Exista unele filme sau carti care'si concentreaza tirul asupra spectatorului sau cititorului in ultimile secvente, astfel incat acesta, bulversat de intorsatura pe care o ia povestea la final, ramane complet groggy in fotoliu sau. Vrei cateva exemple? Pai, cel dintai si cel mai rascolitor a fost finalul de la "Planet of the Apes", filmul din 1968 al lui Franklin J. Schaffner cu Charlton Heston... O adaptare foarte inspirata dupa un roman de Pierre Boulle, rezultand o opera cinematografica aflata ca valoare cu mult deasupra sursei literare. Scena cu comandantul Taylor descoperind ce a mai ramas din Statuia Libertatii, ingropata in nisipul plajei este antologica si poate fi citata in orice academie de film drept un model de montaj inspirat... In literatura, exemplul cel mai celebru care'mi vine in minte este romanul Agathei Christie, "And Then There Were None" ("Ten Little Niggers") sau "Zece Negri Mititei" cum este cunoscut in Romania... Este unul dintre cele mai bine scrise romane politiste, in care clasicei intrebari "Cine este criminalul?" scriitoare ii da raspunsul doar in ultimele pagini, anuland eforturile chiar si ale celui mai perspicace cititor, amator de enigme!...
Banda desenata in general, nu a aspirat niciodata sa creeze "Marele Final", adica acea secventa memorabilia care sa rascoleasca constiintele micilor cititori. Aceasta lipsa de ambitie este insa motivata... Dincolo de Ocean, in USA, benzile desenate cu "va urma", indiferent ca apareau intr'un strip cotidian sau intr'o plansa in suplimentul de dumunica, nu aveau niciodata un inceput si un sfarsit foarte net, obligand in acest fel cititorul sa nu renunte la personajele sale favorite.
In Europa, problema era alta. In momentul in care un album dintr'o serie incepea sa fie publicat intr'o revista in foileton, de obicei o plansa sau doua pe saptamana, scenariul nu era definitivat iar autorii habar nu aveau cum se va termina povestea, cu atat mai putin erau capabili sa se gandeasca la "Marele Final" (este de mare notorietate felul in care Jean-Michel Charlier, autorul seriei "Blueberry" si "Barbe Rouge", printre altele, transmitea telefonic desenatorului textul unor planse, pe care acesta era obligat sa le termine peste noapte, pentru a fi predate in timp util la redactie!)!... Incepand cu Herge ("Tintin"), continuand apoi cu Jacobs ("Blake & Mortimer") si cu Charlier, europenii au luat si ei exemplul autorilor americani si au inceput sa lungeasca o poveste pe parcursul a mai multor albume. Cel mai "vorbaret" ramane Charlier, care reuseste sa intinda o aventura a lui Blueberry pe parcursul a 10 albume si aproape 18 ani de munca! Din cate stiu eu, in B.D. europeana nu prea exista "Marele Final", autorii si cititorii multumindu'se de obicei cu cate un suspence bine dozat, daca povestirea urma sa se continuie in urmatorul volum...
Si totusi, in Europa cativa autori au reusit sa personalizeze finalul albumelor lor. Astfel, Rene Goscinny impune de'a lungul anilor in 2 dintre seriile pe care le'a dezvoltat, un mecanism narativ ce va intra in constiinta cititorilor.
In 1947 Morris, un desenator Belgian imagineaza un cowboy grasut si deloc simpatic, Lucky Luke, care strabate Westul salbatic impartind dreptatea pe ambele maluri ale lui Rio Pecos. Atunci cand Rene Goscinny se apuca sa scrie scenariile acestei serii,adica dupa primele 9 albume, "Lucky Luke" incepe sa devina un altfel de erou iar universul sau se imbogateste cu personaje pitoresti.
Goscinny este cel care inventeaza, printre altele, leitmotivul din final,cu Luke disparand in zare spre soare apune si fredonand aria de acum celebra "I'm a poor lonesome cow-boy and a long way from home..." ... Seria "Lucky Luke" se apropie astazi de 80 de volume, cateva fiind facute de alta echipa, dupa decesul lui Morris din 2001.
Din cele 80 de albume, am selectat ultimul cadru din cateva albume "Lucky Luke". Intr'un zbor grabit de 17 vigniete, trec peste 55 de ani si o cariera remarcabila...
Pentru prima data, versurile intregului cantec, compus de Claude Bolling pentru cel dintai desen animat de lung metraj destinat marelui ecran, "Daisy Town" din 1971...
Rene Goscinny a inteles foarte repede lectia lui Mark Twain, pe care acesta o impartea cu darnicie in toate conferintele pe care le tinea de'a lungul si de'a latul Americii: "O gluma oricat de proasta ar fi ea, prin repetarea ei cu obstinatie, reuseste sa devina o gluma buna iar publicul va rade la ea!". Dupa experienta reusita cu Lucky Luke, Goscinny reia acelasi mecanism in finalul aproape fiecarui album "Asterix". Aventurile lui Asterix, Obelix & Idefix se termina cu un banchet monstrous in poiana de la marginea satului! Goscinny secondat de Uderzo ( si el un gagman foarte fin ), inteleg ca este cazul sa transforme in permanenta poanta finala. Astfel, de fiecare data apar situatii noi, oarecum dictate de povestea care tocmai s'a incheiat, dar impresia generala este ca cititorul asista la acelasi ritual...
Franquin a fost un grafician exceptional, dublat de un mare creator de banda desenata. El era deopotriva capabil sa conduca o echipa pentru realizarea unui proiect, dar si sa realizeze de unul singur capodopere care au marcat ce'a de'a 9-a arta. Cuvantul "FIN" este aproape de fiecare data personalizat, in functie de story-ul pe care l'a dezvoltat in plansele anterioare...
Herge, Tintin & Milou... Cuvintele sunt de prisos...
Jean Tabary a fost un mare povestitor, poate cel mai important care a lucrat in ograda revistei Vaillant- Pif!... El intotdeauna a stiut sa integreze deopotriva baloanele, onomatopeele si orice text auxiliar in plansele sale. Gloria sa avea sa vina insa cu "Iznogoud", o serie pe care avea sa o dezvolte pe un scenariu de Rene Goscinny...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu