marți, 2 februarie 2016

Poştaşul

      "Le jeune facteur est mort..... C'est lui qui venait chaque jour
Les bras chargés de tous mes mots d'amour.....
   ...Il est parti dans le ciel bleu, Comme un oiseau enfin libre et heureux
Et quand son âme l'a quitté, Un rossignol quelque part a chanté"....
     
      Sunt fragmente din poemul "Le Facteur" scris cu vreo 45 de ani în urmă de Georges Moustaki... Chiar şi astăzi, la fel ca în adolescenţă, tresar de fiecare dată când aud primele acorduri de chitară ale acestei sensibile balade. Sunt parte a unei generaţii pentru care banala cutie poştală de tinichea echivala cu o poartă spre alte lumi, singura cale prin care minunile nebănuite ale universului îţi puteau fi dezvăluite. Astăzi, deschid cutia poştala cu aceeaşi înfrigurare ca odinioară, dar spre dezamăgirea mea dinauntru nu mă mai asaltează veştile din lumea largă, ci doar facturi de plătit şi pliante publicitare...
      Pe vremea când computerul, telefonul mobil sau skype-ul erau doar complicate năzăriri în romanele unor scriitori de anticipaţie, scrisoarea era singurul mod prin care puteai să schimbi gânduri şi idei cu oameni din lumea largă. Singura condiţie era să găseşti un limbaj accesibil amândurora...

       Răsfoind revistele copilăriei (de fapt, o mică parte din colecţiile ce s'au risipit de'a lungul anilor), am avut surpriza să întâlnesc în paginile săptămânalelor "Vaillant" şi apoi "Vaillant, le Journal de Pif" numele multor români, nu colaboratori din păcate, ci tineri dornici să comunice cu ceilalţi adolescenţi ai lumii. Publicaţiile Ed. Vaillant au încurajat dintotdeauna schimburile de idei dintre cititori, astfel că în fiecare număr din revista săptămânala exista o rubrică în care tinerii din lumea largă "îşi cereau pritenia". Prezenţa românilor în paginile de curier este copleşitoare şi se face simţită timp de mai bine de 12 ani. Consemnarea numelor tuturor celor ce au trimis cândva scrisorile lor către "Courrier du Monde", rubrica găzduita de "Pif", este desigur o acţiune inutilă... Dar menţionarea acestui fenomen nu cred că trebuie ignorat.
        Am selectat câteva "anunţuri" pe care am căutat sa le prezint într'un context grafic ce aminteşte întrucâtva de atmosfera de epocă.
        La o lectura în "diagonală" vei constata cu uşurinta că vârsta medie a cititorului român este sensibil mai mare decât media de vârstă a cititorului francez, aflată undeva pe la 12 ani (la un moment dat, alături de liceenii români vei întâlni chiar şi un student!)...
        Dat fiind că "anunţul" cel mai vechi pe care l'am postat este din 1962, nu este exclus ca cei mai mulţi dintre corespondenţi sa fie încă în viaţă. Ar fi interesant să aflăm acum, dupa 54 de ani, ce a însemnat "Pif" pentru fiecare dintre ei...
       
         Articolul de astăzi începe cu anunţul patetic al unui pui de român, Sima Dan, locuind în Bd. dr. Petru Groza, raionul Lenin şi dispus la orice compromis pentru a face rost de un abonament la "Vaillant, le Journal de Pif"...



















        În numărul special de Crăciun din 1967, "Vaillant, le Journal de Pif" îi dă mână libera lui Marcel Gotlib, genialul artist ce a născocit Saga lui Gai Luron, pentru a organiza un Super- Concurs: "Costumez Gai Luron" adică "Haide să punem ceva ţoale pe adormitul căţel, veşnic în fundu' gol!"...
        Succesul concursului depăşeşte aşteptările organizatorilor, nesfârşiţi participanţii trimiţându'şi ideile din ţările în care revista "Pif" era distribuită. Iar concurenţii din România ocupă locuri fruntaşe, dupa Franţa, bineînţeles...
         Patru tineri români reuşesc să obţină drept premiu câte un desen original cu Gai Luron, costumat în veşmântul închipuit de fiecare dintre ei, desen semnat de Gotlib. La o socoteală simplă, în România anului 1968 au existat la un moment dat 4 originale semnate de Gotlib!!!


         Alexandru Popescu este singurul despre care am aflat câteva date, mult mai târziu. Un tip care a devenit inginer, având un aer a la Charles Bronson şi care era văr bun cu... Mircea Arapu! Din păcate, Arapu nu a făcut niciodata săpături ca să dea de originalul lui Gotlib... Din păcate, în urmă cu câţiva ani, Alexandru a murit...



            Alti 8 români au fost răsplătiţi pentru participarea lor cu câte un "Gai Luron Poche" dedicat de Marcel Gotlib...
              Când te'ai uitat ultima dată în cutia poştală?...

5 comentarii:

  1. Interesant subiectul dvs, mi-a trezit amintiri din vremea aceea. Retin chiar numele fetitei din Italia cu care am corespondat, Assunta Dorina-Mori, din Padova - bineinteles legatura s-a facut prin intermediul revistei Pif. Asa e, cam cand trebuia sa primesc o scrisoare italiana verificam nerabdator cutia postala de la parterul blocului. Nu mai am acum aceeasi nerabdare sa deschid cutia postala incarcata de facturi ori somatii. Si email-ul incepe sa aiba aceeasi soarta.
    Ar fi interesant ca dupa atita amar de vreme sa primiti un mesaj de la unul din cei pomeniti aici.
    Mi-ati facut o reala placere cu acest articol, l-am comentat cu nepotica mea. Nu a inteles emotia mea.
    Numai de bine cititorilor blogului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marturia dumneavoastra m'a emotionat profund si o echivalez cu orice confidenta facuta intre prieteni... Faptul ca pret de cateva clipe am reusit sa impartim acelasi moment de gratie, doar reamintindu'ne experiente din copilarie ce au ca subiect comun banda desenata, este o dovada ca cea de'a 9a arta inseamna mult mai mult decat un artefact comercial...

      Ștergere
  2. Marcel Gotlib, o mână și un spirit de aur! Genial Gai-Luron berger roumain, mi-l aduc foarte bine aminte!

    RăspundețiȘtergere
  3. „Lidia Rogozeanu, 29, rue Negustori, Rayon I. V. Stalin,.. j-ai 15 ans...” Mesajul este din 1955-56, secolul trecut, cînd mai exista „raionul Stalin” în București. Deci dna Rogozeanu ar trebui să numere astăzi vreo 75 de ani, dacă mai este în viață. Ar fi interesantă reacția ei vizavi de articol.
    Zina Atanase/Sibiu zice și mai sus de Lidia Rogozeanu, tot cam pe atunci, că îi place actorul Louis Jourdan - semăna f bine cu Marcello Mastroianni. Ca sa vedeți ce informații rezultă din niște banale adrese de corespondență.
    Și mai bogate sînt azi informațiile de pe Facebook, unde ne îngrămădim să le oferim ca fraierii.

    RăspundețiȘtergere