joi, 5 decembrie 2013

Iron Maiden


               Amploarea cruzimii Torturilor este direct proportionala cu dimensiunile statului care le aplica. Astfel, imperiile care s'au perindat de'a lungul vremii si de'a latul pamantului se intreceau in a face cat mai publice si spectaculoase executiile celor gasiti vinovati de incalcarea legilor si tabuurilor stabilite de autoritate. Din cauza distantelor mari dintre centrele de putere si provincii, aplicarea legii se facea cu multa greutate. Regiunile indepartate erau nu de putine ori supuse terorii exercitate de haitele de mercenari, ramase in urma unor razboaie incheiate sau de benzile de talhari la drumul mare. Rutele erau nesigure iar deplasarea marfurilor si a negustorilor devenise foarte anevoioasa si riscanta. Ori cu totii stim ca un comert liber si schimbul de marfuri este o conditie a prosperitatii unei natii.Pentru siguranta transportului de oameni si produse s'au cautat tot felul de solutii: Pentru traversarea in siguranta a deserturilor Arabiei, se organizau caravane de camile, insotite de osteni inarmati, capabili sa infrunte triburile rebele de beduini care nu respectau autoritatea califului... Pionierii care strabateau America de Nord in cautarea de noi pamanturi pe care sa le desteleneasca, se organizau in uriase convoaie de carute trase de boi puternici, iar armele de foc le permiteau sa infrunte atacurile repetate ale pieilor rosii... In Anglia Evului Mediu, negustorii isi transportau marfa aparati de soldatii regelui, caci in vastele paduri dintre cetatile normande riscau sa'si piarda avutul si viata, in infruntarile cu cetele de haiduci...
                In tarile arabe, pentru a descuraja furtul pedeapsa era taierea unei maini, bineinteles intr'o executie publica pentruca exemplul dat sa nu fie prea usor uitat de cei ispititi sa fure... La o eventuala recidiva, hotului i se taia si cealalta mana, ceea ce echivala cu o condamnare la moarte, acesta nemaifiind capabil sa'si asigure traiul... Tot in lumea araba, adulterul era  si este pedepsit prin lapidarea celei gasite vinovate: femeia adultera era ingropata in pamant pana la gat, dupa care multimea ofensata arunca cu pietre, pana ce moartea survenea...
              In China contemporana, din cauza amplorii fara precedent a coruptiei chiar la nivel politic inalt, pedepsirea prin impuscare a vinovatilor se facea pe stadioane pline de cetateni...
              Jupuirea de viu, decapitarea sau mutilarile corporale, bataia cu ciomagul sau cu biciul cu mai multe limbi, prevazute la capete cu bucati de plumb, tragerea pe roata sau in teapa, turnarea de metal topit in gura sau in ochi, taierea limbii pentru tradare, arderea pe rug, sfartecarea in bucati a trupului tras de 4 cai, inghitirea fortata a unei cantitati enorme de apa, pana ce pantecul plesnea, inchiderea intregului corp sau a unor parti corporale in cutii de lemn pline de cuie in interior, cunoscute in istorie drept "Iron Maiden"... sunt numai o mica parte din cumplitele pedepse imaginate de om de'a lungul timpului, pentru a descuraja faradelegile si pentru a obliga multimea sa respecte legile stabilite.

              Din pacate, alaturi de talhari si ucigasi aceleasi atrocitati le'au suferit si deviantii, adica acele persoane care si'au permis sa gandeasca altfel decat modelul impus de autoritate. Oameni nemultumiti de imobilismul gandirii, de starea de paupertate a majoritatii, de nedreptatile flagrante impuse majoritatii... au platit cu viata lor, murind in chinuri grele...
Jupuirea de viu s'a practicat cam peste tot: in lumea araba, in Europa dar si in China...



Sfartecarea in bucati a trupului legat de mai multi cai. Sfartecat a murit si Ioan Voda cel Cumplit, domn al Moldovei, legat de turci intre doua camile...





Cumplita executie a capeteniilor taranilor rasculati, Horia si Closca... Exemplul nu trebuia uitat niciodata!


Gheorghe Doja pe tronul de fier inrosit in foc, cu coroana de metal incins pe cap...

Iron Maiden...


Smulgerea unor bucati din trup...

Scene de canibalism, naiv imaginate de un "artist" din epoca. Acestea trebuiau sa socheze opinia publica, aliniind'o la politica de expansiune teritoriala promovata de marile state din Lumea veche...


Sylvester Stallone in "Rambo II"... Tortura in jungla vietnameza...


Blueberry inchis intr'o celula care nu'i permitea sa stea nici in picioare, nici culcat...   © Ed. Dargaud, Charlier & Gir
Tortura in "Noile Carti ale Junglei"...    © Sorin Anghel
Asterix nu suporta tortura!...   © Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo
Bob Morane    ○ Ed. Le Lombard, Vernes & Vance

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu