Prima iubire?... Fireşte, este vorba despre Western. La ce altceva crezi că se putea gândi un puştan de 10 ani în întunericul sălii de cinematograf, privind vrăjit marele ecran de cârpă, pe care se succedau într'un ritm trepidant cetele de indieni pictaţi în culorile războiului şi nesfârşitele convoaie de căruţe, pline de colonişti entuziaşti?...
Un univers de care nu puteam să nu mă îndrăgostesc la prima vedere, eu, puştanul crescut printre blocuri terne şi a cărui preerie era maidanul din spatele clădirilor.
La primele mele întâlniri mi'am închipuit că "domnişoara" este fată mare şi am crezut în "fecioria" ei până ce m'am împiedicat de acel "trouble fete" sau "spoilsport" (scuze, dar nu am găsit în limba română un sinonim) de Sergio Leone, un regizoraş italian ce a început să demoleze conştiincios toate clişeele pe baza cărora îmi edificasem o lume atât de minunată. În doar 2 filme, "Per un Pugno di Dollari" şi "Per Qualche Dollaro in Piu", Leone şterge cu buretele tot fardul cu care westernul american se pomădase de atâta amar de vreme. Deodata John Wayne, Errol Flynn, Robert Taylor Tom Mix, "Winnetou", "Bonanza", "Rin Tin Tin" sau Roy Rogers se trezesc în faţa unei "iubite" plină de riduri, pe care niciun fard nu le mai poate acoperi...
Westernul american a fost un instrument de propagandă , fireşte. Băştinaşul pe care feţele palide l'au întâlnit când au debarcat pe Tărâmul Făgăduinţei, indianul, apaşul (Numele unui trib de indieni din Texas; (Rar) Derbedeu, haimana; hoț; bandit.) sau pielea roşie, este invariabil un derbedeu ce nu are nimic mai bun de făcut decât să se pună de'a curmezişul interesului major al omului alb, adică civilizarea noului teritoriu descoperit. A fost nevoie de apariţia westernului spaghetti, pentru ca fabrica de vise de la Hollywood să înceapă să ridice un colţ de la cortina ce acoperea mizeriile istoriei. În 1970, Arthur Penn realizează "Little Big Man" cu Dustin Hoffman, un film ce se vrea revelator pentru un trecut uitat, un film în care câteva adevăruri sunt scuturate de praf şi prezentate marelui public ca semne de bunăvoinţa din partea omului alb (un exemplu perfect idiot din această pelicula ce se vrea imparţială: pentru a "demonstra" că pieile roşii sunt şi ei oameni, ce dracu'!, un indian rătăcit printre printre bravii războinici sioux, ce se pregăteau pentru istorica confruntare cu colonelul Custer de la Little Big Horn, era homosexual!!!... libertinism total, "avant la lettre"!...)...
În câteva articole am să vorbesc despre prima mea iubire, aşa cum o văd astăzi, dupa trecerea atâtor decenii... Nu este o "domnişoara" prea plăcută la vedere, din păcate...
Practic, semnarea actul de condamnare la moarte a turmelor de Buffalos s'a petrecut atunci când Colonistului i s'a dat dreptul să'şi îngrădească "proprietatea". Decimarea bizonilor, principala sursă de hrană a triburilor de piei roşii, va releva o altă intenţie a autorităţilor: eliminarea băştinaşilor sau eventual, izolarea lor în adevărate lagăre de exterminare, rezervaţiile...
William Fregerick Cody, zis si "Buffalo Bill" este o figură "legendara" din Istoria Wild West-ului. Este prototipul aventurierului ce înfruntă condiţiile vitrege din vestul salbatic, desţelenind pământul Americii palmă cu palmă. Realitatea şi ficţiunea, întreţinuta de armate de scriitoraşi de duzină, sunt dificil de separat. Despre Buffalo Bill sunt multe de spus (dar şi mai multe imagini memorabile de urmărit şi pe care mă voi grăbi în zilele urmatoare să ţi le împărtăşesc)...
Astăzi mă limitez să'ti amintesc "ajutorul" neprecupeţit pe care l'a dat Buffalo Bill la exterminarea bizonilor din preerile americane: "Cody is purported to have killed 4,282 American bison (commonly known as buffalo) in eighteen months, (1867–1868). Cody and hunter William Comstock competed in an eight- hours buffalo-shooting match over the exclusive right to use the name, in which Cody won by killing 68 bison to Comstock's 48."
Pieile roşii la vânătoare de bizoni (majoritatea sunt documente de epocă, litografii şi picturi, asupra cărora merită sa zabovesti câteva clipe, admirându'le)...
sa ne uitam si in ograda proprie unde am reusit una din putinele noastre performante la nivel american ucigîndu-ne toti zimbri. Ne chinuim de vreo 50 de ani ca sa repopulam padurile care au mai scapat de drujba austro-maghiara. Sint sperante f firave.
RăspundețiȘtergere