luni, 16 martie 2015

Banda Desenata la Confesional...

        "Bien que Jules Feiffer ne puisse etre absent d'un panorama de la bande dessinne, il n'est pas simplement dessinateur, mais ecrivain, pas simplement ecrivain, mais critique social, pas simplement critique social, mais psychologue... bref, un phenomene unique en son genre, a classer a part. Ses textes et dessins realises avec minimum d'effort ont un impact maximal."... La Redaction.
        Din principiu, cand intalnesc o prezentare atat de "inflacarata" a unui artist ( asa cum s'a intamplat in istoricul numar 159 al revistei "Graphis", atunci cand redactia publicatiei a dat drumul la buciume si trompete, cand Maestrul a pasit pe covorul rosu), inchid respectiva carte, album sau catalog si'l pun politicos pe raft, poate in altcineva randurile respective vor reusi sa trezeasca exaltare initiala... Pentru cine are probleme cu franceza, voi rezuma textul de mai sus: ..." Jules Feiffer...nu este doar un desenator, ci un scriitor, nu este doar un scriitor, ci un critic social, nu este doar un critic social, ci un psiholog"... Din fericire, cel care a redactat tampenia din "Graphis" se opreste la timp cu osanalele si periuta lui tocita, altminteri riscam sa'l regasim pe Feiffer atarnat in icoana, o pozitie total inconfortabila pentru artist, mai ales ca religia sa este mozaica, iar chipul cioplit si cel pictat sunt interzise...
        Este o lipsa totala de respect sa pompezi atata gaz in statuia lui Feiffer, umflandu'l pana la statura unui Gulliver ratacit intr'un Liliput populat de handicapati. Intr'o lume in care exista artisti totali, ce au jalonat istoria benzii mondiale cu repere inconfundabile, minimizarea aportului lor la cultura lumii este aproape o crima. Cata nerusinare trebuie sa aibe cineva ca sa ridice efigia lui Feiffer peste opera lui Herge?... peste geniul lui Uderzo?... peste tot ce a facut Franquin?... peste o buna parte din cariera lui Pratt?...
         Este adevarat ca acesti artisti fara de care banda desenata europeana nu ar exista asa cum o cunoastem astazi, sunt practic ignorati in USA, si asta din cauza politicii protectioniste americane, ce cauta sa protejeze valorile locale. Insa critica europeana, daca nu ar fi facuta de tot felul de linge'n cur, avea obligatia sa reaseze valorile pe treptele meritate, cel putin pentru publicului de pe vechiul continent.
       
       Am numit acest gen de B.D., banda desenata de "confesional"... Se rezuma de obicei la un strip sau poate o singura plansa si foarte rar, in Europa, Copi, Mandrika sau Bretecher au dezvoltat cate o astfel de "confesiune" pe mai multe pagini...
        Efortul grafic este redus spre zero, de cele mai multe ori autorii repetand aceeasi imagine.
        Accentul se pune exclusiv pe text iar acesta, adresandu'se adultilor, se refera la problemele casnice, sociale, religioase politice, psihologice... intr'adevar, intrebarile sunt adulte si pertinente, nu intotdeauna insa raspunsurile sunt la fel.
         Acest gen de B.D. este mai mult decat interesant atunci cand apare intr'un magazin variat. Atunci cand este insa editat cate 10 pagini intr'o revista (este cazul revistei lunare "Linus" din Italia si a lui "Charlie mensuel", magazin publicat in Franta ) sau intr'un album, monotonia grafica si chiar a subiectelor, te poate impinge sa'ti pui streangul de gat...




              Cazul cel mai inexplicabil este cel al lui Charles Schulz, autorul seriei de banda desenata "Peanuts", tiparita in momentele de glorie in peste 2.600 de ziare din intreaga lume... Publicarea celor peste 17.000 de stripuri cotidiene, la care se adauga desenele animate si gadgeturile ce au umplut magazinele de jucarii din USA si de aiurea, l'au facut pe Schulz cel mai bogat autor b.d. din lume.
               Pentru o banda desenata de "confesional" este o realizare de necrezut!... Daca ai rabdare sa urmaresti cateva randuri desenate si scenarizate cu o incredibila monotonie de Schulz, iti vei pune aceleasi intrebari ca si mine: cum este posibil?





             Copi, un artist argentinian pe care era imposibil sa nu'l intalnesti prin anii '60 in "Hara Kiri", "Linus" sau "Charlie Mensuel", este la randul sau adeptul aceluiasi gen de banda desenata. Desenul este practic o stampila, pe care o aplica cu mare veselie iar dialogurile sunt bransate la problemele societatii acelor ani...
             Faptul ca (.) Copi era un poponar notoriu in Paris nu cred ca are vreo legatura cu notorietatea sa, ce crezi?...





        Johnny Hart si dai inainte cu stampila!...

          Johnny Hart & Brant Parker: Daca treaba merge si stampila nu s'a tocit...

           Frank Dickens...

          Nikita Mandrika pe vremea cand isi imagina ca numele sau poate vinde orice cacastiut... Era epoca de inceput a revistei "L'Echo des Savanes" si Mandrika renunta cu inconstienta la fabulosul stil pe care si'l faurise in revista "Vaillant, le Journal de Pif"... Cativa ani mai tarziu, realizeaza ce a pierdut si reia pentru "Pilote Mensuel" aceleasi scenarii si decupaje pentru "Concombre Masque", cele care l'au facut celebru dupa 1965...


           Aproape intreaga cariera a lui Claire Bretecher a fost cladita pe imagini statice si dialoguri existentiale. Se pare ca francezilor le place la nebunie existentialismul, nu degeaba ei sunt cei care au "inventat" acest curent filozofic...

           Regis Franc, alt "filozof" de prin "Pilote"...

           Cabu nu era nici el prea departe de imaginile de "confesional" intepenite de... Fiind insa un grafician de exceptie, plansele sale au avut intotdeauna plasticitate.

              Fac ce fac si revin la aceeasi plansa din Wolinski. Este singura pe care o am intr'o revista "Charlie Mensuel" si promit ca va fi si ultima. Wolinski nu prea s'a dat in vant dupa desen niciodata, asa ca acest gen plin de filozofeli i'a venit ca o manusa...

              Enzo Lunari salveaza reputatia Italiei...
              Acest gen foarte locvace, plin de fraze si in care miscarea a fost practic anulata fireste ca are adeptii ei... Eu nu ma numar printre ei. Pentru mine, banda desenata a insemnat intotdeauna dinamism si actiune si am apreciat artistii care au stiut sa transforme chiar si un dialog banal intr'o scena dinamica, plina de suspence (exista un film, " Rope" regizat de Alfred Hitchcock in 1948, cu James Stewart, un film plin de dialog si aproape lipsit de actiune... miscarea atat de necesara unui film sau unei adevarate benzi desenate, este prezenta in film doar prin "miscarea obiectivului" si montaj... o lectie pe care prea multi o ignora)...

4 comentarii:

  1. Desi sunt un pasionat al bd clasice (lucky luke, asterix&obelix etc.), nu pot sa spun ca-mi displace acest stil grafic minimalist. E chiar interesant. De altfel, poate fi considerat o incercare reusita sau nu, un drum de urmat de altii sau nu.
    Ce imi displace profund si mie este TRASUL LIMBILOR IN CUR (va rog sa-mi scuzati limbajul, dar este al dracului de potrivit pt actiunea de mai sus. Textul din inceputul articolului si, mai ales, autorul lui sunt dovezi ca obiceiul nu ne este specific noua, romanilor. Se poate si la case cu pretentii de civilizatie.
    (Imi aduc aminte cu placere de dl Th Baconski cand s-a apucat de la inaltimea staturii sale intelectuale sa-i TRAGA LIMBI IN CUR dnei Udrea,... `Elena esti frumoasa, esti desteapta etc.``, sperand in obtinerea unui post caldut in urmatoarea guvernare. Cand Elena saraca a cazut de pe piedestalul pe care limbistii + dl Basescu o cocotasera, intelectualul Baconski si-a dat seama ca nu este decat `o tarfa` - Baconski dixit!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Desi nu s'ar zice ( daca te raportezi la patosul cu care iau apararea banzii desenate clasice ), mie imi place orice gen B.D. ... Conditia este ca vecinul meu de dialog sa pastreze proportiile, cel putin pana cand o valoare este confirmata si de Timp, poate judecatorul cel mai necrutator atunci cand vine vorba de sentinte definitive. Desigur, ceea ce numesc eu "banda desenata de confesional" (tocmai pentru caracterul ei confidential, de taina ce este impartasita de la gura la ureche, fara martori, deci pentru un public restrans si prea putin dispus sa'si impartaseasca frustrarile si neimplinirile in gura mare) este un gen foarte interesant si adult. In momentul in care insa un intelectual de mahala (un 'telectual) vine si forteaza nota, profitand de nesiguranta publicului si incearca sa schimbe ierarhiile, doar pentru ca asa i se dicteaza lui sau astea sunt interesele lui conjuncturale, atunci, scuza'ma dar ma simt obligat sa pun mana pe pe argumente mai convingatoare si voi cauta sa'l pun la punct. Desigur, Feiffer, Copi, Wolinski... au locul lor in banda desenata mondiala, dar a incerca sa'i urci in varful piramidei, intr'o pozitie pe care nimeni nu a cutezat sa o ocupe pana acum, asta chiar ca imi miroase a manipulare si nerusinare! Oarecum, tentativa asta seamana al naibii de mult cu o alta, petrecuta cu foarte multe decenii in urma, cand un mare artist, genial in perioada Roz si cea Albastra, a devenit varful piramidei, doar pentru ca asa a hotarat breasla negustorilor de arta. Desigur, este vorba despre Picasso...

      Ștergere
    2. Picasso? Depășit, nu mai ești la curent cu actualitatea:
      http://culturebox.francetvinfo.fr/expositions/sculpture/juan-carlos-a-quatre-pattes-et-sodomise-la-sculpture-fait-scandale-a-barcelone-214901

      Ștergere
    3. Am mai facut haz candva impreuna pe tema asta : "Pana unde poate sa mearga Arta, pentru a ramane in continuare Arta"?... Intr'un articol al tau, ai preluat o informatie cu o amarata de femeie de serviciu, ce a aruncat pe ghena un maldar de gunoaie abandonate pe jos, intr'o sala de expozitie, crezand ca isi face datoria... A doua zi, s'a aflat ca nenorocita aruncase in tomberon o "capodopera", valorand cat reusea ea sa castige in vreo 6-7 ani!
      Tampenia asta imi aminteste de o alta cretinatate, mentionata in orice istorie a artei la loc de cinste, un argument ce dorea sa sublinieze complexitatea artei si fragilitatea celui care "contempla", daca nu este "initiat": Marcel Duchamp si "Fantana" sa, in fapt un pisoar nenorocit dintr'un WC public, trebuind sa infrunte ingustimea judecatii unui vames american...

      Ștergere