Two Lonesome Cowboys

             Nostalgia spatiilor deschise, a orizonturilor indepartate si a cerului fara limite a functionat la perfectie decenii de'a randul. Incepand cu anii '20 si sfarsind prin '75, generatii intregi de tineri au cautat cu infrigurare in intunericul salii de cinematograf sau in intimitatea unui roman captivant, a carui actiune se petrece cat mai departe de orice urma de civilizatie, sa regaseasca spatiul in care constrangerile sociale se dilueaza pana la disparitie. Care dintre noi nu a chiulit macar o data de la cursul de matematica sau de fizica?... cine nu si'a dorit sa ignore dimineata desteptatorul zgomotos, sculandu'se la ce ora pofteste?... exista macar un singur tanar, produs al unei civilizatii moderne, care nu a tanjit macar o data'n viata sa retraiasca aventura adolescentilor din "Doi ani de Vacanta", cartea lui Jules Verne?...
              Cucerirea si a celui din urma coltisor de lume necivilizata si inscrierea acestuia in perimetrul  universului cunoscut trebuie sa fi insemnat o mare dezamagire pentru mase intregi de pustani, in care in mod firesc, germina spiritul de conquistador. Un spirit de descoperitor pe care fiecare dintre noi il poarta in gene... din pacate, la cei mai multi tineri acest instinct se atrofiaza din cauza obligatiilor si datoriilor de zi cu zi, dar undeva in adancul nostru subzista nevoia de spatiu nesfarsit...
               Noile generatii au redescoperit speranta in lumile virtuale pe care Games-urile le propun, niste  lumi de cele mai multe ori improbabile dar emanand un magnetism iesit din comun tocmai prin potentialul pe care l'ar putea oferi. Dramatic este ca asteptarile noilor generatii, dezamagite de raspunsurile pe care le'au primit de la lumea concreta in care traiesc, se bazeaza exclusiv pe o lume probabila...

                 Lumea in care generatia mea cauta sa evadeze, atunci cand realitatea devenea prea opresiva, era Far Westul iar producatorii au inteles foarte repede ce piata fantastica reprezenta acest microunivers. In curand toate mijloacele Media difuzau povesti a caror actiune se petrecea in Vestul indepartat, acolo unde viata era atat de departe de confortul si siguranta cu care eram familiarizati.
                  Cinematografele difuzau neobosite pelicule cu cowboys si indieni, propunand uneori teme noi, iar apoi reluandu'le pana la saturatie, pana ce deveneau clisee... Noi, spectatorii fideli urmaream filmele saptamani la rand, dar nevoia de noi emotii nu a mai putut fi satisfacuta de niste producatori suficienti. Unui Hollywood stors si de cea din urma picatura de inspiratie, ii sare in ajutor Cinecitta, sau altfel spus cetatea filmului de la Roma. Marea schimbare de care avea atata nevoie westernul clasic avea sa vina de la italieni. Acestia vor ignora adevarata poveste a vestului American dar si imaginea edulcorata despre Far West pe care Hollywood-ul o propunea in filmele sale. Raspunsul realizatorilor italieni la nevoia de adrenalina a publicului este o violenta iesita din comun, aproape suprarealista si fara nicio corespondenta in realitate, in toate westernurile- spaghetti. Personajele, bune sau rele, fara discernamant, trag din toate pozitiile si consuma cantitati impresionante de munitie, in lumina orbitoare a unui soare necrutator si sub un cer albastru cum numai in filmele Tehnicolor mai poti vedea. Cand luptele cu revolverul din mijlocul strazii pricipale se banalizeaza, regizorul "inspirat" recurge la mitraliera. Cu o cadenta inspaimantatoare, aceasta rareste fara regrete randurile adversarilor. De cele mai multe ori, westernurile spaghetti sunt lipsite si de cea mai elementara morala, dar paradoxal, acest lucru a prins la publicul de pretutindeni, inclusiv peste Ocean. Astazi, privind global intreaga conjunctura, este usor de inteles de ce tinerii de atunci au renuntat de valorile morale cu care erau familiarizati, optand pentru o anarhie propusa de filmele italiene: dezamagiti si alienati de o morala ipocrita, care le pretindea o supunere neconditionata, tinerii au inceput sa reactioneze. Mai intai, prin acceptarea acestui gen de filme, unde morala era atat de diferita de cea cu care fusesera crescuti... Iar apoi, prin iesirea in strada si contestarea directa si uneori violenta a societatii patriarhale. Vorbim de anii '65- '69, anii de glorie ai westernului spaghetti dar si anii marilor proteste de strada, anii underground...

                 In Europa, toate revistele de banda desenata se intreceau sa aibe cel putin un titlu western. Editura Vaillant care tinea de PCF (Partidul Comunist Francez) a incercat (si de cele mai multe ori a si reusit) sa tina piept concurentei, reprezentata de editura Dargaud ("Pilote"), editura Dupuis ("Spirou")  si editura Lombard ("Tintin"). De'a lungul timpului a avut mai multe serii western, intotdeauna de mare success la tinerii cititori : "Sam Billie Bill", "Kam & Rah", Teddy Ted", "Davy Crockett", "Loup Noir", "Capitaine Apache", "Smith & Wesson", "Les Mysteres de l'Ouest", "Horace"... Si fiindca succesul obliga, aproape toate personajele au trecut macar o data printr'o experienta western: Arthur, fantoma justitiara care a avut multe incursiuni prin Far West, Pif dar si Placid & Muzo...

                  Cei doi cowboys imaginati prin anii '50 de Eugene Gire, Kam & Rah trebuiau sa fie personajele principale ale unei publicatii lunare de format mic, "Camera", editata de ed. Vaillant, in paralel cu saptamanalul "Vaillant". Aventurile savuroase ale celor doi "teribili" ai vestului, vesnic urmariti de ghinion vor aparea curand in format gigant in paginile revistei "Vaillant".
                  Pline de fantezie si cu un grafism exploziv, toate scurtele povestiri cu "Kam & Rah" au un final identic, devenit laitmotiv: cei doi cowboys ghinionisti sfarsesc de fiecare data in spatele gratiilor, cu cate o ghiulea legata de glezna!... Un "final cliseu" care face istorie alaturi de cel din Lucky Luke ( cu L.L. calare pe Jolly Jumper, indepartandu'se spre soare apune) si de cel din Asterix (festinul din satul galilor)...

                  O banda desenata de o calitate exceptionala care te obliga sa'ti pui o intrebare absolut fireasca: cum este posibil ca astazi sa nu'si mai aduca aminte aproape nimeni de Eu. Gire si de o serie precum "Kam & Rah"?...