Prin anii '60 lucrurile pareau foarte simple. Atunci cand te hotarai sa faci un top al celor mai strasnici chitaristi din lume, singura problema era care dintre Richie Blackmore de la Deep Purple si Jimmy Page de la Led Zeppelin, era mai tare?... Atunci cand atentia iti era indreptata spre filme, problema care se punea era care dintre Alain Delon si Jean-Paul Belmondo era mai carismatic si avea filme mai dure si caini mai barbati si cai mai invatati?... Cand vorbeai limba universala numita banda desenata, problema care te framanta era care dintre scoli si orientari b.d. era cea mai grozava, Spirou, Tintin, Pilote sau Pif? ( Am avut ocazia sa citesc in epoca cateva articole referitoare la acest subiect... In absolut toate, revista Pif era ignorata, de parca era vorba de nea Gogu Ciumatu, despre care e bine sa sti cat mai putin!... Nu trebuie uitat ca editura Vaillant era sponsorizata de Partidul Comunist Francez, ciuma rosie de care capitalismul se ferea ca de Dracu'! Cu toate maladiile de care suferea, revista Pif a gazduit o multime de serii care bateau la cur fara complexe multe titluri din presa concurenta, orientate puternic spre dreapta!...)...
Intradevar, in acele timpuri alegerea era mai simplu de facut pentru simplu motiv ca oferta era mult mai mica decat astazi. In acelasi timp, stacheta pretentiile nu era ridicata foarte sus. Daca vei avea ocazia sa vizionezi un episod dintr'un serial de succes din acele vremuri ( "The Saint", "The Avengers", "The Fugitive"...), vei fi surprins de saracia de mijloace materiale si artistice de care dispuneau studiourile Tv. Astazi, aproape orice episod dintr'un serial pentru televiziune poate concura fara complexe cu filmele anilor '60, fireste, la nivelul bugetului alocat: astazi, companiile care se ocupa de diversele canale TV sunt multinationale capabile sa initieze orice fel de proiect ce miroase a profit!
Majoritatea desenatorilor si scenaristilor care au facut istoria benzii desenate au inceput cu lucrari pline de stangacii. Marele avantaj era ca acesti autori lucrau saptamanal, deci intr'un ritm sustinut si pe deasupra isi castigau si existenta. Primele episoade cu Lucky Luke sunt teribil de neindemanatic lucrate... la fel s'a intamplat si la debutul lui Franquin, Jije, Herge, Uderzo Jean Michel Charlier...
Jean-Paul Belmondo sau tanarul teribil al cinematografiei franceze... Dupa un debut plin de promisiuni artistice in filmele lui Jean-Luc Godard, dar lipsit total de perspectiva imbogatirii, Belmondo ( sau Bebel cum il vor alinta pentru multa vreme revistele de scandal...) alege cornul abundentei si se sterge la cur cu proiectele lui Godard, Truffaut si alti visatori de cai verzi pe pereti. De acum incolo, Bebel isi selecteaza scenariile in functie de numarul de spectatori pe care se presupune ca'i va vraji...
Priza la public este dincolo de orice asteptari... Cand Charlier se hotaraste sa introduca in sumarul revistei "Pilote" o adevarata serie western, el se orienteaza spre vechiul sau complice, Jije. Din fericire, acesta declina oferta si'l recomanda intr'un moment de gratie, pe Jean Giraud, fostul sau asistent. Restul este Istorie, succesul seriei Blueberry fiind planetar!...
Debutul nu a fost insa atat de simplu. Primele episoade sunt pline de stangacii si naivitati, atat la nivelul desenului cat si in text. Pentru a spori sansele noii serii propuse copiilor, cei doi autori sunt decisi sa'si atraga de partea lor cat mai multe argumente favorabile. unul dintre acestea fiind asemanarea izbitoare dintre personajul principal si Jean_Paul Belmondo, o mare vedeta in acei ani, mai ales dupa succesul filmului "Omul din Rio": nasul rupt, parul zbarlit, buzele groase, vesnic schitand un rictus ironic... in plus, tinuta intotdeauna dezordonata!
In momentul in care personalitatea lui Blueberry incepe sa se contureze in detaliu, fiind evident ca'si poate continua singur evolutia, autorii decid ca este momentul sa se desparta de "nasul" Bebel...
© Ed. Dargaud, Charlier & Giraud
O mutra pe care e greu sa o uiti...
La polul opus celui in care se afla Belmondo, il gasim pe Alain Delon, un tanar parca rupt din soare, un Apollo coborat pe pamant. Fetele si gospodinele fireste ca erau innebunite dupa actorul rebel, cel care juca intotdeauna rolul gangsterului solitar, ce stia sa moara atat de cinematografic in ultima secventa, trimitand spectatorii acasa cu ochii innotand in lacrimi. Asemenea lui Bebel, Delon a preferat, dupa o usoara ezitare, pusculita doldora de bani buzunarelor sparte prin care fluiera vantul...
In 1978 apare revista lunara "A Suivre" la editura Casterman, aceeasi editura care editeaza de peste 60 de ani albumele lui Tintin & Milou. O noua revista care'si propune sa nu mai limiteze numarul de pagini in care autorii trebuie sa'si dezvolte o idee. Astfel, pentru prima data apar interminabile povestiri, unele pur si simplu debile, cum a fost "Ici Meme!" si "Jeux pour Mourir" de Tardi, dar si titluri precum "Transperceneige" de Jacques Lob & Rochette sau "Corto Maltese en Siberie" de Hugo Pratt, o istorie poate nu la fel de buna ca scurtele povestiri aparute candva in Pif Gadget, dar inca de valoare...
Este si debutul in Franta al lui Manara, nemaipomenitul desenator italian de porcarele. Pentru acest evenimentt, acesta demareaza o tampenie suprarealista, "Giuseppe Bergman", plina de ifose si interminabila, ca de! asa era consemnul editorului (din fericire, destul de curand va fi redescoperit si pus in valoare de Ed. Albin Michel, care'l pune sa deseneze ceea ce stie el sa faca cel mai bine: Gagici in curu' gol! Crede'ma, poate cele mai senzuale creaturi pe care le'ai visat vreodata!!!)!...
Trasaturile personajului principal, Giuseppe Bergman, sunt decalcate dupa fotografiile lui Alain Delon. Un critic B.D. dintr'o revista concurenta, probabil "Metal Hurlant", complet lipsit de simtul valorii, decide ca sigura calitate a lui Manara era faptul ca acesta poseda o colectie impresionanta de fotografii cu Alain Delon!...
© Ed. Casterman & Manara
Rene Goscinny, tatal si mama in acelasi timp al unuia dintre cele mai interesante experimente B.D., cunoscut sub numele "Pilote"!... Revista care l'a lansat pe Asterix, Blueberry, Barbe Rouge, Michel Tanguy, atatia eroi care au facut Istoria!... este revista care a stiut sa'i fure pe Lucky Luke, pe Concombre Masque, pe Gotlib dar si pe Tabary si Greg!... Este saptamanalul care i'a dat toate sansele celui mai mare novator din naratiunea B.D.m Druillet!...
Rene Goscinny a inventat prima revista europeana ce "crestea" in acelasi timp cu cititorii sai!!!... Rene Goscinny, unul dintre autorii lui Asterix!... Rene Goscinny, genialul redactor sef iar apoi, director al revistei "Pilote" !...
Goscinny personaj de banda desenata in Asterix : un omagiu adus de Uderzo prietenului si colaboratorului de o viata, intr'un album pe care l'a desenat si scenarizat de unul singur...
© Ed. Albert Rene & Uderzo
Goscinny in benzile desenate ale lui Michel Greg, avandu'l drept personaj principal pe Achille Talon ( tipul cu mancarime la limba, care nu termina o fraza cu prea mare usurinta )...
 |
| Rene Goscinny este The Big Boss, in jurul caruia graviteaza o multime de tipi agitati, printre care il recunoastem cu usurinta pe Talon, dar si pe Jean- Michel Charlier ( mancaciosul cu sandviciul ), cel care ne povestea cu atata talent ispravile lui Blueberry, Barba Rosie si atatia alti eroi de neuitat! |
Achille Talon sau o altfel de istorie a jurnalului "Polite"!!! © Ed. Dargaud & Greg
David Niven sau perfectul gentilom, englezul care nu ar iesi niciodata pe strada daca dunga de la pantaloni nu se aliniaza dupa meridianul de la Greenwich! Este britanicul spilcuit care moare si nu cere ajutor de la singurul medic oficial din trenul spre Dover, daca prezentarile intre cei doi nu s'au facut dupa regulament!... Pe scurt, David Niven este actorul englez care a reusit la Hollywood in anii '40-'50 tocmai pentru faptul ca yankeii aveau nevoie in filmele lor de britanicul perfect, pe care el il interpreta la perfectie. De fapt, el nu juca acest rol, el ERA tipul de englez pe care candva, aveai toate sansele sa'l intalnesti intr'un pub din zona selecta a Londrei!...
Un "vanat" atat de pretios nu putea sa'i scape lui Morris & Goscinny, drept care personajul avea sa fie exploatat la maxim intr'o aventura a lui Lucky Luke, hazul fiind provocat de ciocnirea dintre cele doua "civilizatii": cea britanica, reprezentata de Niven ( altfel spus profesorul de bune maniere venit din Huston ) si cea americana, din Far West, reprezentata de Luke, dar si de Calamity Jane. Calamity Jane ?... Nu cumva eroina din seria "Femei Celebre" care a speriat westul prin manierele sale total lipsite de maniere?
Politetea engleza in actiune si americanul practic si necioplit.
 |
| David Niven este chemat de urgenta intr'un orasel din preerie, pentru a o invata intr'un curs rapid pe Calamity Jane, tot ceea ce trebuie sa stie o tanara fata despre bunele maniere. Altfel spus, sa stie sa se poarte in lumea buna, ce dracu', chiar e asa de greu de priceput, cap sec ce esti?!... |
Necazul este insa altul: bunele maniere dispar odata cu lasarea intunericului!...
© Ed. Dupuis, Goscinny & Morris
Un gentilom ramane insa intotdeauna un gentilom!...
Salvatore Adamo... Iti mai aduci aminte?... "Vous permettez, Monsieur, que j'emprunte votre fille? Et, bien qu'il me sourie, Mmm, je sens bien qu'il se mefie!..." Un cantec frantuzesc de la mijlocul anilor '60 care a reusit pentru patru saptamani la rand sa'i detroneze pe Beatles din topurile conservatorilor britanici!!! Un lucru nemaivazut pana atunci si cu atat mai de neiertat, atata timp cat el vine de pe continent, de dincolo de Maneca! Exista deci civilizatie si peste Canal?...
Adamo este poate cel mai mare autor francez de muzica usoara, cel care si'a compus singur aproape toate cantecele pe care le'a interpretat, si crede'ma, nu sunt putine! Foarte romantic, plin de eleganta in vers si interpretare...
Adamo si Johnny Halliday in versiunea B.D.. respectiv anchetele politiste ale lui Ric Hochet. Cele doua vedete interpreteaza, sub alte nume, propria lor confruntarea de pe piata muzicii: Halliday, vedeta franceza necontestata a rock-ului si a ye-ye-ului, nu poate admite ca un adolescent cuminte, dotat cu cravata reglementara si interpretand muzica "supusa" (Adamo), il poate detrona din toate topurile!
Totul e bine cand se termina cu bine! Toata lumea se impaca cu toata lumea...
© Ed. Le Lombard, Duchateau & Tibet
Johnny Halliday, tanarul rebel din anii '60, care a pacalit tot Hexagonul cu coverurile sale! Stau sa ma intreb daca discografia sa contine un singur cantec de valoare original?... Poate "Retiens la Nuit", dar si acesta este compus de Charles Aznavour... Oricum, ramane vocea de exceptie a lui Johnny...
Stan Laurel & Oliver Hardy ( Stan & Bran, cum erau cunoscuti pe la noi ), poate cel mai longeviv si creativ cuplu de comici care a existat vreodata...
Stan & Bran & Uderzo & Asterix...
© Ed. Albert Rene & Uderzo
Stan & Bran & Arthur & Mircea Arapu ( romanul care l'a desenat pe Arthur, Pif & Placid & Muzo )...
Lee Marvin sau Titi Duru' dintr'o multime de filme care ne'au bucurat copilaria si nu numai!... Sper ca nu ai uitat "The Dirty Dozen" sau "The Professionals"?...
...si banda desenata in care Lee Marvin si'a gasit locul la perfectie: "XIII" sau omul care si'a pierdut memoria, singurul sau reper fiind un tatuaj cu cifra fatidica. O serie de mare suspence si interes (cel putin primele 5 albume, dupa care autorii cad intr'o telenovela tembela, in care il atrag si pe Jean "Blueberry" Giraud, ca sa'l faca de cacat pe ultima suta de metrii pe care o mai avea de trait...). Seria desenata este pompata cu nerusinare si fara drepturi de autor, dupa "Identitatea lui Bourne", o trilogie celebra a lui Robert Ludlum.
© Ed. Le Lombard, Van Hamme & Vance
Lee si singura sa prietenie : carabina cu repetitie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu