A la turca, bre!...

       ... Și cu lozinca de mai sus, afișată cu responsabilitate și multe cojones la fruntariile patriei de vecinii noștri bulgari, s'a rezumat ceea ce alte națiuni, mult mai puternice din punct de vedere economic, gândeau dar nu aveau curajul să afirme public. În timp ce Ungaria recurgea la unul dintre puținele mijloace de a se apăra împotriva invaziei fără precedent, ridicând un gard de'a lungul hotarelor sale, România, la modul slugarnic și Germania, într'o maniera total inconștientă, contrară politicii sale seculare, naționalistă și expansionistă, criticau vehement aceste măsuri elementare de apărare (Cândva, de'a lungul timpului și de'a latul pamântului, în fața puhoiului invadator, identic cu ceea ce se'ntâmplă astăzi dacă ne referim strict la dimensiunea fenomenului, statele amenințate se apărau ridicând ziduri și fortificații, dar deopotrivă puneau mâna pe arme, răspunzând la violența cu violența! Să sperăm că nu se va ajunge la măsuri extreme, deși mi'e teamă că momentul antantei între popoarele lumii a trecut de mult...).
         Într'un târziu, atât de ezitantul cancelar al Germaniei reacționează la invazia ce riscă să pună în pericol existența națiunii germane. Angela Merkel, departe de a fi Doamna de Fier a Bundesstaat, încearcă să rezolve criza majoră ce zgâltâie întreaga Europă căutând să încheie un protocol cu Recep Erdogan, președintele Turciei. Cu alte cuvinte, Europa ar fi recunoscătoare dacă Turcia ar mări taberele de refugiați, nemaipermițându'le acestora să migreze spre Europa. Ehei, românu' știe foarte bine din zbuciumata sa Istorie: dacă "bulgăroii au ceafă groasă și grecoteii au nas subțire", turcii sunt foarte încăpătânați și nu cedeaza prea ușor. Secole de'a rândul domnitorii români s'au harjonit cu armatele Sultanului și doar 1877, anul când țarul Rusiei s'a mâniat pe capoșenia otomană, ne'a permis sa accedem la independență. "Așchia nu sare departe de trunchi",  astfel că președintele Erdogan nu cedează din prima, știind că Turcia înseamnă ultima redută a Europei în fața Marei Invazii. Prin urmare, pretențiile turcilor sunt mari: dincolo de bani, mulți bani, apar și cererile politice, refuzate până acum de Europa fără prea multe concesii...
         Amuzantă, dar de un umor negru, este și hotărârea Angelei de a reactiva serviciul de la frontiere, dublat de... UN GARD DE SÂRMĂ GHIMPATĂ!!!... Sunt convins ca puternica națiune germană va fi capabilă să conceapă un gard mult mai democratic, mai ecologic și mai uman decât cel instalat de unguri, un gard de sârma al anilor 2.000, conceput conform celor mai evoluate cerințe ale Demokrației, un gard care să sfâșie carnea transfugilor într'o manierî elegantă...

         În această conjunctură politică dramatică pentru intreaga Europa, am promis să mă întorc cu un ultim articol despre prezența musulmanilor în banda desenată. De data aceasta, încerc să regăsesc urmele acestora în B.D. românească. Dar vai! prin colecțiile mele fluieră vântul, cand vine vorba de cea de'a 9a artă autohtonă... Imaginile folosite au fost prost fotografiate la Biblioteca Centrala din Craiova, au fost găsite pe Rețea, pe blogul "Cutezatorii" (din păcate, imagini de o rezoluție zgârcită), în propria bibliotecă sau trimise de Mircea Arapu...
      

