Sorin Anghel: La Mer Qu'on Voit Toujours Danser...

Incerc sa'mi imaginez primul om care a avut curajul sa'si paraseasca tribul de pe malul unei ape curgatoare oarecare, unde avea tot ce'i trebuia: frunze zemoase ( atunci cand nu era un an prea uscat), boabe colorate si bune la gust ( daca nu le manca ursul inaintea sa) si uneori, cand avea mult noroc, un sobolan de apa, cu carnea atat de frageda!... Acest om a avut curajul sa renunte la tot acest confort si s'a aventurat pe vreun bustean putrezit ce plutea la intamplare, lasandu'se purtat de curenti spre Marea Aventura. Asa a descoperit Oceanul, o intindere de ape pe care nu putea sa o explice, drept care, chiar si atunci cand a inteles multe despre ziua, noapte, mersul stelelor,... nu a avut curajul sa se avante in largul apelor. Vechii greci navigau pe mari, de'a lungul coastelor, cunoscand foarte bine caracterul schimbator al marii... La fel au procedat mai tarziu alti mari navigatori : Vikingii !...toti au personificat si adulat puterea aleatorie a apelor, inchinindu'i rugaciuni si jertfe...
Au trecut multe generatii: intre timp primul cosmonaut a pasit pe Luna, oamenii au inceput sa se'ndoiasca de existenta lui Dumnezeu, altii au inceput sa se'ntrebe daca nu cumva McDonald's este vinovat de obezitatea unui sfert din populatia globului, ba exista destui nebuni care'si imagineaza ca band Coca Cola fac ceva rau!!!...
Credem ca am invatat totul... Maine o sa stergem chipul Domnului din toate picturile pe care le'am imaginat de'a lungul atator milenii... iar in locul Lui ne vom face autoportretul,,,
Insa, atunci cand ajungem pe plaja si oceanul ne mangaie piciorele, iarasi ne infioram si ne aducem aminte cat suntem de mici...