Acum doua milenii si jumatate poemele antice memorau prima revolta a Omului impotriva Timpului: neimpacat cu moartea timpurie a iubitei sale Euridice, Orfeu cobora in Infern avand drept singura arma lira sa care imblanzea chiar si furia valurilor si a furtunilor. Prin cantecele sale mestesugite, el reuseste sa'l induplece pe Hades sa'i redea sufletul celei pe care o iubea. Urmarea o cunoastem cu totii, dar ramane ideea tulburatoare ca Omul nu s'a impacat niciodata cu gandul ca inevitabil viata are si un sfarsit, chiar daca promisiunile clericilor din toate timpurile ne asigurau ca dupa moarte ne asteapta Eternitatea.
In poezia lui Eminescu problema Timpului este o prezenta constanta, revenind tulburator in mai multe poeme si atingand un nivel de profunzime neintalnit in lirica romaneasca de pana atunci (si indraznesc sa spun ca neegalat chiar pana in ziua de azi!...).
" La steaua
care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de
mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre."
... sau
"Porni luceafarul. Cresteau
În cer a lui aripe,
Si cai de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele
Parea un fulger nentrerupt
Ratacitor prin ele.
Si din a chaosului vai,
Jur-împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;"...
... "La Steaua", "Luceafarul"... Doua poeme profunde, in care te'ai astepta ca la o analiza sumara, judecand dupa cunostintele stiintifice ale secolul in care au fost scrise, filozofia pe care se bazeaza judecata poetului sa fie bazata pe principii ale metafizicii. Nicidecum, este evident ca Eminescu era la curent cu teoriile legate de Spatiu si Timp, pe care le transcende in versuri incredibil de rationale dar atat de lirice, in acelasi timp... Eminescu ne obliga sa visam atunci cand studiem legile Fizicii, iar atunci cand privim un cer instelat ne face partasi pentru o clipa la imensitatea Spatiului si a Timpului !
Menhirele si Dolmenele uriase de la Stonehenge, din Marea Britanie, construite concentric intr'un urias ansamblu arhitectural neolitic, ce servea aparent unui cult solar, sunt legate fara niciun dubiu de obsesia Omului legata de Eternitate, deci de supravietuirea Sufletului vremelniciei Trupului.
Jean Van Hamme ( un economist belgian care renunta la un moment dat la manecutele negre pentru a se dedica scenariilor de banda desenata, reusind cateva lovituri de maestru, cum ar fi "XIII", "Thorgal" sau "Largo Winch"), este inspirat de legendele druizilor din antichitatea celtilor si in saga lui Thorgal, copilul venit de dincolo de stele si crescut de vikingi, reinvie de'a lungul unei intregi serii miturile ancestrale legate de posibilitatea de a calatorii prin meandrele Timpului.
...Meandrele Timpului : In cele mai multe situatii eroul se intreaba daca totul a fost aevea sau doar o inchipuire!...
Thorgal si reteaua Timpului...
Toate mezaventurile lui Thorgal sunt la limita credibilului si asta incarca minunatele planse ale graficianului polonez Gregorz Rosinski cu suficienta poezie pentru ca ele sa supravietuiasca multa vreme de acum incolo pragmatismului cu care suntem dotati.
...Realitate?...Iluzie?...
Salvador Dali sau pictorasul spaniol care a devenit vedeta pentru ca a inteles foarte repede cum devine cazul cu show-bizz-ul. Ceasurile sale moi, descompuse nu de caldura ci de povara Timpului, pachidermele sale catarate pe piciore fragile de paianjen, oasele ce nu pot fi identificate si se constituie intr'o altfel de anatomie... - cu toatele, pictate intr'un contrast complementar penibil albastru-orange, dar atat de popular si drag ochiului... Marea calitate a lui Dali este ca a reusit ca in fiecare lucrare a sa ne faca sa credem ca gandim, filozofand pe marginea tablourilor sale despre scurgerea inexpugnabila a Timpului... Intr'o lume in care este din ce in ce mai dificil sa'ti gasesti locul, Dali are meritul ca a gasit reteta...
Jean Van Hamme este omul cu urechile ciulite ca niste radare, acceptand toate informatiile pe care le prelucreaza inteligent. Ma intreb daca opera sa (de altminteri, foarte vasta), are un singur element de originalitate: "Blake & Mortimer" nu este altceva decat continuarea unei serii penibile, dar de succes, a lui Jacobs... "XIII" nu este decat o adaptare (nerecunoscuta) in b.d. a unei trilogii scrisa de Robert Ludlum, "Identitatea lui Burne"... iar "Thorgal" este o alta serie de aventuri cu vikingi, ce oscileaza nehotarat intre un Ev Mediu salbatic si misterios si un S.F. bazat pe calatoria in Timp si Spatiu.
Intr'o scurta povestire, ce nareaza copilaria lui Thorgal, apare si un Guru indian, care'i prezinta pustanului viking originea sa extraterestra.
Copilul si Stelele...
O alta aventura a lui Thorgal, un alt joc cu Timpul: Calul lui Thorgal se prabuseste intr'o crevasa, intrand intr'o zona care nu se mai supune regulilor fizice universale. In acest Loc, Timpul sta in loc iar persoanele care locuiesc aici sunt scutite de pagubele ireversibile pe care trecerea Timpului le provoaca.
O poveste puternic inspirata de "Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte", poate cel mai profund basm romanesc (habar nu am daca Petre Ispirescu, la randul sau, nu a citit ceva asemanator prin alte literaturi!...)...
Timpul numai aparent sta pe loc...
O minunata poveste de dragoste, care transcede secolele : "Somewhere in Time", un film de Jeannot Szwarc, cu Christopher Reeve si Jane Seymour in rolurile principale. O intoarcere in Timp nu cu ajutorul vreunei masini bizare, pe baza de carbuni, plutoniu sau alte dracovenii ci doar prin puterea Vointei!...
Timpul, bariera pe care nu o putem ridica niciodata...
Dar pentru un moment, Timpul a fost oprit in loc...
Inca o data, Thorgal se rataceste prin Labirintul Timpului...
Zeii fara varsta...
Timpul nu poate fi pacalit: "Ashes to ashes, dust to dust"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu