joi, 27 iunie 2013

Gheisele lui Sorayama

         Gheisele lui Hajime Sorayama ?... Daca in unele picturi ale sale nu ar mai aparea din cand in cand cate o fata frumoasa cu pometii mai proeminenti si cu ochii oblici, greu ai putea sa'ti dai seama ca este vorba de un pictor japonez. Din pacate si la acest nivel actioneaza distructiv pentru culoarea locala Mondializarea, respectiv uniformizarea valorilor. Este foarte adevarat ca prin Mondializare stacheta pretentiilor este ridicata foarte sus, astfel incat majoritatea tarilor care au pierdut startul dat cu ceva timp in urma nu mai au nici o sansa sa recupereze terenul pierdut. Picturile lui Sorayama au fost reproduse oriunde in lume. Ele sunt pictate intr'un limbaj international, pe care'l pricepe oricine. Fetele din tablourile sale sunt perfecte, sunt gagici pe care si le doreste orice om normal la cap, dar... Ceva lipseste insa! Poate mirosul ciresilor in floare...poate taria sake-ului dintr'o cescuta de portelan fin...poate imaginea inzapezita a lui Fuji Yama, bluruita de aerul diafan ce ne separa... poate aroma pe care o degaja minunatul kimono inflorit, parasit in graba de trupul alb si fragil al micutei gheise... Poate sunt detalalii nesemnificative intr'o pictura japoneza, dar tipicarul din mine le cauta in continuare plin de speranta, atunci cand i se propune arta nipona.
        Nu'ti imagina ca am luat'o pe aratura : imi place la nebunie aproape tot ce face Hajime, dar simt nevoia sa vorbim la un moment dat despre marii pictori si gravori japonezi de altadata : Utamaro si gheisele sale senzuale, inclusiv manualele sale porcoase pentru tinerele mirese... Hokusai si peisajele sale incredibile care i'au influentat si marcat pe marii postimpresionisti Van Gogh, Gauguin, Monet... (apropo, stiai ca Hokusai este cel care a inventat cuvantul MANGA, semnificand un crochiu, o schita spontana ?...)...Hiroshige si uluitoarele sale din targuri si de pe strazile aglomerate... 
       

              ...dar despre Japonia de altadata poate mai tarziu... Acum, multumesc Hajime Sorayama pentru minunatele tale himere!...

Concursul National de Banda Desenata - ed. III , 2013

           Concursul National de B.D. pentru copii si adolescenti a ajuns deja la editia a III-a ! Cu fiecare editie simt cum eu ma imputinez tot mai mult, dar ma consoleaza gandul ca o generatie noua de autori de banda desenata este pe cale sa se afirme, in pofida unui mediu editorial national mai mult decat ostil: din fericire, lipsa de interes a editorilor locali nu pare sa'i descurajeze. Sunt tineri talentati care inca isi cauta drumul, dar au deja dinti ascutiti si suficienta personalitate ca sa selecteze sugestiile pe care le propui. Realmente interesati si consecventi in ideea de transmite si altora povestile care ii "bantuie", sunt de un altruism care ti'ar face placere sa'l intalnesti la cat mai multi artisti. Din pacate sunt foarte putini...
       Titus Gruia a luat Premiul III... A terminat anul trecut liceul... continua povestile sale pline de miros de benzina arsa, de piloti incrancenati si de automobile tunate... Visul lui este sa devina designer si intr'o buna zi sa deseneze un model de automobil care sa cucereasca piata auto de oriunde!... A inteles ca are probleme cu anatomia personajelor, drept care s'a apucat sa faca studii dupa fotografii...
             Ionut Constantin sau John, cum ii spun fetele de la liceu, trece in clasa a XII-a la Tonitza si studiaza arta monumentala. Asta nu'l impiedica sa viseze la povesti epice cu super-eroi... Este fan "Harap Alb" ( versiunea HAC ), Spawn, Dark Knight, muzica heavy metal dar si trupe un pic prea sataniste pentru gusturile mele old fashion... Deopotriva lucreaza animatii in programe 3 D... A luat Premiul II...
         Radu Stoican este consecvent : s'a hotarat sa ia Premiul I in fiecare an !... A terminat clasa a 7-a si la toamna primeste in mod oficial Cartea de Identitate... Mai multe detalii despre Marele premiant poti gasi intr'un articol care a aparut la sfarsitul lunii mai pe blogul tau favorit, "The Light Side of the Night"...
         ...Cam asta s'a intamplat la editia din anul acesta... Urmeaza sa apara albumul cu plansele laureate, asa cum s'a intamplat in fiecare an si in momentul in care cei de la MEN reusesc sa descurce socotelile financiare, premiantii vor primii in afara prea frumoasei diplome realizata de Miruna de la Tonitza si sumele de bani pe care le'au castigat pe merit...
         Pa si pe anul viitor !

