România din halba de bere...

        Seară de seară, ecranele televizoarelor devin neîncăpătoare atunci când în faţa microfoanelor se înghesuie "formatorii de opinie", cu toţii vorbind plini de nostalgie despre România de odinioară. Desigur, elogiile lor sunt închinate strict perioadei interbelice, identificată de respectivii cu adevarata "Epocă de Aur" a României. Astfel, avem şansa de a afla ce paradis au pierdut românii nerecunoscători, o Românie respectată pe plan mondial, o Românie ce a încăput la scurt timp după încheierea celui de'al Doilea Război Mondial pe mâinile bolşevicilor, barbarii stângişti ce au reuşit să o desfigureze în doar câteva decenii. Marele nostru noroc a fost schimbarea de macaz petrecută în decembrie '89, moment din care România navighează din nou spre Vest...
       Din păcate, astăzi fraţii mai mari şi mai civilizaţi din Vest nu mai sunt dispuşi să arate României aceeaşi bunăvoinţă şi respect pe care ni le arătaseră cândva. Sau poate preţuirea şi stima de care ni se spune că se bucura România interbelică au fost simple iluzii, hiperbolizate de exaltarea nostalgicilor acelei perioade?...
       România întotdeauna a fost tratată ca o ţară de rangul doi, deşi suprafaţa sa, populaţia numeroasă, poziţia strategică, diversitatea geografică dar şi bogăţiile naturale, deloc de neglijat (vezi graba cu care nişte firme de peste Ocean încercau să înceapa exploatarea "sterilului" de la Roşia Montana, a gazelor de şist din Dobrogea sau a gazului metan din Marea Neagră; nu uita că doar cu vreo 75 de ani în urmă Hitler curta România pentru a avea acces la petrolul de pe Valea Prahovei!) ar fi trebuit să însemne tot atâtea motive pentru ca ţara noastră să conteze în politica europeană... Motivul pentru care România este (şi a fost) privită ca o cantitate neînsemnată, ca un frate vitreg tolerat, nu este zestrea de care dispune, deloc neglijabilă, ci calitatea oamenilor ce o gestionează. Regret ca sunt nevoit să constat acest lucru, dar oamenii politici de care a depins destinul acestui colţ de lume, au fost dintotdeauna de slabă calitate... Îţi mai amintesti de activiştii de partid din comunism, niste indivizi numiţi dupa criterii politice, nicidecum după pregătirea sau capacitatea lor profesională? Niste conducători ce se purtau în teritoriu sau în intreprinderea de care aveau "grijă" asemenea Marelui Cârmaci, păstrând proporţiile. Ei hotărau ce trebuia să fie intreprins sau nu, iar dacă lucrurile se împotmoleau, aveau grijă să ascundă mizeria sub preş.
      Cam la fel se'ntâmplă şi în capitalismul ăsta de cumetrie ce sufocă România de mai bine de 2 decenii. Oameni politici lipsiţi de iniţiativă şi mai ales de imaginaţie, sunt numiţi în funcţii politice înalte tocmai pentru "calitatea" lor de a accepta fără comentarii iniţiativa şefului ierarhic. Îmi amintesc de Iliescu prin anii '90, propunând direcţia spre care urma să se'ndrepte România. Tot felul de şabloane văzute în vitrinele occidentului: "Modelul" suedez, "Modelul" franţuzesc... Lipsa de fermitate, dar mai ales absenţa oricărui ideal propriu a impins practic ţara noastră într'o fundătură, în care România stă în poziţia condamnatului, cu spatele la zid. Vrei câteva exemple foarte concrete de dependenţă a acestei ţări?...
       Cand muncitorii de la "Dacia S.A." au cerut o mărire de salariu, motivul invocat fiind randamentul forţei de muncă, patronatul francez sau dracu' ştie de ce multinaţională este vorba, a ameninţat că'şi ia jucăriile şi îşi mută producţia in Maroc sau Brazilia, alte locaţii în care automobilul Dacia este fabricat. Patronul ştie foarte bine că şantajul său va funcţiona, căci încetarea activităţii la Piteşti ar arunca România în recesiune... Tot aşa, cartelul producătorilor şi exportatorilor de medicamente fac preţurile in România (în mod normal, o intreprindere economică privata sau de stat trebuie să se supună unor legi naţionale, votate pentru a proteja în primul rând cetăţenii respectivei ţări, şi de abia în al doilea rând capitalul strain ce a fost invitat să participe la dezvoltarea economiei)... producătorii de medicamente fiind constituiţi dupa criterii monopoliste fac nişte presiuni asemănătoare şantajului cel mai murdar, asupra bolnavilor... Un alt exemplu de tâlhărie la drumul mare?... Autostrada Transilvaniei, un şantier unde firma americană Bechtel a umflat 1,5 miliarde de euro, fără să lase în urmă vreun rezultat vizibil. Gurile rele pretind că suma uriaşa reprezintă de fapt plata unei "datorii" pe care România o avea faţă de U.S.A.. În orice caz, dosarele acestei afaceri sunt de negăsit...
       Nu'i aşa că este minunat capitalismul?...

      În continuarea articolului de ieri, "România ca o gâză într'un Insectar" , îţi prezint alte 8 afişe de epocă, alternate cu reclame din revistele interbelice şi cu fotografii îngălbenite de trecerea timpului...
     România interbelică...

        (va urma)...