Libertatea castigata in primavara lui '68 nu a insemnat in mod automat si asumarea acesteia, o situatie cu care s'au intalnit si romanii dupa 21 decembrie 1989: emanciparea sociala si dreptul la opinie obtinute in urma infruntarilor de strada, nu de putine ori sangeroase, n'au dus implicit la constientizarea fortei acumulate. Insa putinii care au inteles ca demolarea unor repere (dupa care se ordonase viata pana atunci) a provocat un vid de putere, au profitat de nesiguranta multimii si de haosul din strada, repozitionand in posturile- cheie din stat oamenii lor de incredere. Rocada prin care cetatenii sperau sa transforme societatea nu mai are loc asa cum isi dorise multimea din strada. Miscarile din sfera Puterii sunt mult mai subtile si greu de inteles de oamenii obisnuiti sa primeasca comenzile prin jurnalele de actualitati. Oamenii puterii compromisi fac discret un pas in spate, unde'si pot linge ranile in tihna, in timp ce esalonul doi, format din politicieni de obicei mai tineri si mai putini cunoscuti de public, pasesc hotarati in primul plan (vorba lui Farfuridi: "
Ori sa sa revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica..."). Astfel, Puterea ramane practic in aceleasi maini... Singura concesie facuta multimii este ceva mai multa libertate. Din pacate, niciodata nu prea am stiut ce sa facem cu ea...
Vrei un exemplu?... In 1972 Rene "Asterix" Goscinny refuza sa'i publice lui Nikita Mandrika in revista "Pilote", cateva planse cu personajul fetis al acestuia, "Le Concombre Masque", pe motiv ca sunt "chiante". Nici nu'i de mirare: in imaginile succesive avem ocazia sa'l vedem pe Castravetele Mascat din diferite unghiuri, privind o stanca. La sfarsit, Castravetele foarte Zen ne explica cauza imobilitatii sale: astepta sa vada cum cresc pietrele! Revoltat din cauza refuzului, Mandrika isi ia jucariile si impreuna cu Gotlib si Bretecher (una dintre cele dintai femei ce s'au dedicat consecvent si cu mult talent celei de'a 9a arte, foarte influentata de Johnny Hart si Brant Parker) fondeaza cea dintai revista independenta de banda desenata din Europa: "L'Echo des Savanes". Cei trei artisti erau deja staruri consacrate, vedete de prim rang in "Pilote", "Pif" sau "Spirou", avand in spate sute de planse ce au facut istorie...
In momentul in care au avut libertate totala de creatie, nerestrictionati de cenzura sau interese de editor, cei trei nu au mai fost capabili sa atinga calitatea cu care ne obisnuisera pe vremea cand lucrau la "stapan". Cuvintele de ordine ce par sa'i fi mobilizat atunci cand au imaginat scurte povestiri pentru "L'Echo des Savanes", au fost o filozofeala basita de doi bani si multa pornografie...
Cam la fel s'a intamplat in filme si deopotriva, in banda desenata, atunci cand un story presupunea o scena violenta. Daca pana pe la sfarsitul anilor '60 prezenta sangelui era deosebit de discreta, dupa marea "emancipare" absenta hemoglobinei in cantitati din ce in ce mai industriale ar fi condamnat la uitare orice artefact ce se dorea violent...
Ca sa ilustrez cele doua ipostaze ale hemoglobinei in B.D., inainte si dupa "liberalizare", am ales cateva imagini remarcabile din "Prince Valiant" de Harold Foster, "Teddy Ted" de Gerald Forton & Roger Lecureux si din tabara risipei de sange, Francois Boucq, un deosebit de inspirat grafician francez si extrase din romanele sale grafice, "La Femme du Magicien", "Bouche du Diable" (ambele fiind adaptate dupa romanele scriitorului american Jerome Charyn) si "Face de Lune", pe un scenariu de Jodorowsky...
Un foarte rar exemplu de "sange in exces" din perioada de aur a revistei "Vaillant, le Journal de Pif": "Nasdine Hodja" de Lecureux & Le Guen...
Initial, articolul de azi trebuia sa se'ncheie aici, dupa acest strip superb desenat de Forton... Mi'am amintit insa de un prieten apropiat, Dodo de la Craiova, un mare iubitor de banda desenata romaneasca si care mi'a reprosat de cate ori a avut ocazia (si ocazii au fost cu nemiluita, har Domnului!) ca nu promovez indeajuns in jurnalul meu, valorile nationale... Asa ca am scormonit prin arhiva personala, cautand imagini inecate in hemoglobina, de productie autohtona. Acum pot sa rasuflu usurat: am reusit sa descopar cateva cadre pline de sange, asa cum se poarta in banda desenata occidentala. Iar Dodo de la Craiova poate sa doarma linistit de acum incolo: cele 5 imagini sunt extrase din albumul sau favorit, "Le Mur" de Lee Ivas Anghel...
(va urma mult mai mult sange)...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu