marți, 12 februarie 2013

Wild Horses , We'll Ride Them some Day

     ..." Faith has been broken, Tears must be cried,
           Let's do some living after we die !.....
           Wild Horses couldn't drag me away
            Wild, Wild Horses we'll ride them some day..."
     Rolling Stones si "Wild Horses" cu ceva ani in urma, nu vreau sa ma gandesc cat de multi sunt, pe vremea cand erau cei mai tari si nimeni nu vorbea despre ei ca despre cei din urma dinozauri pe care, printr'un miracol, nu i'a distrus asteroidul !...
     Cu mult inainte ca Mick Jagger si Keith Richard sa fi scris prima nota la "Wild Horses", caii salbatici din preeriile Far West-ului, cei din pampasul argentinian sau din pusta ungureasca, cei din stepa mongola sau cei din desertul afgan devenisera doar o amintire, o alta imagine buna de pus in insectarul cu amintiri...
     Ultimii cai salbatici din aceasta minunata lume verde ? Nicidecum !... Intr'o regiune din Franta, Camargue, caii sunt fara zabale sau sei, naravasi si salbatici ca in prima zi a Facerii, tropaind in herghelii prin mlastinile tinutului ocolit de omul civilizator...
     Dar pe caii fara potcoave si stapan ii poti intalni, daca ai noroc sa fi pe'acolo, si in Delta Dunarii, adica aceea zona mirifica ce s'a nascut de'a lungul a multor milenii la cele trei guri ale Dunarii, acolo unde apa maloasa a fluviului se'mpreuneaza cu apa sarata a Marii Negre : Padurea Letea. O zona mirifica in care doar oamenii nu au stiut sa evolueze. Dar vina nu este in intregime a lor. Deopotriva de vina sunt autoritatile, din toate regimurile politice care s'au succedat de'a lungul timpului, capitalisti, comunisti si iar capitalisti, e vina scolii pe care a durut'o in cur daca copiii pe care'i educa pricep vreo iota din Istoria Civilizatiei si in sfarsit ( vorba englezului "The Last but not the Least"), deopotriva de vinovata este Biserica, o institutie care a crezut ca e suficient sa boteze copiii si sa'i ingroape, atunci cand le'a venit sorocul... O populatie care a ajuns la nivelul infractionalitatii inconstiente de familie, o familie care are in dotare din mosi stramosi setca cu care braconeaza sturionii si aduna caviarul precum muntenii afinele de pe munte... O populatie care'si lasa porcii in libertate, in Delta, dupa care pornesc la un fel de vanatoare- recuperare de porci aproape suprarealista, sub privirile unei Puteri intotdeauna impotente atunci cand vine vorba sa'si exercite autoritatea si sa rezolve problemele populatiei pe care o pastoreste...
   Si caii sunt lasati in libertate, inmultindu'se fara oprelisti caci cainele Enot nu reprezinta un real pericol...
    Din cand in cand, omul isi mai aduce aminte ca in padurile virgine au cai ce le "apartin"...si atunci pornesc o potera, inarmata cu bate noduroase la vanatoare de cai salbatici... Calul, cel de mai nadejde prieten al Omului...
    Astazi vreau sa vedem impreuna cateva imagini minunate cu niste cai salbatici, caii nimanui, caii pe care Dumnezeu i'a lasat pe Pamant...
     ...Caii salbatici din Padurea Letea... Delta Dunarii... Romania, o tara din Europa de Est...
   
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu