Van Gogh' s Lost Ear

   Când am simțit că a venit timpul să ne reamintim de Van Gogh, m'am gândit că cel mai neinspirat mod de o face ar fi să urmăm calea bătută a manualului, un drum în șanțurile căruia am adormit cu toții atunci când la orele de Istorie a Artei dascălul își făcea datoria vorbindu'ne despre Marea Artă... Expunerea sa era o melopee plicticoasă (mult mai expresiv ar fi termenul "chiante" din franceza sau ceva mai vulgărel în engleza, "fuckin' boring" ori "fuckin' annoying")... Așa că am considerat că cel mai potrivit mijloc pentru a ne apropia de Vincent ar trebui să fie Diversiunea ( diversiunea este o tactică militară dar mai ales politică, la care cei aflați la Putere apeleaza ori de câte ori mulțimea începe să se deștepte "din somnul cel de moarte"...de pildă, când norodul începe să se'ntrebe care'i sensu' vieții, Puterea parșivă îi oferă pe gratis Pâine și Circ). 
    Așa că am ales să ne reamintim de Vincent Van Gogh printr'o manevră nu tocmai ortodoxă: abordarea marelui artist pornind de la viciile sale. Și cum marele său viciu s'a numit "ABSINT", am început să ne apropiem de Van Gogh în urma cu câteva articole, pornind tocmai de la băutura damnată, întotdeauna asociată cu numele sau ( "Absint!!!", "Zana verde", "L'Alcool tue, L'Alcool abrutit, L'Absinthe rend fou!", "Motanul din cupa cu Absint").
    În sfârșit, am ajuns la întrebarea ce stă pe buzele tuturor: "Cum și'a pierdut Van Gogh ureche?"...
    Este o dilema care, dincolo de imensa valoare a operei lui Vincent Van Gogh în contextul artei universale, a contribuit din greu la edificarea unui mit contemporan ( americanii sunt mari "specialiști" în fabricarea de legende: James Dean, Elvis Presley, Marilyn Monroe Michael Jackson, infailibilitatea sistemului capitalist, prosperitatea americanului mediocru...). În U.S.A. orice abordare a operei sau vieții lui Van Gogh începe în mod obligatoriu cu "urechea lui Van Gogh", far'de care interesul publicului dispare instantaneu...
    Un cunoscător al pânzelor pictorului olandez dar ignorant în can-can-urile din tabloide, va citi aceste rânduri cu uimire, neînțelegând dilema.
     Criticul american este cel dintâi "comentator" artistic din lume care a priceput că dacă comentariul său privind un artefact nu este accesibil mulțimii ( adică cei care prin prezența lor confirmă succesul unui "produs"), atunci neșansele ca respectiva realizare să ajungă la coșul de gunoi cresc exponențial.
     Criticul este cel care decide cine trebuie să "trăiască" și capacitatea sa de persuasiune este cea care aduce masele sau nu în fața simezelor (firește, criticul este un mercenar iar în spatele lui se află adevăratul "lord", cel care are drept de viață și de moarte asupra unui artist, în functie de simpatiile și gusturile sale)...
 

     La Arles, în sudul însorit al Franței, Vincent Van Gogh își găsește refugiul într'o căsuță de țară, închiriata pe banii fratelui sau mai tânăr,Theo ( Theodorus Van Gogh își câștiga existența în Olanda făcând comerț cu operele de artă-  firește, nu cu lucrările fratelui sau mai mare, Vincent, pe care'l "sponsoriza", acordandu'i toată libertatea de creație... picturile lui Vincent Van Gogh încă nu valorau nici cât o ceapă degerată...)...
     Simțind că fratele său trece printr'o criză creativă, Theo îl roagă pe Paul Gauguin, întors de curând la Paris din Tahiti, să'și petreacă "vacanțele" la Arles, acolo unde Vincent picta cu frenezie tot ce îi ieșea în cale.
     Bunele intenții ale lui Theo se dovedesc până la urmă neinspirate: Gauguin este un egocentrist și puternica sa personalitate nu face altceva decât să'l destabilizeze și mai tare pe Vincent Van Gogh, un artist deloc conștient de imensul său talent...
    

         Lipsit de animația cabaretelor pariziene și plictisit la culme de compania lui Van Gogh (ce sporovăia întruna despre rosturile artei și tehnicile personale de pictură, deloc compatibile cu crezul și experiența lui Gauguin ), Paul Gauguin decide să părăsească Arles și să se'ntoarcă la cafenelele din Montmartre...
        De aici încolo, variantele sunt nesfârșite...    
        Cea mai credibila versiune este aceea în care Vincent Van Gogh ( caruia i se năruisera toate planurile pe care le făurise în mintea sa rătăcită, legate de tovărășia sa artistică cu Gauguin ), pierzându'și complet controlul, îl urmarește înarmat cu un brici pe Gauguin, cu intenții foarte clare. Carura impresionantă a lui Paul Gauguin îl sperie însă pe Van Gogh, determinându'l să se'ntoarcă în casuța sa galbenă. Și fiindcă nebunia sa avea nevoie de sânge, Vincent își retează urechea stângă. Grijuliu, înveleste într'un ziar trofeul însângerat și se grăbește să ajungă în oraș, la un șantan, acolo unde avea o oareșce relație cu o curvă. Întâmplarea face ca în respectiva zi să fie chiar aniversarea "prietenei" sale... 
        Îti imaginezi surpriza femeii atunci când a desfăcut "cadoul"!...

         Demența lui Van Gogh (cauzele acestei boli nu au fost niciodata stabilite cu precizie; posibile motive sunt atât de variate încât îmi este greu să le enumăr pe toate: epilepsie, soarele prea puternic din sudul Frantei, ce i'a "copt" creierul, consumul exagerat de ABSINT, o boala mentala EREDITARA...) a devenit o sursă de inspirație nesecată pentru gagmenii de pretutindeni... Iar scena cu "ureche tăiată" este in topul umorului negru. Iată câteva "variante"...

      În lipsă de idei pentru cadouri aniversare, "Vincent" improvizează...

    
     La o petrecere dacă nu ai posterul cu clasicul măgăruș căruia trebuie să'i agăți coada cu un bold, având ochii legați, poți să te mulțumești și cu un tablou semnat Van Gogh, căruia trebuie să'i potrivești o ureche stangă...

   Greg Constantine își imaginează într'un album plin de fantezie cum ar trebui să arate o excursie a lui Van Gogh la New York, în zilele noastre... Aluziile culturale și nesfârșitele apropouri legate de lumea picturii dau savoare acestor imagini desprinse dintr'o lume utopica.

       Fiecare dintre pacientii din rezervele spitalului sunt "citati" din marile capodopere ale picturii: "Adam" din fresca lui Michelangelo din Capela Sixtina, "Olympia" din tabloul lui Manet, "Odalisca" lui Ingres, "Venus" a lui Giorgione, "Madame Recamier" fugita din tabloul lui David...
 

    O aluzie foarte transparenta la "L'Atelier du Peintre" de Gustave Courbet: de data asta insa, Van Gogh devine centrul acestui microunivers...

       In Central Park, o adevarata jungla pentru Van Gogh, artistul se intalneste cu Rousseau Vamesul, un alt pictor francez, contemporan cu el si cu care este foarte posibil sa fi impartit candva o sticla de absint, in mica lume a boemei pariziene...

        O aluzie la compozitia "Bar aux Folies Bergere" a lui Edouard Manet... Alaturi de Van Gogh si la fel de insetat, Toulouse-Lautrec...

       O parodie in care personajul pricipal este clonat pornind de la urechea taiata a lui Van Gogh... In zilele noastre, artistul nu poate renunta la maniera sa de lucru: observatia dupa natura...

            Vincent Van Gogh...