Rats Under Siege

          Privesc imaginea de mai sus şi îmi vine greu să cred că este autentică... Pare mai curând o năzbâtie, o şotie la care francezii cu umorul lor fin, sunt neîntrecuţi. O măcelărie într'o baracă deschisă spre stradă, în mijlocul oraşului?... O măcelărie în care poţi identifica lesne leşurile atârnate în cârlige şi oferite spre vânzare clienţilor numeroşi: chiar jupuite de blană, recunoşti cu uşurinţă câini, pisici şi...ŞOBOLANI!!! Dacă la viaţa ta nu prea ai frecventat cursurile de istorie, îţi poţi lesne imagina că este vorba de un alt capriciu culinar franţuzesc. În definitiv, locuitorii Hexagonului au impus întregii lumi drept rafinamente culinare, tot felul de curiozităţi: brânza împuţită (Jerome K. Jerome are de altfel un pasaj în "Trei într'o barcă", scris cu un umor britanic inimitabil, despre un supus al Graţioasei Sale Majestăţi, care nu a găsit altă cale ca să scape de o bucată de camembert decât îngropând'o pe o plajă pustie, plajă ce a devenit în scurt timp o căutată staţiune balneară pentru bolnavii de astm sau cu probleme respiratorii.)... les escargots (sau altfel spus, melcii de gradină, adică acele gasteropode ce apar prin iarbă după o ploicică binecuvântată... copilul îl apucă delicat de cochilia în care micuţul animal s'a retras speriat şi'i cânta: "Melc. melc, codobelc, Scoate coarne boureşti..." până ce acesta îşi iţeşte capul, după care prichindelul îl abandonează pe o frunză, netrecându'i prin cap ce delicatesă i'a scăpat printre degete!)... fructele de mare (sau acele vieţuitoare acvatice cu gust de mâl, dacă sunt pescuite în apele stătute sau cu gust de înec, alge şi sare, dacă sunt aduse din străfundurile mărilor şi oceanelor planetare; interesant este să urmăreşti cum foamea ce îi chinuia pe locuitorii bretoni de pe ţărmurile aride ale Atlanticului, s'a transformat într'un rafinament culinar, scump plătit!)....
        Imaginea cu o măcelărie pariziană ce vinde carne de şobolani nu ţine de vreun capriciu culinar ci de o nevoie fiziologică: foamea cea de toate zilele. Îti mai ofer un indiciu: desenul a fost executat după natură, în 1870...

         Pentru a înţelege mai bine semnificaţia primei ilustraţii din articolul de azi, ar trebui să începem cu începutul, vorba lui Kipling...
         Secolul XIX este sinonim cu avântul impetuos al industriei, dar şi cu emanciparea burgheziei, o clasă ce căuta să'şi afirme cu orice preţ rolul dominant în societate. Anul 1848 este pentru acest secol la fel de important ca anul 1968 pentru secolul XX... În februarie 1848 a început revoluţia franceză, o mişcare contestatară ce va avea ecouri şi repercursiuni în intreaga Europa, inclusiv în cele trei ţări române. Modul de viaţă patriarhal începe să se estompeze, tradiţia şi liniştea fiind rapid înlocuite cu traiul alert, aflat sub semnul permanentei schimbări (dezvoltarea fără precedent a industriei va obliga întreaga societate să se adapteze din mers schimbărilor; în a doua jumătate a secolului XIX, artele plastice încremenite într'un academism ce nu mai transmitea nimic privitorului, încep să se primenească... este epoca marilor pictori impresionişti, cei care au eliberat spiritul creativ)...
          Direct legate de boom-ul industrial, Expoziţiile Universale se transformă intr'un eveniment monden, unde lumea bună se interesează despre ultimele invenţii ştiinţifice, menite să îmbunătăţească traiul cotidian ("Expoziția Universală este o necesitate care apare în urma procesului de industrializare de expunere a produselor în vederea cunoașterii și vânzării lor pe piața mondială", Wikipedia, rom).
          Astfel, la Expoziţia Universală de la Paris din 1967 obişnuiţii saloanelor, fie ele de artă sau industriale, au ocazia să se minuneze în faţa produselor firmei Krupp din Prusia: cele dintâi tunuri cu tragere rapidă şi care folosesc obuze (adică proiectile a căror explozie poate fi reglată şi controlată)...
         O minune nemaivăzuta până atunci... Din păcate, doar 3 ani mai târziu, aceeaşi obişnuiţi ai saloanelor vor fi nevoiţi să se adaposteasca în subterane, ca şobolanii, atunci când prusacii vor demonstra reala putere a acestor arme, bombardând Parisul...

        Din cauza unei erori politice a lui Napoleon III, Franţa se trezeşte în 1870 în bătaia uriaşelor tunuri prusace (Provocarea Prusiei şi implicarea ei in Războiul franco-prusac va avea consecinţe incalculabile pentru Istoria întregii Europe; Statele germane se vor uni formând Imperiul german, o nouă forţă ce va lăsa în umbra marile puteri europene de până atunci: Imperiul Austro-ungar şi Franţa)...

        Asediul Parisului în gravuri de epoca, publicate în săptămânalele europene...

         Rue de Rivoli răscolită de bombardamentele prusacilor... În ultimul plan, L'Hotel de Ville fărâmiţat de obuzele asediatorilor (ceea ce nu au reuşit germanii, vor isprăvii comunarzii câteva luni mai târziu, când vor culca la pământ complet Primăria Parisului)...

           Şi iată că am reuşit să închidem cercul, revenind la sinistra imagine cu măcelăria de câini, pisici şi ŞOBOLANI... Asediul prelungit exercitat de prusaci, a secătuit toate rezervele de hrană aflate în capitala Franţei. Animalele de companie deveniseră de mult o tristă amintire iar şobolanii ce altădată provocaseră cumplite epidemii de ciuma în întreaga Europa, erau acum vânaţi pentru carnea lor fragedă...
            Când şobolanii au abandonat nava, plecând spre alte meleaguri mai promiţătoare, guvernanţii şi'au îndreptat privirile spre altă rezervă de proteine: Grădina Zoologică!
            Executarea cu gloanţe dum-dum a lui Castor & Pollux, cei doi elefanţi din "Jardin d'Acclimatation" au marcat opinia publică, ceea ce nu a împiedicat'o să savureze un sparerib de elefant.     

       Honore Daumier şi noile delicatesuri culinare...

       Urmează câteva imagini pe care orice francez în care mai picură un strop de sânge, ar vrea să le uite (sunt gravuri din epocă, găsite doar în presa engleză şi germană)...
       Primul german ce a intrat în Paris, după capitulare...

          Trupele prusace mărşăluind pe bulevardul Champs- Elysees... O pată pe tricolorul francez ce nu se va curăţa prea curând: germanii trec pe sub Arcul de Triumf din Place d'Etoile!...

        Asediul s'a terminat, Parisul a fost redat parizienilor, Napoleon III a fost debarcat fiind reinstaurată Republica iar şobolanii s'au putut reîntoarce la treburile lor, sperând că francezii nu i'au repertoriat in Cartea de Bucate...
        Şi fiindcă traiul bun a revenit, numărul rozătoarelor a crescut ameninţător...
        Astfel au apărut câinii dresaţi pentru exterminarea şobolanilor...

          Toate cele 3 capitole ce alcătuiesc articolul de azi se referă la şobolani (8 articole din acest jurnal vor avea ca subiect imaginea şobolanului în conştiinţa publică) dar şi la Germania...
          Primul capitol s'a interesat de asediul Parisului, exercitat în 1870 de germani, în timpul căruia parizienii au fost nevoiţi să descopere gustul şobolanului preparat după toate regulile artei gastronomice...
           Al doilea capitol ne readuce în atenţie o capodoperă a cinematografiei, un film realizat în 1922 de F.W. Murnau: "Nosferatu, Eine Symphonie des Grauens" ("Nosferatu, o simfonie a groazei")... Este un film în jurul căruia s'au ţesut atâtea legende (De pilda, Max Schreck, actorul ce juca rolul contelui Orlok- Nosferatu, copleşit de gloria pe care i'a adus'o acest personaj a continuat să interpreteze acest rol şi în viaţa particulară, dormind într'un coşciug, bla, bla, bla... Apoi, scandalul provocat de familia Stoker, ce acuza realizatorul german că a plagiat romanul "Dracula" al lui Bram Stoker... În urma procesului câştigat, negativul dar şi toate copiile aflate pe piaţa au fost distruse. Toate?...Nuuu, căci din fericire într'o arhivă a fost găsită ultima copie ce a supravieţuit autodafeului...)... Dincolo de legende rămâne însă un film genial, aflat cu multe capete deasupra filmului oficial realizat 9 ani mai târziu la "Universal Pictures" de Tod Browning, cu Bela Lugosi în rolul principal...
           Nosferatu imaginat de Murnau este cu adevărat înspăimântător, o creatura ce miroase parcă a pământ reavăn, răscolit de ghearele unui vampir... Figura sa cu incisivii hiperdezvolţati dar şi degetele lungi înarmate cu gheare, amintesc de un şobolan. De altfel, prezenţa lui prin apropiere este semnalată de haitele de şobolani, ce trezesc instinctiv în fiecare dintre noi amintirea cumplitelor epidemii de ciuma de altădată...

