On the Road Again with Barbarella !

           Cine nu o cunoaste pe Barbarella?... Daca nu din benzile desenate ale lui Jean- Claude Forest, publicate prin anii '60 in Franta, cel putin din filmul kitsch pe care Roger Vadim l'a turnat in 1968, adaptand destul de liber albumul ce facea senzatie la vremea respectiva...
            Cu emotiile blindate de libertinajul de care are parte de cateva decenii, cititorul de astazi va fi consternat de legenda ce aureoleaza acest album mitic: prima poveste in benzi desenate destinata unui public adult, un roman grafic ce va deschide larg portile erotismului, dar si. de ce nu, pornografiei in B.D. . Cel care rasfoieste astazi pentru prima data paginile acestui minunat album, se va intreba desigur care dintre imagini sau scene au putut soca atat de tare publicul, incat au starnit un scandal, culminand cu interdictia la vanzare a albumului editat de Eric Losfeld. Mai mult, pentru reeditare, Forest a fost nevoit sa mai acopere din goliciunea eroinei sale emancipate (aceasta "provocare" in banda desenata imi aminteste de un alt "libertinaj", cand Aglaita cuteza sa' si dezgoleasca gleznele in cupletul lui I. D. Ionescu, atat de savuros interpretat de Ion Fintesteanu: "Si-avea un picior foarte usor si o botina din cea mai fina"!) ?...
            Albumul lui Forest trebuie trebuie privit si valorizat mai ales din punctul de vedere al celui care indrazneste sa calce alaturi de cararea batatorita, cea pe care pasim majoritatea dintre noi... curajul de a gandi altfel si riscul de a'ti afirma pozitia, sunt atitudini ce trebuiesc respectate...
           
            Personal, nu m' am dat niciodata in vant dupa filmele lui Roger Vadim... Un merit nu'i poate fi contestat: a atras atentia asupra unor valori ce ar fi riscat sa cada in uitare. El ii arata cu degetul pe Jean- Claude Forest si eroina sa Barbarella, pe Brigitte Bardot, cel dintai sex- simbol al ecranului, dar tot el este cel care reuseste sa o convinga pe "fetita tatii cea cuminte", Jane Fonda (tatal ei este Henry Fonda, un adevarat monument pentru cinematografia mondiala), sa nu mai fie cuminte!
             Anul de cotitura din viata lui Jane Fonda este 1968, cand joaca in "Barbarella" dar este si anul marilor revolutii ce vor bulversa sistemul politic anchilozat si conservator. Pana la acest film ce provoaca scandal, Jane Fonda a jucat in filme de tot felul, dar imaginea ei era asociata mai ales cu un cliseu ce reprezenta "tanara cu capul in nori, zapacita de ritmul frenetic al vietii cotidiene": reprezentative pentru perioada "inainte de Barbarella" sunt filme incantatoare ca "Sunday in New York" sau "Barefoot in the Park"...

          Dar haide sa o privim mai bine pe Barbarella...

        Reeditarea din '68 a albumului imaginat de Jean- Claude Forest: din ratiuni strict comerciale, editorul Josfeld alege pentru coperta o imagine din filmul lui Vadim...

       O plansa care a facut multe valuri: nimfomana autentica, Barbarella nu pierde ocazia unei partide de "jambes en l' air" cu un robot stilat...

      O imagine care a fost "citata" de nenumarate ori... Versiunea din albumul editat in 1968...

     ...Versiunea originala: Forest a "uitat" sa o doteze pe eroina sa cu un sutien!!! De aici, marele scandal...

        Un numar special din revista "Pilote" din 2.009 (o publicatie ocazionala, caci revista editata de Dargaud si'a incetat aparitia periodica din 1.989, in plina criza europeana a benzii desenate)... Printre alti autori importanti, in acest numar "lonesome cowboy" apar cateva pagini, omagiu lui "Monsieur Forest", imaginate de nimeni altul decat de Milo Manara...

       ...Versiunea lui Manara...

         Spre sfarsitul anilor '60, nici Harvey Kurtzman & Bill Elder nu puteau ramane indiferenti la provocarile aruncate de banda desenata a lui Forest. Asa ca fara ezitare propun o parodie dupa "Barbarella", in propria lor serie de mare succes "Little Annie Fanny" publicata de revista "Play Boy"...

             ...Versiunea Kurtzman & Elder...

Viata pe un Maidan...

          Sunt bucurestean get- beget (muzicalitatea sprintara a acestei expresii m' a impins sa arunc o privire plina de curiozitate in "DEX": "Djed bi Djed", "Din mos in stramos", din turc.)... Imi place orasul in care' mi duc veacul si in consecinta, ma intereseaza tot ce se' ntampla in cetate. Am trait marele cutremur din '77 si in noaptea ce i' a urmat am strabatut Capitala de la un cap la celalalt, sarind peste cablurile electrice cazute si ocolind gramezile de moloz: echipele de interventie nu au aparut decat dupa miezul noptii...
          Am prins integral "epoca de aur", atunci cand Bucurestiul a fost partial sistematizat... Am urmarit indignat cum se demola manastirea Vacaresti, de pe deal sau biserica Ienei, de langa Institutul de Arhitectura "Ion Mincu"... Deopotriva, am fost martor cand, cu cheltuieli imense si tehnici de ultima ora, biserica aflata intre magazinele "1.001 Articole" si "Unirea" a fost mutata cu cativa metrii in spate, pentru interese de sistematizare. Acelasi procedeu laborios si demn de tot respectul a fost utilizat si in cazul bisericii aflata vizavi de "Romarta Copiilor"...
          Sub privirile mele, Calea Mosilor, una dintre arterele cele mai mizerabile ale Capitalei, intesata de maghernite insalubre, a fost demolata si in locul ei a aparut un bulevard civilizat (inainte sa arunci cu piatra pe care ti'am zarit'o in mana, nu uita ca Bucurestiul nu a fost gandit ca o mare metropola, el dezvoltandu'se haotic si fara o conceptie edilitara...fara o interventie de genul "fara mila", Capitala avea toate sansele sa semene astazi cu un oras provincial gen Mizil, pastrand proportiile, bineinteles... de altfel, cam la fel ca nea Nicu a procedat si prefectul Parisului, baronul Haussmann, injurat copios la vremea lui de nostalgici!)...
          Dupa "revolutie" am continuat sa fiu spectator si crede'ma, am avut ce vedea: daramacii lui nea Nicu s'au dovedit niste mici copii fata de buldozeristii platiti in valuta forte, care au ras tot ce au putut, inclusiv monumente istorice importante pentru istoria acestui oras. Tehnica este foarte simpla: fie promiti ca vei pastra fatada respectivului monument, urmand sa construiesti in interiorul perimetrului original, dupa care se intampla un incident si Vai! zidurile vechi s'au prabusit si nimic nu mai poate fi recuperat!... fie o faci pe prostu', intri cu bulldozerul in cladirea pe care ai condamnat'o, platesti o amenda simbolica si cotizezi si tu cu ceva la pusculita partidului aflat la putere... dupa care'ti vezi nestingherit de treburi!
          Astazi se construieste mult iar primaria generala este limpede ca nu are nicio conceptie edilitara. Doar criza mondiala a putut sa mai franeze din elanul distructivo- constructiv al antreprenorilor...
          Daca strabati astazi orasul pentru prima data, vei intalni la tot pasul nesfarsite maidane si terenuri virane, pe care oricine isi depoziteaza deseurile in voie... Este aproape incredibil ca intr'o capitala europeana inca mai pot fi gasite suprafete atat de generoase, nefolosite! Si vorbesc doar de zone centrale si ultracentrale!...
          O situatie asemanatoare inca o mai puteai intalni in Parisul anilor '50- '60...
          Cea mai buna marturie? Poate o serie celebra a lui Jean Tabary, "Totoche". O serie de care' mi face placere sa'mi reamintesc... O poveste narata intr'un ritm trepidant, plin de suspence si magnific desenata...
           Un grup de prieteni se lupta cu mijloacele specifice varstei lor, pentru pastrarea maidanului unde ei se joaca in timpul liber...

         Din ratiuni economice, revistele saptamanale din anii '50- '60 alternau paginile color cu cele in bicromie. Este interesant cum in redactia "Vaillant", in fiecare saptamana se opta pentru o alta culoare: rosu, galben sau albastru...

               In urma succesului pe care l'a inregistrat "Totoche", redactia belgiana a revistei "Spirou" s'a hotarat cativa ani mai tarziu sa lanseze un "produs" asemanator : "La Ribambelle". O serie ce urmareste o "banda" de pusti ce nu are alt obiectiv decat sa se distreze in timpul liber, pe terenul viran pe care'l pazesc cu strasnicie de concurenta. Capcanele cu care este presarat terenul, in vederea descurajarii inamicului sunt foarte asemanatoare cu cele din seria lui Tabary...
               Exista si diferente: in timp ce Totoche si prietenii sai (cei mai cunoscuti sunt Corinne & Jeannot) au in "dotare" o cabana prafuita, gasca Ribambelle au sediul intr'un autobuz parizian dezafectat (de retinut o trasatura specifica benzii desenate belgiene din acele timpuri: desi editorii si majoritatea autorilor din "Spirou" sau "Tintin" sunt belgieni, actiunea seriile contemporane se intampla de obicei in...Franta!... Adevarata piata era reprezentata de cititorii francezi, deci o reverenta se impunea...).
              "La Ribambelle" este o serie de 6 albume ilustrata de Jean Roba ( "taticul" & "mamica" lui "Boulle & Bill"), pe propriile scenarii sau imaginate de Tillieux sau Vicq...

                 © Ed. Dargaud & Roba

        Maurice Tillieux este un alt autor belgian, celebru pentru seriile sale nonconformiste "Felix" si "Gil Jourdan"... Plansele sale pline de actiune debordeaza de detalii savuroase, ce fac deliciul oricarui adult dispus sa juxtapuna imagini din trecut langa cele din prezent. Casele parasite si terenurile virane fac parte din arsenalul artistului...
                 © Ed. Dupuis & Tillieux

                Vrei sa'ti povestesc cum este sa'ti petreci intreaga viata pe un maidan?...

The Green Holocaust

          

TANT DE FORÊTS…

Tant de forêts arrachées à la terre

Et massacrées

Achevées

Rotativées

Tant de forêts sacrifiées pour la pâte à papier

Des milliards de journaux

attirant annuellement l´attention des lecteurs

sur les dangers du déboisement des bois et des forêts

         

                                             Jacques PRÉVERT "La pluie et le beau temps"

