L' Alcool tue, L' Alcool abrutit, L' Absinthe rend fou!

     În precedentele articole, "Absint!!!" și "Zâna Verde", am relevat panica manifestată de autoritățile franceze în fața valului de absint ce se revărsa nestingherit peste întreaga societate, fără discriminări legate de starea materială sau de nivelul intelectual ale consumatorului. De la "Vlădică la Opincă", mulțimea se inghesuia în jurul tradiționalelor măsuțe din cafenelele pariziene, așteptând înfrigurată ca apa rece să picure peste cubul de gheață, pregătind licoarea verde... Cei mai nerăbdători renunțau la complicatul ritual, înhățau paharul pântecos și consumau bautura de 70- 90 de grade, în stare pură (faza cu arderea zahărului, de care probabil că ai auzit, nu face parte din ceremonialul clasic, stabilit în Elvetia și Franța, fiind adaugată ulterior, pentru spectacol, în Bohemia- Cehia, o țară în care vânzarea și consumul de absint nu au fost niciodata abrogate)!...
     Campania anti-absint s'a transformat într'o luptă la baionetă, atingând cote paroxistice și căzând nu de puține ori în ridicol. Mesajele pline de patetism erau de regulă transmise prin afișe stradale sau de agățat în bucătării, la "vedere", dar și prin reviste satirice ( foarte la modă chiar și în rândurile proletariatului, acolo unde găseai cel mai însemnat număr de consumatori de absint ). "Image d'Epinal" sau predecesorul benzilor desenate, era o maniera foarte eficace pentru transmiterea unui mesaj...

       Cotele foarte înalte de consum pe care le'a atins "zâna verde" dar și accidentele din ce în ce mai numeroase ce rezultau din aceste excese dionisiace au marcat sfârșitul secolului XIX. Atunci apare un termen, ABSINTISM, ce evidențiază îngrijorarea societății ( Și la români setea neostoita de licori bahice a devenit legendară, șanțurile patriei devenind neîncăpătoare pentru cei ce au rătăcit drumul drept; acest fapt nu a stimulat însă fantezia noastră, determinându'ne să căutam noi cuvinte pentru situații inedite. În mod normal, academicianul sau etimologul, habar n'am în grija cui revine această sarcină, ar fi trebuit să născocească noi termeni legați de dependența alcoolicului local: de pildă, VIȘINATISM, PALINCISM, AFINATISM, RACHIUISM, TRĂSCAUISM, ȘNAPSISM...).

      Ca de obicei iau o poză marțială, cu privirile pierdute'n zare și mă las cuprins de lirism:
         " Comme bercée en un hamac
        La pensée oscille et tournoie,
        A cette heure où tout estomac
        Dans un flot d’absinthe se noie"....
           "L'Heure Verte"- Charles Cros
       Înca o mostră din patima creatoare ce a cuprins practic toți artiștii epocii...

     
      Băutorii de absint pictați de Van Gogh sunt cu adevărat însetați, indiferent de vârstă...

       În Amsterdam am ajuns de doua ori. De fiecare dată am stat câteva zile; de fiecare dată și în fiecare clipă m'a plouat și m'au bătut vânturile cât să'mi ajungă pentru o viață... Nici nu'i de mirare că un artist sensibil cum era Vincent Van Gogh a dat bir cu fugiții și a găsit liniștea și căldura de care avea nevoie în sudul fierbinte al Franței, la Arles.
      Ironie a sorții, post-mortem Van Gogh continuă să "trăiască" in Amsterdamul ploios, într'unul dintre cele mai grozave muzee pe care le'am vizitat vreodata: "Van Gogh Museum".

       La Muzeul Van Gogh împreună cu o bună prietenă: Valentina, singura persoană cunoscută de mine în gradina căreia poți număra vreo 10 arici, la orice oră din noapte...

         Sosit în sudul Frantei la invitația prietenului sau, Gauguin își demonstrează măiestria într'o compoziție în care'l surprinde pe Van Gogh în grădina sa din Arles, pictând floarea soarelui... Curând însă, prietenia dintre cei doi artiști începe să se șubrezească, diferențele de abordare a realității în pânzele lor fiind diametral opuse.
         Van Gogh alege să lucreze mult în exterior, observând și interpretând natura conform matricei sale native. Tablourile sale sunt o "lectură" emoțională și emotivă a mediului înconjurător (termenul pe care sunt ispitit să'l folosesc ar fi "environment", deopotrivă folosit în franceză și engleză și care are un sens mai cuprinzător: "The sum total of all surroundings of a living organism, including natural forces and other living things, which provide conditions for development and growth as well as of danger and damage."). Întradevăr, sensibilitatea ieșită din comun a lui Van Gogh îi permite acestuia  să sesizeze mișcarea atât la nivelul microcosmosului dar și al macrocosmosului. Astfel, pânzele sale par să surprindă vibrația fiecărui atom din natura înconjurătoare. Juxtapunerea culorilor de ulei în straturi groase, aplicate după un algoritm numai de artist înțeles și lipsa aproape totală a degradeurilor ajută la transformarea pânzelor sale în adevarate picturi cinetice (în mai puțin de 20 de ani, adică răstimpul necesar ca opera lui Van Gogh să devină un reper în arta modernă, poetul italian Filippo Tomasso Marinetti publică "Manifestul futurist", programul unei noi mișcări în pictura modernă, ce încearcă să surprindă în pânzele lor viteza, pulsul și ritmurile vieții trepidante de la începutul secolului XX)...   

        La polul opus, Gauguin optează  pentru compoziții elaborate în atelier, acolo unde este la adăpost de impresiile  și impulsurile de moment. Tablourile sale sunt compoziții gândite îndelung, iar culoarea și elementele ce constituie fiecare lucrare capătă valoare simbolică. Culoarea este bine întinsă, chiar pusă cu economie...

       Diferențe atăt de profunde în gândirea celor doi mari artiști nu puteau să nu marcheze o ruptură in relația lor...

        Dincolo de furia cu care fiecare dintre ei încercă să schimbe o artă înțepenită în academism, mai era ceva ce îi apropiase la un moment dat: setea de ABSINT!
        Astfel, Gauguin nota la un moment dat: " Je suis assis à ma porte, fumant une cigarette et sirotant mon absinthe, et j'apprécie chaque journée sans me soucier du reste du monde ".
        La rândul sau, Van Gogh a dovedit o sete de alcool greu de egalat în Istoria Artei. Demența din stadiul final al bolii sale dar și moartea sa prematură au fost puse de cele mai multe ori pe seama abuzului de absint... În lipsă de alcool, Van Gogh nu ezita să bea chiar și terebentina cu care dilua culorile (într'o fază finală, mânca chiar și culorile de ulei...).
        Setea asta homerică îmi amitește de un caz real... Se'ntâmpla prin anii '70 la Institutul de Arte Plasice (actuala Academie de Arte)... La ședințele de Atelier unul dintre modele, desprins parcă din arta lui Michelangelo, era Taciuc, un lipovean bătrân cu un aer de Moise dar și de lepricon, în același timp. Când banii câștigați ca model se topeau pe sticlele de vin ieftin, acesta răscolea prin sertarele cu medicamente și daca avea norocul sa descopere vreo sticluță de "Diana" (un leac pe bază de alcool cu care ne frecționam spinarea atunci când dădea boala în noi), nu ezita să o deșerte în gâtlejul său însetat. Același traseu îl urma și clasicul spirt albastru, filtrat însă în prealabil printr'o felie de pâine...
 

      La ieșirea din "Van Gogh Museum" se găsește un butic cu suveniruri și artefacte legate de opera lui Van Gogh... Printre albume cu reproduceri după pânzele celebre ale Maestrului, căni pentru cafea, desfăcătoare de bere cu magnet, cărți poștale, fulare imprimate... am găsit și un album de bandă desenată despre viața lui Van Gogh. Bineînțeles, o interpretare, nicidecum o poveste liniară și didactică...
      În final însă, albumul ce poate fi cumpărat în orice limbă de circulație internațională, ramâne un "produs" de slabă calitate, stângaci desenat și cu un scenariu subțire. Îl menționez în acest articol doar pentru mărturia pe care o face despre unul dintre cei mai mari pictori ai lumii...

        Gauguin pozează în ceea ce era de fapt: un artist plin de sine, dincolo de care nimic nu mai era viabil... Orgoliul său fără limite îl dezechilibrează pe Van Gogh, un om deja aflat în pragul depresiei, un artist care întreaga sa viață s'a îndoit de calitatea demersului său artistic...

         (va urma)...