        Practic, toți autorii români care au desenat B.D. în revistele comuniste sau în foarte rarele cărticele intitulate de nostalgici "albume", au imaginat la un moment dat măcar un musulman în planșele lor. Majoritatea benzilor desenate publicate în "Cutezătorii" sau în "Cravata Roșie" vorbeau despre istoria noastra "zbuciumată". Și fiindcă mai mult de 400 de ani din trecutul nostru se intersectează cu interesele Imperiului Otoman, nu este de mirare că turcu' este omniprezent in aproape toate povestirile istorice.
       Din păcate, toți scriitorii români erau diletanți in meseria de scenariști, chiar dacă purtau nume cu oarecare rezonanța în literatura locală: Alexandru Mitru, Radu Theodoru, Dumitru Almaș... Scurtele povestiri de 10- 16 pagini pe care le imaginau nu erau departe de consistenta unei compuneri școlărești mediocre. Suspansul pe care ar fi trebuit sa'l propună orice sfârșit de planșă era o noțiune complet necunoscută (sau poate ignorată?) de acești mercenari ai condeiului... Ritmul povestirii lipsea cu desăvârșire iar dialogul, maniera prin care autorii obțin dramatismul unei scene, era de o simplitate autistă.
       Dacă astăzi se poate vorbi într'o anumită măsură despre banda desenată românească, meritul este doar al graficienilor... Dar și aici, totul este discutabil.
       În benzile desenate în care apar turcii, aceștia sunt reprezentați schematic și șablonard... Conform imaginii stereotipe impuse de cenzură, cotropitorul otoman trebuia să fie total opus eroului național: în timp ce turcu' era naiv, prostanac și ușor de tras pe sfoară, făt-frumosu' național era inventiv, puternic și deosebit de isteț. Povestirile sunt de o tâmpenie fără echivalent în banda desenată internațională... Subiectul fiind foarte fierbinte, promit să revin cât de curând cu exemple concrete...
     
       Vorba cântecului: "A la turca, bre, Una Cadâna și'un cafe!"...
       In acest articol nu am sa mentionez autorii scenariilor... Am sa vorbesc doar despre cativa desenatori (din pacate, nu am gasit turculeti desenati de Sandu Florea in anturajul meu, desi Sandu a desenat musulmani cu nemiluita)...
       Primul TURC este desenat de Puiu Manu...

             Livia Rusz, în "Dan Buzdugan", desenează niște otomani de te umfla râsul, scenele de acțiune pe care le imaginează sunt grandilocvente, parcă sunt decupate din filmele mute ale lui Mack Sennett din 1910!...

             Pe un scenariu tembel de Alexandru Mitru, Coca Crețoiu (adică ilustratoarea oficială a "Abecedarului" după care au învățat câteva generații, mult înainte să apară escrocheria numită "licitația pentru manualele școlare") face și ea ce poate in "Iancu Jianu", o serie foarte scurtă, după bunul obicei mioritic, ce a apărut cândva în "Cravata Roșie". Turcu' sau "turciții" sunt imaginați caricatural și reduși la stadiul de schiță...

          Dumitru Dobrică într'unul din foarte rarele "albume" comuniste românesti... Nulitatea sa ca grafician este totală...

        Ioan Deak, un soi de Rene "Yves le Loup" Bastard local, un artist destul de obscur care i'a plăcut cândva lui Mircea Arapu...

         Despre Perussi numai de bine... Într'un articol recent mi'am epuizat toate invectivele ce mi'au venit pe la gura vorbind despre ignoranța sa totală în tainele celei de'a 9a arte...

        Valentin Tănase!!! Desene ca la casele mari, dar din păcate "ilustrația" pe care o face la "Scrisoarea III" este de o naivitate înduioșătoare... Urmarește întreaga scenă, merită (sper ca a'i înțeles că Liana Tanase este aici doar un nume ca să'și poată lua omu' banu' muncit cu trudă!)...

       Albin Stanescu!!!...

        Albin Stanescu și un strip copiat personaj cu personaj după Eduardo "Martin Sievre Ragnar" Coehlo... Pentru mai multă siguranță, ca să nu greșească cumva, Albin lucra direct pe acetofan (o folie de plastic transparent, folosit cândva în filmele de animație)...

          Când Albin Stanescu a avut ceva probleme personale, un oarecare Aurel Buiculescu îl înlocuiește la "comenzi" pentru câteva planșe din "Capitanul lui Mihai- Vodă Viteazul", o prostioară istorică scrisă prost de Petre Luscalov (altminteri un scriitor onorabil pentru copii - vezi "Ostrovul lupilor", un formidabil roman polițist ce a aparut in foileton in primele numere ale revistei "Cutezatorii") și publicata in revista "Luminita"...

          Vintilă Mihăescu decalcând la greu fotografii din filmele istorice...

           În zilele noastre, un român reușește pe alte meridiane să deseneze destinul unui sultan ce a marcat și istoria României: Pacurariu ne vorbeste grafic într'un album Glenat, despre al zecelea sultan al Imperiului Otoman, Soliman I. O experiență grafică de excepție...
 

           Cu mult timp în urmă, o experiență personală de vreo 10- 12 planșe pentru revista "Cutezătorii"...

             Despre banda desenată și musulmani, cam atâta am avut de spus... Despre aventura lor în Europa, din păcate mai sunt foarte multe lucruri de spus...