Zâmbetul multiplicat al Giocondei

            ...Si pentru ca stirile de la televizor ne'au linistit, anuntandu'ne ca sfarsitul lumii se amana pentru o data neprecizata, propun sa profitam de ultimele clipe de acalmie ca sa aruncam o privire in lada cu zestre, reevaluand mostenirea primita. Pastrarea oricarui semn sau artefact ce a reusit sa invinga timpul, ajungand pana in zilele noastre, ar trebui sa fie o prioritate pentru orice natiune responsabila. Cand am avut sansa de a vizita Rijksmuseum, dincolo de capodoperele pe care trebuie sa le vezi macar o data'n viata, am avut surpriza sa ma aflu intr'o sala in fata unor hartii ingalbenite, pastrate cu grija sub geam. Nu erau file dintr'o cronica legendara, nu erau pagini dintr'un manuscris... erau pur si simplu cateva documentate contabile, in care un burghez prosper inregistra miscarea marfurilor din depozitele sale, intr'o anumita perioada. Fireste, valoarea de document juridic se prescrisese de secole, singurul motiv pentru care respectivele hartii erau pastrate fiind mandria de a fiinta cu acte'n regula, nu in lumea interlopa ci la vedere, in mijlocul Cetatii...
               Din cand in cand, reporterii T.V. isi mai aduc aminte de bibliotecile noastre si fac o incursiune in depozitele unde ar trebui conservate manuscrise de o valoare incontestabile pentru acest neam. Si de fiecare data, in reportajele T.V. asistam la invariabilul lamento penibil, in care curatorii se vaicaresc ca nu exista conditii pentru pastrartea memoriei neamului, in timp ce sub ochii lor putrezesc si se ofilesc singurele dovezi concrete ce atesta ca suntem de facto mostenitorii acestor tinuturi.
               Se intampla sa fiu inca student la Arte Plastice atunci cand Academia Romana (!!!) s'a hotarat sa'si faca un pic de curatenie prin bibliotecile sale. Si cum intamplarea a facut ca facultatea mea sa aibe un gard comun cu Academia, am fost martor cum aceasta institutie nationala arunca pe maidanul din spate mii de legaturi cartonate, cuprinzand reviste si ziare ce au consemnat, bine sau rau, istoria acestui neam sau al vecinilor. De acolo am reusit sa salvez cateva legaturi cu primele reviste "Flacara" sau reviste rusesti "Krokodil"...
               La un moment dat, cautand niste planse pe care le publicasem candva in revista "Cutezatorii" iar eu nu mai aveam nici originalele, dar nici macar o amarata de reproducere, am dat o fuga pana la Biblioteca Universitara. Acolo mi s'a raspuns foarte cinic ca din cei 22 de ani cat a aparut "Cutezatorii" ei nu mai aveau decat vreo 3-4, si aceia incompleti... Ca sa'mi intregesc informatiile, am fost nevoit sa dau o fuga pana la Craiova, orasul lui Dodo Nita, acolo unde am gasit o biblioteca foarte decenta...

              Continui sa ma minunez de nivelul ridicat pe care'l avea cititorul mediu francez. Cultura cititorului ii permitea artistului, scenarist sau grafician, sa faca aluzii sau referiri la diferite repere culturale. Aluziile culturale mentionate prin citare deveneau la randul lor un factor de educatie...
              Astazi ma reintorc la citatele inteligente din marea arta,  pe care autorii de banda desenata le faceau in seriile lor populare. Daca ieri vorbeam despre Jean Ache si parodiile sale ce apareau la inceputul anilor '70 in "Pilote", astazi iti voi prezenta cateva planse pline de umor inteligent, semnate de Gotlib, avandu'l drept erou pe Gai-Luron. Paginile apareau in "Vaillant, le Journal de Pif" in 1965... in acest timp, in Romania aparea revistele "Arici Pogonici", "Luminita" si "Cravata Rosie"...

            In continuare, modelele din marea pictura si creatiile "epigonului" Gotlib...

                Iata si gagul in 2 pagini, din care am extras imaginile anterioare... Jujube, prietenul nedespartit al lui Gai-Luron, vine sa se laude cu ultima sa pictura. Gai-Luron ii aminteste ca si el este, atunci cand timpul ii permite, pictor amator...

         Un alt gag genial, in care marea pictura isi are rolul ei. Belle Lurette, prietena lui Gai-Luron, ii cere acestuia un portret, ca sa'si aduca vesnic aminte de el.
         Gai-Luron nu ezita si se prezinta la un pictor modern, ce incepea sa faca valuri in acel moment la Paris: Bernard Buffet. Portretul nu este multumitor, drept care Gai-Luron apeleaza la Picasso, deja o mare glorie... Nici acesta nu "functioneaza"...
          Gai-luron se hotaraste sa apeleze la celebrul Marcel Gotlib, dar nici sarja pe care acesta o executa nu multumeste. Descurajat, Gai-Luron apeleaza la un fotograf profesionist.
          De data aceasta, rezultatul este total!!!

      

           Gotlib si Marea Arta...