Profiturile uriase rezultate in urma exploatarii acestui mit au impus municipalitatii din Charleroi (orasul belgian unde in 1938 avea sa apara revista saptamanala "Spirou", editata de domnul Dupuis & Familia, o publicatie in care aveau sa'si dobandeasca faima mondiala atatia eroi celebrii, printre care si Lucky Luke) sa aduca un omagiu public eroului inchipuit de Morris. Un consilier municipal destupat a avut ideea nostima de a impanzi orasul cu "monumente" inspirate de personajele din "Spirou", eroii ce au adus orasului notorietate dar si bunastare, prin taxele platite. Astfel, Charleroi a fost "decorat" cu o multime de statui hidoase, din plastic, amintind pe departe de minunatii eroi ce au leganat copilaria atator generatii (Fireste, nu poti alatura "David"-ul lui Michelangelo unei statui din fibra de sticla, "executata" de o oarecare coperativa... asta nu inseamna insa ca ideea unor figuri monumentale reprezentand personaje cunoscute, expuse in spatiul public, trebuie rejectata; conditia care se impune este CALITATEA, ori "statuile B.D." din Charleroi sunt de'a dreptul slute...).
Conform unei traditii ce a inceput sa prinda radacini (nu de florile marului ne intalnim de 4 ani de zile in acest loc!), nu istoria lui Lucky Luke in evenimente si date vreau sa o "decorticam" impreuna. Contabilizarea faptelor este desigur importanta, dar in zilele noastre este suficient sa intri pe o Wikipedia desteapta (franceza sau engleza) si in cateva clipe ai aflat toata cronologia, daca asta este nelinistea ta ascunsa. Ceea ce ar trebui sa ne intereseze insa intr'o "disectie" culturala, fie ea chiar si referitoare la banda desenata, este contextul politic si social in care a aparut acel artefact (lasand deoparte cacastuturile facute la kilogram, multe dintre B.D.-urile peste care trecem din pacate in mare viteza, sunt adevarate oglinzi ale epocii in care au fost create: "Tintin", "Buck Danny" sau "Asterix" sunt documente deosebite ce nu cer altceva decat sa fie decriptate- voi reveni asupra acestui subiect atat de important)...
In 1968, impinsa sau nu de la spate, lumea incepe sa se schimbe... Consumatorul se maturizeze si isi pune intrebari, daca nu inca existentiale, cel putin "primordiale": "Oare hrana pe care o indeasam in gura si in minte este exact ceea ce ne trebuie?"... Mesajele cu care publicul a fost intoxicat de'a lungul timpului incep sa fie rejectate iar organismul purificat, incepe sa'si selecteze "anturajul"...
Despre revolutia in gandire pe care a provocat'o anul 1968, am mai discutat... Acum, ne intereseaza "Pilote", saptamanalul francez de banda desenata, o publicatie ce a stiut sa se adpteze din mers noului context. Ca un magnet, revista atrage orice creator de banda desenata ce vrea sa scape de rutina si vrea sa se implice. In aceasta perioada, Druillet impinge fara complexe portile redactiei, propunand un univers grafic ce va influenta decisiv, un deceniu mai tarziu, o saga ce nu a lasat niciun pamantean indiferent: "Star Wars"... Jean Tabary soseste in paginile saptamanalului cu "Iznogoud", un erou prea mare si complex pentru "Record", o revistuta fara anvergura...
In sfarsit, Morris si "Lucky Luke" dezerteaza din "Spirou", revista belgiana in care a debutat cu 22 de ani mai devreme si intra cu demnitate in revista pe frontispiciul careia curand va trona lozinca " le journal qui s'amuse a reflechir" (pentru adevarul istoric, sloganul va fi afisat de abia in 1970, dar spiritul meditativ si combativ era deja omniprezent)...
Jean Ache, creatorul unor serii clasice, lipsite de anvergura sau originalitate, gen "Nic et Mino" (un soi de sub-"Tintin"), ce aparea candva in "Mickey", se leapada de trecut si incepe pentru "Pilote" o serie de planse in care artele plastice, dar si banda desenata, interfereaza.
La un moment dat, Jean Ache se intreaba cum ar fi aratat Lucky Luke daca ar fi fost pictat de...
Ceea ce inca ma minuneaza pe mine astazi este ca o publicatie de acum 45 de ani pentru adolescenti cu fata plina de cosuri, se adreseaza acestora fara prejudecati, fiind convinsi ca cititorii vor intelege apropourile facute!... Pai, cati dintre cititorii romani de astazi, posesori de computere si abonati la Retea, cunosc subtilitatile stilistice ale lui Van Gogh?... Picasso?... Chagall?... Si in definitiv, cine dracu' sunt indivizii astia?... "Revolutia" din decembrie '89 a fost orice, dar numai o revolutie culturala NU!!!
In 1972, cu 20 de ani mai devreme, Terence Hill a jucat intr'un alt western spaghetti, "E poi lo chimarono il Magnifico" (trebuie sa fi italian get-beget pentru a imagina astfel de titluri!) sau "Man of the East"... O comedie scrisa si regizata de Enzo Barboni si "inspirata" fara jena dupa un album scris de Goscinny si desenat de Morris (povestea cu Lucky Luke a aparut in "Spirou" inca din 1968)...
Ambii eroi sunt englezi sadea, respectand traditiile si eticheta in orice imprejurare... De unde si hazul absolut nebun...
In continuare, cateva desene in creion pe care Morris le'a folosit pentru primele "integrale" de banda desenata ce au aparut vreodata. Ilustratiile sunt formidabile si poti sa ma crezi, mi'am pierdut cateva ceasuri ca sa le pot recupera!...
Niste "picturi" semnate de Morris pentru copertile revistei "Spirou"...
„Lucky Luke” o perfectă potrivire grafică-scenariu, poate printre cele mei bune din BD. Tot nu înțeleg apusul BDului, deși au fost oferite destule explicații chiar pe acest blog. Filmulețele cu Terrence Hill au fost de toată jena, niște căcaturi, scuzați-mă, s-au dovedit fondate temerile lui Morris. Aștept „va urma” cu nerăbdarea adolescentului deceniului 6/sec XX!
RăspundețiȘtergerede acord. Nici eu nu pricep „apusul BDului”, cum ziceti. Multe am ajuns sa nu mai pricep, de ex cum putem fi atit de cretini sa ne apropiem de o catastrofa ecologica lasindu-i pe austrieci să ne rada complet padurile.
RăspundețiȘtergereSintagma „cel care trage mai repede decit umbra sa” mi s-a parut un trouvaille formidabil al scenaristului. Si nu a fost doar unul.