          In 1979 un alt german, Werner Hertzog, va relua mitul lui Nosferatu în "Nosferatu, Phantom der Nacht", rolul principal fiind interpretat de Klaus Kinski (cine poate uita rolul sau din "For a Few Dollars More" a lui Sergio Leone, un rol de numai câteva minute, dar jucat cu maximă intensitate?...).
          În filmul său, Herzog acordă şobolanilor un interes mai mare, încercând să asocieze imaginea lor cu imensul pericol ce a ameninţat Europa cu dispariţia, în câteva rânduri. Desigur, este vorba de Ciuma Neagra. Prin extensie, Ciuma Negra se poate decolora în Ciuma Bruna... Nazismul...

        Al treilea capitol al articolului de astăzi implică deopotrivă rozătoarele şi Germania...
        Desigur, este vorba de "Maus", un roman grafic scris şi desenat de Art Spiegelman, un artist evreu american. "Maus" este o carte atât de mediatizată, tradusă în toate limbile, tipărită la cele mai importante edituri, expusă pe rafturile cele mai vizibile şi multipremiată ("Singurul roman grafic premiat cu Pulitzer!" declară cu mândrie şi foarte la vedere, pe coperta 1, ediţia tipărită în România), încat o altă analiză formalistă nu ar ajuta cu nimic întţelegerea acestui fenomen de librărie.
         Spiegelman alege alegoria pentru a da intensitate faptelor dramatice expuse în cartea sa: Şoarecii îi reprezintă pe evreii persecutaţi de nazişti în Germania anilor '40, în timpul celui de'al Doilea Razboi Mondial, iar rolul germanilor nazişti este interpretat de Pisici...
          O alegere foarte discutabilă, îmi permit să remarc... Ceea ce mă surprinde este că într'o operă atât de vizibilă şi mereu aflată în atenţia criticii, nu s'a observat niciodata eroarea de judecată a lui Spiegelman, atunci cand acesta a distribuit "rolurile".
          Desigur, în scurt metrajele de animaţie pentru copii, gen "Tom & Jerry", produse prin anii '40-'50, alegerea şoricelului pentru rolul eroului lipsit de apărare şi a motanului, pentru perpetuul agresor, a fost o opţiune fericită: capacitatea copiilor de a face conexiuni este limitată de lipsa lor de experienţă.
          Însa în cazul lui "Maus" relaţia autor- cititor este cu totul alta. Cititorul nu este un copil lipsit de cunoştinţe, mai mult, se presupune că este capabil să relaţioneze mai multe evenimente, putând să ajungă la concluzii eronate. Iar motivul pentru care "Maus" ar putea fi greşit interpretat este exact opţiunea lui Spiegelman, atunci când şi'a ales animalele ce trebuiau să încarneze eroii reali.
          Să mă explic, dacă mai este nevoie...
  

          În mentalul oricărei comunităţi născute şi trăite în Europa, şoarecele şi şobolanul vor fi întotdeauna asociaţi cel puţin unui duşman casnic, dacă nu unuia naţional (vezi articolele anterioare, în care amintesc de epidemiile de ciuma ce au ameninţat însăşi existenţa Europei, populaţia bătrânului continent fiind înjumătăţită). Din contra, pentru Europa, motanul devine salvatorul, fiinţa ale cărei interese coincid cu ale noastre... Statele Unite, acolo unde presupun că s'a nascut Art Spiegelman, au fost întotdeauna ferite de cumplita epidemie, de unde poate şi eroarea autorului.
         Nazismul a fost şi încă este numit "Ciuma Bruna"... Adică, o referire la cumplita molimă răspândită prin intermediul şobolanilor! Ori, Spiegelman devine confuz în momentul în care PISICILE sunt acuzate că aduc ciuma brună...
         Drama suferită de evrei în anii '30- '40 este autentica, nimeni nu are dreptul să o conteste. Însă alegerea pe care a facut'o Spiegelman, distribuind şoarecii în rolul evreilor închişi în lagărele de exterminare, este o tâmpenie fără margini. Memoria atâtor victime nevinovate cred că merită o cu totul altă transfigurare artistică...
           Habar n'aveam că premiul "Pulitzer" se dă cu atâta uşurinţă!...

           Toate imaginile extrase din "Maus" sunt ©Art Spiegelman
            (va urma)...