Cand mi se face dor de firul de iarba si de umbra deasa a vreunui stejar, prizonier fiind in jungla de beton nu gasesc alt refugiu mai potrivit decat biblioteca mea, unde am adunat suficiente carti, albume de banda desenata si filme, cat sa potoleasca orice alean. Desigur, mirosul fanului proaspat cosit si racoarea unei adieri de vara, strecurata printre frunzele umbroase, nu pot fi inlocuite cu atata usurinta de niste artefacte, indiferent cat de bine ar fi ele facute. Si totusi atunci cand obligatiile imi impun sedentarismul, redescopar placeri nebanuite in minunata lume a fictiunii.
Ca o consolare ca nu dispun cand si cum vreau de propria libertata, imi spun ca atatea lumi si aventuri pe care mi'ar fi placut sa le traiesc, de mult au devenit doar amintiri: corabiile cu panze si piratii necrutatori... trapperii si hoardele de indieni care tocmai au dezgropat securea razboiului... ostenii cu sulite lungi ai lui Alexandru cel Mare, porniti sa cucereasca pas cu pas o lume de care doar din vorbele vreunui pribeag auzisera... razboaiele purtate printre stele si navele cosmice ce strabat Universul cu viteze ametitoare... tot atatea legende despre intamplari petrecute candva sau al caror timp nu a sosit inca!
Si atunci, de ce sa nu simt mirosul proaspat al ierbii si adierea confidentiala a unui vanticel timid, atunci cand deschid paginile unei carti?...
Inca o data, ma intorc cu dragoste la una din primele iubiri: Vestul Salbatic. Daca majoritatea westernurilor americane si toate westernurile spaghetti, fara exceptie, m'au invatat sa devin dependent de cowboy-ul cu privirile ca doua lame de cutit, inarmat cu un Colt Frontier si o carabina cu repetitie Winchester ("the Gun that Won the West") cu care stia foarte bine ce are de facut, a trebuit sa trec binisor de prima tinerete pentru ca un alt personaj din Wild West sa'mi devina la fel de simpatic: Trapperul.
Trapperul, adica acel vanator care disparea in muntii neumblati un sezon intreg, dupa care cobora la campie sa schimbe blanurile rare ale unor animale vanate cu ajutorul capcanelor, pe faina, praf de pusca, tutun, alcool, ceva fasole si cativa dollari. Intotdeauna imbracat in piele de caprioara si cu o cusma de castor pe cap, il recunosteai de departe dupa pusca sa foarte lunga si care se incarca pe la varful tevii, dupa cornul de vita plin cu praf de pusca pe care'l purta atarnat la centura si dupa barba crescuta in devalmasie, in care cu mare greutate puteai descoperi o pereche de ochi si un nas.
Daca un cowboy intotdeauna poate fi asociat cu o asezare mai mult sau mai putin prafuita, pe care cu multa bunavointa poti sa o numesti oras (dar unde totusi gasesti un butoi cu apa calda, in care inaintea ta si'au mai lepadat jegul cativa cowboys si foarte multe saloons galagioase si pline de fum ), un trapper nu poate fi asociat decat cu singuratatea muntilor, acolo unde o carare pe care ai batut'o astazi, maine este acoperita la loc de Maria Sa Natura!...
Winnetou si fratele sau de sange, Old Shatterhand: cine nu a citit in copilarie romanele pasionante ale lui Karl May? Desi hainele lui Old Shatterhand sunt de trapper autentic, el nu a practicat niciodata aceasta meserie: alegerea costumului este doar o fantezie a scenografului...
"Ben Bowie and his Mountain Men": o serie de banda desenata plina de actiune, trappers si piei rosii, ce aparea in anii '50 in Statele Unite. Foarte interesanta este perspectiva pe care o are orice editor American de comics: copertile sunt intotdeauna senzationale si facute de pictori adevarati. Putin mai incolo vei gasi o selectie de fascicole editate in Europa si avand acelasi subiect: viata trapper-ilor. Spre deosebire de editorii americani, europenii opteaza pentru coperti tiparite in culori stridente si desenate de cele mai multe ori, cu foarte multa stangacie...
Pe la mijlocul anilor '50, Walt Disney produce o serie cu Davy Crockett, care va deveni atat de populara in America dar deopotriva, si in Europa, incat va lansa o adevarata moda in Banda Desenata dar si in film...
Adevaratul Davy Crockett...
Kline si "Davy Crockett", personajul pe care l'a desenat cu atat de mult talent pentru mai bine de 9 ani in revista "Vaillant" si "Vaillant, Le Journal de Pif"...
Claude Auclair, un desenator francez care a inteles ca nimeni altul spatiul in banda desenata. In scurta sa cariera a lasat in urma sa cateva semne, inca foarte vizibile si in ziua de azi: "Jason Muller" in "Pilote", "Saga du Grizzli" si "Simon du Fleuve" in "Tintin" si cateva benzi istorice in "A Suivre". Toate povestile sale sunt pline de natura, indiferent ca este vorba de o istorie cu trapperi sau o intamplare post-atomica...
"Buddy Longway" sau povestea unui vanator alb, ratacit prin muntii unde numai pieile rosii haladuiau si care se hotaraste sa'si uneasca destinele cu Chinook, o preafrumoasa indianca. Saga lui Buddy ni'l prezinta in evolutie fireasca, casatorindu'se, avand copii si imbatranind. O serie foarte frumoasa de Derib, un desenator elvetian exceptional dar care, din pacate, expediaza mult prea repede partea de scenariu...
Ciclul de romane despre viata vanatorilor cu capcane, al lui James Fenimore Cooper si neuitatul sau personaj, Hawkeye...
Un alt trapper "autentic", imaginat de Karl May: Old Firehand!...
Un ultim trapper, inainte ca aceasta meserie sa se piarda de tot, undeva prin Muntii Stancosi...
personajul, pe care si eu, la vremea mea, l-am admirat ca voi toti, face parte din subtila propagandă care urmarea (și urmareste) sa prezinte ca singurul popor care a facut ceva pe pamant e cel american.ia uitati-vă la vanosul trapper, de aici ne tragem noi americanii cei vestiti! restul nu sunteti buni decat să ne trimiteti „varfurile” la universitatile americane, dupa care, desigur, ne vom lauda cu potentialul intelectual american!
RăspundețiȘtergereapropo de trapper, barbatul zdravan & sanatos, formidabila radacina a neamului:,ati vazut „The Brubeck Mountain”?...
"Brokeback Mountain" sau "Muntele cu curu' spart" cum imi place sa'l tachinez... Am vazut ca are niste note incredibile pe IMDB, probabil ca are premii cu nemiluita, ca doar Academia Americana de Filme nu este nebuna sa se puna rau cu poponarii de pretutindeni... Cu toate astea, filmul nu'mi este deloc agreabil si marturisesc ca nu l'am vazut si nici nu vreau sa'i dau vreo sansa. Probabil ca sunt un incuiat, dar am trait aproape o viata intreaga ca sa pricep macar un lucru: in momentul in care incepi sa tolerezi anormalitatea, raul este deja facut si nimic nu'l mai impiedica ca inced si sigur sa se substituie normalitatii de pana atunci. Sunt golani care incearca sa gaseasca radacini cat mai nobile acestei dereglari sexuale, considerand'o doar o alta optiune in viata fiecaruia dintre noi. Daca au vazut ca a mers ca uns exemplul cu Leonardo da Vinci, aceeasi golani au incercat sa repete povestea si cu Michelangelo, de ce nu?... Daca va merge, vor incerca si cu Rafael, desi asta era un curvar notoriu...
ȘtergereConform acestor "heraldisti" care cauta radacini profunde si notorii pentru o istorie a pederastilor, ma intreb de ce nu cauta semnificatia sarpelui biblic, cel care incerca sa o indeparteze pe Eva de Adam... Poate ca acesta era primul poponar?...
Lasand gluma deoparte, niciodata nu am putut asocia Wild West-ul cu perversitatile sexuale, desi fara doar si poate ca vor fi existat, dar nu sunt definitorii acestei epoci aspre si eroice ( sunt niste golanei pe la Hollywood care incercau inca din 1970, anii cand miscarea Underground incerca sa inlocuiasca eroii curati si fara pata cu antieroii, adica acei eroi care nu se spalau de dimineata pe dinti, isi schimbau chilotii-daca ii aveau, o data pe luna, se duceau la curve, furau din cutia milei de la biserica, etc... sa introduca in film imaginea homosexualului ca o normalitate; astfel, in "Little Big Man", filmul lui Arthur Penn cu Dustin Hofmann, apare pentru prima data un indian care'si misca fundul in ritm de demoazela de consum!...)
Ei, americanii sunt, totuși, în progres, au depășit această fază de „buricul pământului” și chiar au căpătat simțul umorului, adică au început să facă mișto ei de ei, ei de clișeele considerate tabu. Bineînțeles că au fost necesare numeroase lovituri peste bot pe care le-au primit din partea altor neamuri, mai puțin fițoase, dar mai puse pe treabă - japonezi, chinezi, coreeni, nemți etc. Congratulations, american people!
RăspundețiȘtergereCe imi place teribil de mult la americani este simtul deosebit pe care'l au pentru spectacol. Daca de exemplu, intr'un film sovietic regizat de Tarkowsky sau de Nikita Mihalkov, personajului ii sunt necesare vreo 10 minute ca sa duca paharul la gura si alte 10 ca sa soarba ce este inauntru, oferindu'ne posibilitatea sa intelegem toate trairile posibile pe care le incearca eroul insetat, in filmele americane totul este foarte simplu: intr'o secunda, eroul duce bardaca la gura, seaca tot ce se afla inauntru, scoate coscogea revolverul si curata localul de infractori si mai are timp si sa o sarute cu foc pe ochioasa sa partenera...
ȘtergereMeritul de necontestat al americanilor este ca au stiut dintotdeauna sa faca spectacol. "The Show must go on!" este o deviza pe care, zau daca este vreunul dintre noi care o contesta. Poate ca ambalajul este de plastic, poate ca florile sunt de hartie... poate ca odata zorile ivite neoanele se sting si mizeria de la rigola este vizibila si suparatoare...
Dar cat de minunat a fost spectacolul!...
Numai germanii puteau realiza 2 personaje din Vestul Sălbatic atat de impecabile - Winetou und Old Shatterhand! Costumele, abia iesite din mana croitorului, mocasinii, sa-ti faci mustata in ei, eroii, proaspeți barbieriti, mai-mai sa le simti after-shave-ul, dar si deoedorantul! Poate de-aia ne-au si placut atata, in vremurile alea cand noi nu omoram cu spalatul...
RăspundețiȘtergereCred ca era exact ce ne trebuia in anii '60, noua pustanilor insetati de alte orizonturi!... Poate ca daca realitatea nu era idealizata iar Old Shatterhand avea pantalonii de piele de caprioara peticiti in cur iar lui Winnetou ii iesea destul mare de la picior printr'o gaura fireasca de la mocasin, probabil ca nu am fi invatat niciodata sa visam... Uneori, realitatea este un exemplu negativ. La numai 2 ani dupa filmulete naïve cu Winnetou, in care Old Shatterhand isi etala obrazul proaspat barbierit, au aparut Western Spaghetti-urile lui Leone, cu un Clint Eastwood neglijent, nebarbierit de o saptamana si mirosind a picioare nespalate pana in fundul salii de spectacol. Este un exemplu pe care l'am urmat si chiar si astazi uit sa'mi rad barba cotidian. Despre sosete poate vorbim altadata...
Ștergerefoarte frumoase picturile din Vest, dar si purtatoare de informatie interesanta.
RăspundețiȘtergereIntotdeauna am iubit Vestul Salbatic... Atat de mult, incat nu doresc sa vizitez America. Mi'e foarte teama ca nu seamana deloc cu imaginile cu care am crescut!...
Ștergere