Sorin Anghel: The Call of the Wild

                Prezenta "zgomotului" intr'o imagine dinamizeaza scena si o inzestreaza cu o noua dimensiune, de care generatia de tineri de dupa cel de'al Doilea Razboi Mondial (o generatie mult mai activa ), avea atata nevoie. Marcata de semne grafice exprimand zgomotele actiunii sau de onomatopeele ce imita zgomotele din natura, banda desenata se umple de miscare. Imaginile prind viata, ca prin miracol. Textul descriptiv este redus la strictul necesar, in cele mai multe cazuri disparand cu desavarsire. In felul acesta plansa de banda desenata se citeste mult mai repede, cititorul avand oarecum posibilitatea de a trai in acelasi ritm trepidant cu personajele sale preferate.
                Banda desenata moderna europeana s'a format nu in Franta, cum ai fi tentat sa crezi, ci in Belgia, o mica tara cu un potential creativ imens. Mai intai a fost Herge sau artistul care a avut curajul sa renunte la maniera "Imagerie d'Epinal" practicata pana atunci pe scara larga in toata Europa ( adica o poveste cu text descriptiv incluzand si dialogurile, decupat in parti egale in functie de semnificatia scenei si ilustrata cu imagini exclusiv vazute intr'un Plan General !). Herge priveste constructiv banda desenata de dincolo de ocean si inscrie dialogurile in baloane cu "codita" ( sunt teoreticieni ai BD care au botezat bulele cu dialoguri Filactere, vezi DEX-ul...). Alaturi de aceasta noutate, folosirea inteligenta a Prim-Planului si a Gros-Planului in "Tintin" au provocat o adevarata revolutie in banda desenata europeana. In jurul lui Herge, la Bruxelles se formeaza o adevarata scoala, artistii fiind cunoscuti drept reprezentantii "Liniei Clare" (la "Ligne Claire" ): E.P. Jacobs, Jacques Martin, W. Vandersteen... O trasatura comuna a artistilor apartinand acestei "scoli" este rigiditatea liniei, epurata de orice artificiu grafic, fie el hasura sau modelarea grosimii liniei de contur. Instrumentul de baza pentru finisarea lucrarilor este tocul si penita cu un duct egal ca si grosime. O alta nota comuna a celor de la Bruxelles: lipsa aproape totala a Onomatopeelor! Ei considerau desenul suficient de expresiv pentru a se dispensa de astfel de "artificii"!...
                 In partea cealalta a Belgiei, in jurul revistei "Spirou" se formeaza o alta miscare artistica cunoscuta drept "scoala" de la Charleroi. In jurul decanului de varsta, Jije, un mare novator pentru acele timpuri (el este cel care, asemenea americanului Milton Caniff, foloseste pensula moale, din par de veverita pentru finalizarea planselor sale... rezultatul inseamna desene pulsand de viata + o atmosfera in care clar-obscurul are un cuvant greu de spus!), se strang cativa artisti ce vor marca definitiv banda desenata europeana si de ce nu, cea mondiala: Franquin si Morris. Daca parintele spiritual al lui Lucky Luke, Morris, nu foloseste aproape deloc "zgomotul" in benzile sale, Franquin va dezvolta o intreaga stiinta in folosirea onomatopeelor. "Zgomotele" sale devin parte integrata din plansele sale, totul convietuind intr'o perfecta armonie.

                  Astazi, haide sa ascultam impreuna alte zgomote din natura... Call of the Wild, ce mai!...