.jpg)
.jpg)
Scena cu dricul devine emblematica si nu putea lipsi, sub o forma sau alta, din cea mai tare parodie a genului western: "Lucky Luke". In 1946, Morris demareaza pentru editorul Dupuis (cel care editeaza din 1938 saptamanalul "Spirou"), o serie western de banda desenata, avandu'l drept erou pe Lucky Luke, eroul justitiar fara pata si repros. Dupa o perioada de tatonari grafice pe niste scenarii proprii, previzibile si destul de conventionale, in aceasta aventura creativa se implica Rene Goscinny, cu doar doi ani mai inainte de lansarea unuia dintre cei mai celebrii eroi de banda desenata: Asterix! Goscinny reuseste in cativa ani sa dinamizeze seria, transformand'o intr'un succes "tout public". Publicul adult incepe sa se intereseze de aceasta serie in care cei doi autori nu contenesc sa le faca (.) cu ochiul. Apropourile sunt inteligente si la fel ca in "Asterix", apeleaza intotdeauna la cultura generala pe care se presupune ca o avem cu totii. De aici si succesul continuu crescand al seriei "Lucky Luke".
Dricul si nelipsitul cioclu...
Astazi si in urmatoarele articole as vrea sa aruncam impreuna o privire plina de regrete si compasiune spre cei care nu mai sunt printre noi. Si fiindca acestia sunt din pacate atat de multi, incat niciodata nu vom avea suficient timp ca sa'i contabilizam si sa le aducem omagiile cuvenite, am sa incerc sa'i cuprind colectiv in cateva grupe, dupa modul in care au fost pregatiti pentru lumea de dincolo...
Mai intai a fost Dricul (tot la fel de bine poti sa'i spui car mortuar, car funebru sau car funerar, droaga sau patasca cum se spune prin Moldova, teleaga, cotiga sau cotarla, trasura... poti sa'i spui cum vrei, ca oricum pasagerului dinauntru nu'i mai pasa!)...
Vechii locuitori ai Egiptului credeau intr'o revenire la viata a mortilor, astfel incat incercau sa pastreze cat mai multe repere fizice ale defunctului: trupul mumificat, infasat si protejat de mai multe sicrie de lemn si apoi inchis ermetic intr'un sarcofag de piatra... organele prelevate si conservate in recipiente de ceramica sau piatra, bine etanseizate... piramida sau mausoleul, construit dupa principiul labirintului, astfel incat accesul profanatorilor sa fie cat mai limitat...
O credinta foarte verosimila daca ne raportam la cunostintele stiintifice de astazi, cand am inceput sa ne jucam de'a ucenicul vrajitor, manipuland genele si A.D.N.-ul fiintelor vii. Este firesc sa'ti pui intrebarea: oare ce stiau preotii din Egiptul stravechi despre recladirea unui organism, pornind de la datele si informatiile ce pot fi extrase din resturile lumesti ale defunctului?... Este limpede ca cel putin o "legenda" din timpuri imemoriale a fost conservata si a ajuns in zilele lor, transformandu'se intr'un ritual ce trebuia neaparat respectat. Daca posibilitatile fizice ale preotilor si medicilor din epoca erau limitate, in schimb constiinta lor le'a impus sa spere ca intr'o epoca viitoare "puterile oculte" sau stiinta, vor avansa suficient pentru a ne apropia de momentul zero sau clipa Creatiunii...
Nu sunt neaparat un sustinator al teoriilor civilizatiilor succesive ( teorii ce ar explica intrucatva credinta preotilor egipteni de a pastra cat mai mult din trupul decedatului ), dar lucrul acesta nu ma impiedica sa'mi pun intrebari : daca anterior civilizatiilor antice cunoscute, cele cu care incepe civilizatia umana asa cum o cunoastem astazi, a mai existat o cultura suficient de avansata incat sa poata clona o persoana pornind de la A.D.N.-ul identificat in, sa zicem, degetul mic de la picior, bine conservat intr'o obiala primitiva?... daca martorii acestei resuscitari miraculoase, pe care nu au putut sa o inteleaga, au transfigurat tot procesul stiintific intr'o legenda, o legenda care a pus bazele unei Credinte?... Daca ai urmarit silogismul, ai vazut cum cercul s'a inchis: 1.S'a pornit de la probabilitatea unui fapt real (resuscitarea prin clonare a unui decedat, operatiune intreprinsa de persoane capabile sa faca acest lucru)... 2.Actiunea continua cu hiperbolizarea evenimentului, de neinteles pentru martorii neinitiati,deci transformarea unui eveniment real in legenda... 3. "Legenda" transmisa ca ritual obligatoriu de indeplinit este executata ad literam de inaltii preoti, fara insa ca acestia sa poata garanta fizic reincarnarea... 4. Astazi se vorbeste tot mai des de recuperarea unui organism, pornind de la informatiile care s'au pastrat... Dupa cum vezi, cercul s' inchis, preotii egipteni par sa fi avut dreptate... Mult mai tarziu, Platon vorbea despre utopia pe care a numit'o Atlantida...
Nici teoria interventionista nu a reusit sa ma transforme intr'un inversunat fan: adica o civilizatie extraterestra super-evoluata care vine pe Pamantul primitiv, plina de bune intentii si se chinuie sa ne invete ABC-ul sau cei dintai pasi ai culturii. In maretia civilizatiei lor, ei reusesc sa resusciteze orice decedat, anumiti pasi din demersul lor stiintific fiind memorati de spectatorii neinitiati si transpusi in legenda. Legenda devine ritual obligatoriu in drumul de intoarcere spre viata, chiar daca preotii nu mai cunosc partea cea mai importanta a procesului, respectiv clonarea...
Insa un lucru este evident: conservarea trupului decedatului poate oferi multe informatii pentru clonarea unui individ, atunci cand stiinta ajunge la acel nivel... care aparent, nu este foarte indepartat in timp.
Zelul preotilor egipteni se pare ca nu a fost zadarnic...
Tintin insotit de fidelul Milou incearca sa dezlege tainele. Din pacate, misterele profunde la care s'ar astepta cititorul de astazi sunt mult mai profane: piramida nu este altceva decat un banal depozit pentru un oarecare trafic de hasis! Dar stai!, nu da inca (.) cu piatra: "Les Cigares du Pharaon" (altminteri, o poveste minunata in naivitatea sa) a aparut in "Le Petit Vingtieme" incepand cu anul 1932!...
©Ed. Casterman & Herge
Cultul mortilor cred ca a necesitat dintotdeauna un ritual complex, care a presupus mult timp de reculegere, caci nu'i asa, "despartirea'i foarte grea", vorba lui Adrian Paunescu. Aproape in toate civilizatiile, oamenii au incercat sa'i tina aproape pe cei dragi, chiar dincolo de moarte. Insa in anumite situatii, acest lucru nu a fost posibil. In tinuturile foarte calde, din motive obiective "despartirea" trebuia sa se'ntample foarte repede, fara priveghiuri si ceremonii cronofage. Tot asa, in timpul campaniilor militare (si presupun ca in acele timpuri, cand civilizatia facea cei dintai pasi, bataliile intre triburi sau micile "regate" erau cu nemiluita si nu se mai sfarseau), nu prea mai exista timp pentru ritualurile traditionale de inmormantare: cand pe campul de lupta lesurile se numarau cu sutele, respectarea traditiilor devenea un obiectiv greu de indeplinit! In aceste conditii, s'a impus un mod decent si plin de respect,prin ritualul scurt ce se desfasura, de a debarasa terenul unde a doua zi urma sa se'ncaiere din nou beligerantii: arderea cadavrelor. Bataliile tre' sa fi fost atat de dese incat in zonele aflate vesnic in conflict vechile obiceiuri au fost inlocuite cu alte cutume. Egiptul antic a fost pentru o perioada foarte mare de timp stabil, deci si'a permis sa dezvolte un cult al mortilor urmand o anumita logica, care dupa parerea mea, s'a dovedit "castigatioare". Alte tinuturi, cum ar fi micile regate din Elada, vesnic aflate in conflict intre ele sau cu vecinii si invadatorii (Macedonia, Persia...), nu au fost capabile sa pastreze traditia (sunt convins ca initial si in aceste tinuturi, cand exista o oarecare stabilitate, a existat un cult al mortilor care presupunea ingroparea acestora) si au fost nevoite sa adopte drept ritual oficial incinerarea cewlor morti...
(scenele sunt din filmul "Troy" din 2.004 al lui Wolfgang Petersen)
© Ed. Dupuis & Pellerin, " L'Epervier"...
© Ed. Glenat, Cothias & Juillard
© Ed. Dupuis, Charlier & Mitacq
© Ed. Dupuis & Tillieux
(va urma)...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu