Sorin Anghel: România ca o gâză într'un Insectar...

            Te îndoieşti vreo clipă că noi românii nu ne respectăm trecutul şi cu atât mai puţin prezentul?... Cu excepţia unor manifestări pompieristice, prilejuite de vreun eveniment strecurat mai în silă, mai de milă în calendar, cu care ocazie românul suspină pe drapelul tricolor şi se bate cu pumnu' n piept că ca românu' nu'i niciunu', în restul timpului ne doare de'a dreptul în cur de imaginea pe care o transmitem în lume, fie că este vorba despre prezentul sau despre trecutul nostru... M'aş bucura nespus dacă în firava şi agonizanta cinematografie româna vei găsi un singur film produs în ultimul sfert de veac, care să nu azvârle cu lături pe români: comedii debile sau drame incorect ridicate la nivel de regulă, toate se întrec în a scuipa între ochi interlocutorul. Astfel, conforn acestor filme, toate româncele îşi vând farmecele pe marginea şoselei, domnu' Lazarescu moare de o mie de ori, purtat de o ambulanţă impotentă între spitale (Dragu' moşului, nicăieri în lumea asta unui bolnav nu i se acordă asistenţă medicală, din păcate, decât dacă are asigurarea medicală plătită la zi!... poate o injecţie, o resuscitare la Urgenţă, după care este trimis frumos acasă să'şi caute banii pitiţi la saltea!... Acordarea asistenţei medicale oricărui caz urgent, indiferent dacă acesta are sau nu asigurare medicală, este unul dintre argumentele pentru care Obama a fost ales preşedinte U.S.A. de către populaţia de culoare, ce nu prea s'a înghesuit să'şi plătească asigurările de sănătate...), preoţii sunt nişte deochiaţi cu apucături medievale iar fratele şi'o trage cu soră'sa, de parcă asta ar fi ultima femeie de pe lume!... Majoritatea filmelor produse în România ultimelor decenii sunt cu capital străin, ori cine pune banu' va impune şi "melodia" ce trebuie interpretată (m'am legat de cinematografie pentru că este o artă mult mai vizibilă decât toate celelalte, având în acelaşi timp un impact important în rândul maselor)...
          Suntem grăbiţi să ne ştergem urmele, de parcă existenţa noastră ar fi un păcat ce trebuie dat uitării cât mai degrabă. Vrei un exemplu ce ar putea să te pună pe gânduri?... Tăbliţele de plumb de la Sinaia, nişte reproduceri ale unor artefacte de aur, scrise într'o limbă necunoscută dar cu evidente referiri la istoria Daciei, pe care ne grăbim să le uităm ca să nu fim cumva nevoiţi să aruncăm cu pietre în Măria Sa Carol I de Hohenzollern, la al carui ordin plăcuţele originale de aur au fost topite... Ce interese sau ce prostie a putut să permită un astfel de atac nu la persoană, ci la naţie?...
          Îmi amintesc, student fiind, când o bibliotecă importantă din Bucuresti încercând să obţină spaţiu pentru noile achiziţii, a aruncat pe maidan sute de "legături" ale unor colecţii de reviste de o importanţă capitală pentru istoria ţării noastre : revista "Flacăra", "Krokodil", "Urzica"... Titluri erau mult mai multe, au rămas doar amintiri, dar cel puţin 2 sunt foarte importante pentru a ne justifica existenţa în acest spaţiu...

În articolul de astăzi şi în următoarele două îţi propun să ne întoarcem privirile spre România de odinioară... Pe Reţea am reuşit să găsesc vreo 30 de afişe româneşti din anii '30- '50. Ca de obicei, imaginile erau bluruite, neclare şi acoperite de markere de tot felul, ce impiedicau o vizionare decentă. Înca o barieră în calea cunoaşterii propriului trecut. Am încercat să le recuperez, din respect pentru tine dar şi pentru Istoria noastră.
Imaginile cu afişe sunt alternate cu fotografii de epocă, dar şi cu publicităţi găsite în revistele din vremea respectivă...