Basmul ca un ecou fara sfarsit...

           "Drumul spre Iad este pavat cu bune intentii" , o fraza rostita odinioara de un crestin ingandurat, a devenit foarte rapid o metafora ce se potriveste ca o manusa aproape oricarei intreprinderi ce demareaza in Romania moderna. Imi vine greu sa cred ca atatea proiecte initiate in ultimele decenii cu surle si trambite si innamolite rapid in mlastina ce duhneste urat a incompetenta sau coruptie, au fost de la bun inceput doar simple ambuscade in care trebuiau sa pice fraierii cu bani. Cred si sper ca punctul de plecare al oricarui proiect ce urma sa fie dezvoltat in Romania a fost initial unul plin de onestitate si intentii pozitive, vizand emanciparea acestei tarisoare aflate la frontierele Europei. Devierea de la planul initial trebuie sa se fi intamplat undeva pe parcurs, atunci cand autorul proiectului ce a primit toate avizele dar mai ales, fondurile necesare, si'a dat seama ca ambitioasa sa initiativa ii depaseste cu mult competentele... Si atunci, el tre' sa fi oftat resemnat si mioritic, inmuindu'si degetele in borcanul cu miere. Iar daca a vazut ca gestul sau este ignorat, a continuat in liniste, pana ce a terminat tot continutul gavanosului. ca in desenele animate cu Winnie-the- Pooh...
           Desigur, vina pentru esecul implementarii unui proiect nu este exclusiv a pofticiosului, ci ea apartine deopotriva celor care joaca rolul de supraveghetori ai aplicarii planului si in aceeasi masura, societatii civile, din care facem parte si noi ! Disolutia Autoritatii este tot mai evidenta in Romania si doar plata unor polite mai vechi intre taberele rivale ( ce se lasa cu arestari spectaculoase si eliberari conditionate dupa cateva saptamani de stat in carcera de 5 stele ) mai intretine iluzia unei functionari normale a Statului. Urmaresti la stirile Tv cum clanurile tiganesti fac legea pe strazile Romaniei, in timp ce Politia asista neputincioasa... Privesti cum un betiv, un baiat de bani gata sau o curva de la Kapatos fac instructie in plina strada cu un prapadit de politai... "Contemplezi" ca pe un tablou de balci prestatia vreunui ministru incompetent si ignorant, intrebandu'se cum ar putea fi scoasa caruta din malul in care tot el a impotmolit'o... Asisti cu gura cascata la excomunicari din biserica stramoseasca, a unor oi evident ratacite si pe care tu, prelat sau simplu preot de la tara, ar trebui sa te bucuri ca ti se ofera sansa de a'i recupera intru Slava Domnului!...
           Urmaresti... Privesti... Asisti... Contemplezi... Prea multe cuvinte ce exprima aceeasi stare de neimplicare, aceeasi neutralitate paguboasa, aceeasi atitudine de spectator pe care noi, cei care constituim societatea civila, o adoptam in ultima vreme din ce in ce mai des, de parca evenimentele ce se petrec in jurul nostru nu ne'ar privi direct si ar fi doar simple secvente dintr'un film de fictiune...
          Atata timp cat fiecare dintre noi se complace in postura de voyeuristi pasivi, sa nu ne miram ca flacaii pe care i'am ales sa ne reprezinte la inalt nivel, ne privesc si ne trateaza cu dispret.

          Lista esecurilor unor initiative ce au demarat ca proiecte viabile si necesare Romaniei, o tara aflata intr'o vesnica tranzitie, este interminabila. Pentru cei ce iubim cea de'a 9a arta, este suficient sa amintim impresionantul volum intitulat atat de pretios "Istoria Benzii desenate romanesti", semnat de cei doi binecunoscuti birlici, Dodo Nita de la Craiova si Alex Ciubotariu... O carte ce se putea rezuma in mai putin de 50 de pagini, dat fiind productia microscopica locala. Ambitiile autorilor si interesele personale au exacerbat fenomenul, umfland broasca la dimensiuni ciclopice. Explicatia este simpla: cum te'ai fi putut prezenta in lumea selecta a benzii desenate europene ca cavaler, ca campion al criticii, istoriei si eseisticii B.D. autohtone, daca drept argument aveai doar o amarata de brosura?... Insa interesele divergente ale celor doi complici aveau sa dizolve curand acest triumvirat in doi, total contra naturii. Acuze de insusirea unilaterala a fondurilor rezultate in urma comercializarii, de utilizarea partinitoare a drepturilor de autor si de exploatare in interes personal a notorietatii ce a decurs in urma aparitiei acestui volum, au topit prietenia dintre cei doi autori, transformand'o intr'o lupta la baioneta, o lupta in care toate loviturile erau permise... Pana la un punct. Caci dupa ce Dodo de la Craiova a tras din toate pozitiile, epuizandu'si munitiile inainte de a convinge publicul ca dreptatea este de partea sa (ca sa fie cat mai demn de crezare, el a recurs la injuraturi si argumente "second hand", pe care le utilizase de nenumarate ori inainte ), una dintre partile implicate a refuzat sa mai poarte lupta doar aruncand cu laturi in inamic si a amenintat cu un proces de calomnie... Finalul acestui spectacol de mahala s'a consumat in seara de 30 ianuarie in fata librariei "Anthony Frost" din Bucuresti, local in care tocmai se incheiase festivitatea de lansare a ultimilor 2 albume de banda desenata ale lui Serban Andreescu, "Povesti" si "Castelul din Carpati"... Avertismentul primit de cavaleru' Dodo a fost atat de convingator incat din ziua urmatoare mesajul sau s'a diluat, curatindu'se de blestemele si injuraturile birjaresti ce dadeau atata savoare stilului sau jurnalistic. Este suficient sa faci o incursiune in minunatul sau jurnal, "Benzi desenate", pentru a te convinge de unul singur de adevarul celor afirmate in randurile de mai sus...
         
                   

            O alta initiativa onorabila, pornita vijelios si devalorizata pe parcurs, a apartinut unor functionari din institutul "Eudoxiu Hurmuzachi". "Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică proprie, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, unică prin programele pe care le oferă tinerilor etnici români de pretutindeni care trăiesc astăzi în afara frontierelor statului român" ne informeaza Wikipedia Romania. Unul dintre proiectele ce urmaresc integrarea acestor copii aflati cu familia dincolo de hotarele Romaniei, s'a derulat in urma cu vreo trei ani cu sprijinul Palatului National al Copiilor. "Sprijinul" solicitat insemna de fapt implicarea mea, angajat al PNC, fara nicio obligatie materiala, in demararea unui proiect ambitios: o poveste colectiva inceputa in Romania si continuata pe rand, de copiii din comunitatile romanesti din Diaspora. Pentru ca in institutul Hurmuzachi angajatii bine remunerati, nu debordeaza de fantezie, au apelat la un profesionist al naratiunii (sper ca apreciezi modestia mea proverbiala).
          Singurele repere pe care au reusit sa le schiteze au fost pastrarea unor elemente traditionale din basmul romanesc si o apropiere de ideile dezvoltate de Michael Ende in romanul fantastic "Die unendliche Geschichte", mult mai cunoscut de public prin cele doua adaptari cinematogreafice de foarte mare succes, "The NeverEnding Story" ("Poveste fara sfarsit").
          Drept punct de plecare al intregii povestiri, am imaginat o combinatie intre basmul clasic, heroic-fantasy si tehnologia moderna, din ce in ce mai agresiva si pragmatica, capabila sa anuleze nevoia de visare...
          Fireste, desenele si story-ul meu erau doar orientative, versiunea finala urmand sa fie realizata de un adolescent (Ionut, un tanar de la cercul de Banda Desenata si elev la "Tonitza" avea sa refaca in maniera "kids" inceputul acestei interesante incercari).
          Din pacate, intreaga operatiune s'a desfasurat functionareste, fara tragere de inima, aproape ca pe vremea comunistilor cand mergea dictonul "Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim!"... Din pacate, din zicala stramoseasca numai partea a doua mai este de actualitate, caci remuneratia si avantajele celor de la "Hurmuzachi" nu sunt deloc de lepadat.
          Pe scurt, volumul editat dupa un an si lansat la un targ de carte unde publicul se afla "in direct" prin Retea cu tinerii din Diaspora, a fost un fiasco, pe scurt un bullshit in toata regula. Volumul care tre' sa fi costat o mica avere, punand cap la cap toate cheltuielile pe care le'a presupus "facerea" sa, nu era prea departe de revista scolareasca din Cocarlatii din Vale, fotocopiata la Xerox-ul comunal care de mult imprima fara cartusul de "rosu"...
          Din pacate, inca o initiativa din lunga campanie post-decembrista '89 "Hai sa ne facem ca muncim!"...
         

          Iata cateva imagini si franturi de text ce au stat la baza acestui proiect generos doar prin intentie, pe care le'am regasit cu nostalgie atunci cand m'am hotarat sa mai scutur unele sertare...

      

              Calul lui Praslea ce a refuzat sa se transforme intr'un mandru bidiviu, chiar dupa ce a fost indopat cu jeratic...