luni, 24 iunie 2013

Doar un Strop de Mitologie

         " Placid & Muzo ?... Connais pas !"... Un raspuns firesc, daca esti atat de imprudent sa te lansezi intr'o ancheta privind cunostintele tinerilor de astazi despre banda desenata clasica franceza... Si totusi, candva Placid & Muzo era un celebru cuplu de eroi care a bucurat generatii de copii francezi si nu numai, timp de peste 4 decenii, in diferitele publicatii ale Partidului Comunist Francez... Gagurile lor erau simple dar cu un mare impact pentru niste copii de abia iesiti dintr'un conflict planetar, ce secatuise toate pusculitele si costase atat de multe vieti.
        Astazi insa nu despre cei doi eroi mi'ar face placere sa dialogam... Cariera lor fabuloasa merita o atentie speciala si poate, la un moment dat, ne vom concentra impreuna asupra epopeei numita "Placid & Muzo", cerandu'i sfatul expertului nr. 1 in placidmuzologie, l'am numit pe Mircea Arapu!...
        Prin '57, pentru un numar special din reviata "Vaillant", Cabrero Arnal (parintele lui Placid et Muzo dar si al lui Pif et Hercule) propune o povestire nostima in care personajele sale se "trezesc" in Grecia Antica. In consecinta, se vor intalni pe rand cu o multime din creaturile mitice pe care fiecare dintre noi le cunoaste din copilarie, de pe vremea cand citeam "Legendele Olimpului" de Alexandru Mitru: un Satir (Pan insusi), un Ciclop cum numai in Odiseea lui Ulisse mai poti intalni, un Centaur agresiv, Minotaurul innebunit de sinuozitatile Labirintului pe care nu'l intelege si chiar pe mesterul Dedal!...
        Povestea lui Placid & Muzo nu este pentru mine decat un pretext ca sa meditam cateva clipe asupra acestor minunate metafore (caci ce altceva ar putea fi?...), ce pot fi intalnite la tot pasul in Mitologia Greciei Antice...


          Printre primele fiare pe care Omul le'a imblanzit, trebuie sa fi fost Lupul, care incet dar sigur s'a transformat in "cel mai bun prieten al omului" : Cainele! Tovarasul lui necuvantator avea sa'l ajute la vanatoare, in lupta cu dusmanii si la paza avutului sau, atunci cand va deveni sedentar... In clipa in care a renuntat la cortul de piele, care'l adapostea in peregrinarile sale, inlocuindu'l cu o casa de piatra, tre' sa fi simtit nevoia sa adune pe langa casa si alte fiare, pe care le'a domesticit. Grecia antica, fara sa fie cea mai veche civilizatie umana, poate fi considerata drept cuibarul civilizatiei asa cum o cunoastem azi : practic, toate artele, stiintele, sportul si institutiile Democratiei, intr'o forma sau alta au fost institutionalizate atunci (subliniez, institutionalizate, adica au capatat caracter de sine, au devenit oficiale, au avut dreptul la o Muza... deci nu inventate, caci pictura, muzica sau dansul pot fi regasite la triburile din Neolitic...)... Tinutul muntos si arid al Eladei trebuie sa nu fi fost propice intrebuintarii calului. Elenii, munteni aprigi si iuti ("Ahile cel iute de picior!"), erau dominati pe campul de lupta de ostenii troieni, ce foloseau carele de razboi, trase unul sau mai multi cai (simbolul Troiei era Calul Salbatic )... Locuitorii Eladei erau urmasii celor care migrasera cu mii de ani in urma dinspre Asia. " In lungul lor exod prin stepele asiatice probabil ca au intalnit triburi ce domesticisera deja Calul iar emotia in fata acestei noutati a fost atat de puternica incat momentul a fost imortalizat in legende. Centaurul este melanjul unor emotii foarte puternice, provocate de contactul cu calareti exceptionali, rapizi si neinfricati luptatori, cum trebuie sa fi fost locuitorii nesfarsitelor stepe. Din aceleasi locuri aveau sa navaleasca asupra Europei, dupa multe alte secole, alti Centauri, la fel de indemanateci in arta calariei: Hunii, Mongolii, Tatarii..."... Randurile citate sunt dintr'un articol anterior ("Horse Power"), care sintetizeaza in cateva fraze crezul meu despre originea acestei metafore: Centaurul !
        ...Este limpede ca locuirorii din Elada nu au fost niciodata prietenosi cu "Centaurii". Scenele in care omul se infrunta cu centaurul sunt de cele mai multe ori deosebit de violente, aproape un fel de Abecedar al luptatorului, pentru o eventuala viitoare infruntare !...
            ... Nici nu'i de mirare, daca citim in relatarile mitologice ca centaurii se ocupau si cu rapirea frumoaselor grecoaice!...
       ...Centauri si jocuri lubrice...
         Singurul centaur non-violent si foarte intelept a fost Chiron. Ascuns in munti, ca un ascet, el a fost mentorul lui Tezeu, Ahile si Asclepios. Centaurul Chiron era un renumit taumaturg, un vindecator prin magie, arta pe care i'o va transmite lui Asclepios, cel care este considerat patronul medicinei moderne (astazi pe firmele unor farmacii, inca mai este reprezentat un sarpe incolacit pe o cupa, simbol al lui Asclepios care folosea drept leac in vindecarea multor boli veninul de vipera!).
        Ucis dintr'o eroare de o sageata otravita trasa de Hercule, Chiron se inalta la Cer si devine Constelatia Sagetatorului...
        Spre sfarsitul anilor '60, scriitorul american John Updike iese in librarii cu cel mai bun roman al sau, "Centaurul", o parabola a inaltarii si decaderii unui imperiu: cel in care Omul a fost candva imparat. Romanul alterneaza actiunea pe doua planuri, unul contemporan, in care profesorul Caldwell incearca intr'un liceu oarecare de provincie sa retrezeasca interesul unei generatii apatice, pentru maretia civilizatiei umane si un alt plan in care cantaurul Chiron, ranit, isi traieste ultimile zile... Moartea nu este intotdeauna sfarsitul fizic de care ne temem !...
      "Valerian & Laureline", o serie B.D. editata de Ed. Dargaud si imaginata de Mezieres, pentru desen si Christin, pentru scenariu... O poveste din care nu putea lipsi violenta centaurilor mitologici. Sau de fapt, nu erau atat de mitologici ?...