Gai Luron se imbraca Made in Romania!

                     Pe la mijlocul anilor '60 banda desenata europeana incepe sa renunte la pantalonii scurti, dand evidente semne de maturizare. Daca pana prin 1964-'65 cititorul inca mai avea parte de lecturi naive si puerile, dupa acest jalon temporal autorii de banda desenata si in primul rand scenaristii, realizeaza ca publicul caruia i se adreseaza s'a emancipat. Bufoneriile si poantele burlesti nu dispar cu desavarsire din seriile umoristice, dar incep sa fie inlocuite de gaguri inteligente, care propun o implicare mai activa a intelectului cititorilor.
                      Aceasta maturizare a B.D. este mult mai evidenta in benzile realiste, iar cazul cel mai semnificativ este seria "Fort Navajo" desenata de Jean Giraud pe un scenariu de Jean-Michel Charlier. Daca la debutul din paginile saptamanalului "Pilote" in 1963, locotenentul Blueberry era de o naivitate si o stangacie induiosatoare, in numai cativa ani autorii ii schimba total personalitatea, transformandu'l intr'un adevarat Titi-Duru' si apropiindu'l in mod evident de caracterului interpretat de Clint Eastwood in trilogia dollarilor a lui Sergio Leone, o serie cu un impact formidabil asupra publicului, dar si a intregii estetici a filmului. Mai mult, Blueberry devine un erou complex, rational dar si sentimental, credibil si in acelasi timp un model cu care cititorului i'ar placea sa se identifice. Aceasta metamorfoza se intampla prin '67, anul cand in revista "Pilote" apare "L'Homme au Poing d'Acier". De la acest titlu, complexitatea albumelor avandu'l pe Blueberry drept personaj creste de la an la an...
                     Tot in aceasta perioada apare Druillet si personajul sau fetis Lone Sloane, neo-terrianul cu ochii rosii : un erou care brazdeaza Universul de'a lungul si de'a latul la bordul navei sale spatiale O Sidarta, infruntand tirani si civilizatii extraterestre. Complexitatea scenariilor si a compozitiilor sale depaseste orice s'a inchipuit pana atunci in domeniu S.F., fie banda desenata sau film. Scenariile lui Phillipe Druillet par scrise pentru un adult, iar cititorul, constient de faptul ca a fost promovat intr'o "categorie" superioara, consimte sa participle la acest joc. Maturizarea publicului este foarte rapida, prefigurand miscarile de strada din 1968, desfasurate in USA, Franta, Italia sau Cehoslovacia si care aveau sa schimbe fata ingénua a lumii pentru totdeauna!...
                      In revista "Vaillant, le journal de Pif" este publicat in 1965 un adevarat reactionar si anarhist : Nikita Mandrika sau Kalkus, cum semna pe atunci si personajul vietii sale, "Le Concombre Masque" (altfel spus, "Castravetele Mascat")... Prezenta lui si a povestilor sale uneori absurde, alteori filozofice si poetice, dar intotdeauna foarte percutante, era de neinchipuit doar cu un an in urma, in orice revista europeana (in Statele Unite ceva asemanator fusese posibil cu vreo 3 decenii mai devreme : "Krazy Kat" de George Herriman si "Popeye" de Segar )! O culme a increderii cu care Mandrika se adresa inteligentei cititorilor sai: doua personaje din "Les Aventures Potageres du Concombre Masque" sunt doi filozofi (Jean-Paul Sartre & Albert Camus) care ratacesc prin desert, schimband intrebari existentiale si fara sa dea vreodata raspunsul!
                 
                        Tot in "Vaillant" debuteaza Marcel Gotlib, cu o multime de povestiri scurte pline de stangacii grafice dar si de scenarii naive si previzibile. Curand insa Gotlib propune un mic univers middle class, intr'un cartier mediocru, ceva gen "lumea lui Pif, imaginata de Roger Mas". Nu dupa mult timp, in acest univers monoton isi face intrarea Gai Luron, catelul vesnic somnoros, care dupa o evolutie grafica si psihologica spectaculoasa devine vedeta seriei, trimitandu'i pe ceilalti eroi in sertarul cu amintiri. Povestile cu Gai Luron se scutura complet de poantele burlesti cu care Gotlib debutase initial in "Vaillant", transformandu'se in gaguri inteligente, un permanent dialog intre artist si cititorii sai.

            Un gag pe care Gotlib il dezvolta cu multa placere : in primele imagini avem privilegiul sa'l vedem pe Gai Luron in "fundu' gol"!!! De fapt, fara zgarda, singura sa vestimentatie obisnuita...

     
  

              Un alt gag minunat : Gai Luron se duce la plaja si isi pune... bermudele!!! Din pacate, toate preparativele ii mananca ziua intreaga, asa ca baia ramane pentru ziua urmatoare!...

           
                      Un numar special de Craciun din "Vaillant, le journal de Pif" : in urma experientelor vestimentare pe care le'a avut, Gai Luron se pregateste sa se lanseze in lumea modei!

  
                       Marele concurs "Imbracati'l pe Gai Luron !"...

                        Foarte curand, rezultatele concursului sunt anuntate. Gotlib pastreaza ideea primita de la cititorii participant la competitie si deseneaza o serie de viniete super-amuzante!

          Castigatorul Marelui Premiu este un francez si ideea sa a fost sa'l transforme pe Gai Luron in Don Quijote iar pe fidelul sau prieten, Jujube in Sancho Panza...

                          
                       Interesant este ca la acest concurs au participat si o multime de copii romani, 4 dintre ei fiind recompensati cu vinietele originale desenate de Gotlib ( ceea ce inseamna ca undeva, prin Romania este posibil sa mai existe 4 desene originale semnate de Marcel Gotlib!!!)...

                    
                          Alexandru Popescu din Turnu (nu Jurnu) Severin ( acesta este bunul verisor al lui... Mircea Arapu si aparent, inca mai are desenul cu Gai Luron bebelus!!!)...

    
                 In plansa "Un dernier mot au sujet du concurs "Costumez Gai-Luron"", vei mai intalni numele catorva "artisti" romani, care pentru cateva momente, l'au imbracat in Romania pe Gai Luron! Cinste lor, cum sa lasi asa mandrete de erou in bombonica goala?
                  Regasind acest numar  Pif - Special Craciun am incercat sa'mi amintesc de ce eu sau viitorii mei prieteni nu am participat la acest minunat concurs, avand pe atunci cam 12 ani. Habar nu mai am ce motive au invocate acestia, dar la mine situatia este foarte simpla: nu am avut niciodata suficiente "pile" ca sa'mi pot face un abonament la revista "Pif" si cu foarte rare exceptii, atunci cand gaseam revista la chiosc, cumparaturile mi le faceam din anticariate, deci mult dupa ce actualitatea devenea istorie...
                   1967, anul cand romanii l'au imbracat pe Gai Luron!...