Omul care venea din Est

        Să ai ocazia să răsfoiești un album de Vink este un adevărat act de cultură, un privilegiu, cu atât mai mult cu cât de la un timp prezența sa în librăriile din Franța sau Belgia a devenit o raritate. Albumele sale de bandă desenată (vreo 20 la număr imaginate in 35 de ani) sunt greu de găsit, dacă nu imposibil, printre nesfârșitele titluri cu care editorii îneacă piața de specialitate. Este mult mai ușor să găsești orice titlu dintr'o serie ineptă gen "Bob et Bobette" ("Suske en Wiske" în regiunea flamandă) de Willy Vandersteen, din "Les Tuniques Bleues"  a lui Raoul Cauvin & Lambil, din "Blake et Mortimer" de Jacobs și o adevarată armată de epigoni ce au continuat "opera" după dispariția autorului original sau din "Ric Hochet", o serie polițista de Duchateau & Tibet ce numără peste 70 de albume!!!, decât un album imaginat de Vink.  Este adevărat, Vink este un artist foarte special, preocupat în primul rând de calitatea imaginii și mai puțin de ritmul narațiunii. Astfel, deși tema operei sale de căpătâi, "Le Moine Fou" ("Călugărul Nebun") este cautarea migăloasa și apoi asimilarea unei arte marțiale ce se credea de mult pierdută (deci un subiect predilect dinamic), în mod paradoxal povestea lui Vink nu debordează de vitalitate. Chiar in scenele pline de mișcare personajele par înțepenite, permitând privitorului să admire mai degrabă ceața ce topeste peisajul mirific sau poate un copac contorsionat, decât performanțele expertului în arte marțiale... În mod evident, Vink este un poet iar sensibilitatea sa ieșita din comun se adresează unui public restrâns, interesat de formă și finalizarea sa estetică.
       Dupa un început narativ promițător (grafic însă, încă șovăielnic), artistul (deopotriva scenarist și desenator) începe să'și piardă interesul pentru narațiune și se lasă furat (spre deliciul adevăratului estet) de frumusețea imaginii. Planșe întregi sunt adevarate poeme închinate naturii, omul fiind doar o prezență nesemnificativă...
       În acest context, este aproape normal ca interesul consumatorului mediu să se dilueze. În legatură directă cu lipsa de interes a cumpărătorului reacționează și editorul. În consecință, prezența lui Vink în librării este în ultima vreme din ce în ce mai întâmplătoare, din păcate...
      Din fericire însă, calitatea unui artist nu se judeca după tonele de albume vândute. Vink este un artist foarte special, un acuarelist ce a făcut școală în banda desenată europeană...
      În articolul de astăzi și următorul încerc să te conving că nu am bătut câmpii, așternând rândurile de mai sus... Dacă am reușit să te transform într'un fan Vink și ești hotărât sa'ți plasezi averea într'o investiție sigură, nu cumpăra decât primele 6-7 albume din seria "Le Moine Fou"... următoarele sunt repetitive, iar monotonia se instalează foarte rapid, atât la nivelul scenariului cât și al desenului... În următorul ciclu ("Les Voyages de He Pao") se pierde chiar și poezia ce a stabilit notorietatea acestei serii B.D. ...
      Indiferent de ce va mai face de acum încolo, Vink este un artist ce și'a câștigat un loc binemeritat în panteonul marilor artiști ai celei de'a 9a arte...

     "Omul care venea din Est" s'a născut în subsolul unui articol anterior, "Prometeu dezlănțuit", un text inspirat de evenimentele dramatice întâmplate la clubul "Colectiv"... Printre imaginile ce însoțeau textul câteva erau selectate dintr'un album semnat Vink. Superbe, așa cum artistul ne'a obișnuit... Ilustrațiile au provocat 2 comentarii. Iată'le;
       

un bedist13 noiembrie 2015, 09:34

Aud prima oara de Vink si de „Calugarul nebun”. f frumoasa realizarea!

Răspunsuri

Anonim16 noiembrie 2015, 18:07

Rușine pt „un bedist” adevărat! Vink este un grafician din Vietnamul de Sud, naturalizat belgian, și care aparține deja trecutului.

      De regulă, atunci când un comentariu este suficient de provocator, urmează răspunsul meu, după cât și cum mă taie capu'... De data aceasta, schimbul de replici dintre 2 anonimi m'a determinat să mă implic ceva mai mult decât de obicei, simțindu'mă direct responsabil de "duritatea" răspunsului uneia dintre părți.

      Faptul că un "bedist" reușește să se bucure de calitatea ilustrațiilor lui Vink, doar dintr'o sumară expoziție, este o acțiune meritorie. Faptul că un cititor nu a auzit de Vink nu este o dramă... Tragedia începe în ograda editorilor mânați doar de interese pragmatice, dispuși să investească doar în evenimente conjuncturale. Astfel, mari autori de bandă desenată ca Gerald Forton, Jean Tabary, Eduardo Coehlo, Arnal, Rene Deynis, Nikita Mandrika, Philippe Caza... riscă să intre într'un anonimat fără ieșire, doar pentru că publicul contemporan nu este informat despre existența lor. Atâta timp cât în orice țară civilizată există un Minister al Culturii, se impune ca respectivii conțopiști să păstreze trecutul cultural din toate artele pe care ar trebui să le păstorească. Un minister dispune de fonduri și la un moment dat ar trebui să existe bani și pentru memoria celei de'a 9a arte...

     Duritatea răspunsului "anonimului" m'a mâhnit... Într'o lume normală, răspunsul ar fi trebuit să se constituie într'un articol în genul celui pe care îl propun astăzi sau de ce nu, un altul mult mai informat și complet. Am încercat să îmi imaginez cine ar fi putut să dea un astfel de răspuns: doar un "specialist" în meandrele benzii desenate. Prea mulți cunoscatori aproximativi de limba română si oarecum specialisti in B.D. de aici si de aiurea nu sunt... Alin Rauțoiu, Dodo Niță, Lee Ivas...

     Înclin să cred că necruțătorul nu este altul decât bunul nostru prieten Dodo.

     Greșesc?... 

     În continuare, câteva coperți și o selecție din imaginile deosebite pe care Vink ni le propune de peste un sfert de veac...

       Toate imaginile sunt © Ed. Dargaud & Vink

Asediul

            Prin rigolele pariziene, în locul zoaielor habituale au început să se prelingă șiroaie de sânge... Sânge fără naționalitate sau o cetățenie anume, sânge ce până zilele trecute dădea viață unor oameni ce flanau lipsiți de griji sur les Grands Boulevards, ce trepidau în ritmuri rock sau încălzeau atmosfera din Stade de France, umăr la umăr... O masă anonimă... O parte din această mulțime fără nume a început de ieri să fie identificată în împrejurări din cele mai tragice: medicii legiști și poliția încearcă să atribuie o identitate cadavrelor împrăștiate prin cele mai insolite locuri din Paris. Cine se așteapta ca sorbind o cafea microscopică, la o masă de marmură minusculă, să primească o nota de plată atât de deșănțată: propria moarte?...
           În Paris s'au auzit mitralierele lătrând... Parisul este în stare de Asediu...

           Pentru mine, Parisul a însemnat dintotdeauna Orașul... De cate ori mă cuprinde nostalgia întrebandu'mă cum o fi pe la Oraș, mă urc în avion sau propria mașină și fac un ocol, în drum spre casă, pe Champs- Elysees... Când obosesc de atâta hoinăreală, mă așez preț de câteva clipe la umbra Turnului Eiffel. Reconfortat, mă întorc acasă și sunt liniștit un an de zile căci "La plus belle ville du monde, Malgré l'obscurité profonde, Son éclat ne peut être assombri, Paris sera toujours Paris!"...
           Ieri însă, șarpele îndoielii mi'a dat târcoale. De două zile capitala lumii nu mai seamănă deloc cu ceea ce învățasem, sperasem și cunoșteam despre Paris. O umbră încearcă să înghită toate luminile marelui oraș, dorind să'l transforme într'un infern în care cuvântul speranța nu mai are niciun sens...
           Parisul trebuie sa rămâna Paris...
           În continuare, Parisul meu... Un oraș cam sepia, ca în pozele de altădată... Sper din tot sufletul ca Parisul sa nu rămână doar o amintire...

              Vineri noapte pe străzile Parisului au curs râuri de sânge...

Resemnarea lui Prometeu...

           "Drumul spre Iad este pavat cu intenții bune" observa cândva cu amărăciune un deziluzionat... Remarca biblică, veche de când lumea, nu face nimic altceva decât să ne demonstreze că omul nu a evoluat prea mult de la inventarea Scrisului... Este adevărat, la roata de la teleguța antică între timp au fost legați sute de cai putere și cvadriga a devenit un tanc inexpugnabil... Desigur, aripile de șindrila lipită cu ceară ale lui Icarus au devenit rotoarele elicopterului de lupta "Black Hawk"... Tam-tam-urile folosite'n junglă sau focurile de pe culmile dealurilor, ce anunțau urgiile, s'au transformat cu multă trudă în sateliți ce baleiaza fiecare centimetru pătrat din suprafața Terrei, permițând trimiterea unei rachete "Tomahawk" cu o precizie chirurgicală... Arcul strămoșesc s'a transformat în Bazookas capabile să sfărâme orice tanc, în mitraliere fixe sau la purtător, în stare să scuipe sute de gloanțe pe minut, de orice calibru... Oratorul antic ce chema în Agora prin mesajele sale înflăcărate, cetățenii la luptă atunci când cetatea era în pericol, s'a transformat astăzi în nesfârșite canale T.V., în Internet, în Rețele de socializare, în tot atâtea mijloace prin care cetățeanul poate fi mobilizat sau, de ce nu, controlat...
            Nu conteaza că am fost martorii unor orori ce au adus lumea până în pragul dispariției. Mult mai important pare să fie impunerea propriului punct de vedere prin orice mijloace, iar de cele mai multe ori aceasta s'a întâmplat prin violența. Practic, omul a rămas în același punct în care a fost abandonat în fundu' gol, de bunul Dumnezeu, la începutul Lumii... În continuare omul stă ca un câine ce își păzește osul, mârâind și privind amenințator în jurul sau... Conștiinta individuală sau cea colectivă, consecvente și deopotrivă încăpătânate, nu s'au urnit nici măcar un milimetru!... În continuare privim lumea din jurul nostru cu rezerve, fara prea multă încredere în partenerul de dialog (de exemplu, îți mai amintești de 23 August 1944?...)...
          "Drumul spre Iad este pavat cu intenții bune", dar această butadă nu a fost înșeleasă de titanul Prometeu decât prea târziu... Focul deja ardea vesel în sobele oamenilor. Răul fusese făcut...

          Cea dintai ilustrație este chiar reproducerea picturii pentru afișul original al celui mai celebru film din istoria cinematografiei: "Gone with the Wind"! Clark Gable si Vivian Leight cautând dragostea într'o epoca tulbure... Decorul este Razboiul de Seccesiune din Statele Unite, imaginea surprinzând spectaculosul incendiu din Atlanta...

          Hermann & Greg au fost dintotdeauna captivați de spectacolul naturii dezlănțuite... Incendii provocate de căldură sau de erupția unui vulcan în "Bernard Prince"...

          ...sau în "Comanche", incendii provocate de om!     Toate imaginile extrase din seriile "Bernard Prince" și "Comanche" sunt © Ed. Le Lombard, Greg & Hermann...

          Uderzo, pe vremea când încă nu era deloc sigur de succesul planetar al lui Asterix și își încerca norocul cu o serie de aventuri, "Michel Tanguy", o povestire imaginată de Jean- Michel Charlier și care apărea în revista "Pilote", în același timp cu aventurile lui Asterix si Obelix... Un incendiu apocaliptic este pe cale să'l lase pe Tanguy orfan!...   © Ed. Dargaud, Charlier & Uderzo   

         In "Barbe Rouge", seria imaginată pentru săptămânalul francez "Pilote" de Jean- Michel Charlier și Victor Hubinon ( doi "complici" ale căror cariere s'au împletit timp de peste 3 decenii ), incendiile ocupa un important rol dramatic...

              Toate imaginile extrase din "Barbe Rouge" sunt © Ed. Dargaud, Charlier & Hubinon

               In revista "Spirou" apăreau cândva aventurile unui aviator faimos, Buck Danny, un erou de "hârtie" de care multe generații de cititori își aduc aminte cu nostalgie... Buck Danny și pericolul focului scăpat de sub control...
               © Ed. Dupuis, Charlier & Hubinon

        Un alt incendiu mistuitor împrumutat din revista belgiana "Spirou"... "Flăcările" apareau în acest saptamanal prin anii "50 iar responsabilii pentru aceste imagini erau Jean- Michel "Blueberry" Charlier si Eddy "Luc Orient" Paape...     
          © Ed. Dupuis, Charlier & Paape