Sorin Anghel: Adormitul sau Bucuria de a trăi...

            Șeful cancelariei prezidențiale, preafericitul Adormit întru bunăstarea națiunii române, nu este singurul atins de mângâierea lui Moș Ene ( vezi "El Sueno de la Nacion produce Monstruos" ). Nicidecum... Întregul continent pare să trăiască într'o veșnica moțăială, din care nu'l dezmeticește nici măcar potopul migrator ce va îneca curând întreaga Europă Occidentală. În scurtele momente de luciditate, șefii marilor cancelarii din Vest se întâlnesc în pripă, cautând soluții pentru criza fără precedent ce a cuprins bătrânul continent. Buimăceala generală manifestată în mod evident de toți responsabilii în mâinile cărora ne'am pus speranțele, este dovada clară că Aleșii își continuă somnul cu ochii deschiși, sperând că la deșteptare vor constata că invazia nu a fost altceva decât un vis urât...
           Tot așa cum pe vremuri calugării căzuți în păcat făceau penitență, flagelându'se sau postind până la loc comanda, doar doar greșeala le va fi iertată, câte un responsabil politic se mai trezește făcând mărturisiri cutremurătoare. De curând, trezit din lungul somn al Rațiunii, fostul prim- ministru al Regatului Unit, Tony Blair, ros de remușcări s'a apucat să se pocăiască, poate în felul acesta va regăsi cărarea ce duce spre Paradis... Și ce am înțeles din spovedania sa? Nici mai mult, nici mai putin decât că regretă sprijinul armat, dar mai ales cel moral, pe care l'a acordat cu niște ani în urmă Statelor Unite, în momentul când la Pentagon și la White House s'a decis invadarea Irakului și debarcarea de la putere, cu orice preț, a lui Saddam Hussein, considerat inamicul public nr. 1 al civilizației iudeo- creștine!...
Saddam Hussein, "secret" bine știut de toată lumea, era un tiran și un dictator ce conducea cu multă duritate un univers înfierbântat. Autoritatea sa era însă singura soluție pentru a păstra în cazanul aflat sub presiune toate tensiunile regionale. Șmecheria cu reinstaurarea democrației în acest ținut este un pretext ce a cauționat invazia, un motiv în care însă nu mai cred nici puștanii de la grădinița... Înlăturându'l de la putere pe Hussein, americanii au căștigat un moment de răgaz pentru politica lor externă (dar au scăpat și de stocuri inimaginabile de muniție și armament, oferind astfel un balon de oxigen industriei U.S.A.). În schimb, au pricopsit întreaga planetă cu o problemă la care din păcate niciun om politic, expert politic, magnat, rabin sau illuminati nu s'au gândit: ridicând capacul de pe oala înfierbântată, s'au revărsat afară toate forțele nebănuite din interior. Asemenea Cutiei Pandorei, de abia acum aflăm conținutul "cazanului"...
   Tony Blair este conștient că intervenția împotriva lui Saddam Hussein este acțiunea ce a dat naștere Statului Islamic ce prinde contur în Siria și Irak. Prostia din 2.003, când coaliția americano- britanică a cotropit Irakul este piatra de temelie a actualei invazii din Europa de Vest. Iar oamenii politici vest- europeni, încă toropiți de somn, încep să priceapă că mulțimea ce se strânge la vechile frontiere, acum reactivate, nu este altceva decât vârful de lance. Adevărata invazie de abia de acum încolo urmează...
   Poate cineva cu capul mai limpede ar trebui sa ordone unui gornist cu plămânii sănătoși să sune din răsputeri Deșteptarea, poate continentul se va trezi...

Prin '65, în revista "Vaillant, le Journal de Pif" editată de Partidul Comunist Francez apărea un nou personaj. Mai întâi timid, într'un rol secundar, Gai Luron își descoperă foarte rapid o mulțime de fani, devenind una dintre vedetele săptămânalului parizian, o publicație foarte bine difuzată, din fericire, în România lu' Ceaușescu...
"Gai Luron ou la Joie de Vivre" ( "Gai Luron sau bucuria de a trăi" ) este o serie închipuită de Marcel Gotlib și ne prezintă săptămânal, în doze de câte două planșe, viața "trepidantă" a unui cațel placid, ce descoperă că singura bucurie ce merită trăita cu pasiune în viața este somnul... siesta permanentă... odihna binemeritată...

Un gag genial în 2 planșe privind viața sentimentală a lui Gai Luron: veșnicul adormit se duce la o întâlnire cu Belle Lurette și conform bioritmului sau, adoarme. Somnul său durează un... an!, fără ca somnorosul erou să realizeze că atâta amar de timp a trecut pe lânga el, degeaba...

Un alt gag de zile mari: Gai Luron se duce la o partidă de vânătoare, la care într' un final adoarme. Seara, se întoarce acasă dezamăgit că în padure nu mai există urmă de vânat!...

Gai Luron îi propune prietenului său un joc instructiv: cine adoarme mai repede numărând oițele este caștigătorul! Firește, Gai Luron câstigă detașat...