vineri, 1 martie 2013

Sara

      Sara... Adica fiara care latra cat o haita de catei cand cineva era atat de imprudent sa'si apropie degetul de butonul de la sonerie. Daca persoana care sunase era acceptata in casa, asta nu insemna ca era scutita de acompaniamentul de latraturi amenintatoare. Dimpotriva, zarva era tot mai mare pana ce  invitatul era cazat intr'un fotoliu si demonstra prin pasivitatea sa ca nu avea intentii ostile. Nivelul urmator era mai putin zgomotos si tinea exclusiv de un alt simt: mirosul. Vigilenta fiarei era intacta iar persoana supusa controlului era mirosita amanuntit, de la incaltaminte pana pe la mijlocul gambei, adica cam pana unde'si putea ridica nasul umed. Daca respectivul corespundea unor criterii de moralitate cunoscute doar in lumea cateilor, Sara renunta partial la agresivitatea orala si se retragea undeva pe sub o canapea, adica un loc de unde sa poata observa toata scena ca un regizor responsabil. Bineinteles, din cand in cand maraituri surde aminteau musafirului ca nu e de capul lui si ca totul e sub control !...
       A fost o vreme cand pe litoralul romanesc puteai sa faci plaja nestingherit, acompaniat de familie si de catelul din dotare. Astazi pe toate plajele sunt pancarte amenintatoare, ce te avertizeaza ca prezenta unui catel pe prosopul de plaja se sanctioneaza cu amenzi dementiale...
       Sara a stiut sa profite de vremurile bune, cand legiuitorului nu'i trecuse prin botul de mamaliga ce'i serveste de creier ideea stupida ca cel mai bun prieten al omului ar putea reprezenta un pericol!...
       Hotelierul a acceptat neconditionat prezenta fiarei paroase, drept care in urmatorul sfert de ceas eram cu tot inventarul pe nisipul auriu de la Eforie. Caldura mare, soare necrutator, apa a point... Daca noi, bipezii eram in scurt timp cufundati in apa ce'ti dadea o iluzie de racoare, Sara a preferat prosopul aflat sub umbrela de soare, mult mai sigur decat nisipurile miscatoare sau apa atat de uda !
      Un catelus citadin pana in varful gherutelor, care a stiut intotdeauna sa aprecieze confortul unui apartament...
         Sara... Avea aproape 13 ani,,, In ultimile 14 luni s'a luptat ca un leusor viteaz cu o boala necrutatoare,,, Am vrut sa fim alaturi de ea, dar am pierdut batalia.....


6 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Stiu ca esti sincer, Mircea, si'ti multumesc ! Imi aduc aminte cand veneai in vizita pe la Sara si aceasta te primea cu un intreg cor de maraieli si latraturi... Tare mult imi lipsesc toate acestea...

      Ștergere
  2. Așteptam gândurile astea, fără să le consider o ușurare. Îmi stăpânesc cu greu lacrima („După 50 de ani și când urmărești buletinul meteo simți un nod în gât...” spunea Dustin Hofmann la o întâlnire în Europa, după laudatio-ul rostit de organizatori. Cu atât mai mult simți nodul ăsta la moartea propriului cățel...)
    Pe covor, lângă biroul meu, șade Martha.
    Eu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, prietene... Am asteptat sa'mi treaca, ca sa putem vorbim in tihna despre catelusi. Cineva spunea ca timpul vindeca orice rana, asadar am asteptat... Persoana cu dictonul a uitat sa precizeze de cata vreme e nevoie ca rana sa se'nchida. Eu inca mai astept....

      Ștergere
  3. Nu-i prea multă nostalgie?... Eu, în aceeași notă, abia l-am ascultat un CD al lui Fats Domino.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nostalgie?... In curand implinesc 58 de ani si aproape ca uitasem ca exista acest cuvant!... Multumesc prietene ca mi'ai adus aminte sa'mi folosesc sentimentele!...

      Ștergere