A Day at the Graveyard

             Aleile strajuite de cruci si monumente funerare ale cimitirelor au fost dintotdeauna repere importante in creatiile artistilor romantici si nu numai, de "vina" fiind poate exacerbarea subiectivismul trairilor, impingerea eului liric ca personaj principal in majoritatea operelor romantice, indiferent ca ne referim la literatura sau pictura romantica si, mult mai tarziu la film si, de ce nu, la banda desenata. Misterul sau atmosfera angoasanta pe care o degaja un cimitir nu sunt altceva decat conotatii subiective si probabil ca isi au inceputul in cele dintai ritualuri pe care omul le'a practicat la despartirea definitiva de cei dragi. Fara indoiala, moartea nu este un lucru placut si daca obiceiurile de inhumare au presupus dintotdeauna slujbe complexe, pline de respect pios, asta nu inseamna ca sufletul participantilor la aceste ritualuri nu au ramas socate de moartea care pentru o clipa, a dat tarcoale intregii multimi adunate ca sa aduca un ultim omagiu celui disparut. Aceste ganduri legate de moarte, o filozofie primitiva despre a fi si a nu fi, incet si sigur s'au transformat intr'un manual al spaimei, care cu trecerea anilor a devenit tot mai stufos. Cei dintai care au apelat la abc-ul spaimelor legate de moarte si cimitire, pitite adanc in sufletele noastre, au fost scriitorii romantici. Care dintre noi, copil fiind nu tremura de frica sub plapuma trasa pana la nas, citind inspaimantatoarele povesti romantice ale lui Wilhelm Hauff (Iti mai amintesti de "Hanul din Spessart"?)?... Cine nu a tresarit atunci cand citind "Frankenstein or The Modern Prometheus" de Mary Shelley, auzea o mobila obosita de povara anilor, scartaind undeva prin casa?... Care adolescent nu'si ridica privirile din paginile romanului "Dracula" al romanticului tarziu Bram Stoker, scrutand intunericul camerei si sperand ca ceea ce tocmai a citit nu este altceva decat o fictiune?...
           Mult mai tarziu, cinematografia a preluat miturile literaturii romantice, demonstrand ca romantismul nu are varsta si nici nu este legat doar de o epoca anume. Modelul Dracula propus in 1931 de regizorul american Tod Browning si intruchipat de actorul Bela Lugosi este si astazi  viabil, iar imaginile vechi de mai bine de 80 de ani inca sunt capabile sa rascoleasca spaimele noastre ascunse... In acelasi an si pentru acelasi producator- Universal Pictures, James Whale imagineaza un alt reper important al filmelor "de groaza", inspirat din literatura romantica: "Frankenstein", in care monstrul este interpretat de Boris Karloff. Inca o data, "recuzita"folosita in constructia unei opere romantice (copacii torsionati aflati in pragul toamnei, relieful rascolit si framantat, cerul acoperit de nori amenintatori si brazdat de fulgere rau- prevestitoare...) va fi reciclata in cea de'a 7a arta nu atat pentru idealizarea realitatii, una dintre finalitatile artei romantice, cat pentru rascolirea ancestralelor spaime acumulate in genele fiecaruia dintre noi, de'a lungul timpului. Chiar si in adaptarea cinematografica din 1939 a unui reper al literaturii romantice engleze, romanului "Wuthering Heights" ("La Rascruce de Vanturi") de Emily Bronte, o drama plina de romantism, natura dezlantuita este inchipuita cu accente foarte apropiate de ceea ce numim in mod curent "film horror". Acelasi fenomen poate fi constatat in aproape toate filmele la care a lucrat Jean Cocteau, fie ca e vorba de "L'Eternel Retour" sau de "La Belle et La Bete"...

           Mult mai tarziu, adica atunci cand devine o arta ce se adreseaza deopotriva copiilor si adultilor, banda desenata se lasa si ea ademenita de nurii romantismului. Primul care a inteles importanta implicarii subiective si afective a artistului in demersul sau creativ a fost fara indoiala Hugo Pratt iar eroul care i'a permis cel mai bine sa sublimeze idealurile pe care le propune, a fost Corto Maltese. Un personaj eminamente romantic, Corto Maltese, un romantic incurabil dispus sa'si cheltuiasca si cea din urma picatura de energie pentru o cauza pierduta dinainte, a marcat prin amprenta sa tipologica banda desenata din Europa dar si de aiurea pentru totdeauna (dar mai multe despre Corto Maltese si idealurile pierdute si regasite intr'un articol viitor)... Paradoxal, mult romantism poate fi intalnit si la un alt mare autor B.D., Philippe Druillet, un francez care prin aventurile galactice ale eroului sau Lone Sloane, a influentat definitiv imagistica genului S.F. si Heroic Fantasy de astazi, incepand cu nesfarsitul ciclu al lui George Lucas, "Star Wars". Druillet il citeaza grafic de mai multe ori pe pictorul elvetian Arnold Bocklin, reinterpretand singurul tablou celebru al acestuia "Die Toteninsel" sau "Insula Mortilor", o alegorie plina de simbolism si romantism...

           Insa seria de banda desenata cea mai apropiata de romantism, asa cum cunoastem acest curent din celelalte arte, este fara indoiala "Sambre", o poveste plina de furie, ura si razbunare, imaginata de Bernard Hislaire (Yslaire) si Yann (Balac)... Culorile sumbre, un clar- obscur accentuat, vantul si ploaia care marcheaza trairile personajelor, arborii desfrunziti si contorsionati... tot atatea repere care definesc aceasta serie drept o reusita a literaturii romantice desenate...
             © Ed. Glenat, Balac & Yslaire

                ...Ingerul care vegheaza...

                  ...Moartea, doar un alt fel de a dormi...

             ...Cimitirul Pere- Lachaise din Paris, o adevarata asezare a celor plecati din lumea aceasta...

     
                ... si un altfel de "oras" al mortilor: Cimitirul vesel din Sapanta! Merita sa zabovesti cateva clipe, citind "ferparele" sapate pe cruci!...
 

                        (va urma)...