Éd. Gallimard, 1955

         Un avertisment spus pe un ton "mai in gluma, mai in serios" de Prevert, in anul in care eu am vazut lumina zilei... Versurile poetului aproape ca nu mai transmit nimic generatiei legate de computer prin cablul de la mouse, de parca ar fi vorba de niste feti ce nu s' au hotarat inca sa rupa cordonul ombilical: ce' ar putea intelege oare un tanar din versurile albe ale lui Jacques Prevert, ce deplang sacrificarea padurilor pentru necesitatile presei , un tanar a carui informare si cultura ( fie ca este vorba de stire, muzica, film sau lectura ), se face exclusiv prin Retea, ?...
        Intr' adevar, astazi cand cotidienele si revistele de mare tiraj dispar pe capete, orientandu' se spre presa on line, cand literatura si cartile in general sunt nevoite sa aleaga varianta digitala (nici nu e de mirare: in conditiile scumpirii aberante a spatiului locatic, o biblioteca clasica tinde sa devina un lux; solutia "digitala" rezolva o buna parte din problema spatiului vital individual), a acuza presa si editurile de sacrificarea in masa a padurilor este aproape o ineptie...
        Nici macar sistemul de incalzire al locuintelor nu poate fi tras la raspundere pentru atatea paduri culcate la pamant in ultimii ani: de multa vreme majoritatea locuintelor sunt incalzite prin sisteme centralizate, bazate pe gaz metan, curent electric sau carbune... o buturuga de pin ce trosneste complice in semineul din living room, umpland camera de miros de rasina si de fum irespirabil, a devenit de mult un lux...
        Mobila de lemn? Dragul mosului, oare cati dintre noi sau cei pe care' i cunosti, si' au cumparat in ultimii 20 de ani mobilier de lemn?... Tot ce exista pe piata in categoria "tout public" este mizerica din rumegus, facuta sa dureze un deceniu cel mult, caci altfel cum ar mai trai cei care sunt angajati in industria "lemnului"?...
        Vreo productie iesita din comun de statui de lemn, de xilogravuri, de linguri artizanale sau de casete pentru amintiri, ornamentate cu aparatul de pirogravat?... Nici vorba...
        Si atunci?... Atunci de ce sunt rasi muntii nostri de padurile seculare, de parca ar fi vorba de barba inutila a unui raspopit bucaliu?...
         Ridicand toate aceste semne de intrebare in compania unor initiati nu am facut altceva decat sa starnesc zambete: cu alte cuvinte, "chiar nu' ti imaginezi la ce este bun lemnul, acest aur verde al planetei, regenerabil este adevarat, dar in mult mai mult decat o viata de om"?...
         Aparent, resursele fatate in chinuri de Pamant de'a lungul erelor geologice si de neinlocuit, dar si padurile regenerative intr'un timp foarte indelungat, toate sunt rezerve strategice de care orice stat responsabil nu se atinge, atata timp cat le poate achizitiona pentru mai nimic de la vecinii terchea- berchea, ce le cedeaza pentru o acadea colorata si o vacanta intr'un paradis de plastic!...
          Am ramas ca la dentist cand am aflat ca firme onorabile din Austria culca la pamant padurile romanesti si fara sa aleaga, transforma tot copacul in rumegus, numai bune pentru prefabricatele ce ne vor umple casele...
         

              Cei care suntem astazi inca purtam in amintiri racoarea si misterul codrilor strabuni. Poate i'am strabatut candva iar daca nu, avem vie in suflet imaginea pe care ne'au transmis' o atatea lecturi si filme ce au stiut sa ne dezvaluie lumea nevazuta a padurilor.
             Pierderea codrilor seculari nu este echivalenta cu taierea salcamilor crescuti in batatura, pe langa gard... Odata cu ei dispare si intreaga lume fantastica, crescuta la umbra frunzei si racorita de muschiul copacilor: elfii, trolii, priculicii, spiridusii, strumfii, varcolacii, zmeii si frumoasele adormite, piticii si albele ca zapada, zgripturoaicele, robin huzii si sagetile lor justitiare, comorile pitite la radacina gorunului batran, tarzanii ce nu mai au cum si unde sa sara din ram in ram, dar si Mowgli, Bagherra si Baloo, caci cine ar mai putea intelege intamplarile lor petrecute intr' un desert?...
              Daca o padure se poate reface in 50 sau 100 de ani, folclorul si sufletul unei natii risca sa ramana infirm pentru totdeauna...
             
              Haide sa patrundem inca o data in adancul codrilor si sa incercam sa nu tresarim foarte vizibil atunci cand ne vom intalni cu lumea minunata ce sta pitita pe sub frunzele uscate. Riscam sa'i speriem si sa'i facem sa dispara pentru totdeauna...
              Ca sa intelegem mai bine imaginile apasa pe "Amazing Grace". Acum, spectacolul poate sa inceapa...

             Gustave Dore descopera misterele padurii in acelasi timp cu Alice...

               Fritz Lang tresare impreuna cu spectatorii sai atunci cand patrunde pe urmele lui Siegfried in codrul secular...

               Mircea Arapu atins de gratie: orasul traind in simbioza cu padurea...

        Yoda pe planeta- padure...

          Bambi aparat de ramurile codrului...

               Harry Potter in padurea plina de pericole...

          "Lord of the Rings" sau padurile crescute peste civilizatii stravechi...

          Avatar...

         Codrule, Maria Ta...