joi, 26 februarie 2015

Dusty posters...

          Recunosc, am cateva slabiciuni... Iar una dintre ele se numeste westernul "made in Italy"... sau mai in clar, westernul spaghetti. Imi sunt atat de dragi astfel de filme,  incat nu pierd nicio ocazie ca sa vorbesc despre acest adevarat fenomen, emblematic pentru a doua jumatate a anilor '60, un miracol ce a reusit sa scoata din coma un gen cinematografic caruia profesionistii de la Hollywood de mult ii cantasera prohodul. Westernul american isi cam inghitise de ceva timp ultimele lingurite din coliva pe care chiar realizatorii din cetatea de vise i'o pregatisera, acestia nemaifiind capabili sa revigoreze un gen atat de popular, din care se parea ca au stors si cele din urma idei... Umili, italienii care priveau spre Hollywood cu toata admiratia, au incercat sa ii imite, intelegand ca Europa inca mai are nevoie de acest gen. Din pacate, bugetul pe care'l puteau asigura producatorii italieni pentru realizarea unui film, chiar asociati cu spaniolii, germanii sau francezii, era o copie palida a devizului american.
         Lipsurile materiale din peninsula, firesti la mai putin de 20 de ani dupa sfarsitul unui razboi devastator, in care Italia a fost unul dintre invinsi, nu i'a impiedicat insa pe realizatorii italieni sa'si atinga scopurile.Constienti de subtirimea bugetului alocat pentru un film, ei au cautat sa'si concentreze eforturile artistice doar in directia actiunii, ignorand deliberat aproape orice secventa ce ar putea dauna spectacolului popular... Spre surprinderea magnatilor de la Hollywood, italienii au reusit! Au reusit atat de bine incat au inceput sa fie copiati in America, in speranta ca reteta italieneasca va resuscita mortu'... Nu au inteles insa cel mai important argument al italienilor: western spaghetti nu este o simple reteta, asa cum este cea pentru pizza sau polenta. Western spaghetti este un gen artistic si nu poate fi rezumat intr'o carte de bucate...
          Astazi, vreau sa rasfoim impreuna cateva minunate afise, asa cum astazi nu se mai fac, dar care prin anii '60 puteau fi vazute in orice mahala a Romei, oriunde functiona un cinematograf de cartier...
         
       Filmul care a revolutionat genul western, intr'un moment in care trebuia sa se'ntample asa ceva: "Per un Pugno di Dollari". In Romania se numea "Pentru un pumn de dolari" si refuz sa cred ca exista vreun pustan de atunci, care nu'si aduce aminte fiecare secventa sau cantec din film...
       Moda fiind hollywood-iana, Sergio Leone a fost botezat Bob Robertson, marele actor Gian Maria Volonte s'a transformat in John Wells...


        Poate cel mai grozav western al tuturor timpurilor: "Per qualche Dollaro in Piu". Sau "Pentru cativa dolari in plus", filmul care l'a scos pe Lee Van Cleef dintr'o uitare in care nu merita sa zaca si care aproape ca la retrimis pe Clint Eastwood la Hollywood, ca foarte mare vedeta,,,



         "Il buono, il brutto, il cattivo": majoritatea criticilor de film il considera nr. 1 atunci cand vine vorba de westernuri, Sunt de acord numai daca ne referim la cel mai percutant cantec, imaginat de Ennio Morricone: poti sa uiti urletul coyotului in desertul prafuit?...



         Daca Sergio Leone este cel mai mare artist din "fenomenul" numit western spaghetti, Sergio Corbucci este cel care impune regulile acestui gen cu filmul "Django". Desi Franco Nero, cel care il va personifica in primul si cel mai bun film pe  Django  ( vor fi peste 50 de "sequels" cu Django, rol interpretat de diferiti actori!), a incercat tot timpul sa il imite pe Clint Eastwood, imaginea sa se va impune cel mai bine in constiinta spectatorilor europeni.







        Yul Brinner intr'un rol foarte asemanator cu cel pe care l'a interpretat cu 10 ani mai devreme, in "Cei 7 Magnifici"...

         Adversarul Magnificilor din filmul facut de John Sturges in 1960: Calvera, interpretat magistral de Eli Wallach, aici intr'un western spaghetti palpitant, regizat de Giuseppe Colizzi...

           "Un Glonte pentru General" sau unul dintre cele mai solide westernuri spaghetti... Gian Maria Volonte face un rol de zile mari...

      Orson Welles isi incearca si el norocul in Italia, fara prea mult noroc insa...







          Habar n'am daca iti plac sau nu westernurile spaghetti... In orice caz, refuz sa cred ca vei ramane indiferent la aceste minunate postere, pline de furie si culoare... Imi pare bine ca am reusit sa scutur praful de pe ele, chiar daca in urmatorul sfert de ceas acesta se va asterne la loc, poate pentru multa vreme...

miercuri, 25 februarie 2015

Sandu Florea : The Flower' s Roots...

            Iti mai amintesti?... Glop,glop! insemna Cool! iar Pas glop! in mod evident se traduce prin Uncool... Erau singurele cuvinte pe care Pifou, catelul din flori al lui Pif, a consimtit sa le invete in luuunga sa cariera. La "comenzi" s'a aflat in permanenta Roger Mas, un scenarist si desenator plin de bonomie, ce nu a dorit niciodata sa deranjeze pe cineva, indiferent ca era vorba de micutii sai cititori sau parintii acestora. Om intelept, Mas si'a cautat stilul iar in momentul in care l'a gasit si a vazut ca functioneaza, nu l'a mai scos dintre parantezele in care era cantonat, pana la sfarsitul carierei sale... Extrasul de mai sus poate fi din orice perioada creativa a lui Mas, egal cu toate istorioarele desenate pe care Roger Mas marinimos, ni le'a daruit de'a lungul timpului...

         Din fericire au existat si artisti manati de curiozitate, ce au reusit sa priveasca dincolo de gard. Curajul de a parasi drumul sigur, batatorit de pasii atator epigoni, este remarcabil caci numai un spirit intreprinzator va descoperi carari nebanuite...
         Inca de la debutul secolului XX, in banda desenata au existat artisti care nu s'au multumit cu maniera narativa lineara, caracteristica stilului de inceput. McCay este fara indoiala cel dintai artist preocupat constant de modul in care mesajul sau ajunge la cititor. Un geniu ca Winsor McCay- creatorul lui Little Nemo-  a trait intr'o permanenta cautare, el incercand sa elibereze spatiul narativ din constrangerile impuse de chenarul casetelor.. Spatiul continuu da mai multa cursivitate naratiunii, dinamizand'o...

             Frank King este creatorul uneia dintre cele mai longevive benzi desenate din lume: "Gasoline Alley", ce apare in cotidienele americane de aproape 100 de ani. Primul strip a aparut in 1918 insa marile inovatii grafice pe care King le elaboreaza de'a lungul carierei sale, sunt remarcabile in minunatele planse de duminica, cand "Gasoline Alley" apare intr'un format mare, in culori...
              La randul sau, King a inteles importanta dinamizarii spatiului narativ, iar rezultatele sale sunt de'a dreptul spectaculoase...


               Mult mai tarziu, in anii '60, Philippe Druillet redescopera importanta Spatiului Continuu. Plansele sale reusesc sa surprinda imensitatea Cosmosului iar acest lucru este posibil prin sacrificarea casetelor traditionale.


                In Statele Unite, Neal Adams apeleaza la Spatiul Continuu atunci cand se impune dinamizarea actiunii...

                "Il Giornalino" este un saptamanal catolic italian a carui politica editoriala este sa popularizeze in randul cititorilor sai, serii europene si americane foarte cunoscute dar si creatii originale, imaginate de autori italieni...
                 Gianni de Luca este un autor de banda desenata, cu studii de arhitectura, a carui cariera este legate de revista "Il Giornalino". Odata cu seria politista "Il Commisario Spada"inceputa in 1970, de Luca isi incepe cautarile grafice remarcabile, avand drept obiectiv accelerarea naratiunii si demolarea conventiilor grafice traditionale. Utilizarea Spatiului Continuu il va face cunoscut in intreaga lume iar cele mai spectaculoase rezultate le va obtine cu "trilogia" Shakespeare publicata in "Il Giornalino" in 1975 si '76, adica adaptarea in B.D. a pieselor "Hamlet", "Romeo si Julieta" si mai ales "Furtuna"... Cele 3 albume vor produce o adevarata revolutie in banda desenata, iar influenta lui de Luca se va face simtita si in lucrarile altor artisti, printre care Sandu Florea...
















             Sandu Florea a studiat si el arhitectura iar influenta pe care o va exercita Gianni de Luca asupra lui, va fi de durata. Un artist foarte prolific, Sandu va dezvolta Spatiul Continuu in propriile albume: "In lumea lui Harap Alb", in doua albume din seria "Stramosii" pe scenariile lui Radu Theodoru, in "Carusel", un roman grafic desenat in intregime in litografie dar si intr'o scurta povestire publicata in 1985 (?) in almanahul "Anticipatia"...
             Daca in albumul "Harap Alb", Sandu Florea se descurca magistral, unele dintre plansele sale fiind adevarate bijuterii, in celelalte albume in care aplica lectia lui de Luca, povestea devine ilizibila. Scopul initial pentru care Spatiul Continuu a aparut a fost tocmai dinamizarea actiunii, dar in momentul in care Sandu apeleaza in exces la aceasta modalitate narativa, povestea devine incalcita, chiar incomprehensibila. Albumele "Stramosii-Burebista, regele dacilor..." si "Stramosii- Decebal si Traian" se urmaresc cu dificultate iar desenul lui Sandu este din ce in ce mai greoi...



     Doua planse duble extrase din almanahul "Anticipatia", poate cele mai izbutite exemple de Spatiu Continuu din arta lui Sandu Florea: desenul si compozitiile sunt puternice, iar raportul dintre clasic-inovatie este just...


      "Carusel" este un proiect foarte ambitios, inspirat din universul narativ si grafic al lui Druillet dar si de inovatiile lui Gianni de Luca...

       Doua planse extrase din primul album avandu'l drept erou pe Vuzz : un personaj aflat mult sub stacheta ridicata de celalalt mare erou inchipuit de Philippe Druillet- " Lone Sloane"...


             La fel ca in primele 2 albume din ciclul "Stramosii", compozitiile lui S.F. din albumul "Carusel" sunt din ce in ce mai abstracte...
             Experimentele lui Gianni de Luca, dupa o perioada in care au marcat profund banda desenata mondiala, au inceput sa intre intr'un con de umbra, o reintoarcere la forma traditionala fiind destul de evidenta...
            Jocul de cuvinte discutabil din titlul articolului de azi are o scuza : cu niste ani in urma, inainte sa emigreze in State, Sandu Florea se intreba mai in gluma, mai in serios, ce nume de "lupta" sa'si aleaga in America? Sandy Flower?...