Am avut ghinionul sa copilaresc intr'o epoca in care doar franturi de informatii despre cantecele si artistii care le'au dat viata, ajungeau la urechile mele prin cele mai de neinchipuite canale, dintre care trebuie sa mentionez radio "Europa Libera" sau benzile de magnetofon imprumutate de la cunoscuti, numai dupa ce prestai juraminte infricosatoare ca le vei inapoia intacte dupa ce aveai sa le asculti! Daca tinerilor de astazi li se par firesti toate inventiile care se intrec in a ne mijloci accesul spre distractie, eu continui sa ma minunez ca un salbatic din jungla amazoniana, de cate ori accesez YouTube, de pilda, ce' mi permite ascultarea si reascultarea practic a oricarei piese muzicale (in interpretarea sau varianta pe care o doresti) nascocita de geniul omenesc! Incredibil, nu'i asa?...
Am avut norocul sa fiu contemporan cu nasterea si maturitatea celor mai tari grupuri rock si compozitori pe care secolul XX i'a tinut sub aripile sale ocrotitoare. Formatii ca "Beatles", Rolling Stones", "Deep Purple", "Pink Floyd", "Genesis", "Led Zeppelin", "Jethro Tull","Uriah Heep", "The Who", "Queen", "Rainbow", "Phenix", Bob Dylan, Ennio Morricone... s'au maturizat in timpul vietii mele!
Am avut ghinionul sa traiesc pe o insula izolata de restul omenirii, alaturi de alti 20.000.000 de robinsoni crusoe, unde cu greutate ajungeau ecourile marelui spectacol muzical ce se intampla dincolo de frontiere. Oare de ce ma consider atat de norocos ca am impartit aceeasi jumatate de veac cu cei mai mari "monstrii sacri" ai muzicii moderne, atat timp cat eu nu am avut niciodata sansa de a'i vedea in "actiune", pe scena, atunci cand erau tineri si atat de creativi? Ma simt ca veteranul de 120 de ani, la aniversarea caruia intreaga presa era prezenta. Reporterii se'ntreceau sa'l piseze cu intrebari din care transpira curiozitatea publicului" "Ei bade, cum fu la scufundarea Titanicului?... dar la atentatul de la Sarajevo?... la Primul Razboi Mondial, de partea cui ai fost?... dar la al Doilea?... dar la al Treilea?... si tot asa. Numai ca batranul asculta intrebarile minunandu'se, caci el nu coborase niciodata de pe varful muntelui, unde'si pazea de 120 de ani mioarele...
Am norocul ca asist la cea mai impresionanta revolutie mediatica din toate timpurile, un fel de comunism in care bunurile culturale sunt puse la mijloc si toata lumea se imfrupta, fiecare dupa puterile si nevoile sale. Informatia a devenit un bun general (sa ne'ntelegem: este vorba despre informatia "perimata", sper ca nu esti atat de naiv incat sa'ti inchipui ca informatiile "la cald", fie ca este vorba de politica, viata sociala, economie, geologie sau stiinta sunt la dispozitia oricui!... asta'i alta mancare de peste iar ca sa le posede unele state sunt dispuse la orice gest, indiferent cat de imoral ar fi el!!!)...
Am ghinionul ca aceasta revolutie mediatica a venit un pic cam tarziu pentru mine. Intre timp am devenit prea cinic si neincrezator ca sa cred ca Mos Craciun soseste acum in fiecare zi... Paranoic de felul meu, stau si ma intreb de unde atata generozitate si in definitiv, de ce stapanii ne vor mereu cu zambetul pe buze?.....
Muzica ne'a vrajit dintotdeauna. Orfeu a coborat in Infern si cantand la lira si cu vocea'i minunata, a topit inimile tuturor celor care'i ieseau in cale, fie ca erau simple fiare necuvantatoare sau demoni neinduplecati.
Tuturor ne'ar placea sa ne putem exprima sentimentele cantand, dar putini dintre noi sunt alesi... Tot asa s'a intamplat si cu Assurancetourix, bardul unui mic sat populat de niste gali de neinvins (desigur, este vorba de lumea minunata a lui Asterix, o serie fara egal imaginata de Rene Goscinny si Albert Uderzo pentru revista "Pilote" in 1959)... Bardul este convins ca este genial, insa nimeni nu'l intelege... Asa o fi oare?...
De fiecare data cand cineva paraseste satul pentru o perioada mai lunda, Bardul considera ca o balada la despartire s'ar impune!
Consatenii lui sunt insa de alta parere...
Dupa ce seria a trecut de perioada rodajului, Bardul si puternicul fierar al satului au devenit de nedespartiti (ai inteles desigur, ca firarul vrea sa se asigure ca Bardul nu incalca Omerta, legea tacerii!...
De cele mai multe ori, irascibilii gali sunt nevoiti sa recurga la violente casnice, ca sa curme pateticele vocalize ale Bardului!...
...o solutie pe care chiar si legionarii romani au adoptat'o!...
Cand Galia a fost invadata de normanzi, oamenii nordului care nu cunoateau Frica si care venisera pe aceste meleaguri, in speranta ca vor afla cum este cand ti'e teama, singurul "profesor" autentic s'a dovedit Bardul!!! Frica pe care Assurancetourix a predat'o oamenilor nordului va fi o lectie pe care acestia nu o vor uita prea curand (vikingii se vor reintoarce prin aceste tinuturi de abia vreo 600 de ani mai tarziu, pe vremea francilor si vor cuceri un teritoriu, cunoscut si'n zilele noastre drept Normandia!)...
Bardul sau o adevarata Arma Mortala!...
Din cand in cand, chiar si Bardul simte nevoia sa mai arunce la gunoi compozitiile mai putin reusite!
Dupa cum am mai vorbit, toate povestile lui Asterix si ale prietenilor sai se'ncheie cu un banchet epic. Si fiindca totul trebuie sa se desfasoare ca la carte, un singur conviv este izolat pentru o vreme de grupul petrecaretilor. Ghici cine?!...
Cand insa "talentul" Bardului salveaza intreaga obste, altcineva este aninat de marele stejar ce strajuieste piata mare unde are loc petrecerea! Ghici cine?!...
Toate imaginile cu Asterix sunt © Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo
Cateva mozaicuri antice, reprezentandu'l pe Orfeu imblanzint cu muzica sa desavarsita toate fiarele...
Orfeu si Euridice...
Instrumente muzicale in antichitatea egipteana...
...si instrumente muzicale in antichitatea romana si greaca...
"La Fatiche di Ercole" sau "Muncile lui Hercule", cum a rulat la noi prin '65, un film de Pietro Francisci din 1958 cu Steve Reeves, un fel de Arnold Schwarzenegger al acelor timpuri... O imagine cu un pastor grec, distrandu'si mioarele cu un concert la nai...
...si un alt solo de nai in "Emigrantii", o serie de Lee Ivas Anghel...
(va urma)...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu