceesi masura si Terence Hill sau Anthony Steffen (Antonio De Teffe)...

           Dupa un debut oarecare in seria "Winnetou", Terence Hill (pe numele sau adevarat Mario Girotti) devine un adevarat star mondial cu seria "Trinita": "They Call Me Trinity" si "Trinity is Still My Name!", filme de la inceputul anilor '70 (succesul celor doua "Trinita" este urias, aproape la fel de electrizant ca in cazul lui "Django", incat multe filme vor fi rebotezate "Trinita", doar pentru a profita de succesul francizei)... Ca urmare a acestor doua succese mondiale, realizate de Enzo Barboni, Sergio Leone, parintele spiritual al Westernului Spaghetti, este cuprins de panica si invidie ca altcineva a putut sa realizeze un succes mai mare decat seria sa cu "Dolarii" si produce "My Name is Nobody" cu Terence Hill si Henry Fonda in rolurile pricipale. Un film foarte bun, dar de fapt o pastisa dupa cele doua filme ale lui Enzo Barboni. In Franta insa acest film a avut un succes colosal, cota lui Terence Hill crescand ametitor.

             Nu este deci de mirare ca Morris, proprietarul spiritual si de drept al seriei "Lucky Luke" a abdicat fara prea multe coditii in fata asediului la care a fost supus si in care pe post de "berbece" era ... Terence Hill!!!
             In fata "sarmului" actorului italian au cedat si cativa autori de banda desenata din Europa de Vest...
             Unul dintre ei este Andre Cheret... Un autor celebru chiar si in Romania, o tara ce a dezvoltat din pacate, un interes microscopic pentru cea de'a 9a arta. Dintre cei ce au citit cu ani in urma "Vaillant, le Journal de Pif", cine a putut uita palpitantele aventuri ale lui "Bob Mallard & Puchon", imaginate de Jean Sani si ilustrate magnific de Andre Cheret?... Cine poate pretinde ca nu a auzit vreodata de Rahan, un erou imaginat de Roger Lecureux si desenat de Cheret, ale carui aventuri au fost practic reeditate in intregime de editura "Adevarul"?... o curajoasa aventura editoriala ce a slabit temeliile trustului "Adevarul"...

             Prin 1976, "Pif Gadget" calarea inca pe un cal alb, desi "animalul" respira din ce in ce mai greu... Pentru un gadget oarecare ("le Holster Pif"- pentru cei care nu cunosc, "holster"-ul este teaca in care este strecurat revolverul dupa ce dusmanul din fata ta a fost ciuruit), "Pif Gadget" opteaza pentru o campanie publicitara in maniera "western spaghetti", un gen ce nu prea mai era la moda dar ale carui ecouri inca rasunau in constiinta micilor cititori. Si cine altcineva decat Terence Hill era mai indicat pentru a fi folosit drept emblema a acestei campanii publicitare?...
            Pentru desen este ales Andre "Rahan" Cheret, un grafician care desena mai repede decat umbra sa (in epoca, era capabil sa "invinga" o plansa in mai putin de o zi... viteza sa de lucru si calitatea exceptionala a planselor sale au devenit legendare)...




           STOP!... In spatele lui Mr. Nobody este lipit pe peretele de scanduri ale unui bordei un afis "Wanted", adicatelea "Se cauta", un cliseu care ne indica (.) cum tre' sa arate peretii unui satuc din Westul Salbatic in secolul XIX...
           Daca avem curiozitatea sa ne apropiem, imaginea infractorului incepe sa se contureze...

            Bineinteles, este un autoportret, iar "banditul" cautat, pentru prinderea caruia, "Mort sau Viu", se ofereau 50 de dolari (tot cam atat cat se oferea pentru prinderea temutului Averell Dalton, prostanacul echipei "Dalton" din "Lucky Luke!) este nimeni altul decat... Andre Cheret!!!
             In fotografia de mai sus, un moment istoric: un interviu cu Andre Cheret (dreapta), Roger Lecureux (mijloc) si Francois Corteggiani ("La Jeunesse de Blueberry", "L'Ecolle Abracadabra", "Marine", "Smith & Wesson"...) in stanga...












                    Un instantaneu foarte rar (Sergio Leone a fost o persoana foarte zgarcita cu imaginea sa, drept care fotografiile in care apare sunt foarte rare): Sergio Leone, Joseph Gillain "Jije" si Terence Hill pe platoul de filmare din USA al lui "My Name is Nobody"... Delegat de Ed. Dargaud, Jije (legendarul desenator al lui "Jerry Spring", "Jean Valhardy" si "Michel Tanguy"), Jije trebuie sa negocieze cu Leone adaptarea lui "My Name is Nobody" in benzi desenate. Din pacate, pretentiile financiare ale lui Sergio Leone sunt extravagante, astfel ca initiativa lui "Dargaud" de a lansa o serie de albume B.D. "Western Spaghetti" esueaza lamentabil...
                   Pentru a convinge regizorul de seriozitatea ofertei, Jije deseneaza vreo 8 planse, de o calitate exceptionala. Din pacate, doar intr'un numar "Specil Jije" al prozinei "Hop!", editata de Louis Cance (desenatorul oarecare al lui Pif pe la sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70), poate fi gasita integrala acestui eseu... Plansele in care Terence Hill inca o data este erou de banda desenata au fost gasite cu truda pe Retea si sunt de calitate minabila...



          Andre Juillard desenandu'l pe Terence Hill pe vremea cand era "Mr, Nobody". Nimeni habar nu avea ce'i poate pielea lui Juillard... Un poster tembel si prost desenat pentru "Formule 1", revista in care si'a ascutit creionele, invatand meserie... Pentru cine a uitat, Juillard este desenatorul seriei "Les 7 Vies de l' Epervier" si pentru ca trebuie sa'si potoleasca foamea, mai deseneaza din cand in cand aventurile tembele ale lui "Blake & Mortimer"...

              O buna parte din cariera lui Terence Hill se impleteste cu cea a lui "Piedone", nu a nataraul de primar bucurestean, ci a actorul italian "Bud Spencer"...

marți, 9 februarie 2016

May the Force be with you, Luke!


           Din când în când ne reamintim că "Banu'i ochiul Dracului" iar o vorbă din bătrâni ne îndeamnă să adunăm bănuţii de oriunde s'ar afla ei că deh! "Banii nu au miros" (sau "Pecunia non olet" cum spunea perceptorul, justificând taxele puse pe vespasienele din Roma antică). Gologani, lovele, piţule, parale, mălai, pitaci, arginţi, mardei, sfanţi, husăşi, creiţari, mangoţi, sorocoveţi, mărunţiş, caşcaval, galbeni, biştari, ţechini, parnuse, parai, pagnos, marafeţi, biştari, bulşoi, verzişori, bălcescu... suntem neîntrecuţi când vine vorba să botezăm banul ce'l băgăm în buzunar, caştigat cu trudă sau pe moca!
           "Time is Money!" este o deviza ce rezuma lapidar o intreaga filozofie de viata, pe care Morris a inceput sa si'o insuseasca spre sfarsitul anilor '60. Un artist respectat in lumea benzii desenate, un creator ce si'a dedicat intreaga viata unui singur erou si universului sau ("Lucky Luke"), Maurice de Bevere a debutat in revista belgiana "Spirou" in 1947. Sumele de bani ce se castigau din banda desenata erau direct proportionale cu numarul de exemplare vandute din albumele pe care artistul le "producea". Ori in anii '60 tirajele albumelor B.D. erau inca minuscule, publicul multumindu'se sa urmareasca aventurile eroului preferat in revista, in "transe" de una sau doua planse saptamanal (nu uita ca cel dintai album Asterix, "Asterix le Gaulois", a fost tiparit in 1961 in doar 6.000 de exemplare iar cel de'al 4-lea album, "Asterix Gladiateur" va fi imprimat in 1964 in 60.000 de exemplare- pentru comparatie, in 1991 pentru "La Rose et la Glaive" numai editia princeps din Franta a fost de 2.000.000 ex., iar pentru restul Europei, de 7.000.000 ex.!!!). Cu exceptia lui "Tintin" de Herge, un erou ce se vindea in milioane de exemplare si curand a lui "Asterix", majoritatea albumelor erau difuzate in cantitati reduse...
          In 1968, "Pilote" este o revista pe "val". A stiut sa reactioneze prompt la schimbarile provocate in plan social de amplele miscari de strada... Este o revista care se vinde si ceea ce conteaza cel mai mult, albumele editate de Dargaud  sunt foarte vizibile in spatiile unde sunt etalate. Succesul crescand al lui Asterix sau adaptarea intr'un serial T.V. a aventurilor aviatice ale lui Michel Tanguy ce va spori notorietatea acestei serii imaginate de Charlier & Uderzo, se vor reflecta si in vanzarile celorlalte serii promovate de Georges Dargaud...  In acest context, Morris & Goscinny se muta cu bagaje cu tot in Arca lui Dargaud, unde traiesc o a doua tinerete.
         In 1984, Morris & Lucky Luke sunt curtati de "Hanna- Barbera", celebrul studio american unde se produceau desene animate cunoscute in toata lumea (inclusiv in Romania, o tara aflata sub embargou cultural si nu numai, unde toata lumea, de la mic la mare statea cuminte duminica dupa amiaza ca sa urmareasca in alb-negru un episod din "Aventuri in epoca de piatra" sau "The Flintstones" in original). Un contract cu o casa de filme atat de celebra nu se refuza, asa ca Morris a acceptat mai multe compromisuri. Astfel, celebrul muc de tigareta lipit de buzele sale cu care eram obisnuiti sa'l vedem in fiecare imagine, dispare, fiind inlocuit cu un pai (vezi imaginea de sus). In aceeasi ordine de idei, revolverul ce tragea fara sa fie vreodata reincarcat, devine doar un element de recuzita si ceea ce mi se pare cel mai grav, toate minunatele clisee cu mexicani puturosi ce isi fac siesta la soare, cu piei rosii care in afara de "Hugh!" nu prea mai stiu altceva si cu negrisori ce stalcesc foarte hazos limba franceza, au fost interzise (pai ce facem noi aici, discriminam minoritatile rasiale?...)...

       "Le Pied-  Tendre" este ultima povestire publicata de Morris & Goscinny in revista "Spirou" in 1968. Contractul cu Dupuis expirand, cei doi autori si'au permis sa ia in bagajele lor cand au "emigrat" la Dargaud, "La Diligence" si "Le Pied- Tendre", doua aventuri ale lui Lucky Luke ce vor aparea in albume de lux in Franta, la "Dargaud Editeur"...

          "Pied Tendre"?... Daca spui "Greenhorn" parca mai vii de- acasa... Care dintre noi nu a transpirat in copilarie citind aventurile lui Old Shatterhand si Winnetou?... Cine a putut uita initiera de catre Sam Hawkins, in tainele Vestului Salbatic, a  neexperimentatului (Greenhorn) Karl May, alias Charlie, viitorul si legendarul Old Shatterhand?...
           Rene Goscinny, redactor sef, director, scenarist, pe scurt "omul bun la toate", are inca o idee de zile mari: daca le'ar pune fata in fata, ca la un duel de odinioara in Main Street, pe vedetele celor doua serii western de mare succes ce apareau in "Pilote"?... Astfel, Blueberry, ofiterul atat de nedisciplinat dar atat de eficace al armatei americane, imaginat de Jean- Michel Charlier si Jean Giraud se va infrunta cu Lucky Luke, un cowboy ce a "scris" de unul singur intreaga istorie a Westului, ajutat doar de Rene Goscinny si Morris... Duelul memorabil nu se va desfasura insa in colbul ulitei. Ideea de geniu a lui Goscinny este sa schimbe intre ei cei doi desenatori, pret de o singura plansa. Astfel, Giraud va desena o plansa din "Le Pied- Tendre", imaginandu'si ca Lucky Luke seamana cu Blueberry, iar Morris va desena la randul sau o plansa din "La Mine de l' Allemand Perdu", inlocuindu'l pe Blueberry cu eroul sau, Lucky Luke...
        Rezultatul este formidabil, mai ales cand esti initiat in maniera de lucru a celor doi artisti...




              Din pacate, in colectiile mele nu am gasit decat plansele din albumele originale. Parodiile am fost nevoit sa le recuperez de pe Retea, de unde si calitatea lor indoielnica...
           Cu "La Mine de l'Allemand Perdu" si "Le Spectre aux Balles d'Or", Charlier & Giraud ne pun la dispozitie doua dintre cele mai frumoase albume western scrise si desenate vreodata...
            Sa urmarim impreuna replica lui Morris...






            Morris & Lucky Luke, doua monumente ale celei de'a 9a arte (ca veni vorba, stiai ca Morris este cel care in 1965, intr'un interviu acordat revistei "Spirou", a statuat ca banda desenata este o arta de sine statatoare, avand un limbaj propriu, ceea ce ii permite sa stea alaturi de surorile ei deja recunoscute?... daca filmul este cea de'a 7a arta, desenul animat este cea de'a 8a arta, Morris a decis- iar noi i'am respectat hotararea, ca banda desenata este cea de'a 9a arta)...






         Un omagiu adus lui Jije, un mare clasic al benzii desenate western europene: Jerry Spring si Pancho, eroii imaginati de Jije, intr'un dialog lipsit de complexe cu Lucky Luke...



            Un omagiu insolit adus lui Lucky Luke de Druillet, cel mai vizionar autor S.F. din banda desenata...

duminică, 7 februarie 2016

The Lucky One

              "Norocosul" Luke?... Desigur, este cowboy-ul care trage cu revolverul mai iute decat umbra sa (in functie de editorul ce'i exploateaza faima, Lucky Luke poate fi si "Omul care trage de doua ori mai repede decat umbra sa!")... Este personajul ale carui albume de banda desenata se vand in zeci de milioane de exemplare de'a lungul si de'a latul lumii, fiind traduse in multe limbi de circulatie internationala... Este eroul care in Statele Unite nu a avut niciun pic de succes, conform standardelor americane dupa care daca o carte nu se vinde in cel putin o 100.000 de exemplare, poate fi considerata un esec (la capitolul "interes pentru Lucky Luke" noi, romanii putem sa ne asezam langa yankei: cu multi ani in urma doua edituri si'au pierdut banii incercand sa intre in randul oamenilor "subtiri", lansand in librarii "Dalton City" si "Diligenta", adica 2 albume geniale, ale caror scenarii sunt semnate de Rene "Asterix" Goscinny!!!... cu multa mandrie nationala am dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca ne doare fix in cur de cea de'a 9a arta...)... Este pur si simplu Lucky Luke, un cowboy nascocit de Morris in 1946, un personaj de banda desenata curtat de cei mai mari editori din Europa, tiparit in tiraje ametitoare in albume de lux, asemenea cartilor de arta, animat in desene animate de lung metraj sau seriale pentru televiziune, erou pe platourile cinematografice, inspiratie lucrativa pentru producatorii de gadgeturi, jocuri si jucarii...
            Profiturile uriase rezultate in urma exploatarii acestui mit au impus municipalitatii din Charleroi (orasul belgian unde in 1938 avea sa apara revista saptamanala "Spirou", editata de domnul Dupuis &  Familia, o publicatie in care aveau sa'si dobandeasca faima mondiala atatia eroi celebrii, printre care si Lucky Luke) sa aduca un omagiu public eroului inchipuit de Morris. Un consilier municipal destupat a avut ideea nostima de a impanzi orasul cu "monumente" inspirate de personajele din "Spirou", eroii ce au adus orasului notorietate dar si bunastare, prin taxele platite. Astfel, Charleroi a fost "decorat" cu o multime de statui hidoase, din plastic, amintind pe departe de minunatii eroi ce au leganat copilaria atator generatii (Fireste, nu poti alatura "David"-ul lui Michelangelo unei statui din fibra de sticla, "executata" de o oarecare coperativa... asta nu inseamna insa ca ideea unor figuri monumentale reprezentand personaje cunoscute, expuse in spatiul public, trebuie rejectata; conditia care se impune este CALITATEA, ori "statuile B.D." din Charleroi sunt de'a dreptul slute...).

     
              Conform unei traditii ce a inceput sa prinda radacini (nu de florile marului ne intalnim de 4 ani de zile in acest loc!), nu istoria lui Lucky Luke in evenimente si date vreau sa o "decorticam" impreuna. Contabilizarea faptelor este desigur importanta, dar in zilele noastre este suficient sa intri pe o Wikipedia desteapta (franceza sau engleza) si in cateva clipe ai aflat toata cronologia, daca asta este nelinistea ta ascunsa. Ceea ce ar trebui sa ne intereseze insa intr'o "disectie" culturala, fie ea chiar si referitoare la banda desenata, este contextul politic si social in care a aparut acel artefact (lasand deoparte cacastuturile facute la kilogram, multe dintre B.D.-urile peste care trecem din pacate in mare viteza, sunt adevarate oglinzi ale epocii in care au fost create: "Tintin", "Buck Danny" sau "Asterix" sunt documente deosebite ce nu cer altceva decat sa fie decriptate- voi reveni asupra acestui subiect atat de important)...
             
                In 1968, impinsa sau nu de la spate, lumea incepe sa se schimbe... Consumatorul se maturizeze si isi pune intrebari, daca nu inca existentiale, cel putin "primordiale": "Oare hrana pe care o indeasam in gura si in minte este exact ceea ce ne trebuie?"... Mesajele cu care publicul a fost intoxicat de'a lungul timpului incep sa fie rejectate iar organismul purificat, incepe sa'si selecteze "anturajul"...
                Despre revolutia in gandire pe care a provocat'o anul 1968, am mai discutat... Acum, ne intereseaza "Pilote",  saptamanalul francez de banda desenata, o publicatie ce a stiut sa se adpteze din mers noului context. Ca un magnet, revista atrage orice creator de banda desenata ce vrea sa scape de rutina si vrea sa se implice. In aceasta perioada, Druillet impinge fara complexe portile redactiei, propunand un univers grafic ce va influenta decisiv, un deceniu mai tarziu, o saga ce nu a lasat niciun pamantean indiferent: "Star Wars"... Jean Tabary soseste in paginile saptamanalului cu "Iznogoud", un erou prea mare si complex pentru "Record", o revistuta fara anvergura...
                In sfarsit, Morris si "Lucky Luke" dezerteaza din "Spirou", revista belgiana in care a debutat cu 22 de ani mai devreme si intra cu demnitate in revista pe frontispiciul careia curand va trona lozinca " le journal qui s'amuse a reflechir" (pentru adevarul istoric, sloganul va fi afisat de abia in 1970, dar spiritul meditativ si combativ era deja omniprezent)...
  
           Notorietatea eroului imaginat de Morris era deja mare, astfel incat echipa de "actualitati" a revistei "Pilote" isi va permite sa faca "cu ochiul" cititorului, incercand sa deschida granitele inca inchise ermetic ale tinutului numit "Banda Desenata", deschizand acest univers spre celelalte arte (este ceea ce incerc de 4 ani in acest jurnal, o apropiere intre toate artele, iar numitorul comun ce ar trebui sa le inrudeasca se numeste "naratiunea").
            Jean Ache, creatorul unor serii clasice, lipsite de anvergura sau originalitate, gen "Nic et Mino" (un soi de sub-"Tintin"), ce aparea candva in "Mickey", se leapada de trecut si incepe pentru "Pilote" o serie de planse in care artele plastice, dar si banda desenata, interfereaza.
            La un moment dat, Jean Ache se intreaba cum ar fi aratat Lucky Luke daca ar fi fost pictat de...

         ...Modigliani...

          ...Picasso...

         ...Van Gogh...

       ...Chagall...
       Ceea ce inca ma minuneaza pe mine astazi este ca o publicatie de acum 45 de ani pentru adolescenti cu fata plina de cosuri, se adreseaza acestora fara prejudecati, fiind convinsi ca cititorii vor intelege apropourile facute!... Pai, cati dintre cititorii romani de astazi, posesori de computere si abonati la Retea, cunosc subtilitatile stilistice ale lui Van Gogh?... Picasso?... Chagall?... Si in definitiv, cine dracu' sunt indivizii astia?... "Revolutia" din decembrie '89 a fost orice, dar numai o revolutie culturala NU!!!

          Terence Hill (pe numele sau adevarat Mario Girotti, nume cu care a debutat in cinematografie in filmele cu "Winettou") este un actor italian ce a facut prin anii '70 o cariera remarcabila in westernurile "spaghetti" (cele mai cunoscute hituri ale sale sunt "Lo chiamavano Trinita", "Continuavano a chiamarlo Trinita" si bineinteles, "Il mio nome e Nessuno"- "My Name is Nobody")... Actor de comedie, Terence Hill va fi curand cucerit de umorul lui Lucky Luke. Morris ezita sa'si abandoneze eroul in mainile producatorilor italieni, dar pana la urma accepta adaptarea cinematografica ... Din pacate, eroul interpretat de Hill nu are ca fizic, nicio legatura cu Lucky Luke...


     In 1972, cu 20 de ani mai devreme, Terence Hill a jucat intr'un alt western spaghetti, "E poi lo chimarono il Magnifico" (trebuie sa fi italian get-beget pentru a imagina astfel de titluri!) sau "Man of the East"... O comedie scrisa si regizata de Enzo Barboni si "inspirata" fara jena dupa un album scris de Goscinny si desenat de Morris (povestea cu Lucky Luke a aparut in "Spirou" inca din 1968)...

            In filmul lui Terence Hill, la fel ca in albumul lui Lucky Luke "Le Pied Tendre", un greenhorn, un novice in lumea Vestului, soseste in Far West ca sa'si poata prelua o mostenire...
            Ambii eroi sunt englezi sadea, respectand traditiile si eticheta in orice imprejurare... De unde si hazul absolut nebun...
           


          In continuare, cateva desene in creion pe care Morris le'a folosit pentru primele "integrale" de banda desenata ce au aparut vreodata. Ilustratiile sunt formidabile si poti sa ma crezi, mi'am pierdut cateva ceasuri ca sa le pot recupera!...







           Niste "picturi" semnate de Morris pentru copertile revistei "Spirou"...







           (va urma)...