Zilele trecute am trăit un moment ce mi'a adus aminte de vremurile de odinioara: Mircea Arapu (românul ce a reinviat prin anii '80 pe scenariile lui Kamb si Maric, celebrul personaj al lui Cezard "Arthur ,le Fantome Justicier", timp de vreo 150 de pagini pentru legendara revista "Pif Gadget") aflat in Romania pentru o scurta vacanta, s'a regasit pentru o seara in compania mea si a lui Radu Popovici la "Guxt", localul pe care acesta din urma l'a deschis de curand intr'o zona selecta a Bucurestiului.
Despre Radu Popovici am vorbit in mai multe reprize: el este cel care a demarat cu niste ani in urma cel mai ambitios proiect din Romania legat de cea de'a 9a arta, respectiv revista de banda desenata "Quadrat", ce se adresa unui public capabil sa inteleaga niste serii mature, pline de idei provocatoare si "Dino", o publicatie ce se adresa copiilor... El este, alaturi de Sandu Florea si Nicolaie Franculescu, unul dintre putinii editori romani ce au oferit o sansa benzii desenate autohtone, desi promovarea seriilor internationale i'ar fi costat mult mai putin! Din nefericire, lipsa de interes local vizavi de banda desenata in general a dus foarte rapid la falimentul acestor reviste ambitioase numite "Carusel", "Quadrat" sau "Dino". Da'mi voie sa raman visator pentru alte cateva secunde, imaginandu'mi cum ar fi aratat banda desenata romaneasca daca aceste publicatii ar fi supravietuit dezinteresului national!...
Deziluzionat de esecul aventurii sale editoriale, Radu Popovici nu abdica si demonstreaza ca muschii sai nu sunt atrofiati decat in directia celei de'a 9a arte... Noua sa marota se numeste Arta culinara, nu stiu foarte bine a cata arta este, spre marea mea jena nu stiu nici macar daca aceasta arta are vreo muza sau un muzoi, ceea ce stiu insa este ca Radu s'a hotarat sa practice aceasta "meserie" cu toata "arta" de care este capabil. Si capabil este... ca sa te convingi, e suficient sa faci o mica incursiune in imparatia sa numita "Guxt". A propos, pentru o vizita de rutina este indicat ca portofelul tau sa fie bine garnisit!...
Aflati in fata unor pahare aburite pline cu bere ceheasca de 10 grade, am trait impreuna un moment de gratie, in care notiuni ca succes sau faliment nu mai aveau niciun sens. Intr'o astfel de secunda, adica exact viata unei iluzii, Radu Popovici si'a reamintit de bucuria pe care o incerca, copil fiind, atunci cand frunzarind noul numar al revistei "Pif" cauta seriile preferata: "Totoche" si "Quentin Gentil". Pentru o clipa, echivalentul unei eternitati, toti trei am intrat pe aceeasi lungime de unda. Care dintre noi nu astepta nerabdator revista de saptamana urmatoare, cand poate aflam deznodamantul unei situatii dramatice in care autorul isi abandonase personajele?...
Astazi poate trancanim impreuna despre campionii absoluti de la categoria "grea"...
Bineinteles, incep cu Bouboule... Bouboule sau grasanul din echipa lui Totoche, unul dintre personajele de top ale revistei "Vaillant" si "Vaillant, le Journal de Pif", o echipa de soc imaginata de Jean Tabary incepand cu 1958...
Pe vremea cand grasimea era inca (.) considerata un pacat si glumele pe seama grasanilor erau tolerate, Bouboule devine un personaj ce preia toate poncifele din epoca legate de obezitate.
Bouboule in actiune...
Pe parcursul a 3-4 gaguri (excelente, de altfel), Jean Tabary a incercat sa lanseze o noua serie, pornind de la personajele dezvoltate in "Totoche" (experienta anterioara cu "Corinne et Jeannot" a fost fructuoasa, succesul seriei "C & J" depasind de departe notorietatea lui "Totoche")... Din pacate, "Les Bonnes Recettes de Bouboule" nu gaseste un public si aventura inceteaza rapid...
Pe la inceputul anilor '60, Michel Greg asediaza practic sediile tuturor revistelor de banda desenata din Belgia si Franta... Deja activ la "Tintin", unde facea scenarii pentru "Modeste et Pompon" atunci cand Franquin era in pana de idei, el cucereste aproape in acelasi timp redactiile revistei "Pilote" (unde va publica gagurile volubilului si pisalogului "Achille Talon") dar si "Vaillant", unde propune noi scenarii pentru "Totoche", seria pe care Jean Tabary o dezvolta de cativa ani buni. Un excelent desenator dublat de un narator desavarsit, Tabary refuza pe buna dreptate mana intinsa de Greg. Impresionata insa de sangele nou pe care Greg il putea aduce in presa franceza pentru copii, redactia il angajeaza, recomandandu'i sa initieze o noua serie: "Quentin Gentil"...
Formula este practic identica...
"Campionul" la super-grei este de data aceasta Pivoine...
In seria "Minusculii" a lui Kalkus (Nikita "Le Concombre Masque" Mandrika), grasanul de serviciu se numeste Riri. Cosmarul ce'l bantuie seara de seara este sa nu se goleasca frigiderul fara stirea sa!...
In "Ragnar", legendara serie din "Vaillant", dezvoltata de Jean Ollivier si Eduardo "Martin Sievre" Coehlo, ospetele pantagruelice sunt la tot pasul. Iar vikingul ce poate ingurgita orice cantitate de hrana fara complexe si nazuri, este Far-Farrer...
Insa campionul la toate categoriile si fara rival ramane desigur Obelix!!!
© Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo
... Obelix, cel care in pofida taliei sale impresionante, ramane cochet, imaginandu'si ca poarta inca talie mica!...
...in "Pifou", Brutos inca mai crede in virtutile unei supe hranitoare, numai bune sa te puna pe picioare!
Goscinny&Uderzo&Obelix rămîn cei mai tari in paranghelii!
RăspundețiȘtergere