luni, 1 aprilie 2013

Prima Pacaleala din Aprilie

       Daca tot se'ntampla ca astazi sa fie Ziua Pacalelilor si Pacalitilor, haide sa ne amintim impreuna de cativa Pacalici celebri si Minciunile care ne'au marcat copilaria si, de ce nu, constiinta...
       Primul Mincinos fireste ca este Pinocchio. Oare care dintre noi, cand am fost copii si infloream realitatea cautand sa pitim vreo boroboata, nu duceam mana automat la nas, verificand daca acesta nu si'a modificat cumva dimensiunile ?... Imaginile din "Pinocchio" (cel de'al doilea desen animat de lung metraj al lui Walt Disney), cu nasul papusii de lemn care nu contenea sa creasca, m'au bantuit ani buni si nu le'am uitat nici azi...


            "Capricorn One" este un film important din anii '70 care a facut multe valuri in epoca. Acest film a intretinut de'a lungul timpului o adevarata isterie mediatica legata de posibilitatea ca misiunea americana pe Luna (cea in care Neil Armstrong pasind pentru prima data pe satelitul natural al Pamantului a rostit fraza istorica « That's one small step for man, one giant leap for mankind »), sa nu fi fost altceva decat o imensa mistificare. Motivele care ar fi putut genera o astfel de pacaleala sunt multiple : 1.concurenta intre USA si Uniunea Sovietica daca nu pentru suprematia in domeniul misiunilor spatiale, cel putin pentru atragerea celor cu drept de vot spre unul sau altul din polii Puterii, respectiv Stanga sau Dreapta... 2.Probabilitatea unor esecuri tehnice... 3. Sumele imense pe care Executivul american le indrepta pentru cercetarea Spatiului Cosmic si misiunile spatiale... Si cum banu' i Ochiul Dracului...
            Daca vei da cautare pe Retea vei gasi nesfarsite teorii despre imposibilitatea ca Omul sa fi pasit vreodata pe Luna.
        In timpul Numaratorii inverse, echipajul pregatit pentru prima misiune pe Marte este evacuat im mare graba si cu maxima discretie. Din cauza unor erori tehnice, reusita Misiunii era pusa sub semnul intrebarii.
    Pentru marele public, lansarea este o mare reusita !...
        Intr'un hangar militar, pierdut intr'un desert american incepe mistificarea...
       In cel mai mare secret porneste un spectacol cu o singura reprezentatie...
       Publicul are nevoie de Eroi si de iluzia unei Victorii...
      Din pacate pentru cei 3 "astronauti", la revenirea spre casa nava spatiala explodeaza ! Soarta celor 3 pare pecetluita...


       O alta mare Pacaleala... Spre sfarsitul celui de'al doilea Razboi Mondial situatia pe campurile de lupta este inca incerta si orice schimbare pe teren ar putea sa incline balanta spre una sau alta din partile beligerante. Fortele Aliate pregatesc Marea Debarcare iar informatorii celui de'al treilea Reich cunosteau o buna parte din amanunte, minus doua detalii esentiale : Data si Locul unde va incepe Marea Invazie !!!
       Serviciul German de Contrainformatii pregatesc o lovitura de proportii : rapirea unui spion aliat, unul dintre responsabilii planului Debarcarii...
        Constienti ca respectivul agent (interpretat de James Gardner) va rezista oricarei forme de presiune fizica sau psihica, germanii ii insceneaza un adevarat Show !
      Agentul aliat este internat intr'un spital "american", de fapt un spital german unde in mod firesc, se vorbeste numai engleza. Cand isi revine de sub influenta drogurilor care'l tinusera inconstient cateva zile, agentului i se sugereaza ca starea sa actuala dureaza de 6 ani, intre timp, razboiul incetand prin infrangerea Germaniei naziste. Pentru a face "viitorul" cat mai credibil, ziarele publica stiri dintr'un viitor probabil iar Radioul se descurca de minune cand vine vorba sa masluiasca prezentul in emisiunile de stiri; din pacate pentru cei care au construit aceasta mistificare, programele muzicale difuzate erau doar reluari pentru nostalgici, ale unor hituri vechi de 6 ani... nimic nou!...
      
      Pentru a se vindeca de amnezie, agentului strain i se propune un remediu simplu : o introspectie in trecutul de care acesta inca isi mai aminteste. Altfel spus, o marturisire a tuturor secretelor pe care le detine !...
         Cea mai mare Mistificare din Istoria Omenirii : Calul Troian!...
         Cu moralul la pamant dupa 10 ani de asediu al mandrei cetati Troia, aheii consimt sa puna in aplicare planul deloc cavaleresc, dar care se va dovedi atat de eficace, al lui Ulise sau Odiseu : un cal urias de lemn, oferit in dar troienilor pentru superioritatea lor in bataliile ce au durat atata amar de vreme !...
          Troienii sunt coplesiti de plecaciunea pe care le'au facuta armatele grecesti si renunta la orice urma de prudenta...
            Singurul care se impotriveste este Laocoon. Acesta insfaca o lance si o arunca in uriasa statuie de lemn, ce rasuna de zanganit de arme, scuturi si armuri ale ostenilor pititi in maruntaiele fiarei. El se'ntoarce spre locuitorii cetatii si murmura, potrivit lui Virgiliu : "Timeo Danaos, et dona ferentes", adica "Ma tem de greci chiar si atunci cand vin cu daruri!"... Din pacate pentru orgolioasa Troia, nimeni nu'l baga in seama, nici macar atunci cand din valuri ies cativa serpi uriasi, care'l sugruma deopotriva pe Laocoon si pe fiii sai... Din acest moment, soarta Troiei este pecetluita...
       Acelasi subiect intr'o adaptare mult mai profunda a lui Wolfgang Petersen...

       Mincinosul Mincinosilor sau Baronul Munchhausen...
        Marile minciuni ale Baronului si talentul iesit din comun al lui Gustave Dore...
                Dar nici o Pacaleala nu ar fi desavarsita daca nu ar purta si semnatura lui Pacala!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu