sâmbătă, 21 februarie 2015

Iesirea din tunel...

         Daca pana pe la sfarsitul anilor '60 banda desenata din Europa de vest, dar si din Statele Unite, a trait perioada clasica cea mai infloritoare, imediat dupa "revolutiile" sociale, culturale si politice din 1968, ce au aprins lumea din America pana in Cehoslovacia, trecand prin Franta, a inceput o adevarata Renastere a celei de'a 9a arte. Speriati de rascolirile sociale ce amenintau stabilitatea statului de drept ( daca vrei sa intri in atmosfera epocii, cauta filmul din 1978 al lui Gerard Oury, "La Carapate", cu Pierre Richard in rolul unui avocat mai libertin, banuit de "gauchisme"... scena cu cu cei doi aristocrati ce'si burdusisera Rolls-Royce-ul cu intreaga avere, incercand sa scape de "furia" multimii si sperand sa gaseasca linistea in Elvetia, este cu adevarat memorabila), editorii de banda desenata au dat mana libera autorilor. La toate saptamanalele vest- europene importante, transformarile sunt impresionante...
         La "Pilote", puterea incepe sa'i scape printre degete lui Rene "Asterix" Goscinny, marele P.D.G. de la Dargaud si o buna parte din autorii consacrati, cei care tineau revista pe picioare, isi iau zborul spre propriile afaceri: Mandrika, Gotlib si Bretecher lanseaza "L'Echo des Savanes", apoi, cand Mandrika se cearta cu Gotlib, acesta publica impreuna cu Alexis "Fluide Glacial", Giraud, Druillet si Dionnet incep odiseea numita "Metal Hurlant", Loro si Loisel isi incearca norocul cu "Tousse Bourin" (fireste, aceste mini-revolutii nu se declanseaza toate in acelasi timp, ci pe o perioada de mai multi ani)...
         La "Tintin", Michel Greg simte cum bate vantul si incepe emanciparea acestei reviste atat de conservatoare. El intelege ca noile generatii de cititori nu mai au rabdarea parintilor lor ( cei care urmareau deznodamantul unei povestiri in imagini pe o perioada ce ajungea uneori la 2 ani! ) si, luand exemplul celor de la "Pif Gadget", incepe sa publice aventurile eroilor din saptamanalul "Tintin" in capitole generoase de 6- 12 pagini... Noutatea este ca noii eroi incep sa fie emancipati, se imbraca tinand seama de ultimile tendinte din moda iar dialogurile contin expresii si preocupari de neimaginat cu un deceniu in urma...
         "Pif Gadget" provoaca prin noutatile introduse poate cea mai mare "revolutie": in primul rand, principiul "tout en recits complets"; in al doilea rand, jucaria ce va ridica tirajul revistei la cote nemaiintalnite vreodata in presa pentru copii: 500.000 ex in mod curent si chiar 1.000.000 ex in cateva cazuri exceptionale; in sfarsit, noutatea unor serii, adevarate premiere in artele vizuale- "Rahan", o revolutie narativ-grafica propusa de Andre Cheret pe un scenariu super-inteligent de Roger Lecureux... "Dr. Justice" sau invazia artelor martiale in Europa, serie minunat desenata de Marcello pe scenariile excelente ale lui Jean Ollivier si in sfarsit, o adevarata capodopera a celei de'a 9a arte, "Corto Maltese" de Hugo Pratt, o serie care din pacate nu a fost inteleasa la justa sa valoare de tinerii cititori ai revistei "Pif Gadget"; meritul imens al revistei editate de ed. Vaillant este acela de a'i fi dat ocazia lui Pratt de a imagina unul dintre cele mai fascinante personaje din b.d. mondiala si totodata, 400 de pagini, de departe cele mai interesante din seria "Corto Maltese". Cititorii acelor vremuri au avut sansa de a vedea cum se naste sub ochii lor, un mit comparabil cu Tintin, Spirou sau Asterix ...
           "Spirou", o revista catolica belgiana foarte conservatoare, indrazneste la randul ei sa schimbe directia, adresandu'se unui public care a avut curajul sa'si afirme maturizarea. Astfel, daca pana atunci personajele feminine erau niste pustoaice asexuate, gen "Sophie" a lui Jidehem, din 1970 Walthery le propune cititorilor o eroina atat de sexy incat imaginea ei ii va urmari peste decenii: "Natacha"! Ceva mai tarziu, redactia darama si cele din urma retineri si ii permite lui Raoul Cauvin sa imagineze niste eroi despre care chiar si astazi, cand emanciparea a atins cote alarmante, te intrebi daca au ce sa caute in paginile unei reviste ce se adreseaza pustanilor: "Pierre Tombal", o serie desenata de Hardy si avand drept erou un... gropar dintr'un cimitir!!! si "Les Femmes en Blanc", o serie desenata de Philippe Bercovici, o serie plina de umor negru, aflata la limita bunului simt, personajele evoluand in lumea spitalelor de urgenta... Marea noutate cu care atrage "Spirou" cititorii este insa deschiderea fata de un adevarat fenomen editorial, ce incearca sa educe publicul cu limbajul specific al benzii desenate. Este vorba de lumea fanzinelor, adica a revistelor mai mult sau mai putin efemere, editate in tiraje confidentiale de adevaratii fani ai benzii desenate si care propun publicului interesat dosare despre autorii vedete, dar si adevarate analize referitoare la stilul scenaristilor sau graficienilor, comentarii si puncte de vedere... intr'o lume in care internetul nu era nici macar un vis, aceste fanzine au constituit adevarate platforme de dezbateri...

               Spre sfarsitul anilor '60, cativa intelectuali incerca sa arunce o altfel de privire asupra lumii B.D. ... Printre ei, Claude Moliterni si Henri Filippini... Ei isi vor extinde interesul dincolo de simpla lectura a revistelor de banda desenata, incercand sa afle resorturile care i'au determinat pe creatori sa reactioneze intr'un anumit fel, intr'o situatie data... Ceea ce este cel mai important, ei vor incerca sa evalueze banda desenata intr'un context international, cautand asemanarile, deosebirile,dar si  urmarind evolutia unui gen artistic ce isi cauta cu disperare recunoasterea in plan academic. Curand, banda desenata va fi identificata ca cea de'a 9a arta...
                Moliterni impreuna cu prietenii sai editeaza un prozin, un fanzin facut cu anumite pretentii: "Phenix, revue internationale de la bande dessinee". Pentru prima data, o revista se va ocupa exclusiv de analiza si comentarea lumii atat de colorate a benzii desenate...

          In paginile revistei initial trimestriala, apoi lunara, apare "Enciclopedia mondiala a benzii desenate", dar si analiza celor mai noi albume, aparute la diversii editori din Franta si Belgia. Dionnet "Metal Hurlant" incearca sa tina publicul la curent cu ce se'ntampla dincolo de Ocean, respectiv noutatile din comic-book si din miscarea Underground...


           Redactia de la "Phenix" incearca la inceput timid, apoi cu mai mult curaj, sa prezinte publicului francez dosare ample despre miscarea b.d. in alte tari decat cele ce se'nvecineaza cu Franta. Imi amintesc de un dosar de vreo 16 pagini, referitor la banda desenata iugoslava si un altul, mult mai copios si interesant despre B.D. in Filipine (o tara ce a dat o multime de graficieni exceptionali, toti activand in Statele Unite ale Americii: Nestor Redondo, Tony de Zuniga, Alfred P. Alcala sunt cativa dintre ei)...

         In cazul revistei "Phenix", problema vizibila si deranjanta odata cu trecerea anilor este aspectul de club exclusivist pe care responsabilii l'au impus publicatiei. Moliterni, ca si Filippini, au adunat in jurul lor o serie de artisti, pe care au incercat sa'i impuna in lumea b.d., in ciuda valorii acestora mai mult decat discutabile. Rolul important pe care evident l'a avut Moliterni in emanciparea benzii desenate din spatiul francofon, l'a apropiat pe acesta si pe prietenii sai de marii editori ai timpului, Dargaud si Glenat. Claude Moliterni incepe sa produca in serie scenarii de banda desenata, ilustrate mai mult sau mai putin interesant de Gigi, Fahrer, Brocal Remohi, Serres... Cele peste 50 de volume sunt anoste iar in momentul acesta este greu sa mai gasesti unul dintre ele pe piata. Mult mai plicticos si neinteresant decat Moliterni, se dovedeste Henri Filippini, atunci cand se inchipuie scenarist...


      Un rol la fel de important ca "Phenix" in emanciparea B.D. il va avea si o alta publicatie: "Les Cahiers de la Bande Dessinee". Initial aparuta ca oricare alt fanzin, revista editata de un pustan pe nume... Jacques Glenat- Guttin!, "Schtroumpf- Les Cahiers de la Bande Dessinee" avea sa devina cel mai important periodic ce se ocupa cu analiza carierei si a operei unor artisti consacrati din banda desenata francofona.
      Problema a reprezentat'o numarul relativ restrans de scenaristi si desenatori belgieni si francezi care prezentau interes pentru public, astfel ca dupa vreo 60 de numere, "Les Cahiers..." isi cam pierde obiectul muncii. Urmeaza o perioada mai mult decat penibila, in care responsabilul publicatiei, Thierry Groensteen incearca sa transforme periodicul intr'o platforma de dezbateri estetice, intreg monologul desfasurandu'se intr'un limbaj greoi si plin de pretentii, ce va indeparta curand publicul fidel...

        Insa momentul crucial care va face banda desenata vizibila la "nivel academic", permitandu'i sa paraseasca rolul ingrat de cenusareasa a Artelor, este in 1972 cand cea mai importanta revista europeana de grafica, "Graphis" (o publicatie ce aparea in Elvetia de 6 ori pe an dar cu difuzare in intreaga Europa; toate textele sunt in engleza, franceza si germana ) va dedica doua numere consecutive celei de'a 9a arte...
        Claude Moliterni si vechiul sau complice, Pierre Couperie, impreuna cu cativa tovarasi de dincolo de Ocean pun la cale o intreprindere remarcabila: scoaterea benzii desenate din zona "ilustratii pentru copii" in care fusese cantonata. Intentiile sunt foarte importante si vor avea consecinte de durata. Autorii se straduiesc sa descopere radacinile acestei nevoi de a povesti secvential o intamplare si de asemenea, sa gaseasca asemanarile ce inrudesc banda desenata cu celelalte arte, respectiv filmul, pictura si grafica.


       Celebra Tapiserie de la Bayeux, care nareaza foarte b.d. invadarea Angliei de William the Conquerer in 1066...

        O succesiune de 6 tablouri pictate de Goya, ce incearca sa nareze o intamplare petrecuta intr'o unitate scurta de timp...

             Nevoia de a oferi un blazon cat mai aurit benzii desenate, ii impinge pe autori la excese... Apropierea B.D. de gravorul belgian Frans Masereel si gravurile sale narative este inutila. Ilustratiile greoaie ale lui Masereel in niciun caz nu aduc un serviciu recunoasterii benzii desenate ca arta...


       Stramosul tiparit al benzii desenate: Images d'Epinal...

        Rodolphe Topffer, un desenator elvetian de banda desenata din sec. al XIXlea, considerat de multi drept creatorul acestei arte...

      Wilhelm Busch, artist german din secolul al XIXlea, este autorul unei foarte populare povesti in imagini, cunoscuta in intreaga Europa, "Max und Moritz", o serie ce avea sa influenteze decisiv "The Katzenjammer Kidds", o colectie de gaguri foarte amuzante inchipuite de Rudolph Dirks in 1897 pentru un cotidian american si considerata cea dintai banda desenata moderna...

     Christophe si seria sa "La Famille Fenouillard"... un precursor francez...


         Foarte important: acest numar special B.D. din "Graphis" va redestepta interesul europenilor fata de marii clasici ai benzii desenate americane, cei pe care ii cunoscusera in publicatiile interbelice ("Hop-La!", "Mickey", "Robinson", "L'As"...) si a caror aparitie saptamanala fusese intrerupta de cel de'al Doilea Razboi Mondial...
         Hal Foster si "Prince Valiant"...

      Burne Hogarth si "Tarzan"...

       Alex Raymond si "Flash Gordon"...
        Milton Caniff si "Terry and the Pirates"...

      Frank Robbins, un emul foarte talentat al lui Caniff, ce impinge mai departe expresivitatea stilului Maestrului si anunta aparitia lui Hugo Pratt (ma refer strict la stilul "Corto Maltese" si anume perioada "Pif Gadget") ...

       Graba de a polei cat mai repede blazonul B.D. il impinge pe Moliterni sa gafeze de mai multe ori, atunci cand cauta sursele de inspiratie pentru desenatorii de banda desenata, in marea arta... In extrasul de sus, el considera ca "marea inovatie" a lui Giraud din seria sa "Fort Navajo", respectiv o culoare plata pentru un anumit plan dintr'o compozitie, ar fi inspirat din afisele lui Toulouse- Lautrec... El uita un amanunt elementar: majoritatea culorilor nu erau facute de autorii planselor, cel mult acestia dadeau cateva indicatii sumare coloristilor, ceea ce nu este cazul in situatia de mai sus. Cel mai important, Moliterni "uita" ca aceasta inventie intr' adevar nemaipomenit de expresiva, a fost folosita pentru prima data in Europa de Jije in 1954, deci 10 ani mai devreme, in primul album cu "Jerry Spring"... Marele inovator din banda desenata europeana, Jije nu este mentionat niciodata de Moliterni in "Graphis"...
      Daca pentru Moliterni scenaristul nu am nici cel mai mic respect, albumele pe care le'a scenarizat avand un miros strict de ciubuc, in schimb imi scot sapca in fata lui Moliterni, omul care a pus pe roate, impreuna cu doi tovarasi, "Festivalul International de Banda Desenata" de la Angouleme in 1973... Era si cazul sa salveze onoarea Frantei, o mare putere in banda desenata mondiala, dar intrecuta pe plan "teoria & organizarea lumii b.d." de Italia, tara in care inca din 1965 functioneaza "Festivalul de Banda Desenata" (astazi rebotezat "Comics & Games", din cauza succesului fenomenal al Gaming-ului) de la Lucca, inca cel mai mare Salon B.D. din Europa... Cine nu stie de cel mai vechi si ravnit trofeu ce se acorda in lumea B.D., "Yellow Kid"?...

        Diferite decupaje din serii B.D., ce vin sa sublinieze influenta filmului asupra benzii desenate...




         Descoperirea cu o intarziere de 20 de ani a unor capodopere ale benzii desenate americane: Povestirile psihologice pe fond de razboi, editate de E.C. Comics si William Gaines si uluitoarele decupaje ale lui Will Eisner pentru seria sa, "The Spirit"...



        Un capitol important se refera la miscarea underground din State... Acest protest in banda desenata fiind in plina desfasurare in acei ani, era foarte greu sa te raportezi valoric la el ("timpul da valoarea!"). Astfel, foarte putini artisti din cei mentionati in "Graphis", au confirmat. Practic, doar Richard Corben si Robert Crumb au intrat in Istorie pe usa cea mare...



        Jules Feiffer si banda desenata "telectuala"...

           Succesul pe care l'a avut nr. 159, i'a obligat pe editorii revistei "Graphis" sa dedice cateva caiete din numarul urmator tot benzii desenate. Din pacate, fumurile ce se ridicau de pe altarele zeului benzii desenate deja ajunsese la nasul autorilor importantului nr. 159, ametindu'i de'a binelea.
            Se insista pe o multime de tampenii grafice, avand influente mai mult decat tangentiale cu aceasta minunata arta populara (de'a lungul celor doua reviste, nu am vazut niciodata o referinta cat de mica la statutul de arta "populara" a celei de'a 9a arte... probabil ca o atare afirmatie ar fi fost considerata o blasfemie...)... Se cauta tot mai insistent dar si strident din punct de vedere vizual, sa se "incuscreasca" B.D. cu oricare dintre arte, cu conditia ca acestea sa fie trendy si prizate de publicul select...
            Astfel, atunci cand se cauta influente reciproce banda desenata- film, apropierile si comparatiile facute sunt alese doar din filmele multi-premiate. Intentia autorilor este evidenta: "facem parte din aceiasi familie!"... Alain Resnais, autorul articolului despre B.D. si film, este un om de film francez, considerat un reprezentant al "Noului cinema francez" si multi-premiat in tara sa. El prezinta un articol lung si plicticos despre influentele reciproce dintre cele 2 arte, exemplele din film pe care le alege fiind din opera lui Federico Fellini si ... Alain Resnais!... Este o nebunie absolut gratuita... Un autor ca Jean Giraud, foarte apreciat si citat de multe ori in articolele din "Graphis", nici nu cred ca a vazut vreodata un film de Fellini. In schimb, sunt convins ca era "intoxicat" cu westernurile americane si mai ales cu cele spaghetti ale lui Sergio Leone... Influentele se simt in fiecare cadru inchipuit de Giraud. De altfel, sunt celebre de acum imaginile sale interpretate sau decalcate dupa fotografii din filme...
             Un alt mare autor B.D., Will Eisner a fost intr'adevar influentat de cinema, dar de "Film noirs", de estetica eclerajului atat de expresiv in filmele alb-negru...
             Cel putin pana in 1972, anul cand apare numarul special b.d. din "Graphis", influenta lui Resnais sau cea a lui Fellini este nula asupra benzii desenate... si este valabila si reciproca: cine a urmarit filmele lui Fellini dar mai ales "Anul trecut la Marienbad" al lui Alasin Resnais, va gasi cu mare greutate prospetimea si ritmul rapid, caracteristic unei bande desenate produse pana in 1972...


           Crepax si "Valentina"... Guido Crepax a fost intotdeauna inebunit de decupajul cinematografic, astfel incat el isi marunteste plansa in mii de detalii, de cele mai multe ori neinsemnate... Reuseste contra-performanta de a nara o miscare de cateva secunde in mai multe planse...

          Succesul formidabil al celor 2 numere din "Graphis" il vor determina pe editor sa scoata o editie cartonata, cuprinzand tot materialul referitor la banda desenata...
          Aceste 2 reviste senzationale am avut ocazia sa le rasfoiesc de nenumarate ori la Biblioteca Centrala de Stat in 1973... Biblioteca inca avea valuta alocata pentru achizitii, astfel ca pe rafturile ei gaseai adevarate comori... In aceasta revista am visat pentru prima data, urmarind reproducerile aproximative si de dimensiuni foarte mici, ale unor planse pe care aveam sa le cunosc 20 de ani mai tarziu: Corben, Crumb, Mezieres, Franquin, Foster, Raymond, Hogarth, Caniff, McCay, Will Elder, Eisner, Kurtzman...
           Cand m'am facut baiat mare, am avut ocazia sa le gasesc intr'un anticariat...

14 comentarii:

  1. Deși în aceste copioase numere ale revistei Graphis există o încercare de definire al acestei arte, dincolo de textele docte și trilingve, banda desenată se prezintă singură. Imaginile alese sunt atât de „vorbitoare”, încât a le admira în 1972-1973 la Biblioteca Institutului de Arte Plastice, mi se părea a poseda toată banda desenată - Graalul colecționarului care eram încă atunci. Când la sfârșitul anilor 70, am avut ocazia să reîntâlnesc revista Graphis, am pus mâna pe telefon și am aflat de la redacție că din nefericire filmele acestor numere deosebite erau pierdute și că nu mai puteam spera în reeditarea acestui mit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este Mircea, banda desenata nu are nevoie de avocati... Poate doar de cate o calauza, la care apelezi atunci cand te'ai ratacit intr'o lume din ce in ce mai stufoasa. Care dintre cei ce iubesc banda desenata nu s'a aflat macar o singura data intr'o librarie occidentala, specializata in B.D.?... Realmente, inconjurat de atatea titluri parca nu ai refuza un strop de ajutor prietenesc si competent. Din pacate, de multe ori "calauzele" sunt incompetente si mai rau te afunda in labirintul editorial...

      Ștergere
  2. interesanta trecerea în revista chiar si pt un nepriceput ca mine..

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar nu s-ar putea considera că, măcar retroactiv, David B. și Marjane Satrapi l-au înglobat pe Masereel (și o anumită tradiție a gravurii narative în care s-ar mai înscrie Lynd Ward, Giacomo Patri sau Laurence Hyde) în evoluția benzii desenate? Măcar ca influență, dacă nu ca antecedență.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau Alin, dar cele 2 nume, David & Marjane imi sunt total necunoscute si nu'mi aduc aminte ca banda desenata sa le fi datorat vreodata ceva. Nu cred ca prezenta sau absenta lor ar fi putut schimba lumea celei de'a 9a arte in vreun fel... Terenul acesta atat de fertil care se numeste "Banda Desenata" cred ca are mai multa nevoie de artisti originali, capabili sa tina treaz interesul unui public larg (repet pentru a nu stiu cata oara, banda desenata s'a nascut ca o arta populara, cu un impact incredibil asupra maselor si ar fi penibil sa'si incheie existenta adresandu'se unor grupuri elitiste minuscule), decat de analisti ce stau si "detaliaza" firul de ata (este o postura pe care si eu mi'o asum de cativa ani, dar asta nu inseamna ca si sunt foarte mandru de ceea ce fac in ultima vreme!... singura mea scuza este ca am simtit ca in spatiul romanesc dedicat benzii desenate nu exista un aparat critic consecvent- fireste, nu ma refer la clasicile note legate de ultimele aparitii editoriale, lipsite de orice comentariu valoric, motivat de teama "crainicului" de a nu deranja artistul )...
      Ma indoiesc ca exista vreo persoana care ignora criza prin care trece banda desenata mondiala in ultima vreme ( cu exceptia fenomenului Manga, ce se pare ca merge hotarat inainte, castigand batalie dupa batalie)... Mi se pare bizar ca intr'un moment de criza, atunci cand rolul unui critic ar trebui sa fie afirmarea valorilor simple ce au facut din banda desenata un fenomen de masa in anii '60 si '70, criticul opteaza pentru un limbaj sofisticat si greoi, incercand sa explice "vulgului" ca hazul din "Coconel & Viorica" de pilda, nu se datoreaza unor situatii pur si simplu amuzante ci are resorturi mult mai profunde...
      Cam asa au procedat si "analistii" de la "Les Cahiers de la Bande Dessinee", care au reusit sa ingroape una dintre cele mai active reviste de analiza a B.D., "decorticand" orice gest pe care il facuse un personaj celebru, cu ani in urma. Astfel, la un moment dat era un nebun care psihanaliza reactiile lui Tintin la orice impuls extern, iar un altul ce se intreba profund ce implicatii sexuale pot genera jocurile inofensive ale unor pustani de 10 ani din seria "Ribambelle" a lui Roba?...
      In "Graphis", prezenta lui Masereel mi se pare penibila, atunci cand este alaturat unor mari maestrii ai B.D. , cum ar fi Giraud, Herge, Pratt, Druillet, Eisner, Kurtzman..., ca si cum acestia i'ar datora ceva unui artist cum era Masereel, altminteri destul de obscur...
      Ca sa rezum teama pe care o am in permanenta, ca transformarea discursului intr'o criptograma adresata strict unei elite intelectuale va indeparta publicul larg de orice manifestare artistica, am sa'ti recomand o carte fabuloasa, "O Istorie a Artei" de Sir Ernst Gombrich, singura carte despre arta pe care am "devorat'o" ca pe un roman politist... Explicatia nu poate fi decat, dincolo de continutul impecabil al lucrarii, alegerea unui limbaj simplu si direct...

      Ștergere
    2. E frumoasă istoria lui Gombrich, dar nu cred că trebuie să fie ultimul cuvânt ce trebuie spus despre cum trebuie constituită o istorie a artei. Nici stilistic, nici din punct de vedere al conținutului. De aceea e doar o istorie.

      Oricum, Satrapi este valoroasă tocmai pentru că folosind un limbaj (de această dată grafic) nepretențios introduce banda desenată unui public destul de larg, care altfel n-ar fi dat o șansă mediului. Acest public, odată capturat, poate fi adus către expresii mai sofisticate ale formei de artă. Satrapi face bandă desenată populară prin care educă, informează și emoționează, iar tocmai din punct de vedere popular, comercial, banda desenată la momentul de față n-ar fi arătat la fel fără ea și poate criza în care se găsește ar fi fost mult mai acută. Iar Strapi nu există fără David B. (care oricum e pe un alt nivel atât grafic, cât și al istoriilor față de Satrapi).

      Nu știu, poate mă înșel. Mai e de studiat.

      Ștergere
    3. Tocmai asta este minunat la Gombrich... "O Istorie..." deci nu Istoria... Aducand in discutie maniera sa de analiza, nicio clipa nu m'am referit la continut lucrarii sale... impresionant este stilul sau direct, ce transforma un limbaj altminteri ermetic intr'un bun public. Care dintre noi nu am asistat la vernisajul unei expozitii de arta, unde un "critic" ce oficiaza inaugurarea foloseste vorbe grele, incarcate de semnificatii dar total inaccesibile majoritatii celor care ca mine, stau cu gura cascata nepricepand o iota...
      In anii '70 critica americana (mai ales de film, dar si de literatura) a inteles ca fara public nu exista. Si atunci, si'a schimbat stilul. Mesajul, fireste ca a ramas acelasi dar forma s'a metamorfozat, intamplandu'se miracolul: publicul a inceput sa inteleaga ca arta de fapt lui i se adreseaza...

      Ștergere
  4. Inca o Bula de aer proaspat!
    Noi, aici, am pus "caietele benzii desenate" inaintea benzii desenate... M'enfin! :D

    (Sorin, tre'sa vorbim)

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte informat articolul si, de aceea, foarte util. Totusi, am o cirtire: de ce Crepax ar fi musai nefrecventabil, doar pentru ca nu e suficient de dinamic si de cinematic?...de ce e musai sa consideram ca a incercat sa fie asa si n-a reusit...saracul...:))...poate ca a incercat sa fie plastic si liric (asa cum e si Hugo Pratt, de multe ori) si a reusit. In aceeasi ordine de idei, e adevarat ca a existat o dorinta de a "complica" banda desenata pentru a o legitima si a o canoniza ca forma de cultura inalta, dar nu orice banda experimentala, cu o narativitate redusa sau pur si simplu non narativa e un moft de "telectuali". Cred ca e loc sub soare atit pentru banda clasica, (ultra)narativa, cit si pentru cea lirica si mutanta...ca, altfel, e ca si cum ai spune ca literatura e doar romanul, nu si lirica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este Mihai, este loc suficient pe pamant pentru a face tot ce ne trece prin cap... Din pacate, de'a lungul timpului am fost martor la cateva experimente grafice si narative din lumea benzii desenate, pentru care pretul platit a fost mult prea mare: pierderea unui segment important de cititori, ceea ce a dus la reducerea tirajelor, intr'un moment delicat, atunci cand computerele si gamingul incepeau sa castige teren...
      Aparitia unei numar mare de reviste "independente" de B.D. prin destramarea saptamanalului "Pilote", le'a dat autorilor de banda desenata deveniti peste noapte patroni de presa, iluzia ca publicului ii poti oferi orice, numele artistilor fiind suficient ca gir. Mai mult, majoritatea au afisat pe coperta "rezervat pentru adulti", desi o buna parte dintre cititori erau adolescenti, editorii neasumandu'si nicio responsabilitate...
      Astfel, "Metal Hurlant", dupa un inceput promitator ce situa revista in fruntea avangardei, da liber la "experimentare". La un moment dat, din cele 100 de pagini lunare, cu foarte mare greutate reuseai sa gasesti 2-3 planse B.D. pe care le puteai citi. Este perioada de trista amintire, cand un grup de "reformatori", adunati sub numele de atac "Bazooka" ("Bazooka fout la Merde!" suna sloganul imbecil sub care actiona un grup punk... Sa ne'ntelegem: dupa 30 de ani, o parte din muzica punk inca este tare, dar grafica punk promovata de Bazooka a ramas ceea ce a fost dintotdeauna: De la Merde!...), avea sa invadeze intreaga piata b.d. din Franta. Este un grup ce se poate lauda ca a apropiat mai repede de faliment 3 reviste foarte importante: "Charlie" a lui Wolinski, "L'Ecos des Savanes" a lui Mandrika si "Metal Hurlant" care nu prea mai era a lui Dionnet... Exemplul celor de la "Bazooka" va fi molipsitor si toata lumea incepe sa'i maimutareasca, intreaga piata B.D. de avangarda devenind un laborator de experiente...

      Ștergere
    2. Experiente au existat dintotdeauna dar procentul acceptat intr'o publicatie a fost minoritar, neriscand sa afecteze intregul. In momentul in care publicul s'a maturizat, adoptand schimbarea, editorul a putut sa mearga mai departe...
      Pare greu de crezut, dar in urma cu 40 de ani si "Corto Maltese" a fost un experiment, pe care din pacate, cititorii revistei "Pif Gadget" l'au respins... Druillet a socat la mijlocul anilor '60 cu compozitiile sale deloc ortodoxe...
      Niciun moment nu am afirmat despre Crepax ca ar fi un artist minor... Am tot respectul pentru cautarile sale in arta naratiunii si o parte din estetica sa a fost adoptata de majoritatea autorilor de bada desenata (fireste, ma refer la cei care sunt in permanenta in cautarea schimbarii ). Singurul lucru pe care il voi reprosa intotdeuna lui Crepax este abuzul. Artistul italian este ca un cofetar ce nu se poate opri atunci cand isi dozeaza zaharul dintr'o prajitura. Citirea oricarui album al sau este o experienta extenuanta, chiar daca paradoxal, albumul se citeste in 20 de minute...
      Poate am devenit prea conservator si nu mai accept orice inovatie doar de dragul schimbarii, mai ales cand simt ca artistul face "arta pentru arta" iar mesajul sau este inexistent... Experiente strict estetice ma lasa rece: scuze, dar mi se pare un soi de onanie fara model...
      Astazi, cand vad experientele din anii '60 ale lui Dino "Desertul Tatarilor" Buzzati in banda desenata nu reusesc decat sa le consemnez intr'un colt al memoriei: in banda desenata de pretutindeni INCA se'ntampla atatea miracole, astfel ca nu'mi permit sa zabovesc prea mult in acelasi loc...
      Articolele mele sunt scrise cu toata seriozitatea de care sunt capabil, dovada si raspunsul atat de lung pe care il dau chiar acum. Fiindca nu am de gand sa le redactez ca un cronicar basinos, am ales calea pamfletului. Cand am folosit expresia "telectuali" banuiesc ca toata lumea a inteles ca era necesara folosirea acestui termen in respectivul context. Altminteri, nu prea vad rostul dialogului nostru...

      Ștergere
  6. multumesc pentru raspunsurile documentate si rabdatoare...m-au ajutat sa vad mai..."tridimensional" punctul tau de vedere...he, he...desi cred ca experimentele din anii 70 au folosit la ceva tocmai pentru ca au fost "instrumentalizate" si "narativizate" mai apoi de un David B, care mie mi se pare un artist important al benzii contemporane...cred ca orice mediu are nevoie de o avangarda, are nevoie sa strabata drumul pina la capat (chiar daca acel capat e finalul acelei arte)...numai asa poate exista ulterior o revenire inteleapta la o formula, sa zicem, "mai umana" sau "mai inteligibila"...apoi, incet-incet, "romanul grafic" (ala pe bune, nu ala care poarta aceasta eticheta cu un scop strict comercial) si-a cistigat cititori din afara cimpului benzii desenate, care se inmultesc si care vor ceva mai indepartat de formula narativa consacrata. Mai am o intrebare, cind spui ca nu-i cunosti pe David B si pe Satrapi esti ironic sau o zici pe bune?...:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mosule,e drept ca m'ai prins cu pantalonii in vine, dar fara sa fiu vreun exhibitionist cunoscut prin cartier, marturisesc ca nu ma deranjeaza ipostaza...
      Si de ce m'ar deranja, in definitiv postura respectiva o incearca fiecare dintre noi, cu voia sau fara voia sa, ori de cate ori natura o cere...
      Nelinistit dupa semnalele trase de tine si de Alin, am incercat sa aflu in ce moment al vietii mele am jucat rolul tragicului personaj al lui Washington Irving, "Rip Van Winkle", cel care a adormit lasand viata sa treaca pe langa el... Dezarmat, am dat fuguta la Wikipedia... Desi nu am avut parte decat de cateva extrase grafice din lucrarile fiecaruia (in cazul lui Marjane, am gasit mai mult fotografii personale, de parca domnisoara sufera de un narcisism netratabil), am reusit sa ma linistesc...
      In orice caz, amandoi ati reusit sa'mi tulburati plapandul meu ritm cardiac pentru cateva secunde bune. Felicitari!

      Ștergere
    2. He, he...n-are de ce sa te deranjeze ipostaza de a nu-i cunoaste inca pe Satrapi si pe David B (mai ales, pentru ca, de fapt, Satrapi il simplifica pe David B, pentru publicul larg...da' orisicit)...daca ai sti de citi n-am auzit eu dintre cei mentionati de tine in articol (sau am auzit, dar n-am citit nimicutza de ei)...:)))...Marijana s-a tradus si la noi, Ed. Art & Jumatatea Plina (iti recomand mai ales "Broderii"), iar David B e imens pentru mine...dar nu tre sa fie si pentru tine, desigur.

      Ștergere