Fie ca vorbim de filme sau banda desenata, scenele comice presupun aproape intotdeauna doi complici, un tandem format din doi eroi foarte diferiti ca si caracter. Contrastul dintre felul in care ei abordeaza o situatie limita este unul dintre motoarele hazului, mult mai eficace decat aspectul fizic diferit dintre cei doi eroi. In "The Kid", Charlie Chaplin face o echipa de neuitat cu Jackie Coogan, fabulosul Pustan !... Cand nu are in jurul sau nici un orfan, Chaplin se multumeste sa faca tandem cu uriasul scotian Eric Campbell, inamicul sau uracios din vreo 10 scurt metraje care au facut Istorie !... Stan Laurel a facut filme timp de mai bine de 25 de ani avandu'l drept partener pe Oliver Hardy... Bud Abbott i'a dat replica lui Lou Costello in peste 30 de filme de lung metraj... Fratii Marx erau vreo 4 (dar unu' s'a apucat de'afaceri, si'au ramas doar 3!) si au intrat in Istoria Filmului cu trambite si surle, pastrand formula care i'a consacrat... Mai aproape de zilele noastre, Mel Gibson face o echipa de zile mari cu Denis Glover in cele 4 filme din seria "Lethal Weapon" : cotrastele dintre cei doi (tanar-batran; descreierat-asezat si asteptand pensia, alb-negru...) sunt tot atatea premize pentru o serie de mare succes...
...Si in banda desenata principiul echipei a functionat la perfectie. Tintin Si Milou (mai tarziu echipa este completata de capitanul Haddock, profesorul Turnesol si Fratii Dupont cu "t" si cu "d"); Placid si Muzo; Asterix si Obelix; Spirou si Fantasio... desigur, lista este nesfarsita si pentru ca este pacat sa trec asa, in picaj peste un subiect atat de interesant, promit sa revin cu un dosar bine documentat...Astazi, mi'ar face placere sa aruncam impreuna o privire in ograda autorilor BD, care au preferat sa dea drept companion eroului de care se ocupau, un alt fel de tovaras : poate un mic animal paros si furios ?... Au fost autori (cu mult inainte de genul Heroic Fantasy, in care capacitatea de a inventa fiinte bizare dar totusi functionale era conditia sine qua non pentru a exista in domeniu !) care au preferat sa asocieze personajelor pe care le dezvoltau, cate un animalut bizar, ale carui calitati cititorul le afla de'a lungul timpului, intr'un ritm de 2 planse pe saptamana sau altfel spus frecventa aparitiei unui personaj BD de altadata in presa franco-belgiana !...
Marsupilami, personajul lui Franquin este de departe cea mai originala creatie. Cu fiecare noua aparitie a sa, cititorul si deopotriva Spirou, prietenul sau, descopera noi insusiri ale micutului, puternicului si nervosului animalut !...
Cand Franquin a renuntat sa mai deseneze aventurile lui Spirou si Fantasio, el si'a retras din aceasta serie personajul pe care'l inventase cu ani buni in urma: fireste, e vorba de Marsupilami. Personajul va fi vandut unei edituri, care va exploata tot ce era de stors din bietul animal : o serie de vreo 25 de albume de banda desenata, care nu prea are legatura cu minunatul univers creat de Franquin; un serial de desene animate destul de anonim, dar ceea ce este cel mai important. o colectie impresionanta de jucarii si gadgeturi, care au umplut buzunarele negustorului !...
Cand Tome & Janry au ajuns la comanda seriei oficiale Spirou, ei au simtit nevoia sa'l inlocuiasca intr'un fel pe Marsupilami, un personaj inca regretat chiar si de noile generatii de cititori... Si astfel a aparut Timothee, unicul Snufelar care a existat vreodata pe pamant ! Din pacate, combinatia de porc, elefant si alta prostie nu are prea mult haz si nu a prins, in pofida faptului ca animalutu' incearca sa fie popular, tragand basini la tot pasu' !...
Ramon Monzon, vrajit de Marsupilami (personajul lui Franquin ce aparea in revista "Spirou"), incearca sa'i dea o replica in "Vaillant"... Si astfel apare Group-Group, o mizerica animaliera ce'l insotea pe Cha'Pa, un mic indian. In ciuda unui stil intepenit si mort, Monzon reuseste sa strecoare o anumita poezie in benzile sale, amintind pe alocuri de lirismul lui George Herriman si motanul sau, Krazy Kat !
Superbe imaginile in care curentul provocat de elicea avionului ii zburatacesc lui Group-Group liniile pe care natura i le desenase pe blana !
Poate cea mai eleganta si inventiva serie Heroic Fantasy, aparuta acum mai bine de 30 de ani, este "La Quete de L'Oiseau du Temps". O poveste magnifica imaginata de doi artisti geniali, Le Tendre pentru scenariu si Loisel, pentru desen. Imaginile pe care le'au propus in acest ciclu vor influenta la greu toata iconografia folosita in benzile desenate si filmele Fantasy si SF din urmatoarele decenii !...
Personajul feminin, Pelisse, plina de sex appeal si energie, strabate acest univers salbatic si plin de magie neagra avand pe umeri un animalut bizar.
Incet, indoiala incepe sa'si faca simtita prezenta : de fapt, cine este stapanul- Pelisse sau animalutul bizar, ce'si duce traiul pe umerii preafrumoasei razboinice ?
In ultimul volum al seriei, epilogul este socant : Pelisse, personajul feminin care reusise sa ne capteze toate simturile de'a lungul anilor, nu era altceva decat o iluzie ! Imaginea ei, altminteri foarte concreta, nu exista decat atata timp cat micutul animalut era in contact cu ea !...
"Trolls de Troy", o serie pe un scenariu de Arleston, desenata foarte eficace de Mourier... o lume plina de troli si capcauni, in care fiarele paroase si sangeroase devin aproape simpatice, din pacate (am o teorie, probabil ca este o tampenie ca multe alte chestii ce'mi trec prin cap, conform careia este periculos si vicios sa'ncerci sa transformi mizeria de sub unghii intr'o virtute !)...
Christin & Mezieres dezvolta in "Valerian, agent Spatio- temporel" o lume posibila, la care accesul ne este interzis doar de lipsa de imaginatie si inteligenta ... Cine nu si'ar dori un Transformator Grognon, capabil sa cufureasca orice minune'ti trece prin cap, inclusiv bijuteriile Coroanei Britanice !...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu