Cand vorbesti despre gastronomie, dai dovada de ignoranta cu carul daca din monologul tau lipseste cel putin o referire la traditionala bucatarie franceza. Gurmand de cand ma stiu, marturisesc ca anumite delicatese din Hexagon le'am privit intotdeauna cu ostilitate, cu tot respectul pe care Franta mi'l impune de fiecare data cand ma raportez la ea. De pilda, melcii nu i'am suportat niciodata in ceaun, asezonati cu usturoi, unt si patrunjel... intotdeauna mi'au placut mai mult in gradina, atunci cand se tarasc precauti ca partizanii, la firul ierbii stropite de roua (
" Vezi, atunci mi-a dat prin gând ,
Că tot stând şi alergând ,
Jos în vraful de foi ude
Prin lăstari şi vrejuri crude
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, încetinel...
Din ungher adânc, un gând
Îmi şoptea că melcul blând
Sub mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă omul să-l dezgroape"...spunea candva Ion Barbu, cand isi schimba straiele de matematician cu cele ale poetului.)...
Tot asa, fructele de mare mi se par mai amuzante in mediul lor natural, decat pe un platou de faianta... De cand era sa o mierlesc pe la vreo 10 ani, purtat de un curent spre larg, "gustul marii" de mult nu imi mai incita papilele gustative (
"Cand dintre pomi spre mare se rasucise vantul,
Si-n catifeaua umbrei nisipul amortea,
L-a scos un val afara cu grija asezandu-l
Pe-un cimitir de scoici ce stralucea".... era "Albatrosul ucis" plans de Nicolae Labis)...
De cate ori ajung la Paris, a devenit un ritual pranzul luat in cartierul Saint Michel, in apropierea fantanii, la carciumile ieftine si pitoresti pe care le'ntalnesti la tot pasul. De fiecare data, ospatarul mai mult sau mai putin francez dar in orice caz bun cunoscator al bucatariei locale, ma priveste fara prea multa condescendenta atunci cand intrebat cum trebuie sa'mi serveasca portia de Boef bourguignon, in loc sa aleg varianta "saignant", adica "in sange", asa cum o prefera orice francez ce se respecta, eu optez pentru "bien cuit" adica "bine facut" si fara urme de sange in strachina, din respect pentru stomacul meu, dar si pentru efortul lui Prometeu, cel care ne'a strecurat flacara sub cratita...
E limpede ca bucataria este o arta si ca orice arta cu muza sau fara, este interpretabila...
Cine nu'si mai aminteste irezistibila comedie a lui Claude Zidi din 1976, cu Louis de Funes si Coluche, "L'Aile ou la cuisse" ("Aripioara sau piciorus ?")?... De Funes, desi aflat in urma unui atac de cord ce avea 7 ani mai tarziu sa'i vina de hac, interpreteaza magistral rolul lui Charles Duchemin, nimeni altul decat temutul specialist in arta bucatariei, cel care editeaza anual un ghid gastronomic ce poate ridica sau ruina fara probleme orice restaurant de prestigiu...
Louis de Funes nu este la prima incercare "gastronomica"... Cu 10 ani in urma, in 1966, el a jucat rolul directorului si proprietarului unui mare restaurant parizian... O alta comedie de zile mari...
Cred ca ma privesti nedumerit si stai sa te'ntrebi ce lagatura poate sa existe intre arta culinara si banda desenata?... Imaginea de mai sus iti va raspunde in locul meu. Din spatele ochelarilor te priveste
Radu Popovici.
Radu Popovici sau unul dintre artistii celei de'a 10a arte (?)...
Un artist ce invarte cutitele din bucatarie cu maiestria unui ninja aflat in misiune, un fin cunoscator al tainelor bucatariei de aici si de aiurea, poate singurul expert care a reusit sa afle, prin deductie, cum arata bucataria stramosilor nostri daci!...
Radu Popovici de care iti vorvesc nu are nicio legatura cu celalalt Radu Popovici din banda desenata, adica baiatul scriitorului Alecu Popovici, cei doi care cu foarte multi ani in urma au editat o revista nostima, "Baby Star", in care banda desenata avea parte de un coltisor...
Radu Popovici tre' sa fie cunoscut de toti iubitorii romani de B.D. pentru cele 2 mari reviste exclusiv de banda desenata, pe care le'a editat cu ani in urma : "Quadrat" si "Dino". Doua proiecte foarte ambitioase, pline de benzi desenate de calitate si care din pacate si'au dat obstescul sfarsit in indiferenta incredibila a publicului larg! Cele doua aventuri editoriale l'au costat scump pe
Radu Popovici, care nu prea vrea sa mai auda de banda desenata. Poate doar din perspectiva consumatorului!.... De curand, dorind sa sterga orice amintire dureroasa despre impactul benzii desenate asupra finantelor domniei sale,
Radu Popovici si'a donat intreaga sa biblioteca b.d. (vreo 300 de volume!), Palatului National al Copiilor. Daca vrei sa vezi minunea, esti binevenit aproape orcand sa conspectezi colectia, caci pe copilasii din ziua de azi aceasta donatie ii lasa perfect indiferenti!...
Ca de obicei, cateva extrase "la tema" din banda desenata europeana...
In armata lui Cezar, mancarea este execrabila, deloc pe gustul legionarilor...
Impinsi de foame, Obelix si nedespartitul sau prieten Asterix, se hotarasc sa schimbe cutumele din oastea romana... "Metodele" lor sunt atat de eficiente incat bucatarul de la popota isi aminteste foarte rapid ca bucataritul este o arta!...
Cu un pic de efort, tainul regulamentar se transforma intr'un adevarat festin!...
De data aceasta, Asterix si Obelix isi vor incerca talentele in bucatarie: parerile consumatorilor vor fi impartite...
© Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo
Gai Luron descopera ca bucataritul este o arta...
© Ed. Audie & Gotlib
...arta culinara inca mai are secrete chiar si pentru o gospodina "veterana", cum este mama lui Boulle!... © Ed. Dupuis & Roba
In aventurile lui "Lucky Luke", Calamity Jane vrea sa redevina o femeie de lume iar una dintre primele conditii este sa invete sa gateasca... Unde poti gasi retetele cele mai apetisante, dacat in arhiva unui ziar din Vestul Salbatic?...
...gatitul unui desert este intr'adevar dificil, dar consumare lui devine o problema de viata si de moarte!...
© Ed. Dupuis, Goscinny & Morris
apropo de la cuisine francaise si obiceiurile din Hexagon: prin '95 ieseam prima oara dupa Revolutie din tara, in Franta, la Paris, bien sur. Cumnata mea lucra pt o vreme acolo. Bineinteles ne-am vazut, ea m-a invitat la un restaurant (eu nu aveam curajul, caci banii din buzunarele mele erau super-numarati!), am acceptat, mai mult din curiozitate, nu de foame (la hiper-market aveam curajul sa intru) si cand a venit nota de plata cumnata-mea a scos banii sa achite. Sa va mai spun ce morala mi-a facut chelnerul (e drept, era in varsta), explicandu-mi ca in Franta numai domnii platesc,... les dames jamais!
RăspundețiȘtergerePersonal, nu cred ca am "cultura" consumatorului parizian, ce este capabil sa se aseze la o masuta microscopica unde cu mare greutate incape consumatia (probabil ca asta este motivul pentru care berea se serveste pe acolo in sticlute de 250, de parca te'ai trata cu parfum!),privind spectacolul strazii in timp ce miligramele de bere se incalzesc. Imi amintesc cand eram pustan si la "Cina", la terasa se baga bere, cele vreo 50 de mese erau ocupate ca prin miracol in cateva clipe. Fireste, toata lumea comanda bere dar nu o sticla, fiindca riscai ca mai tarziu sa se termine marfa, asa ca tot poporu' comanda macar o jumatate de lada (adica 12 sticle de o juma' de kil!)! Comanda mare, prin urmare mese mari dar si frapierele de rigoare, pline cu gheata (de curand am fost la Caru' cu Bere", o carciuma bucuresteana plina de ifose si de straini, unde personalul habar nu avea ce e aia o frapiera!)...
ȘtergereDaca consumatorul parizian isi alege bistroul cat mai pe marile bulevarde, pentru a vedea si a fi vazut, cel din Bucuresti cauta o terasa cat mai retrasa, unde'si poate savura in tihna litrii de bere, evitand sa fie vazut de prieteni, cu care ar trebui sa'mparta butoiul sau de nevasta, care i'ar confisca pe data portofelul...
Cred ca ti'e clar ca nu am "cultura" consumatorului parizian. Si cat mai ma tine ficatul, nici nu cred ca vreau sa o am...