Blindman

                 "Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
                Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
                Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
                Cheamă, pleacă, vine, este !"... vorba lui Romulus Vulpescu, cantat inca de Tudor Gheorghe, pentru cine mai are urechi sa asculte.
                
                 Ingropati, imbalsamati, arsi, mumificati, aruncati in valuri, mancati, pastrati in congelatoare sofisticate pentru vremuri mai inteligente, cand se vor gasi leacuri pentru orice boala: inmormantarea celor care s'au dus dintre noi s'a facut aproape intotdeuna cu respect. Un respect impus fie de dragostea celor care l'au iubit si admirat pe cel decedat, fie impus de teama pe care respectivul disparut a insuflat'o celor din jur. Dar de fiecare data cand o persoana pleaca pentru totdeauna de la cele lumesti, cea dintai grija a celor aflati in preajma sa este sa'i inchida OCHII, pentru odihna vesnica. Asa spune traditia si asa s'a facut dintotdeauna. Mai mult, in Grecia antica pe ochii celui mort se puneau monezi, adica plata pentru luntrasul Charon, cel care'i ducea sufletul in sumbra imparatie a lui Hades, dincolo de raul Acheron... Cel putin asa spun istoricii...
                   Interesant este ca acelasi decedat mai avea o moneda (obolul) sub limba, un loc mult mai sigur ca respectiva plata sa nu se piarda (Charon era un batran uracios care'i abandona pe malul Acheronului pe toti cei care nu'si puteau plati sumbra croaziera, pentru urmatoarea suta de ani si presupun ca nu era deloc o placere sa bantui pe acele coclauri!)! Doua plati pentru acelasi serviciu?... Nu este putin cam exagerat?...
                  Cred ca plata pentru funesta stradanie a luntrasului era banul pastrat in gura iar rostul celor doua monede puse pe ochi este cu totul altul. Cel care pleaca dintre cei vii o face aproape intotdeauna cu regret. Ultima privire pe care o arunca asupra unei lumi pe care si el a iubit'o nu este o experienta pe care o poti uita curand. O privire care ne cere ceva ce nu putem da, o privire care ne imputa sau ne cearta, o privire dusmanoasa sau ucigasa... este ceva care te poate urmari intreaga viata. Fiecare dintre noi s'a ferit de deochiurile si farmecele facute de privirile grele. Aceasta superstitie trebuie sa fi existat dintotdeauna, altfel oamenii nu s'ar fi grabit sa inchida ochii celui mort, refuzandu'i cea din urma "privire" inainte ca acesta sa paraseasca definitiv lumea. Monedele puse pe ochi sunt de fapt ultimile scuturi intre cele 2 lumi, 2 lumi pe care cei in viata ar vrea sa le pastreze asa cum sunt pentru totdeauna...
 
                  Ca sa'ntelegi mai bine imaginile care urmeaza este suficient sa apesi pe urmatorul link "When a Blind Man Cries", o magnifica balada unde ii vei reintalni cu placere pe Blackmore si Gillan, impreuna ca doi mari muzicieni. Incearca sa asculti muzica privind imaginile de mai jos...

         Imaginile sunt extrase dintr'o inscenare formidabila, "Troy", un film de Wolfgang Petersen...

              Drama ingrozitoare prin care a trecut Oedip, o biata jucarie in mainile Destinului, a influentat toate artele, dar si gandirea omului preocupat de rosturile sale pe lume: teatrul, opera, pictura, cinematografia, literatura...  dar si filozofia si deopotriva, psihologia. Pentru cumplitele sale pacate, Oedip a inteles ca numai o singura pedeapsa poate fi mai teribila decat moartea: pierderea OCHILOR. O pedeapsa pe care si'o va aplica de unul singur...

  

           "Oedip", tragedia in 4 acte de George Enescu, pe un libret de Edmond Fleg...

            Orbirea intentionata a unei fiinte a fost dintotdeauna considerate o pedeapsa cumplita, care i'a facut pe oameni sa se cutremure. Istoria va mentiona cu multa grija astfel de drame, poate si cu oaresce intentii "pedagogice"...
             In lunga sa pribegie (odisee) spre Itaca, patria sa, Odiseu (Ulise) impreuna cu tovarasii sai de suferinta il intalnesc pe Polifem, un "ciclop" urias. Acesta ( probabil un salbatic canibal chior, foarte puternic si cu un gabarit impresionant ) ii haleste pe data cativa oameni din echipaj... La randul sau, Odiseu il imbata pe Polifem si se razbuna pe monstrul canibal scotandu'i cu o tepusa de lemn singurul ochi pe care'l mai avea... Aceasta isprava demna de legende, va fi povestita in poemul eroic "Odiseea" scris de Homer, iar imaginile inchipuite de artistii greci vor fi pastrate pana in ziua de astazi pe minunatele amfore grecesti!...

                Mult mai tarziu, prin anii '60, Jacques Lob si Georges Pichard vor rescrie epopeea lui Ulise in drumul sau spre casa. Astfel, Polifem va fi imaginat ca un cyborg, o creatura jumatate om, jumatate robot inchipuita de Poseidon ( un extraterestru care avea in grija toate marile ). "Ochiul" din mijlocul figurii este de fapt o celula fotosensibila, care poate deveni si un laser foarte periculos.

    "Orbirea" monstrului se va face tot cu o tepusa, la fel ca in epopeea lui Homer. Dar in "realitatea" inchipuita de Lob & Pichard, Ulise si tovarasii sai vor sparge ecranul care emitea lumina distrugatoare, anihiland puterile cyborg-ului!...

        Privirile care pot da viata, dar pot la fel de bine sa ucida!...

            Homer, marele aed al antichitatii, lipsit de darul vederii a reusit sa imagineze o lume mult mai bogata decat cea in care traia el insusi, un intreg univers plin de personaje urmarite de un destin tragic, sau de eroi picaresti ce acumuleaza aventura dupa aventura... o lume in care zeii se infrunta intre ei, luptele titanice desfasurandu'se intre armatele unor regate dezbinate de orgoliile zeilor.

                 Orbirea a fost intotdeauna socotita ca o nenorocire fara leac. Cu atat mai mult, vindecarea Orbului de catre Isus este considerata o minune!...

    

           In Evul Mediu, omul lipsit de vedere nu mai avea nicio posibilitate ca sa se'ntretina, singurul sau mod de a subzista fiind cersitul... Pieter Bruegel cel Batran si "Parabola Orbilor"...

             Dintotdeuna, Orbul a fost ajutat de un caine dresat, pe care'l purta in lesa. Disparitia cainelui echivala aproape intotdeauna cu condamnarea celui lipsit de vedere la moarte...

            Miscarile haotice ale orbilor trebuie sa'i fi amuzat teribil pe toti copiii si tinerii din lumea buna, care au gasit intr'un joc aparent crud si cinic un pretext ca sa se distreze. Pentru tinerii adolescenti "Baba Oarba" insemna un motiv pentru atingerea partenerilor, deci un joc cu usoare note erotice.

       Si Justitia este oarba...

          Zatoichi este un mume care impune respect oricarui cinefil japonez. Zatoichii este eroul unei lungi serii de peste 26 de filme, ce a debutat in 1962 , avandu'l pe Shintaro Katsu in rolul pricipal: un maseur orb, pribegind intr'o Japonie aflata in plina perioada feudala, atunci cand pericolul il puteai intalni la tot pasul. Talentul de maseur al lui Zatoichi nu era depasit decat de indemanarea sa atunci cand manuia katana in luptele pe care era nevoit sa le poarte la tot pasul. Este extraordinar de expresiv jocul lui Katsu in momentul de dinaintea oricarei infruntari, atunci cand inconjurat de dusmani, isi ascute toate celelalte simturi, incercand sa anticipeze intentiile inamicului. Orice zgomot, orice usoara deplasare de aer sunt suficiente informatii pentru spadasinul orb, care iese intotdeauna victorios din cele mai incurcate situatii!...

         O scena tipica pentru seria Zatoichi : Luptatorul orb incoltit noaptea intr'o padure departe de orice asezare omeneasca...

        Rutger Hauer intr'un rol asemanator celui jucat de Shintaro Katsu: o trupa de commando americana este surprinsa intr'o ambuscada de soldatii Vietcong si masacrati fara mila. Un militar US, orbit de explozia unei mine, rataceste prin jungle pana ce este gasit de satenii unui catun pierdut in inima padurii. Plin de compasiune pentru osteanul orb, acestia il adopta si il ajuta sa'si dezvolte celelalte simturi, astfel incat militarul reuseste sa se descurce mai bine decat un om fara handicap. Scenele de lupta cu sabia ascunsa in toiag sunt remarcabile! "Blind Fury", un film de actiune foarte bine construit...

           Spre sfarsitul dominatiei de aproape 8 ani a filmelor western spaghetti, atunci cand interesul pentru acest gen de filme se diluase aproape de tot, Ferdinando Baldi mai are o ultima zvacnire de orgoliu si regizeaza o ultima bijuterie, "Il Pistolero Cieco" sau mult mai cunoscut in lume drept "Blindman". Un film din care nu lipseste niciunul dintre ingredientele care au facut westernul made in Italy atat de faimos: violenta iesita din comun, de foarte multe ori gratuita si plina de sadism, scene de lupta neverosimile, un aer de film gotic, pe care niciodata nu'l vei "respira" intr'un western USA si in sfarsit, un personaj fantastic, fara nicio corespondenta in realitate: personajul principal interpretat de Tony Anthony este un pistolar de temut. Ineditul personajului este ca acesta este mai orb decat o cartita, ceea ce nu'l impiedica sa se lanseze in cele mai indraznete dueluri cu arme de foc! Inca o data, Zatoichi face prozeliti!...

         Daredevil sau supereroul orb din comics-urile americane dar si din cinematografie. In filmul din 2.003 cu Ben Affleck in rolul titular exista o scena foarte expresiva: Matt Murdock (numele de civilie al lui Daredevil) este fata in fata cu Elektra, o tanara femeie in compania careia se simte foarte bine. Orb fiind, bineinteles ca nu'si poate imagina cum arata aceasta. In acel moment insa incepe ploaia iar simturile ascutite ale supereroului ii vor permite acestuia, urmarind zgomotul picaturilor de ploaie ce biciuiesc chipul Elektrei, sa'i reconstituie in totalitate fizionomia! O scena foarte inteligenta...

     

           Ray...

            Imensele statui fara OCHI din Insula Pastelui, o bucata de pamant pierduta undeva in Pacific. Un mister pe care nimeni nu'l poate explica...