Omul care venea din Est

        Să ai ocazia să răsfoiești un album de Vink este un adevărat act de cultură, un privilegiu, cu atât mai mult cu cât de la un timp prezența sa în librăriile din Franța sau Belgia a devenit o raritate. Albumele sale de bandă desenată (vreo 20 la număr imaginate in 35 de ani) sunt greu de găsit, dacă nu imposibil, printre nesfârșitele titluri cu care editorii îneacă piața de specialitate. Este mult mai ușor să găsești orice titlu dintr'o serie ineptă gen "Bob et Bobette" ("Suske en Wiske" în regiunea flamandă) de Willy Vandersteen, din "Les Tuniques Bleues"  a lui Raoul Cauvin & Lambil, din "Blake et Mortimer" de Jacobs și o adevarată armată de epigoni ce au continuat "opera" după dispariția autorului original sau din "Ric Hochet", o serie polițista de Duchateau & Tibet ce numără peste 70 de albume!!!, decât un album imaginat de Vink.  Este adevărat, Vink este un artist foarte special, preocupat în primul rând de calitatea imaginii și mai puțin de ritmul narațiunii. Astfel, deși tema operei sale de căpătâi, "Le Moine Fou" ("Călugărul Nebun") este cautarea migăloasa și apoi asimilarea unei arte marțiale ce se credea de mult pierdută (deci un subiect predilect dinamic), în mod paradoxal povestea lui Vink nu debordează de vitalitate. Chiar in scenele pline de mișcare personajele par înțepenite, permitând privitorului să admire mai degrabă ceața ce topeste peisajul mirific sau poate un copac contorsionat, decât performanțele expertului în arte marțiale... În mod evident, Vink este un poet iar sensibilitatea sa ieșita din comun se adresează unui public restrâns, interesat de formă și finalizarea sa estetică.
       Dupa un început narativ promițător (grafic însă, încă șovăielnic), artistul (deopotriva scenarist și desenator) începe să'și piardă interesul pentru narațiune și se lasă furat (spre deliciul adevăratului estet) de frumusețea imaginii. Planșe întregi sunt adevarate poeme închinate naturii, omul fiind doar o prezență nesemnificativă...
       În acest context, este aproape normal ca interesul consumatorului mediu să se dilueze. În legatură directă cu lipsa de interes a cumpărătorului reacționează și editorul. În consecință, prezența lui Vink în librării este în ultima vreme din ce în ce mai întâmplătoare, din păcate...
      Din fericire însă, calitatea unui artist nu se judeca după tonele de albume vândute. Vink este un artist foarte special, un acuarelist ce a făcut școală în banda desenată europeană...
      În articolul de astăzi și următorul încerc să te conving că nu am bătut câmpii, așternând rândurile de mai sus... Dacă am reușit să te transform într'un fan Vink și ești hotărât sa'ți plasezi averea într'o investiție sigură, nu cumpăra decât primele 6-7 albume din seria "Le Moine Fou"... următoarele sunt repetitive, iar monotonia se instalează foarte rapid, atât la nivelul scenariului cât și al desenului... În următorul ciclu ("Les Voyages de He Pao") se pierde chiar și poezia ce a stabilit notorietatea acestei serii B.D. ...
      Indiferent de ce va mai face de acum încolo, Vink este un artist ce și'a câștigat un loc binemeritat în panteonul marilor artiști ai celei de'a 9a arte...

     "Omul care venea din Est" s'a născut în subsolul unui articol anterior, "Prometeu dezlănțuit", un text inspirat de evenimentele dramatice întâmplate la clubul "Colectiv"... Printre imaginile ce însoțeau textul câteva erau selectate dintr'un album semnat Vink. Superbe, așa cum artistul ne'a obișnuit... Ilustrațiile au provocat 2 comentarii. Iată'le;
       

un bedist13 noiembrie 2015, 09:34

Aud prima oara de Vink si de „Calugarul nebun”. f frumoasa realizarea!

Răspunsuri

Anonim16 noiembrie 2015, 18:07

Rușine pt „un bedist” adevărat! Vink este un grafician din Vietnamul de Sud, naturalizat belgian, și care aparține deja trecutului.

      De regulă, atunci când un comentariu este suficient de provocator, urmează răspunsul meu, după cât și cum mă taie capu'... De data aceasta, schimbul de replici dintre 2 anonimi m'a determinat să mă implic ceva mai mult decât de obicei, simțindu'mă direct responsabil de "duritatea" răspunsului uneia dintre părți.

      Faptul că un "bedist" reușește să se bucure de calitatea ilustrațiilor lui Vink, doar dintr'o sumară expoziție, este o acțiune meritorie. Faptul că un cititor nu a auzit de Vink nu este o dramă... Tragedia începe în ograda editorilor mânați doar de interese pragmatice, dispuși să investească doar în evenimente conjuncturale. Astfel, mari autori de bandă desenată ca Gerald Forton, Jean Tabary, Eduardo Coehlo, Arnal, Rene Deynis, Nikita Mandrika, Philippe Caza... riscă să intre într'un anonimat fără ieșire, doar pentru că publicul contemporan nu este informat despre existența lor. Atâta timp cât în orice țară civilizată există un Minister al Culturii, se impune ca respectivii conțopiști să păstreze trecutul cultural din toate artele pe care ar trebui să le păstorească. Un minister dispune de fonduri și la un moment dat ar trebui să existe bani și pentru memoria celei de'a 9a arte...

     Duritatea răspunsului "anonimului" m'a mâhnit... Într'o lume normală, răspunsul ar fi trebuit să se constituie într'un articol în genul celui pe care îl propun astăzi sau de ce nu, un altul mult mai informat și complet. Am încercat să îmi imaginez cine ar fi putut să dea un astfel de răspuns: doar un "specialist" în meandrele benzii desenate. Prea mulți cunoscatori aproximativi de limba română si oarecum specialisti in B.D. de aici si de aiurea nu sunt... Alin Rauțoiu, Dodo Niță, Lee Ivas...

     Înclin să cred că necruțătorul nu este altul decât bunul nostru prieten Dodo.

     Greșesc?... 

     În continuare, câteva coperți și o selecție din imaginile deosebite pe care Vink ni le propune de peste un sfert de veac...

       Toate imaginile sunt © Ed. Dargaud & Vink