marți, 27 noiembrie 2012

B.D. si micul Gavroche sovin


  Imediat dupa cel de'al doilea Razboi Mondial, Europa incearca sa se reaseze pe pozitiile detinute inainte de marele conflict. Din pacate, "Cine pleaca la plimbare, pierde locul de onoare !" sau cu alte cuvinte "Qui va a la chasse, perd sa place!" asa ca marile puteri occidentale se trezesc impinse pe banca rezervelor. Germania si Italia, cu grumazul sub bocanc nu mai indraznesc sa ridice nici o pretentie; Spania si Portugalia, foste mari puteri coloniale ale Europei occidentale, se zbat de decenii bune sub dictatul unor guverne total antidemocratice; Iar Franta, Belgia Si Olanda, secatuite de un razboi lung si foarte scump sunt in genunchi, ca un boxer pe care nu'l mai poate readuce la realitate nici macar numaratoarea inversa a arbitrului... Norocul acestor tari se numeste Planul Marshall sau "Imperialismul Economic American", cum il botezase Moscova, un program american de finantare a reconstructiei europene cu bani nesfarsiti veniti din bancile de peste ocean. Reconstructia este insa o problema de durata, cu rezultate vizibile de abia dupa decenii iar oamenii sunt la capatul rabdarii : in multe tari, partidele comuniste sustinute din umbra de Moscova, sunt tot mai puternice astfel incat Franta, dar si Italia, au fost cat pe ce sa devina sateliti ai URSS!...
   Daca in tarile Europei de Vest viata nu mai semana deloc cu cea de dinaintea marelui conflict, mai erau unele tari unde inca existau unele privilegii. Astfel, decenii de acum incolo, spaniolii si portughezii vor privi spre Franta ca spre un alt El Dorado. Din cauza saraciei, dar si a persecutiilor politice provocate de regimurile dictatoriale ale lui Franco, pentru Spania si Salazar, pentru Portugalia, multi cetateni ai acestor tari vor alege calea exilului. In anii '50 , la Paris les concierges (portaresele-administrator) des batiments parisiens erau in majoritate portugheze trecute bine de prima tinerete...
O pleiada intreaga de artisti aveau sa aleaga Franta drept refugiu si mama adoptiva. Pentru pictura, este suficient sa'i mentionez pe Pablo Picasso, Juan Miro si Salvador Dali. Dar si in banda desenata au existat artisti de exceptie care au facut cariera in Franta si nu numai. Multi dintre ei au lucrat la redactia "Vaillant", devenind colaboratori fideli pentru multe decenii. Curios este ca majoritatea celor care au imaginat serii minunate pentru revista Partidului Comunist Francez, nu au publicat niciodata benzi desenate sub adevaratul lor nume in Franta. Incoltit de concurenta de dreapta, "Vaillant" a preferat sa nu mai angajeze o noua lupta cu adversarul si a preferat sa'si boteze in maniera franceza colaboratorii veniti de aiurea. In definitiv, de ce sa zgandarim micul sovin care somnoleaza in fiecare dintre noi, trebuie sa fi fost intrebarea pe care si'au pus'o conducatorii de la "Vaillant"?...
Poate cel mai cunoscut metec sau paria este Jose Cabrero Arnal, un nume de hidalgo spaniol, un nume care parca suna a coride toride si a castaniete dezlantuite!... Cititorii habar n'aveau de originile sale, el fiind cunoscut in Franta ca Arnal, Claude Arnal, blandul si bolnaviciosul parinte al lui Placid & Muzo si al lui Pif!...

Cel mai talentat metec ramane insa Eduardo Coehlo, portughez de origine si poate singurul autentic rival al lui Harold Foster, autorul celei mai celebre serii B.D. medievale, Prince Valliant. Cu un talent iesit din comun, Coehlo a marcat prin desenul sau plin de detalii foarte documentate, generatii intregi de cititori, dar si o multime de desenatori de banda desenata. La noi, Albin Stanescu ii datoreaza mai mult decat respect... Aproape intreaga cariera a lui Eduardo Coelho se desfasoara in publicatiile editurii Vaillant. Serii geniale precum "Ragnar", "Robin des Bois", "Davy Crockett", "Yves le Loup", "Le Furet", "Eric le Rouge"... vor fi cunoscute de cititorii de pretutindeni drept opere ale lui... Martin Sievre!!!


Un alt Paria este Francisco Hidalgo, un spaniol coborat  parca din romanele lui Miguel de Cervantes. Si el se cantoneaza pentru ani de zile in paginile revistei "Vaillant", aducand cu sine un grafism iesit din comun, cu care banda desenata nu era obisnuita. Hidalgo isi dovedeste maiestria in admirabile planse alb-negru, in care bogatia stilurilor de hasuri si texturi este surprinzatoare... "Bob Mallard" este un personaj pe care il reia de la alti desenatori si il aduce in primul plan al vietii B.D.! "Teddy Ted" este un alt personaj, care va fi insa mult mai cunoscut si mai celebru sub semnatura lui Gerald Forton!... Tinerii cititori, care urmareau cu sufletul la gura pasionantele povestiri imaginate grafic de Hidalgo, erau anuntati ca aceste benzi sunt desenate de ... Yves Roy !!! Francisco Hidalgo avea sa iasa in lume cu numele sau adevarat, mult mai tarziu, cand avea sa se reintoarca la o pasiune mai veche: fotografia! In anii '80-'90, imaginile sale fabuloase, aproape suprarealiste, cu un Paris pe care numai el il putea vedea, au facut inconjurul lumii1...

2 comentarii:

  1. Interesant articol. Nu cunosteam toate detaliile aste. Am si eu cateva Vaillant de prin 1960.
    Prefer totusi Teddy Ted de G.Forton si Bob Mallard de A.Cheret, (asa le-am cunoscut eu la inceput).
    Cand am ocazia cumpar pe ebay Pif Gadget primele numere (anii 70).
    Multumim Sorin!

    RăspundețiȘtergere
  2. Perfect de acord ! Cheret preia seria "Bob Mallard" de la Hidalgo chiar din primul numar al revistei "Vaillant", formatul mic. Daca in primele episoade inca isi cauta stilul, foarte curand, mai ales in plansele alb-negru, devine o forta. Parerea mea este ca Bob Mallard batea cu o singura mana o alta serie de aviatie, de la "Pilote", e vorba de Michel Tanguy, desenata in primele 8 albume de Albert "Asterix" Uderzo si de Jije "Jerry Spring"!... Nesansa pentru Bob Mallard a fost ca a aparut intr'o revista comunista, oarecum izolata. Fireste, ma vei intreba de ce alte serii, cum ar fi Gai Luron sau Corto Maltese au reusit... Da'mi voie sa'ti raspund pe larg intr'un articol viitor, fiind vorba de un subiect epopeic...
    Gerard Forton a ridicat foarte sus stacheta, atunci cand a preluat Teddy Ted. Hidalgo era interesat mai mult de aspectul imaginii, uitand de cele mai multe ori ca este vorba de o B.D. si nicidecum de o ilustratie izolata. In plansele sale actiunea pare intepenita si nu te captiveaza (de aceeasi "boala" suferea si Albin Stanescu)!...

    RăspundețiȘtergere