In 1783 fratii Montgolfier realizau primul obiect mai greu decat aerul ce avea sa se'nalta pana la 400 de metri in vazduh cu ajutorul aerului cald, spre surpriza si groaza unui public incredul. Pasagerii acestei prime incercari periculoase si plina de neprevazut erau cateva oratanii din ograda, o rata si un cocos dar si o oaie. Istoria nu consemneaza daca fiarele au avut rau de inaltime, insa acest eveniment a ramas intiparit in constiinta noastra ca primul zbor... cel putin asa il consemneaza cronicile. Intre timp au mai aparut informatii conform carora zborul omului se'ntamplase deja, cu mult timp inainte, in China si Japonia, dar si de'a lungul Anzilor, in Peru si Bolivia...
Privind cele doua imagini de mai sus, ma intreb ce legatura pot sa fac intre ele, cand distanta care le separa pare sa fie de sute, daca nu de mii de ani?... Si totusi... Amandoua exprima visul dintotdeauna al omului de a se'nalta spre stele, asemenea unui pribeag ratacit si ostenit, ce cauta drumul spre casa. Pe Tatal Nostru, cel care ne'a zamislit, cand il cautam privim spre Stele iar rugaciunile noastre tot intr'acolo le indreptam. Oare Pamantul nu este altceva decat insula noastra de exil?...
...Si mesagerii Domnului sunt fapturi inaripate, cel putin asa ii descrie Biblia si tot asa ii imagineaza pictorii...
...Dar primul Zburator, care viseaza sa se'nalte spre stele este Icar, fiul lui Dedal. Un arhitect neintrecut, Dedal trebuie sa construiasca in mare graba un adapost si in acelasi timp, o inchisoare pentru Minotaur, un monstru sangeros nascut dintr'o impreunare nefireasca. Dar odata terminat Labirintul, Dedal este inchis impreuna cu fiul sau Icar intre zidurile cumplitei constructii. Pentru a scapa, Dedal imagineaza si construieste din scanduri si ceara aripi cu care vor scapa, zburand peste ziduri. Betia zborului il va face pe Icar sa se'nalte tot mai sus, mai aproape de Soare, dar caldura astrului va topi ceara cu care erau incleiate aripile!...
Legenda lui Icar este reluata si de Pieter Bruegel, dar in buna traditie a pictorilor flamanzi, subiectul tabloului trece pe planul doi, prioritate avand descrierea vietii cotidiene din Flandra: plugarul din primul plan, ciobanul din planul al doilea dar si corabia din departare nu au nici o legatura cu insula Creta din vremurile de demult, cand s'a intamplat drama lui Icar, ci sunt imagini cu care contemporanii lui Bruegel erau familiarizati. Am subliniat cu alb locul in care s'a prabusit Icar, altfel aveai toate sansele sa treci cu vederea nefericitul accident...
Cele mai multe proiecte ale sale au fost insa abandonate, ramanand doar vise pe hartie, ingeniozitatea si indrazneala acestora condamnandu'le sa ramana in fundul unui sertar pentru multe secole : primele schite ale unui submarin, tunuri de neimaginat pe atunci, cu tragere repetitiva, primele propuneri de aparat cu zbor vertical (elicopterul), dar si schite avansate pentru un alt aparat de zbor pe orizontala, mai greu decat aerul, avionul... Leonardo a intuit si fragilitatea inventiilor tehnice, drept care s'a gandit si la parasuta ce urma sa'l salveze pe cel care urma sa piloteze un aparat care nu avea inca nume !...
Chiar daca nu sunt cei dintai "aviatori" ai istoriei aviatiei, fratii Wright sunt consemnati pe raboj ca cei care, acum aproape 110 ani au inventat si incercat cu succes un aparat de zbor care se ridica controlat de la sol dar putea fi dirijat si in aer, reusind sa schimbe directia de zbor conform intentiilor pilotului si nicidecum dupa bunul plac al primei schimbari meteorologice...
... era o vreme cand Romania tinea pasul cu lumea buna iar Traian Vuia era printre marii pionieri ai aviatiei !...
...Despre epoca marilor nebuni ale inceputurilor aviatiei, fara de care astazi nu am fi ajuns la Paris in mai putin de 2 ore, vorbeste cu nostalgie si mult umor o comedie de zile mari, "Those Magnificent Men in their Flying Machines", film din care am extras imaginile care urmeaza...
... Si "The First Dog to Fly" ( urmatorul avea sa fie Laika, doar ca acesta avea sa fie lansat de rusi din Kazakstan in spatiul cosmic, vreo 50 de ani mai tarziu !)...
...Nu toate decolarile se terminau neaparat printr'o aterizare ca la carte !...
Un alt roman care se va implica in aeronautica si va marca domeniul pentru totdeauna va fi Henry Coanda, inventatorul motorului cu reactie, cel fara de care nu se poate vorbi de aviatia moderna !...
...Dar omul a cautat orice mijloace ca sa se inalte dincolo de nori : Zmeele de Hartie ( aici in "Those Magnificent Men in Their Flying Machines" )...
... Tot un zmeu de hartie pentru a invinge gravitatia, dar de data aceasta in Aventurile lui Totoche, o minunata serie imaginata de Jean Tabary pentru revista saptamanala "Vaillant"...
... sau Dirijabilul, care avea sa'si incheie cariera atat de promitatoare dupa accidentul cumplit al lui "Hinderburg" de la New York (Imaginea socanta, deja o icoana a secolului XX, avea sa fie reluata pe unul dintre albumele rock cele mai importante, Led Zeppelin I)...
... Un alt Dirijabil intr'o serie culta din tarile francofone, "Orasele necunoscute" de Schuiten & Peteers, ©Ed. Casterman
... Curand Balonul umplut cu aer "usor" se va alatura Montgolfierului, folosit inca si astazi pentru sport si divertisment... "Les AS", © Ed. Vaillant & Greg
...Daca putem sa credem toate legendele, omul a invins gravitatia in mai multe feluri... Aici, solutia "Ribambelle", © Ed. Dupuis & Roba
... Si solutia "Asterix", adica acelasi covor fermecat din 1001 de nopti !... © Ed. Albert- Renee
...Daca avem suficienta fantezie, solutia de a zbura fara probleme, patentata de Baronul Munchausen, pare infailibila!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu