Am modelat lumea in care traim dupa chipul si asemanarea noastra. Era firesc sa se' ntample asa, caci vanitatea este o boala contagioasa ce ne' a molipsit pe toti. Narcisismul ne' a indemnat sa largim frontierele minuscule ale corpului in care ne ducem veacul, astfel ca am creditat natura inconjuratoare, dar si universul spiritual, cu propriile noastre trasaturi. Orgoliosi, am antropomorfizat intreg universul inconjurator, cunoscut sau cel spre care aspiram. Si pentru a marca (.) cat mai evident aceasta victorie in fata Naturii, am inaltat ziduri uriase ce sfideaza cerul, pe care artisti rabdatori le' au inobilat cu fresce, mozaicuri sau sgraffito, facute sa infrunte secolele si mileniile. Toate aceste artefacte amintesc cat de grozavi suntem...
Cand insa zidurile au inceput sa ne sufoce iar vecinul de alaturi nu se mai putea minuna de ego-ul nostru multiplicat pe pereti, am descoperit fereastra. Acest orgoliu va avea insa pretul sau: pierderea intimitatii, caci fereastra va juca din pacate in istoria civilizatiei, un rol duplicitar. Pe de o parte, fereastra va permite trecatorului ocazional sa vada cu cine are de' a face (este tipica arhitectura burgurilor olandeze din secolele XVI- XVII, unde dimensiunea ferestrele de la casele negustorilor era direct proportionala cu averea respectivului proprietar... Fereastra inca mai functioneaza in Amsterdamul de astazi ca o carte de vizita...)... Pe de alta parte, fereastra va deveni calcaiul lui Ahile al oricarei locuinte: talhari, gura casca si voaieristi de tot felul se pot bucura fara restrictii de aceasta mana cereasca!...
Astazi am ales doi mari artisti in universul carora fereastra a ocupat un rol central...
Vermeer din Delft, un pictor olandez care a trait doar 43 de ani in secolul al XVI-lea si dupa parearea mea, cel mai important pictor din toate timpurile... In cele cateva zeci de panze de mici dimensiuni pe care le' a pictat cu zgarcenie in scurta sa existenta, "eroul" nu a fost niciodata persoana din centrul compozitiei, respectiv cel care platea comanda. Personajul principal a fost intotdeauna lumina ce se insinua complice, printre draperiile grele si scumpe, prin sticla colorata sau vitralii. Personajele sale parca sunt niste fluturi ce aspira spre lumina blanda de afara...
La polul opus se afla Yslaire (Bernard Hislaire), un foarte talentat autor belgian de banda desenata. In seria sa de capatai, "Sambre", editata de Glenat, fereastra nu este altceva decat un martor indiscret al unor drame profunde. In fiecare succesiune de cadre ce contin ferestre avem senzatia ca violam si traumatizam niste personaje deja victimizate...
(va urma)...
Nu a mai trecut se mult pe aici.
RăspundețiȘtergereFoarte frumos tandemul Vermeer-Yslaire, mi-a placut modul in care a fost realizat.
Asta vreau sa vad in site, nu certuri fara rost.
Ganduri bune va doresc!