Candva promiteam ca ne vom arunca impreuna cateva priviri si pe imagini cu altfel de femei decat constantele slabonoage din lumea modei, top- modelele cu mersul sleampat pe care toate televiziunile din lume incearca sa le transforme in etalon de frumusete al acestor decenii. Marturisesc ca pentru aceasta incursiune in istoria frumusetii la femei, am avut nevoie de mult curaj. Cea dintai halta am facut'o cu numai 80 de ani in urma. Rasfoind o colectie de reviste "Realitatea Ilustrata", am gasit la loc de cinste concursul national Miss Romania, unde se alegea cea mai frumoasa romanca ce urma sa reprezinte culorile nationale la mare intrecere Miss Universe, desfasurata in America! Cand m'am obisnuit cu tiparul primitiv si hartia execrabila care se utilizau in acele vremuri, am reusit sa descifrez cu mare greutate trasaturile participantelor la aceasta parada a frumusetii. Prima mea reactie a fost sa inchid imediat revistele, ca sa nu'mi compromit definitiv farama de simt artistic cu care m'a harazit natura. In mai putin de un secol, criteriile utilizate pentru a aprecia frumusetea s'au modificat radical. Speriat de cele vazute, am facut o coborare mai indrazneata de aproape 400 de ani in putul Istoriei, in speranta ca voi regasi Eternul Feminin in cele mai avantajoase forme si am ajuns in timpul lui Paul Rubens. Pictorul flamand ale carui opere au generat, printre altele, expresia "forme rubensiene" m'a "obligat" sa ma asez si sa cuget, desi prima reactie in fata formelor voluptoase a fost sa'mi continui odiseea in cautarea Frumusetii...
Clipele pe care le'am petrecut privind reproducerile acelor picturi magnifice, in care culorile flamboaiante iti aprind admiratia, m'au ajutat ca sa'nteleg premizele gresite ale demersului intreprins de mine.
Este o greseala aparent inofensiva, pe care oricare dintre noi o face fara a realiza eroarea de judecata. Care dintre noi nu a condamnat un film, o carte, un tablou, o banda desenata, un desen animat... pentru simplul motiv ca "este de pe vremea bunicilor"?... Simpla apartenenta la un timp ale carui criterii de valorizare nu mai corespund generatiei noastre, poate descalifica de multe ori un "artifact", mergand chiar pana la repudierea lui... Imi amintesc, cand prin '77 o biblioteca a hotarat ca tre' sa'si faca ordine prin rafturi si a aruncat cu nemiluita mii de reviste de colectie (am avut sansa sa recuperez o colectie de reviste istorice "Krokodil" si primele reviste "Flacara")...
Cati dintre noi mai zabovesc macar pentru cateva secvente, urmarind un film cu Buster Keaton sau Harold Lloyd, totusi in epoca considerati egalii lui Charlie Chaplin?... Cati dintre noi nu ironizeaza o pictura primitiva, facuta cu stangacie si in care fiecare urma de penel tradeaza efortul artistului, parca mai obisnuit cu plugul sau toporul, decat cu pensula si culorile?...
Cred ca orice semn rational pe care omul la lasat in urma sa trebuie judecata in contextul in care a fost faptuit. Greseala cea mare este sa faci un top tampit gen "cele mai bune 100 de filme ale tuturor timpurilor" sau "o suta de romane pe care tre' sa le iau cu mine daca naufragiez pe o insula pustie"... Niciun om cu cap nu va putea alinia operele plasmuite de'a lungul istoriei intr'o competitie gen Miss Universe, plimbandu' le prin fata unei audiente plictisite de atata praf ...
Exista bucatele de mortar pictat, resturi dintr'o fresca sau alta pierdute pentru totdeauna, si care pot avea o valoare inestimabila. Bineinteles, nu valoarea de piata, asta conteaza prea putin in acest context, ci valoarea simbolica. In acest jurnal, vorbeam la un moment dat de singura vizita pe care am facut'o la Nuremberg. Un oras care a fost facut una cu pamantul de bombardamentele Aliatilor, in cel de'al doilea Razboi Mondial... Cand Germania s'a putut ridica din noroi, a inceput sa'si adune urmele trecutului. Desi anumite cladiri nu aveau neaparat o valoare istorica deosebita, germanul a adunat fiecare bucata de zidarie imprastiata de suflul exploziilor si, cantr'un puzzle nebunesc, a reconstituit vechiul oras. Nu orasul era reconstituit, ci germanul sfartecat de ploaia de bombe. Poti sa mai spui ca pasarea Phoenix este un mit?...
Nu puteam sa'ti prezint doar frumoasele lui Rubens, fara sa pricepem de ce erau atat de grase, aproape monstruoase pentru cineva crescut strict dupa criteriile noastre estetice. Tarile de Jos erau deja foaaaarte prospere. Negotul intens pe care'l practicau pe mare sau pe uscat le'a asigurat o bunastare care'i diferentiau de vecinii lor, fie ca vorbim de francezi sau englezi. O persoana slaba echivala cu cineva care nu avea ce sa manance, deci un ins traind in saracie. Opulenta financiara trebuia sa se reflecte si in aspectul fizic...
Femeia grasa din picturile din Tarile de Jos era o persoana prospera . Naturile moarte cu haleala de tot felul sunt coplesitoare. In mod logic, frumoasele dolofane trebuiau sa se'ndoape cu tot inventarul de mancare pe care'l afisau tablourile cu naturi statice... Pana la ultima firimitura!
Pofta buna, preafrumoase pofticioase!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu