joi, 11 februarie 2016

Spaghetti cu aroma de Western


           Daca tot am vorbit zilele trecute despre Lucky Luke, celebrul cowboy cu tigarea sau paiul in gura (in functie de aria dictata de cenzori) si despre Terence Hill, un actor italian ce l'a interpretat (prost) pe eroul lui Morris, haide sa vedem si ce anume l'a determinat pe Morris (dincolo de bani) sa accepte o adaptare cinematografica hazardata a universului sau, pentru a carui coerenta a trudit in banda desenata peste 4 decenii.
           Ca sa intelegem mai bine graba cu care Morris a cedat in fata insistentelor producatorilor italieni, trebuie sa fac o mica paranteza...
            Anii '60 in cinematografia mondiala sunt marcati de un fenomen a carui amploare si intensitate nu au fost diminuate nici macar de trecerea timpului (este suficient cred, sa amintesc un important realizator din lumea filmului, Quentin Tarantino, un regizor care face "scoala" cu fiecare dintre noile sale productii si care nu pierde nicio ocazie ca sa'si reafirme admiratia fata de epoca "Western Spaghetti", dar si datoria pe care el o are fata de spiritul promovat in filmele ce apartin acestui gen atat de popular)...
            Pe scurt, atunci cand "Peplum"-urile sau "Swords & Sandals" (cum erau cunoscute in lumea anglo-saxona filmele a caror actiune se se intampla in Antichitate) nu au mai interesat publicul cinefil, adica prin 1964, producatorii italieni si'au directionat capitalul spre un alt gen cinematografic:WESTERNUL... O categorie de filme a caror actiune se intampla in Wild West, o epoca despre care se parea ca fabrica de vise de la Hollywood spusese cam tot ce era de spus. Deja publicul se cam saturase de aceeasi supa reincalzita, cu fermierul... sau crescatorul de vite... sau justitiarul neprihanit, in lupta cu natura potrivnica sau cu hoardele de piei rosii needucate sau de borfasi fara-de-lege...
            Doi dintre regizorii italieni de mana a doua, Sergio Leone si Sergio Corbucci, vor schimba insa pentru totdeauna, in numai cateva filme, intreaga estetica a peliculelor de actiune.
            Cu "A Fistfull of Dollars", "For a Few Dollars More" si "The Good, the Bad and the Ugly", toate filmele avandu'l in rolul principal pe Clint Eastwood, un obscur actor american, sortit parca sa joace intreaga sa viata numai roluri de serie B (intre timp, Eastwood a devenit o adevarata icoana pentru publicul cinefil american, o referinta pentru critica de specialitatea din intreaga lume), Sergio Leone demonstreza intregii lumi ca nu intotdeauna povestea conteaza ci felul in care o spui. "A Fistfull of Dollars" este de fapt o adaptare a lui "Yojimbo", filmul lui Akira Kurosawa, dar maniera si ritmul in care Sergio Leone decupeaza filmul il transforma intr'o adevarata revolutie cinematografica. Publicul a simtit imediat usa pe care Leone a deschis'o, lasand sa intre aerul proaspat intr'o incapere in care mirosea ca intr'un mausoleu...
           Cu "Django", "The Mercenary", "The Great Silence" si "Companeros", Sergio Corbucci continua lectia predata de Leone si impinge cu brutalitate "westernul- spaghetti" in zona care'l va face celebru: VIOLENTA... In filmele sale Colt-urile sunt insuficiente, drept care eroii pun mana pe mitraliere ce rad tot ce misca in raza lor de actiune. Daca in filmele lui Leone, Clint Eastwood este batut pana i se crapa buza se sus si i se umfla un ochi (cum am avut si eu pe la vreo 11 ani, cand m'am batut cu Tudose), Corbucii nu se lasa pana ce nu ii sfarama fiecare oscior din mainile lui Django (de ajunge acesta sa traga cu revolverul ajutandu'se cu dintii si cu limba) sau pana ce nu'i vedem creierii lui Silence (Jean- Louis Trintignant) imprastiati pe zapada... Este inceputul violentei fara perdea in filme iar publicul este de'a dreptul in delir...
           Succesul Westernurilor Spaghetti este planetar iar violenta explicita si detaliata face scoala pretutindeni. Americanii insasi se inspira din productiile italiene... "The Wild Bunch", filmul din 1969 al lui Sam Peckinpah, este un western spaghetti made in USA...
           In mai putin de 10 ani sunt realizate mai mult de 600 de filme, majoritatea fiind produse de italieni, cu caii, figuratia si Almeria spaniola...
           Incredibilul look al lui Clint Eastwood din anii '60 va da nastere la o multime de "epigoni". Astfel, Franco Nero va sti sa'si foloseasca singurul sau atu (asemanarera cu Eastwood), dar in aceesi masura si Terence Hill sau Anthony Steffen (Antonio De Teffe)...

           Dupa un debut oarecare in seria "Winnetou", Terence Hill (pe numele sau adevarat Mario Girotti) devine un adevarat star mondial cu seria "Trinita": "They Call Me Trinity" si "Trinity is Still My Name!", filme de la inceputul anilor '70 (succesul celor doua "Trinita" este urias, aproape la fel de electrizant ca in cazul lui "Django", incat multe filme vor fi rebotezate "Trinita", doar pentru a profita de succesul francizei)... Ca urmare a acestor doua succese mondiale, realizate de Enzo Barboni, Sergio Leone, parintele spiritual al Westernului Spaghetti, este cuprins de panica si invidie ca altcineva a putut sa realizeze un succes mai mare decat seria sa cu "Dolarii" si produce "My Name is Nobody" cu Terence Hill si Henry Fonda in rolurile pricipale. Un film foarte bun, dar de fapt o pastisa dupa cele doua filme ale lui Enzo Barboni. In Franta insa acest film a avut un succes colosal, cota lui Terence Hill crescand ametitor.

             Nu este deci de mirare ca Morris, proprietarul spiritual si de drept al seriei "Lucky Luke" a abdicat fara prea multe coditii in fata asediului la care a fost supus si in care pe post de "berbece" era ... Terence Hill!!!
             In fata "sarmului" actorului italian au cedat si cativa autori de banda desenata din Europa de Vest...
             Unul dintre ei este Andre Cheret... Un autor celebru chiar si in Romania, o tara ce a dezvoltat din pacate, un interes microscopic pentru cea de'a 9a arta. Dintre cei ce au citit cu ani in urma "Vaillant, le Journal de Pif", cine a putut uita palpitantele aventuri ale lui "Bob Mallard & Puchon", imaginate de Jean Sani si ilustrate magnific de Andre Cheret?... Cine poate pretinde ca nu a auzit vreodata de Rahan, un erou imaginat de Roger Lecureux si desenat de Cheret, ale carui aventuri au fost practic reeditate in intregime de editura "Adevarul"?... o curajoasa aventura editoriala ce a slabit temeliile trustului "Adevarul"...

             Prin 1976, "Pif Gadget" calarea inca pe un cal alb, desi "animalul" respira din ce in ce mai greu... Pentru un gadget oarecare ("le Holster Pif"- pentru cei care nu cunosc, "holster"-ul este teaca in care este strecurat revolverul dupa ce dusmanul din fata ta a fost ciuruit), "Pif Gadget" opteaza pentru o campanie publicitara in maniera "western spaghetti", un gen ce nu prea mai era la moda dar ale carui ecouri inca rasunau in constiinta micilor cititori. Si cine altcineva decat Terence Hill era mai indicat pentru a fi folosit drept emblema a acestei campanii publicitare?...
            Pentru desen este ales Andre "Rahan" Cheret, un grafician care desena mai repede decat umbra sa (in epoca, era capabil sa "invinga" o plansa in mai putin de o zi... viteza sa de lucru si calitatea exceptionala a planselor sale au devenit legendare)...




           STOP!... In spatele lui Mr. Nobody este lipit pe peretele de scanduri ale unui bordei un afis "Wanted", adicatelea "Se cauta", un cliseu care ne indica (.) cum tre' sa arate peretii unui satuc din Westul Salbatic in secolul XIX...
           Daca avem curiozitatea sa ne apropiem, imaginea infractorului incepe sa se contureze...

            Bineinteles, este un autoportret, iar "banditul" cautat, pentru prinderea caruia, "Mort sau Viu", se ofereau 50 de dolari (tot cam atat cat se oferea pentru prinderea temutului Averell Dalton, prostanacul echipei "Dalton" din "Lucky Luke!) este nimeni altul decat... Andre Cheret!!!
             In fotografia de mai sus, un moment istoric: un interviu cu Andre Cheret (dreapta), Roger Lecureux (mijloc) si Francois Corteggiani ("La Jeunesse de Blueberry", "L'Ecolle Abracadabra", "Marine", "Smith & Wesson"...) in stanga...












                    Un instantaneu foarte rar (Sergio Leone a fost o persoana foarte zgarcita cu imaginea sa, drept care fotografiile in care apare sunt foarte rare): Sergio Leone, Joseph Gillain "Jije" si Terence Hill pe platoul de filmare din USA al lui "My Name is Nobody"... Delegat de Ed. Dargaud, Jije (legendarul desenator al lui "Jerry Spring", "Jean Valhardy" si "Michel Tanguy"), Jije trebuie sa negocieze cu Leone adaptarea lui "My Name is Nobody" in benzi desenate. Din pacate, pretentiile financiare ale lui Sergio Leone sunt extravagante, astfel ca initiativa lui "Dargaud" de a lansa o serie de albume B.D. "Western Spaghetti" esueaza lamentabil...
                   Pentru a convinge regizorul de seriozitatea ofertei, Jije deseneaza vreo 8 planse, de o calitate exceptionala. Din pacate, doar intr'un numar "Specil Jije" al prozinei "Hop!", editata de Louis Cance (desenatorul oarecare al lui Pif pe la sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70), poate fi gasita integrala acestui eseu... Plansele in care Terence Hill inca o data este erou de banda desenata au fost gasite cu truda pe Retea si sunt de calitate minabila...



          Andre Juillard desenandu'l pe Terence Hill pe vremea cand era "Mr, Nobody". Nimeni habar nu avea ce'i poate pielea lui Juillard... Un poster tembel si prost desenat pentru "Formule 1", revista in care si'a ascutit creionele, invatand meserie... Pentru cine a uitat, Juillard este desenatorul seriei "Les 7 Vies de l' Epervier" si pentru ca trebuie sa'si potoleasca foamea, mai deseneaza din cand in cand aventurile tembele ale lui "Blake & Mortimer"...

              O buna parte din cariera lui Terence Hill se impleteste cu cea a lui "Piedone", nu a nataraul de primar bucurestean, ci a actorul italian "Bud Spencer"...

9 comentarii:

  1. John Wayne odiava western-urile spaghetti si in special pe Clint Eastwood.
    << His films are full of fucking, goddamn oscenities.
    It's a bad image to paint himself into. A fucking shame.>>
    John Wayne in 1976, despre filmele lui Clint Eastwood.
    Citat in Don Siegel, "A Siegel Film", Faber and Faber, London-Boston, 1993.

    RăspundețiȘtergere
  2. Normală reacția lui John Wayne și absolut umană, simțea că e pe ducă și că ceva nou era pe țeavă, gata să-l pună în umbră.

    RăspundețiȘtergere
  3. Apropo de Sergio Leone, am gasit chiar aseara un documentar interesant in care Eli Walach povesteste cum era sa ii fie retezat capul in scena cu catusele pe linia de tren. Prima explozie a podului nu a fost filmata dintr-un amatorism asa ca au fost nevoiti sa il reconstruiasca :)

    FIlmul este aici https://www.youtube.com/watch?v=HvoFJUmjzIs

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prin urmare, amatorismul nu a fost inventat de romani, asa cum credem noi. Se practica si la alte case...

      Ștergere
    2. Era vorba doar de un buget mic si de diferentele de productie fata de filmele americane. Bugetul pentru Fistfull Of Dollars a fost de 200.000 de dolari iar pt. The Good, The Bad and The Ugly de pina intr-un milion. La banii astia rezultatul e fenomenal. Pentru mine toate filmele regizate de Leone sint capodopere.

      Eastwood si Eli Wallach erau mirati de lejeritatea cu care se lucra pe platou, de la siguranta actorilor pina la garderoba unica fara piese de rezerva si om care detoneaza prea devreme un explozibil fara sa apuce sa fie filmata scena.

      Nu mai vorbesc de sunet, fiecare actor vorbea in liba lui. Stiu ca recent a fost restaurat filmul si s-au folosit vocile lui Eastwood si Wallach la batrinete.

      Ștergere
  4. Filmele cu John Wayne sunt slăbuţe faţă de filmele western spaghetti regizate de Sergio Leone !

    Daniel Cristea - Alba Iulia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de acord, daniel!

      Ștergere
    2. westernurile lui Sergio Leone sint mult mai realiste. In plus, au toate parte de o muzica fenomenala

      Ștergere
    3. O parere simpla: prieteni ai blogului, incercam compararea nu a perelor cu merele, ci a ionatanelor cu golden auriile. Bune si unele, si altele, chestie de gust. Nu cred ca dupa lansarea „Cei 7 magnifici”/Sturges putem spune ca „Cei 7 samurai”/Kurosawa este o nimica toată. Este altceva, doar, iar intre timp gusturile se mai schimba. Cereti parerea generatiei actuale despre orice fel de western.

      Ștergere