Fred Astaire, the Man with Golden Legs...

  Sunt genul de om care'si da cu stangul in dreptul cand soarta il impinge pe ringul de dans. Drept care, in momentul in care am ocazia sa vad un dansator in actiune, am doua reactii contradictorii si confuze : pe deoparte, sunt plin de admiratie pentru indemanarea si talentul respectivului...pe de alta, un sarpe ignobil ma musca de inima si'mi sasaie la ureche ca in definitiv, ce este asa de greu sa dai din picioare si sa strangi in brate partenera ?... O gandire total eronata care a dus in urma cu vreo 40 de ani ca in domeniul dansului sa apara un monopol : astfel, in cinematografie si televiziune singurul nume vehiculat era cel al lui Cornel Patrichi, care a dominat piata vreo 2 decenii... Respectivul avea probabil o oarecare indemanare, dar de talent in nici un caz nu putea fi vorba. Daca pot fi crezute cancan-urile epocii, respectivul era prieten de pahar cu Nicusor Ceausescu... Privind imaginile de arhiva te intrebi cum de au rezistat atatia ani dansatori si dansatoare care nu par sa aibe ceva in comun cu aceasta arta, un pahar sau doua baute in compania unui potentat nejustificand longevitatea unor nulitati. Raspunsul cred ca'l putem gasi in indiferenta si toleranta excesiva a fiecaruia dintre noi... daca invatam ca in vocabular exista cuvantul Destul si'l repetam de suficient de multe ori, pana il invatam pe de rost si mai ales intelegeam ca exista si forma lui la vocativ, adica DESTUUUUUL!!!..., atunci poate ca nu mai eram martori pasivi ai istoriei...
 Exista  un artist care a reusit cu peste 75 de ani in urma sa ne dea o lectie de daruire totala : Fred Astaire . Intreaga lui viata a dansat. Si nu cred ca a mai facut'o cineva ca el.