La scurt timp de la incheierea celui de'al Doilea Razboi Mondial, cele 2 sisteme politice, capitalismul si comunismul, incercau sa'si largeasca sferele de influenta cat mai mult. Faptul ca inca nu'si vindecasera complet ranile dupa distrugatorul macel nu i'a impiedicat sa'si ascuta baionetele, aruncandu'si vorbe grele peste zidul invizibil care'i separa. Razboiul doctrinelor, desi era purtat cu armele propagandei (filme sau romane agitatoare, afise, articole sau caricaturi denigratoare...), aparent neletale, facea si el nesfarsite victime. In primul rand, generatii intregi de copii crescuti intr'o atmosfera otravita de intoleranta a unui alt sistem de abordare sociala a existentei. Atat rusii, cat si americanii, fiecare cu aliatii lor conjuncturali, negasind nicio cale de impacare, erau pregatiti sa declanseze cel de'al Treilea Razboi Mondial!...
In Statele Unite, Harvey Kurtzman isi pregateste si el armele pentru razboiul care izbucnise in Coreea, razboi ce risca sa degenereze intr'un conflict planetar : isi ascute creioanele si se apuca sa scrie pe banda rulanta scenarii propagandiste pentru cele 2 reviste de care raspundea, "Frontline Combat" & "Two-Fisted Tales", ambele editate de "E.C. Comics", editura atat de nonconformista care va avea mari probleme cu cenzura, doar cativa ani mai tarziu! Mari artisti ca Jack Davis, John Severin, Alex Toth, Wallace Wood si Bill Elder vor imagina cu mult talent povestile sale razboinice atat de pasionante! De multe ori, aflat in criza de timp, Kurtzman isi ilustreaza el singur propriile scenarii, adoptand un stil frust, la limita caricaturalului, dar teribil de eficace. Kurtzman este un artist care nu se multumeste sa povesteasca liniar, cum o faceau cei mai multi dintre ilustrii sai confrati. Povestirile sale de razboi, pline de actiune si dramatism cer o noua abordare grafica. Asa ca el inventeaza
"NARATIUNEA ACCELERATA", o noua tehnica narativa, foarte asemanatoare cu o scena filmata continuu in cinematografie. Noutatea pe care o propune Kurtzman consta in descompunerea actiunii in "fotogramele" care o compun. Rezultatul este absolut spectaculos iar plansele capata un dramatism nemaintalnit pana atunci.
Acest gen de a descompune o miscare face prozeliti si in Europa, Victor Hubinon fiind cel mai fervent discipol ce foloseste adesea
naratiunea accelerata in seria sa din revista "Spirou", "Buck Danny".
Foarte curand insa, practicarea intensa a
naratiunii accelerate este abandonata de cei doi artisti, aceasta tehnica nemaifiind folosita decat ocazional. Motivul?... De fapt, fiecare dintre cei 2 artisti a avut motivul sau : Harvey Kurtzman considera ca aceasta tehnica nascocita tocmai pentru a accelera actiunea, in mod paradoxal o incetinea! Ritmul benzii desenate clasice care permitea sa se treaca alert de la o scena la alta, se pierdea prin introducerea
naratiunii accelerate; Victor Hubinon a avut o alta explicatie pentru renuntarea la aceasta tehnica narativa. Foarte multumit de efectul obtinut, Hubinon a fost oarecum constrans sa renunte la
naratiunea accelerata de scenaristul sau, Jean Michel Charlier si de editorul sau Dupuis: descompunerea fiecarei scene de actiune in "fotogramele" constituente ar fi dublat practic numarul de pagini ale unui album (de obicei 44-46 de pagini), dat fiind ca fiecare aventura a lui Buck Danny este plina de dinamism!
Naratiunea accelerata este o tehnica de expunere grafica, specifica benzii desenate si o vei putea intalni la multi artisti de pretutindeni.
Alex Toth descompunand secvential o scena in care un bombardier distruge o garnitura de tren...
...si Victor Hubinon, inspirat de modelul american, desenand o scena asemanatoare!...
Prin anii '70-'80 Derib utilizeaza la greu
naratiunea accelerata in seria "Buddy Longway". Efectele sunt senzationale dar paginile sale, avand cel mult 5-6 casete sunt pline de acest timp de descompunere secventiala a miscarii. Din aceste motive, albumele lui Derib se pot citi fara probleme intr'un sfert de ceas iar cititorul nu mai este nevoit sa cumpere cartea.
Multe dintre benzile de război ale lui Kurtzman sunt într-adevăr povești eroice, dar faptul că nu sunt Platoon sau Idi i smotri nu cred că le face să fie propagandă. Mai ales că rare sunt scenariile în care soldații americani să fie portretizați drept absolut virtuoși, iar cei coreeni drept malefici sau incompetenți. Iar mai degrabă decât justețea războiului sau inevitabilitatea victoriei tema principală în acele benzi este reprezentată de tragedia sacrificiului uman.
RăspundețiȘtergereȘi cred că secvenței din The Master Race i s-ar cuveni un comentariu care să-i ofere credit lui Krigstein. Dacă ilustratorii benzilor editate de Kurtzman lucrau peste schițele sale, Krigstein inova pe cont propriu.