"In fisic, in saculete,
Banii toti au doua fete:
Cap, cap, pajura, cap,
Pajura, pajura, cap!"...
Caragiu il interpreta pe camatarul Lazarus Tucker din minunata comedie "Elisabeta I" scrisa de Paul Foster si pusa in scena la "Teatrul Bulandra" de Liviu Ciulei, intr'o viziune atat de moderna pentru acele timpuri...
Astazi m'am gandit sa aruncam impreuna o privire prin banda desenata, incercand sa aflam cate ceva despre o meserie aproape la fel de veche ca si civilizatia noastra, o civilizatie despre care ne place atat de mult sa ne reamintim, din cand in cand. Nu, nu o sa vorbim inca despre curve ("Honi soit qui mal y pense!"), ci despre acel om minunat, indragostit nebuneste de clinchetul cristalin pe care'l fac banutii cand sunt numarati: PERCEPTORUL. Omul care colecteaza taxele si impozitele, umpland visteria statului si lasandu'i pe contribuabili in curu' gol.
Un album care vorbeste atat de pasionant despre bani, cum pot fi castigati ei dar si cum pot fi pierduti cu mare usurinta, este cel de'al 13lea album din seria "Asterix", "Asterix et le Chaudron". Ca de obicei, Goscinny & Uderzo imagineaza noua aventura a micului gal pe doua nivele. Primul nivel se adreseaza micilor cititori, ce inca reprezentau majoritatea abonatilor si se desfasoara ca orice aventura pasionanta si plina de umor. Autorii stiu insa ca albumele abandonate de copii dupa lectura incap si pe mana parintilor. Drept care construiesc un al doilea nivel narativ,ce se adreseaza exclusiv adultilor cu un anumit nivel cultural. Astfel, parintii micilor cititori descopera cu surprindere ca lumea lui Asterix este plina de apropouri la lumea reala, eroii de banda desenata fiind nevoiti sa infrunte probleme pe care ei le intalnesc in mod curent in viata de zi cu zi.
Succesul crescand al seriei "Asterix" a trezit nu numai interesul publicului, dar si interesul FISCULUI! Autorii descopera ca banii fara numar ce insotesc de obicei succesul de public al unui artefact, trebuiesc impartiti "frateste" cu statul! Asa ca, Goscinny & Uderzo au decis ca a venit timpul sa ironizeze un moment institutia fiscului...
Obelix are o idee geniala, ce trece insa cu mare usurinta pe langa urechile lui Asterix: sa povesteasca trepidantele lor aventuri, sub un titlu mai mult decat comercial-"Aventurile lui Obelix"!!!
Obelix este foarte indemanatic la prinderea porcilor mistreti, altninteri mancarea sa favorita...
PERCEPTORUL nu este capabil sa vorbeasca (deformatie profesionala) decat conform chestionarelor si fiselor pe care sunt obligati sa le completeze persoanele fizice si juridice...
O poveste plina de suspence, ce urmareste pas cu pas pregatirea unei spargei la o banca de cartier. Si fiindca terenul viran pe care banda lui Totoche se jucau atunci cand aveau timp liber, se intampla sa asigure accesul in subsolul bancii, gangsterii incep sa'i supravegheze pe pustani...
Din pacate, cei 3 talhari ce pandesc orice miscare de pe terenul viran, par sa genereze o coada la niscai produse de prima necesitate. Disciplinati, potentialii clienti se aseaza in spatele lor, fara sa intrebe "dar ce se vinde dom'le la coada asta?". Astfel, coada devine amenintator de mare iar cei 3 gangsteri au nevoie de discretie.
Un minuscul principat pierdut pe o microscopica insula din Mediterana, este in pragul falimentului: banii din visterie au fost tocati cu totala nechibzuinta la jocurile de noroc.
Imediat isi face aparitia PERCEPTORUL, care'i pune pe fuga pe creditorii veniti sa'si recupereze datoriile. De acum incolo, tot ce misca sau nu in ograda micului principat datornic, apartine Marilor Banci!...
Minunată rememorarea „Elisabetei I-a”, jucată la „Bulandra” la mijlocul anilor 70, numai cu casa închisă! Locuind în apropierea Grădinei Icoanei, ne-am putut permite să vedem piesa de câteva ori, cu plăcere crescândă. Ne simțeam mândri că neamul nostru este capabil de o asemenea realizare specială. Expresia care circula la vremurile acelea în legătură cu „Elisabeta” era „...trupa nu joacă o piesă, ci se joacă într-o piesă...”, atât de firesc decurgea totul. Din distribuția de atunci nu cred că mai este în viață decât Mircea Diaconu.
RăspundețiȘtergereNu mai puțin frumoasă este rememorarea lui „Asterix et le chaudron”, cu formidabilele trouvaille-uri ale genialor autori. Era absolut firesc să lucreze pt două categorii de public, copii și părinți, fiecare avea partea lui, erau prea subtili ca să n-o facă.
Articolul a fost o mare plăcere!
Batrane, ai uitat de „A 12a noapte”, jucata in aceeasi vreme tot de trupa de la „Bulandra”!
ȘtergerePerceptorul lui Asterix și cel al lui Totoche mi-au amintit de perceptorul român de acum 60 de ani: a apărut dintr-o dată în satul bunicilor, împreună cu alt coleg. Vestea s-a răspândit în întreaga comunitate în câteva minute folosind telefonul fără fir (fără legătură cu telefonul mobil de azi) Oamenii și-au părăsit imediat locuințele, după ce și-au luat lucrurile mai de preț într-o bocceluță, ascunzându-se prin câmpurile cu porumb (nu erau puțini cei care-și luau cu ei și un ciomag sau o furcă, ca în 1907). Domnul șef de post era obligat prin regulament, dar și de conștiință, să participe activ la acțiune; o făcea contre-coeur, vorba lui Totoche, vă asigur, căci perceptorii veneau și plecau, dar el rămânea în sat alături de oamenii cu care mai era și înrudit (chiar bunicii erau cumetri cu dl șef de post). Se întâmplau niște cafteli îngrozitoare, ocazie cu care am văzut pt prima oară pâinea înmuiată în vin roșu folosită eficient pt tratarea contuziilor. (De curând, am aflat că aceeași recomandare a făcut-o un cunoscut chirurg plastician parizian unei paciente din România.) Nu știu ce puteau confisca perceptorii, pt că țăranii erau f săraci; bani nu aveau in niciun caz, ori statul de parale avea nevoie, ca întotdeauna. Rețin că se lua chiar o velință,de pe pat, o piele de capră din magazie, scroafa cu purceii din cocină sau găinile din curte, putina cu prune pt țuică sau o damigeană cu vin. Apoi, lumea se liniștea pt o vreme, comentând aprig prin care trecuseră și făcând planuri pt data viitoare (așa am rezistat 2000 de ani pe meleagurile astea!). După cum vedeți, treaba nu era chiar așa de nostimă ca în aventurile lui Asterix sau ale lui Totoche...
RăspundețiȘtergere